I. A lui Grigorie Dialogul

Preacucernicul episcop Fortunat l-a izbăvit prin rugăciunea sa pe un om oarecare de muncirea dracului. Iar duhul viclean cel izgonit din om - iată, de aici ziua fiind spre seară -, închipuindu-se întru străin, înconjura cetatea, strigând aşa şi zicând: "O, ce făcu Fortunat Episcopul? Iată, om străin a scos din chilia sa. Caut dar un loc unde să mă odihnesc, iar în cetatea lui nu aflu loc".

Acest glas auzindu-l un bărbat ce şedea la foc cu femeia şi copilul său, l-a chemat pe dânsul şi, întrebându-l ce i-a făcut lui episcopul, l-a primit pe el în casa sa, poruncindu- i a şedea lângă foc împreună cu dânşii. Deci şezând şi vorbind unii cu alţii, intrând duhul viclean în copilul său, l-a aruncat în foc şi îndată l-a omorât. Iar atunci a cunoscut nenorocitul acela pe cine adică a scos episcopul, şi pe cine a primit el, şi din lucruri s-a învăţat a nu se socoti pe sineşi mai bun decât episcopul şi mai iubitor de oameni.


II. Din viata Sfântului Eftimie

In Lavra Cuviosului Părintelui nostru Eftimie era un frate oarecare de neam asiatic pe nume Auxentie, aflându-se iscusit la slujba catârilor. îndemnat fiind acesta de Dometian, iconomul mănăstirii, să intre sub slujba aceasta, se zăbovea şi nu asculta. Iar lucrul fiind de nevoie şi de trebuinţă, luând iconomul cu sineşi pe Ioan şi pe Chirion preoţii, iarăşi poftea pe Auxentie să intre sub slujbă; iar de vreme ce şi aşa era neascultător, iată, venind sâmbăta, când se putea întâlni cu Marele, iconomul a adus aminte Sfântului toate cele despre Auxentie, iar acela, îndată trimiţând, a chemat îndată pe fratele, pe care l-a sfătuit a asculta şi a nu fi nesupus şi neplecat, purtându-se întru singură voia sa, şi să nu lepede slujba cea trebuitoare de obşte fraţilor.

Iar el, nici de rugăminte, nici de o faţă ca aceasta sfiindu-se, lepădându-se la arătare, găsea felurite pricini pentru a-şi arăta stăpână voia sa: o dată, cum că este străin de loc şi limba acestuia nu o pricepe; a doua, din pricina bântuielilor trupului şi a feluritelor meşteşugiri ale vicleanului, "ca nu cumva, zicea, afară de ochii voştri aflându-mă, să mă împiedice şi lucru al răutăţii sale să mă arate; iar pe lângă acestea, ca nu cumva cu griji şi tulburări obişnuindu-mă, să rămân de aici înainte neînduplecat şi nepotrivit către linişte [isihie] şi liniştirea sufletului. Unele ca acestea zicând şi vătămarea sufletului - ca pe una ce părea îndestulată spre milostivirea Sfântului - punând-o înainte, Marele Eftimie zise iarăşi: "Dar ne vom ruga lui Dumnezeu, fiule, ca să nu te arăţi robit în niciuna din cele vătămătoare ascultării; căci al lui Dumnezeu este glasul Care zice: N-am venit ca să Mi se slujească, ci ca să slujesc (Matei 20: 28) şi nu fac voia Mea, ci voia Celui ce M-a trimis, a Tatălui (Ioan 5: 30).

Către acestea însă, mai vârtos învârtoşându-se Auxentie, şi nicidecum supunându-se, cu mai multă asprime purtându-se şi dumnezeiescul Eftimie cu el, i-a zis: "O fiule, ceea ce nouă şi ţie însuţi ni se părea a fi de folos, noi te-am sfătuit, iar tu, petrecând tot întru aceeaşi nesupunere, numaidecât vei cunoaşte care este rodul nesupunerii", încă nu luaseră sfârşit cele spuse de Marele, că ticălosul Auxentie, începând să tremure, nu ştiu de unde, în tot trupul, a căzut pe pământ, făcându-se astfel pentru nenorocirea sa ca un vrednic de plâns. Iar cei de faţă dintre fraţi, rupându-şi sufletele pentru dânsul, aşa nemiluit aflându-se el, se rugau lui Eftimie şi se cucereau ca să-i ajute celui ce zăcea, care pentru neascultare a păţit o amară cădere ca aceasta. Iar el, către cel aşa neplecat şi neascultător gata era a asculta; pe care şi apucând-l de mâini, a sculat pe Auxentie încă tremurând el - care mai prin toate mădularele suferea munciri -, apoi, ca pe o doftorie însemnând peste el semnul crucii, dezlegă omului pătimirea şi sănătos îndată arătându-l pe dânsul.

Indreptându-se Auxentie şi venind întru pomenirea neascultării, încă pricepând şi patima cea căzută peste dânsul, şi nu necunoscând că lucrul era singur al neascultării, încă mai mare judecată i se cerea de la conştiinţă, căinţă oarecare intrând întrînsul cumplită; de aici a şi căzut la Eftimie, cerând atât iertăciune pentru cele făcute până atunci, cât şi întărire pentru cele viitoare. Iar el îndată i-a iertat lui (că cum ar putea sufletul ce abia s-a abătut spre iuţime să nu voiască a alerga spre milostivire?), şi pe cea viitoare prin rugăciune întărindu- i-o, acela cu dulceaţă şi cu osârdie a luat asupră-şi slujba catârilor. Şi aşa pedeapsa Domnului, ca să zicem după Dumnezeiasca Scriptură, deschide urechile şi mintea cu deadinsul o adaugă (sporeşte); şi cel ce, mai-nainte de a se smeri, prin nesupunere a greşit, după smerenia cea din pedeapsă, gata către ascultare s-a cunoscut.


III. Din povestirea călătoriilor Sfântului Apostol Petru, cea istorisită de Sfântul Clement

Petru, verhovnicul Apostolilor, iată, când voind să lipsească din viaţă, într-o zi, strângându-se toţi fraţii în Roma, apucând-mă de mână pe mine, Clement, şi stând în mijlocul bisericii, a zis: "Ascultaţi-mă, fiilor şi fraţilor, sfârşitul drumului meu este aproape, iar pe acest Clement vi-l hirotonisesc vouă astăzi episcop, căruia îi încredinţez şi scaunul propovăduirii mele, şi din stăpânirea mea îi dau a lega şi a dezlega; că va lega ceea ce se cuvine a lega şi va dezlega cu adevărat ceea ce se cuvine a dezlega, ca unul ce ştie bine canoanele Bisericii.

Deci pe dânsul să-l ascultaţi, ştiind că cel ce pe şezătorul înainte al adevărului [episcopul] îl întristează, lui Hristos greşeşte, şi pe Dumnezeu, Părintele a toate II întărâtă, pentru care pricină acela nu va trăi. Iar voi, cinstea şi spunerea datorată părintelui vostru niciodată să nu lipsiţi a o da; că aşa şi voi, păscându-vă, bine vă veţi afla, iar acesta păstor adevărat va fi, şi nu năimit, purtând turmei de grijă; iar ceea ce am zis voi zice iarăşi: că cel ce pe păstorul şi dascălul îl va mâhni întru cele după Dumnezeu, pe Duhul lui Dumnezeu îl întristează, al Cărui scaun şi loc îl ţine acesta; iar cel ce se lepădă de cuvintele lui, de Hristos se leapădă, şi călcător de lege se află.


IV. Din Pateric

1. Povestit-a oarecine din bătrâni cum Sfântul Vasilie, venind la o obşte, după cuvenita învăţătură, a zis egumenului: "Ai aici vreun frate având ascultare?" Iar el a zis lui: "Toţi sunt slugile tale şi se sârguiesc a se mântui, stăpâne". Iarăşi a zis Sfântul: "Ai oare pe cineva într-adevăr având ascultare?" Iar el i-a adus lui un frate, pe care Sfântul Vasile l-a rânduit slujitor la prânz. Iar după ce au mâncat, fratele a dat Sfântului să se spele. Şi, spălându-se, i-a zis lui Sfântul: "Vino, că şi eu îţi voi da ţie să te speli". Iar el a primit sfatul, Sfântul turnându-i apa. Apoi iar i-a zis lui Sfântul Vasilie: "Când voi intra în altar, adu-mi aminte ca să te hirotonisesc diacon". Iar el, fără de îndoială, a ascultat şi întru aceasta. Şi hirotonisindu-l Sfântul pe dânsul preot, pentru ascultarea lui, l-a luat cu sine şi în episcopie.

2. Se spunea despre Avva Siluan că avea un ucenic pe nume Marcu; şi era având ascultare mare; iar acesta era scriitor; iar stareţul îl iubea foarte pentru ascultarea lui; şi avea şi alţi unsprezece ucenici, care se necăjeau pentru că pe acela îl iubea mai mult decât pe dânşii. Iar ei au spus despre aceasta stareţilor. Iar într-o zi, stareţii au vestit aceasta către Avva Siluan, iar pentru cuvântul ucenicilor săi aceştia i-au băgat vină; iar el, luându-i pe dânşii, au ieşit; şi, trecând pe la chiliile fraţilor, bătea la fiecare uşă, zicând: "Frate cutare, vino că îmi trebuieşti". Şi niciunul dintr-înşii n-a urmat lui de îndată.

Şi, mergând ei, cum au ajuns la chilia lui Marcu, a bătut şi acolo asemenea, zicând: "Marcu...". Iar el, auzind glasul stareţului său, îndată a sărit afară. Şi trimiţându-l pe dânsul la slujbă, a zis stareţilor: "Unde sunt fraţii, Părintilor?, Şi venind în chilia lui Marcu, şi pipăind rucodelia lui, a aflat că el apucase să scrie "to", dar cum l-a strigat pe dânsul stareţul, n-a mai întors trestia ca să săvârşească, ci a lăsat-o pe jumătate; şi, scotând-o, a arătat-o stareţilor. Iar ei i-au zis lui: "Cu adevărat, pe cel pe care tu îl iubeşti, Avva, şi noi îl iubim, că şi Dumnezeu îl iubeşte pe dânsul".

3. Se zicea iarăşi despre Avva Siluan că odată, pe când umbla cu bătrânii în Schit, vrând a arăta el ascultarea ucenicului său, pentru care îl şi iubea pe dânsul, văzând un porc sălbatic [mistreţ] mic, i-a zis lui: "Fiule, vezi acel bivolaş?" Răspuns-a lui fratele: "Da, Părinte". Şi iarăşi bătrânul: "Vezi şi de câte palme sunt coarnele lui?" Şi a zis: "Da, Părinte". Şi s-au minunat stareţii de răspunsul lui, şi s-au folosit întru ascultarea lui.

4. Se spunea despre Avva Moi că avea ucenic pe Avva Sain, căruia dacă-i zicea lui stareţul, ispitindu-l, "du-te şi fură", pentru ascultare, mergea şi fura de la fraţi, mulţumind Domnului spre toate; iar stareţul, luându-le pe acelea, iarăşi le dădea pe ascuns fraţilor.

5. Povestit-a un stareţ, zicând: "M-am dus la Avva Sisoe, care locuia în Clisma; şi l-am rugat să-mi spună cuvânt. Iar el a zis: «Iartă-mă, om mojic sunt». Dar m-am dus la Avva Or şi la Avva Athre; şi Avva Or era în boală de optsprezece ani; şi le-am făcut lor metanie ca să-mi spună cuvânt. Şi a zis Avva Or: «Ce să-ţi spun? Dute, şi ceea ce vezi [de cuviinţă], aceea fă; Dumnezeu este [Dumnezeu] numai al celui ce se sileşte pe sine întru toate». Avva Or şi Avva Athre nu erau din acelaşi hotar, dar pace multă s-a făcut întru dânşii, până au ieşit din trup; că mare era ascultarea lui Avva Athre şi smerită cugetarea lui Avva Or. Şi am făcut puţine zile acolo, pândind petrecerea lor; şi, printre multele lucruri minunate pe care le-am văzut, voi povesti-o şi pe aceasta.

Le-a adus lor oarecine un peştişor şi a voit Avva Athre să-l facă pe el bătrânului; iar pe când îl tăia cu cuţitul, l-a chemat pe el Avva Or. Iar el a lăsat cuţitul în mijlocul peştelui fără a tăia şi cealaltă parte. Şi m-am minunat de mare lui ascultare, că n-a zis "aşteaptă până ce voi tăia peştişorul". Şi i-am zis lui: "Avva Athre, unde ai învăţata această ascultare?" Şi mi-a zis: "Nu este a mea, ci a stareţului; iar de voieşti, vino de vezi ascultarea lui". După ce a fiert peştişorul, l-a netrebnicit pe el în chip voit şi l-a pus înaintea stareţului, care l-a mâncat fără a grăi ceva. Şi i-a zis Avva Athre: "Bun este, Avva?" Şi a răs-puns: "Bun este foarte". Apoi i-a adus lui alt peştişor, foarte bine gătit. Şi, mâncând bătrânul, a zis: "L-am netrebnicit pe dânsul, Părinte". "Da, l-ai netrebnicit puţin", răspunse Avva Or. Iar după aceasta mi-a zis mie Avva Athre: "Văzuşi dar că ascultarea a stareţului este?" Şi am ieşit de la dânşii, şi orice am văzut, am păzit după putere.


V. A Sfântului Efrem

Un frate a întrebat pe un bătrân, zicând: "Stareţul m-a rânduit să merg la pitărie să fac pâine fraţilor; iar argaţii, deşi sunt mireni, grăiesc cele ce nu trebuie, iar eu nu mă folosesc auzind acestea; ce să fac?" Iar el i-a răspuns lui, zicând: "Ai văzut mulţimea copiilor ce învăţă carte unii lângă alţii, şi fiecare citeşte din tabla sa, şi nu din a altuia, ştiind că aceea o va da dascălului său, şi nu pe a altuia? Deci şi tu, ia aminte de sineţi şi de cugetarea inimii tale. Iar de te biruieşti de patimi, vesteşte stareţului, şi ce-ţi va zice, aceea fă; că el mai mult decât tine ştie folosul tău".


VI. A lui Avva Isaia

De te vei trimite de stareţul între străini pentru vreun lucru, zi-i lui: "Unde voieşti să merg? De ce ai trebuinţă?" Şi orice-ţi va zice, aceea fă, nimic adăugând sau scăzând. Să nu faci lucru făcător de bine săracului, de nu-l vei fi întrebat mai întâi pe stareţul; iar de vei face fără dânsul, într-ascuns, vei greşi.


VII. De la Sfântul Varsanufie

Un frate a întrebat pe un stareţ, zicând: "Se cuvine ca numai în cele bune, sau şi întru cele de mijloc, a ne tăia voia, sau numai întru cele ce se par a ajunge călcare de porunca lui Dumnezeu? Iar dacă porunca [de la stareţ] e peste aşezarea mea, oare trebuie să mă lepăd, ca nu cumva mai târziu să-mi aducă scârbă şi tulburare?"

Şi a răspuns stareţul: "Frate, cel ce voieşte a fi călugăr nu trebuie să aibă voie în vreun lucru. Iar aceasta învătând-o Domnul, a zis: Ara venit în lume nu ca să fac voia Mea, ci voia Celui ce M-a trimis (Ioan 6: 38). Căci cel ce voieşte să facă aceasta, iar aceea să n-o facă, sau se arată pe sineşi mai priceput decât cel ce-i porunceşte, acela e batjocorit de draci. Dar amândouă sunt rele şi drăceşti, căci întru toate eşti dator să asculţi: că stareţul tău care porunceşte, acesta ridică judecata asupra sa, ca celui ce i se va cere seama pentru tine; iar dacă cea poruncită ţi se va părea grea, întreabă-l pe dânsul şi lasă lucrul la socoteala lui.

Iar dacă cei ce poruncesc vor fi fraţii, şi vezi sau socoteşti că lucru are vătămare sau este peste puterea ta, întreabă iarăşi pe stareţul, şi cele ce-ţi va zice, acelea le fă. Iar dacă vei voi ca nu numai lucrurile, ci şi pe oameni să-i deosebeşti, necazuri îţi tragi asupră-ţi. Iar unde ţi se pare că lucrul este bun, acolo arată ascultare fraţilor. Iar unde gândul se îndoieşte, sau este peste puterea ta, sau unde este vătămare, spune stareţului tău, şi ce va socoti, aceea fă; că el ştie ce face şi cum să se îngrijească de sufletul tău, şi aşa odihneşte-te, crezând că orice-ţi zice ţie este după Dumnezeu, iar tot ce este după Dumnezeu este folositor, şi scârbă şi tulburare nu aduce; că din bunătatea inimii nu iese răul; că tot pomul bun roade bune face (Matei 17: 7)".

Zis-a fratele: "Ce este a tăia voia?" Răspuns-a stareţul: "A tăia voia este sporire după Dumnezeu; iar aceasta înseamnă să-ţi tai voia întru cele ce se par bune, şi să o faci pe cea a sfinţilor, iar de cele rele, de la sineţi să fugi, ca de cele ce sunt fără de cale".