I. A Sfântului Efrem

Frate, de ce te amăgeşti lucrându-te de Diavolul a păşi peste trepte întru care nu te vei folosi, adunându-ţi ţie cinste împrejur? Ascultă pe Apostolul ce zice: Nu cel ce pe sine se laudă este iscusit, ci pe care Domnul îl laudă (II Cor. 10: 18). Iar Domnul zice: Cum puteţi crede, slavă de la oameni luând, iar pe slava cea de la Dumnezeu necăutând-o? (Ioan 5: 44). Vinoţi dar întru sine, iubitule, şi socoteşte pentru care pricină te-ai lepădat de viaţa cea deşartă, de Diavolul şi de trufia lui, şi încetează a mai cugeta cele mireneşti! Nu ştii că, de vei defăima pe aproapele tău, lucrezi păcatul iubirii de sine şi al slavei deşarte? Socoteşte cum că, iată, te-ai cinstit mai vârtos decât fratele tău şi ai stătut înaintea lui prin sfadă şi iubire de sine, şi prin a nu voi a te smeri fratelui tău, oare această slavă-deşartă te va pune pe tine lângă Dumnezeu, şi mai cinstit te va face şi acolo [în cer]? Nicidecum, că însuşi a zis: Cel ce voieşte a fi mare întru voi, să fie slujitorul vostru; şi cel ce voieşte a fi cel dintâi dintre voi, să vă fie vouă slugă (Matei 20: 26-27).

Vezi dar, frate, nu cumva vrând să fii mai întâi decât fratele, acolo, în veacul cel viitor, mai mic să te afli şi să auzi ce a auzit bogatul acela trufaş, arzându-se în focul nestins: Adu-ţi aminte că ai luat bunătăţile tale în viaţa ta (Luca 16: 25). Că scris este: Cele înalte la oameni, urâciune sunt la Dumnezeu (Luca 16:15). Deci şi tu, frate, socoteşte că ai murit lumii, şi viaţa ta se va ascunde împreună cu Hristos întru Dumnezeu (cf. Col. 3: 3), atunci Se va arăta Hristos, viaţa voastră, atunci şi voi vă veţi arăta întru slavă (Col. 3: 4). Iar acum, nu iubi slava oamenilor, că nu petrece cu tine în veac, după cel ce a zis: Tot trupul, iarbă; şi toată slava omului ca floarea ierbii (I Pt. 1: 24). Leapădă dar, iubitule, jugul vrăjmaşului şi trufia lui, şi supune ceafa ta sub dulcele jug al Stăpânului, că El a zis: Tot cel ce pe sine se smereşte, se va înălţa, iar cel ce pe sine se înalţă se va smeri (Luca 14: 11). Şi într-alt loc: Domnul celor mândri le stă împotrivă, iar celor smeriţi le dă har(l Pt. 5: 5).

Deci, să ne temem, iubitule, ca nu cândva şi pentru noi să zică că "ai iubit slava oamenilor mai mult decât slava lui Dumnezeu". Şi să ne smerim pe sine tuturor pentru Domnul, ca şi cea de aici odihnă şi cea de acolo să o dobândim, că El a zis: învăţaţi-vă de la Mine, că blând sunt şi smerit cu inima, şi veţi afla odihnă sufletelor voastre (Matei 11: 29). încă şi aceasta cunoaşte-o, iubitule: că în viaţa mirenească cel bine-grăitor este lăudat, iar în cea călugărească, cel ce iubeşte liniştea şi tăcerea, mare este la Dumnezeu. Iarăşi: în cea mirenească cel ce se îngrijeşte de (înfrumuseţează) trupul său şi se schimbă în haine, slavă omenească are, iar cel [aflat] întru făgăduinţa aceasta [călugărească], care nu bagă de seamă acestea, ci ia aminte numai la cea de trebuinţă nevoie a trupului - după cel ce a zis: Având haine şi acoperământuri, cu acestea ne vom îndestula (I Tim. 6: 8) -, unul ca acesta îşi agoniseşte slavă în ceruri. Iarăşi întru acea viaţă [mirenească], cel ce se făleşte întru puterea trupului sau spre bogăţie, mare se pare a fi la oameni, iar întru cea de la noi petrecere [călugărească], cel ce iubeşte smerenia şi alege pe cele proaste, în adevăr înalt este şi ales, precum este scris: Pe cele nebune ale lumii le-a ales Dumnezeu, ca pe cei înţelepţi să-i ruşineze; şi pe cele slabe ale lumii le-a ales Dumnezeu, ca să ruşineze pe cele tari, şi pe cele nu de neam şi defăimate le-a ales Dumnezeu, şi pe cele ce nu sunt, ca pe cele ce sunt să le strice, ca să nu se laude tot trupul înaintea lui Dumnezeu (I Cor. 1: 27-29). Deci şi noi să iubim cele plăcute Domnului nostru, ca nişte slugi de treabă şi recunoscătoare, şi să nu ne sârguim a plăcea oamenilor, că zice: Dacă oamenilor aş fi plăcut n-aş mai fi slugă a lui Hristos (Gal. 1: 10), căci toată lumea întru răutate zace, precum se zice într-alt loc (cf. I Ioan 5:19).