I. Din Pateric

1. Era un sihastru oarecare cu multă dreaptă-socoteală; şi voia să rămână la Chilii, dar încă nu aflase una; iar alt bătrân, aflând despre sihastru şi având mai departe o chilie deşartă, l-a rugat să şadă în chilia aceea până se va afla alta; iar el, ducându-se, a şezut într-însa. Iar unii din cei ai locului veneau la dânsul ca la un străin, aducând ce putea fiecare, iar el, primindu-i, îi mângâia pe dânşii. Iar bătrânul care îi dăduse chilia a început a-l pizmui, a-l grăi de rău şi a zice: "Eu am atâţia ani de când cu multă nevointă stau aici, şi nimeni nu vine la mine, iar această lipitură, puţine zile are, şi iată câţi vin la dânsul!" Şi i-a zis ucenicului său: "Du-te şi zi-i lui «du-te de aici, că am trebuinţă de chilie»".

Iar ucenicul, venind la dânsul, i-a zis: "Stareţul meu te întreabă cum te afli?" Iar el a zis: "Să se roage pentru mine, că se îngreuiază stomacul meu". Şi, întorcându-se către cel ce l-a trimis, a zis: "Bătrânul zice: «Iată, văd altă chilie, şi mă voi duce la ea»". Iar după două zile îi zice iarăşi ucenicului: "Du-te de-i zi lui: «Dacă nu te vei duce, voi veni cu băţul şi te voi scoate »". Iar fratele, ducându-se iar, a zis sihastrului: "Stareţul meu a auzit că eşti bolnav şi s-a întristat, şi m-a trimis ca să te cercetez". Răspuns-a acela: "Zi-i lui: «Prin rugăciunile tale, bine-mi este»". Deci a venit la stareţul său şi i-a zis: "Până duminică ies, cu vrerea lui Dumnezeu".

Iar dacă a venit duminica şi sihastrul n-a ieşit din chilie, luând bătrânul băţul, s-a dus să-l bată şi să-l gonească. Mergând el, i-a zis lui ucenicul lui: "Să merg eu înainte, ca nu cumva să se afle cineva acolo şi să se smintească", iar el i-a dat voie. Şi, mergând fratele înainte, i-a zis sihastrului: "Stareţul meu vine să te mângâie şi să te ia în chilie". Iar acela, cum a auzit dragostea bătrânului, a ieşit întru întâmpinarea lui şi i-a făcut lui metanie de departe, zicând: "Eu vin la sfinţia ta, nu te osteni, părinte!"

Iar văzând Dumnezeu lucrarea mai bună a tânărului, a umilit pe stareţul lui, care, lepădând toiagul, alerga spre sărutarea lui. Şi l-a sărutat pe dânsul şi l-a dus în chilie, de ca şi cum n-auzise nimic din cele ce zisese el. Şi i-a zis ucenicului: "Nu i-ai zis nimic din cele ce ti-am zis tie?" Iar el a zis: "Nu". Şi aceasta auzind bătrânul, foarte s-a bucurat şi a cunoscut că a vrăjmaşului era piz-ma; şi atunci a odihnit pe sihastru. Iar după aceasta, a căzut la ucenicul lui, zicând: "Tu să-mi mie acum părinte, iar eu ucenicul tău; căci prin lucrarea ta sufletele amândurora s-au mântuit".

2. Povestit-a oarecine din stareţi că era un bătrân oarecare beţiv, şi lucra câte o rogojină pe zi pe care o vindea în sat, după care bea preţul ei. Iar mai pe urmă a venit un frate la dânsul care a petrecut cu dânsul, şi lucra şi el o rogojină în toată ziua, pe care şi pe aceea o lua bătrânul şi bea preţul amândurora, iar fratelui îi aduce seara puţină pâine. Şi, făcând el aceasta timp de trei ani, fratele nu i-a grăit nimic. Iar după aceasta a zis şi fratele întru sineşi: "Iată, gol sunt, şi pâinea mea cu lipsă o mănânc; deci, sculându-mă, mă voi duce de aici". Şi iarăşi gândea întru sineşi, zicând: "Unde să mă duc? Voi şedea iarăşi; că eu de obşte lui Dumnezeu şed". Şi îndată s-a arătat lui îngerul, zicând: "Nicidecum să nu te duci, că vin mâine la tine".

Iar a doua zi a rugat fratele pe bătrânul, zicând: "Părinte, nicidecum să nu te duci astăzi undeva, că acum îmi vin cei ce mă vor lua". Iar dacă a venit ceasul în care bătrânul trebuia să se ducă, a zis lui: "Au zăbovit, fiule, nu mai vin astăzi". Iar el a zis: "Nu, părinte, negreşit vin". Şi, încă grăind cu bătrânul, a adormit. Şi, văzând bătrânul, a început a plânge, zicând: "Vai mie, fiule, că în mulţi ani sunt de când trăiesc în lenevire, iar tu în puţină vreme sufletul ţi l-ai mântuit întru răbdare". Şi de atunci s-a înţelepţit şi el, şi iscusit s-a făcut.


II. A Sfântului Efrem

Fraţilor, se cuvine ca cei ce sunt ucenici să nu fie nicidecum neascultători sau împotrivă-grăitori către cei întru Domnul învăţători, ci toată smerita cugetare a o arăta înaintea lui Dumnezeu şi a oamenilor. Iar de se va întâmpla ca învăţătorul cu cuvântul să propovăduiască fapta bună, iar de lucrare a se cam lenevi, să nu dăm, din această pricină, încăpere Satanei spre surparea sufletului nostru, ci să ne aducem aminte de Cel ce a zis: Pe scaunul lui Moise au şezut cărturarii şi fariseii; deci toate cate vă vor zice vouă a face, faceţi, iar după lucrurile lor să nu faceţi, că ei zic şi nu fac (Matei 23: 2-3).

Încă şi Apostolul Petru porunceşte, zicând: Nu numai celor buni şi blânzi să ne supunem,> ci şi celor aspri, că aceasta este har [plăcut] la Dumnezeu: dacă pentru ştiinţa lui Dumnezeu rabdă cineva scârbă, pătimind fără dreptate. Că ce laudă este dacă, greşind şi pedepsindu-vă, veţi răbda ? Dar dacă bine făcând şi pătimind veţi răbda, aceasta este har înaintea lui Dumnezeu. Că spre aceasta v-aţi chemat, pentru că şi Hristos a pătimit pentru noi, nouă lăsându-ne pildă, ca să urmaţi urmelor Lui, Care păcat nu a făcut, nici s-a aflat vicleşug în gura Lui, Care ocărându-Se, împotrivă nu au ocărât, pătimind, nu a îngrozit, ci Se lăsa Celui ce judecă cu dreptate (I Pt. 2: 18- 23). Să aveţi, fraţilor, şi pilda smeritei cugetări a Proorocului Samuil, că nu s-a înălţat cu inima asupra lui Eli preotul: măcar că atâtea şi atâtea a auzit de la Dumnezeu despre el, se smerea sub mâna lui (cf. I împ. 3:1-21).

Deci să ne facem ai [vrednici] mântuirii noastre, iubiţilor, gata fiind spre metanie pentru tot lucrul pe care-l auzim, mai vârtos de la stătătorul-înainte cel întru Domnul. Că precum apa stinge focul, tot aşa metania [plecăciunea, pocăinţa] curată stinge mânia şi iuţimea o întoarce. Să te plece pe tine căpetenia celor cincizeci din vremea lui Ilie, care, prin smerita cugetare îmblânzind pe proorocul, s-a izbăvit de mânie alături de cei ai lui (IV împ. 9: 15). Aveţi dar, iubiţilor, ascultare în toate după Domnul către înainte-stătătorul, şi păziţi cuvintele lui până în sfârşit, şi să nu treceţi vreodată cu vederea graiul gurii lui, şi va fi cu voi Cel ce a zis: Unde sunt doi sau trei adunaţi în numele Meu, acolo sunt şi Eu în mijlocul lor (Matei 18: 20). Iubiţilor, de se vor face egumenii noştri aspri către noi - care, o, să nu fie! - , noi întru bună conştiinţă să le slujim lor ca Domnului, şi nu ca oamenilor, ştiind că de la Domnul vom lua plata.


III. Din Pateric

Era un bătrân oarecare locuind în chiliile ce se zic "pustniceşti" din afara Alexandriei; şi era bătrânul foarte ţâfnos şi puţin cu sufletul. Şi auzind despre dânsul un frate mai tânăr, aşază legământ cu Dumnezeu, zicând: "Doamne, pentru toate cele lumeşti pe care le-am făcut, mă duc ca să petrec cu bătrânul, şi-i voi sluji şi-l voi odihni pe dânsul". Şi îl ocăra bătrânul ca pe un câine în toate zilele. Iar văzând Dumnezeu smerenia şi ascultarea fratelui, i-a arătat lui după şase ani de supunere sub bătrânul, în somn, pe oarecine ţinând o hârtie mare, a cărui jumătate era ştearsă, iar cealaltă era scrisă. Şi arătând fratelui hârtia, îi zicea: "Iată, jumătate din datoria ta o a şters Stăpânul Dumnezeu, nevoieşte-te şi pentru celelalte".

Şi era alt stareţ duhovnicesc locuind aproape de dânsul, care cunoştea cele despre fratele; şi negreşit auzea cum se mânia şi cum îl necăjea bătrânul pe fratele fără dreptate, şi cum fratele îi făcea metanie, iar bătrânul nu făcea pace cu dânsul. Iar când acest duhovnicesc stareţ se întâlnea cu fratele, îl întreba pe el: "Ce este, fiule? Cum ai trecut ziua? Oare am câştigat ceva? Oare am şters ceva de pe hârtie?" Iar dacă se întâmpla să treacă vreo zi fără să fie ocărât, sau bătut, sau gonit de bătrânul, se ducea către stareţul, vecinul său, seara, şi zicea plângând: "Vai mie, Avva, că rea îmi fuse ziua de astăzi, că n-am câştigat nimic, ci întru odihnă am trecut!" Iar după alţi şase ani, a răposat fratele. Şi adeverea acest duhovnicesc stareţ: "L-am văzut pe dânsul cu mucenicii fiind, şi cu îndrăznire multă pentru stareţul său rugând pe Dumnezeu şi zicând: «Doamne, precum pe mine m-ai miluit prin acela, miluieşte-l şi pe el pentru îndurările Tale cele multe, pentru [prin] mine, robul Tău!»" Iar după patruzeci de zile l-a luat către sineşi şi pe stareţul său în locul odihnei. Iată dar ce îndrăzneală dobândesc cei ce pentru Dumnezeu rabdă necazuri.