I. A lui Antioh Pandectul

Fraţilor, nu se cuvine să cârtim în lucru bine-cuvântat, sau chiar părut nebinecuvântat, ci bine-plecaţi a fi după toate şi mulţumitori către Dumnezeu, şi către cei ce ne poruncesc nouă după Dumnezeu; iar de cârtim întru ceva, ne vom face asemenea cu pierzătorii şi cu nemulţumitorii jidovi, care au cârtit asupra slugii lui Dumnezeu, precum este scris: Şi era poporul cârtind spre Moise. Şi a zis Moise: nu asupra noastră este cârtirea voastră, ci asupra lui Dumnezeu (leş. 16: 2, 8), care pentru cârtirea lor au şi căzut în pustie.

Încă şi nepoţii lor, părinteasca nemulţumire şi ne-plecare cu deadinsul păzind-o, s-au pornit uneori şi asupra ucenicilor Domnului, zicând: Pentru ce mâncaţi şi beţi împreună cu păcătoşii? (Luca 5: 30), iar alteori au cârtit şi asupra Mântuitorului, pentru că a zis: Eu sunt Pâinea Care se pogoară din cer (Ioan 6:51), către carii a zis Domnul: Nimeni nu poate veni către Mine, de nu-l va trage pe el Domnul, Care M-a trimis pe Mine (Ioan 6: 44) - atunci adică când află pe unul ca acesta lesne plecat şi recunoscător, şi nu cârtitor. Aşijderea au zis şi lucrătorii cei dintâi ce cârteau asupra Stăpânului din pricina celor de pe urmă ce au fost chemaţi în al nouălea ceas: "întocmai cu noi i-ai făcut" şi celelalte, către carii Domnul a răspuns: Prietene, nu-ţi fac strâmbătate; nu cu un dinar te-ai tocmit cu mine? Ia-ţi dar ce e al tău şi du-te în calea ta (Matei 20:1-15). Unde îl trimite pe dânsul? E limpede că acolo unde sunt cei ai părţii celei de-a stânga, în focul cel veşnic, cel gătit Diavolului şi îngerilor lui (cf. Matei 25: 41). Aceasta e arătată şi de pricina cea din urmă, prin care-i numeşte vicleni şi pizmăreţi pentru cele ce zic: Ochiul tău este rău, pentru că eu sunt bun? (Matei 20:15).


II. A lui Avva Marcu

Cel ce în ascuns amestecă întru poruncă voia sa, preacurvar este, precum s-a arătat la înţelepciunea lui Solomon (cf. Pilde 6: 32), iar pentru lipsă de minte, dureri şi necinstiri suferă.

Precum potrivnică este adunarea la un loc a apei şi a focului, aşa se împotriveşte smereniei îndreptăţirea în cuvinte.

De voieşti a te mântui, iubeşte cuvânt adevărat, şi niciodată prosteşte (ca un mojic) să te întorci dinspre măsură. Cuvânt adevărat a schimbat pui de năpârci, cărora le-a arătat cum să fugă de mânia ce va să vină.

Cel ce primeşte cuvintele adevărului primeşte pe Dumnezeu-Cuvântul. Că zice Domnul: Cel ce vă primeşte pe voi pe Mine Mă primeşte (Matei 10: 40).

Slăbănog slobozit prin pod (acoperiş) este păcătosul cel mustrat de cei credincioşi după Dumnezeu (cf. şi Marcu 2: 4 ş.u.), care pentru credinţa acelora a luat iertare. Cel ce urăşte mustrarea este arătat că cu toată aşezarea zace în patimă; iar cel ce o iubeşte este purtat după deprindere.

Precum cei ce înoată pe mare, cu dulceaţă rabdă arşiţa soarelui, tot aşa şi cei ce urăsc răutatea iubesc mustrarea; căci precum soarele e potrivnic vânturilor, tot aşa şi mustrarea e potrivnică patimilor.

Cel ce nu se pedepseşte cu sfătuirile şi poruncile Scripturii va fi mânat de biciul calului şi boldul asinului (cf. Pilde 26: 3); iar dacă şi pe acestea le va lepăda, cu frâu şi cu zăbală i se va strânge fălcile (cf. Ps. 31: 9).


III. A Sfântului Maxim

Precum păcatul este lucrare a neascultării, tot aşa lucrare a ascultării este virtutea; şi precum neascultării îi urmează călcarea poruncilor şi despărţirea de Cel ce a poruncit, tot aşa ascultării îi urmează păzirea poruncilor şi unirea cea nedespărţită prin dragoste cu Cel ce a poruncit. Iar cel ce a călcat prin neascultare porunca şi a lucrat păcatul s-a despărţit pe sineşi de unirea prin dragoste cu Cel ce a poruncit.