I. Din Pateric

1. Venit-a odinioară oarecine din fraţi către Avva Teodor al Fermei şi i-a zis lui: "lată, cutare frate s-a întors în lume". Şi a răspuns bătrânul: "Te miri de aceasta? Nu te mira, ci mai vârtos te minunează de vei auzi de cineva care a putut scăpa din gura vrăjmaşului".

2. Zis-a un stareţ: "Mai bine este a locui cu trei care se tem de Domnul, decât cu milioane care nu au frica lui Dumnezeu. Că în zilele cele de pe urmă, dintr-o sută ce vor locui în obşti [mănăstireşti], foarte puţini vor fi care se mântuiesc; şi nu ştiu dacă se vor afla măcar cincizeci, căci toti se vor schimba, iubind mesele şi îmbuibarea pântecelui şi iubirea de stăpânire şi iubirea de arginţi; deci mulţi sunt cei chemaţi, dar puţini aleşi (Matei 22:14)".

3. Acelaşi a zis: "De vei şedea într-un loc şi vei vedea pe oarecari având mângâiere [trupească], nu lua aminte la dânşii, iar de este altul sărac, care nici pâine nu are, la dânsul ia aminte, şi te vei odihni".

4. Rugat-a Avva Pimen pe Avva Macarie cu multe lacrimi, zicând: "Spune-mi un grai: cum să mă mântuiesc?" Şi, răspunzând stareţul, i-a zis lui: "Lucrul pe care îl cauţi acum s-a dus de la călugări".

5. Povestit-a Avva Ioan că s-a făcut oarecare din stareţi în uimire şi a văzut: "Şi, iată, erau trei monahi ce stăteau de cealaltă parte a mării, şi s-a făcut glas dinspre cealaltă parte a mării, zicând: «Luaţi aripi de foc şi veniţi către mine». Iar doi dintre ei au luat şi au zburat în cealaltă parte, iar unul a rămas, şi plângea foarte şi striga; iar mai pe urmă i s-a dat şi lui aripi, însă nu de foc, ci slabe şi neputincioase, cu care, iată, deşi căzuse adesea, cufundându-se şi sculându-se, a venit de cealaltă parte. Tot aşa şi neamul acesta, deşi ia aripi, nu sunt de foc, ci cu totul slabe şi neputincioase".

6. Sfinţii Părinţi au proorocit despre neamul cel de pe urmă şi au zis, nedumerindu-se unii către alţii: "Ce am lucrat noi?" Şi, răspunzând unul dintr-înşii, Avva Ishirion, care era mare, a zis: "Noi poruncile Domnului am făcut". Iar ei au zis: "Dar cei de după noi ce vor face?" Iar bătrânul a zis: "Vor veni întru jumătate din lucrul nostru". Şi iar au întrebat Părinţii: "Dar cei de după dânşii oare ce vor lucra?" Iar el a zis: "Cei ai neamului aceluia nu vor avea nicicum de lucru: căci le vor veni lor ispite şi, cei ce se vor afla iscusiţi, aceia mai mari decât noi şi decât Părinţii noştri vor fi".


II. A Sfântului Efrem

Iubitule, când pe cei mai vechi în schimă îi vei vedea lenevindu-se, ia aminte şi te întăreşte pe sineţi, ca nu cumva, pe aceştia râvniridu-i, pe aceeaşi cale cu dânşii să umbli şi tu, şi împreună cu dânşii să moşteneşti veşnica muncă; sau, iarăşi, înfrânător făcându-te, să nu te înalţi deasupra lor şi să cazi în înalta cugetare, căci aşa te vei face sub mâna vrăjmaşului; ci ia aminte de sineţi şi păzeşte sufletul tău foarte, că nici noi nu ne îndreptăm sau ne osândim din lucrurile altora, ci, atunci când ne vom aduce goi şi împilaţi [legaţi] înaintea Judecătorului, fiecare va da seama pentru sineşi şi sarcina sa o va purta. Pentru aceasta, bine este a lua aminte de sine de-a pururea, şi a urma pe cei ce după Dumnezeu au petrecut, şi a privi către aceia, şi a te asemăna pe sineţi lor.

Iar celor ce defăima mântuirea lor şi iau aminte doar la schima lor cea dinafară, nu râvni, ca să nu te asemeni ostaşului celui prins de potrivnici care adică are pecetea împăratului, dar slujeşte vrăjmaşilor acestuia; că nemincinos este Cel ce a zis: Amin zic vouă: Tot cel ce face păcatul este rob păcatului (Ioan 8: 34). Că schima se aseamănă cu frunzele, iar lucrul cu rodul. Deci nu lua aminte la schima cea dinafară şi să-i râvneşti pe dânşii, zicând întru sineţi că nu eşti mai rău decât unii ca aceştia ce cad în patimi, ci ia aminte la cea zisă: Că în casă mare nu sunt numai vase de aur şi de argint, ci şi de lemn şi de lut; şi unele adică sunt de cinste, iar altele de necinste (II Tim. 2: 20). Deci, dacă nu vei asculta de Domnul, săvârşind lucrurile păcatului, vei fi vas de necinste, iar de vei face lucrurile Domnului, vei fi vas ales, cinstit, sfinţit, de bună treabă Stăpânului, gătit spre tot lucrul bun.

Iubeşte sobornicia [însoţirea] cea bună, iar de sobornicia cea rea te depărtează, căci nici vrăjitorii, nici tâlharii, nici săpătorii de morminte nu s-au născut aşa, ci au învăţat acestea de la oamenii cei stricaţi la minte de Satana. Că Dumnezeu le-a făcut pe toate bune foarte. Să nu te veselească băile, băuturile, adunările din piaţă şi răsfăţarea [luxul], ca să nu cazi în primejdii de nesuferit. Adu-ţi aminte de strânsorile [chinurile] păcătoşilor, temându-te ca nu cumva, nu după mult timp, să fii şi tu socotit împreună cu aceia. N-ai intrat niciodată în casa plângerii, şi, văzând tânguirea şi plânsul, nu te-ai silit să ieşi afară din casă? Deci de aici, din cele vremelnice, se cuvine a asemăna pe cele veşnice. Că zice: Dă pricină înţeleptului, şi mai înţelept va fi (Pilde 9: 9). Să ai nerăutatea în primirea poruncilor lui Dumnezeu, iar vicleşugul, în gonirea măiestriilor Diavolului şi a spre a tăia vorbele cele vătămătoare, ca omul tău cel dinăuntru să se liniştească.

Nu petrece împreună cu îngânătorii şi cu făcătorii de râsuri, ca să nu strice înţelegerile tale, căci, pe cei ce îi ascultă, cuvintele lor îi vatămă mai mult decât otrava aspidelor; pe cei bătrâni îi găteşte a face cele ale tinerilor, iar pe cei tineri îi trag întru lucrarea fărădelegii. Iar dacă eşti în obşte şi vezi pe oarecari fraţi umblând fără de rânduială şi grăind cele ce nu plac lui Dumnezeu, tu nu lua aminte la dânşii sau la cuvintele lor, ci să-L ai pe Dumnezeu înaintea ochilor, după cea scrisă: Văzut-am pe Domnul înaintea mea pururea, că de-a dreapta mea este ca să nu mă clatin (Ps. 15: 8), şi să nu-ţi pui înaintea ta vicleşugul şi să zici în inima ta: "Dacă bătrânii aceştia, şi zăbovind de atâta timp în mănăstire şi nevoindu-se, răupetrec, ce va fi cu mine, tânăr fiind?", ci ascultă pe Domnul, zicând: Mulţi sunt chemaţi, dar puţini aleşi (Matei 22: 14), şi iarăşi: Oare puţini sunt cei ce se mântuiesc? (Luca 13: 23).

Deci fii şi tu dintre cei aleşi şi puţini, şi nu din cei mulţi şi pieritori. Că cei ce fac vicleşugul, sau în obşte sau în alt loc, aceia sunt fiii vicleşugului, care se aseamănă cu neghinele ce sunt în mijlocul grâului. Deci tu fă-te grâu, ca să te aduni în jitniţele Domnului şi să nu fii ars ca o neghină cu focul nestins. încă socoteşte că dreptul Lot locuia în Sodoma, dar nu s-a tras cu iubirea de dulceaţă a acelora şi cu neastâmpărarea, şi pentru aceasta s-a şi mântuit, precum este scris: Căci cu vederea şi cu auzul locuind dreptul între dânşii, din zi în zi sufletul cel drept se muncea de nelegiuitele lucruri (II Pt. 2: 8). Apoi adaugă: Ştie Domnul cum să izbăvească din ispite pe cei bine-credincioşi, iar pe cei nedrepţi îi păstrează spre munci în ziua judecăţii (II Pt. 2: 9) şi celelalte.

Deci acesta, lucrând cu unii ca aceştia, n-a pierit împreună cu dânşii. Iar Ghiezi slujea Proorocului Elisei, dar a păcătuit. Aşijderea şi Samuil, petrecea lângă Eli şi cu fiii lui vieţuia, dar pierind aceia, acesta s-a mântuit (I împ. IV: 1-22), că iubea pe Domnul întru adevăr şi nu urma căile celor fără de lege. Iar Iuda, deşi urma Domnului şi umbla împreună cu Ucenicii, L-a dat pe Dânsul în mâinile celor fără de lege.

Aşadar, trebuie ca fiecare dintre noi a lua aminte de sine. Iar dacă locuim împreună cu drepţii, privind la dânşii, să vieţuim şi noi drept, având aproape pildele faptelor bune; iar dacă locuim cu păcătoşii, să ne sârguim a nu râvni lucrurilor acelora, ci mai vârtos a le da lor pricini de mântuire prin buna noastră petrecere. Iar de va zice cineva: "Sunt neputincios şi împuţinat, şi de oamenii cei neluători-aminte cu lesnire spre cele rele mă trag în jos", acesta să ia aminte la Dumnezeieştile Scripturi şi să râvnească viaţa Sfinţilor Părinţi, şi aşa va fi bine-iscusit şi la Dumnezeu şi la oameni. încă să meargă şi la oamenii cei temători de Dumnezeu care mângâie sufletele, şi să primească cu dorire toate cele zise de aceia, şi aşa să le arate întru lucruri, şi apoi degrab va rodi. Că zice Scriptura: întreabă pe tatăl tău, şi-ţi va vesti ţie; şi pe cei mai bătrâni decât tine, şi-ţi vor spune ţie ce se cuvine să ştii (Deut. 32: 7).

Că cel ce este în obşte şi se leneveşte de mântuirea sa şi face lucrurile cele potrivnice va avea parte de muncă mai grea, nu numai pentru sineşi, ci şi pentru sufletele cele ce pier printr-însul, făcându-se lor chip de lenevire şi de răutate. Şi iarăşi: cel ce se sârguieşte la fapte bune şi poartă grijă de mântuirea sa, de mare slavă se va învrednici în ceruri; căci s-a dat pe sine fraţilor săi chip de viaţă îmbunătăţită şi a ridicat osârdia celor mai lenevoşi spre lucrarea poruncilor prin a sa sârguinţă. Că, precum întru lovirea războiului, cel ce se nevoieşte în linia întâi şi taie în două oastea potrivnicilor, mai mult decât alţii se cinsteşte, tot aşa şi la Dumnezeu, mai mult se va slăvi cel ce se trezveşte întru lucrul Domnului, dând multora pildă de folos.


III. A lui Antioh Pandectul

Precum viespea mănâncă ostenelile albinelor, tot aşa şi fratele lenevos netrebniceşte averea cea îmbunătăţită a soborului [frăţimii]; şi, precum ostaşul fricos slăbeşte mâinile războinicilor, tot aşa şi monahul lenevos slăbănogeşte osârdia fraţilor, şi pentru aceasta şi mare muncă de la Dumnezeu va lua. Deci mai bine este, iubiţilor, a locui cu puţini ce plac lui Dumnezeu, decât cu mulţi care defăima poruncile lui Dumnezeu. Că, unde este frica lui Dumnezeu, acolo este şi dragostea şi unirea, şi Dumnezeu locuieşte în mijlocul lor; iar unde nu este frica lui Dumnezeu, acolo este cearta şi pizma, şi unde este pizma, acolo se făleşte şi vicleanul.

Deci lucru de căpetenie este a petrece mai bine cu cei puţini şi buni, decât cu mulţime de netrebnici, precum ne-au învăţat pe noi Dumnezeieştile Scripturi, că zice scriitorul de Paremii [Pilde]: Nu pofti mulţime de netrebnici, de nu este frica lui Dumnezeu cu dânşii (Sirah. 16:1: 2). Că mai bun este un drept decât o mie de păcătoşi, căci în adunarea păcătoşilor se va aprinde foc (Sirah 16: 6). Zice încă şi altul: Nu pofti mulţime netrebnică, iar de se vor înmulţi, nu te veseli cu dânşii. De nu este frica Domnului cu ei, să nu te încredinţezi vieţii lor, că vei suspina cu plângere fără vreme. Că mai bun este un drept făcând voia Domnului decât a avea fii necuraţi; căci dintr-unul priceput se va alcătui (umple) o cetate (Sirah 16:1-4).

IV. A lui Avva Marcu

Când vei vedea pe doi răi având dragoste unul către altul, cunoaşte că unul altuia ajută întru voie. Cel înalt cu cugetul şi cel plin de slavă deşartă cu plăcere se tocmesc unul pe altul; că cel dintâi adică, ca o slugă plecându-se, laudă pe cel plin de slavă deşartă, iar celălalt măreşte pe cel înalt cu cugetul, de care te depărtează cât mai departe, ca să nu te împărtăşeşti de vătămarea lor.


V. Din Pateric

1. Un frate a întrebat pe un stareţ, zicând: "De voi vedea pe cineva din cei din jurul meu întorcându-se în lume, cum să fac să nu mă smintesc?" Şi a răspuns bătrâ-nul: "Cugetă la câinii care vânează iepuri: că, precum acolo, dacă unul dintre câini va vedea pe iepure, îl goneşte, neoprindu-se până când îl va ajunge, iar ceilalţi, nu pe iepure, ci numai pe câinele ce îl gonesc văzându-l, aleargă şi ei până la un loc; iar mai pe urmă, luând aminte, se întorc înapoi, cel ce a văzut iepurele şi l-a gonit nu se opreşte din drum până când nu-l va ajunge; iar privind la cei ce s-au întors, nu-i pasă nici de prăpăstii, nici de desişuri, nici nu se teme că se va împiedica de ceva din- tr-însele, ci se ţine pururea numai de scopul drumului, privind numai spre cel gonit de dânsul; tot aşa şi cel ce-L caută pe Stăpânul Iisus şi se sileşte să II ajungă, la cruce neîncetat luând aminte, le trece cu vederea pe toate, şi aşa trece peste smintelile ce-l întâmpină, până când II va ajunge pe Cel Răstignit, pe Cel Viu Care rămâne în veci.


VI. A Sfântului Efrem

Pe fraţii mai lenevoşi, vrăjmaşul se sileşte a-i întrarma împotriva celor mai sârguitori; dar, de vor lua aminte, cei mai sârguitori prin cei mai lenevoşi vor afla câştig, purtând neputinţele lor pentru Domnul. Cel ce face milă aproapelui va afla milă de la Domnul; căci nemilostivă e judecata celui ce n-a făcut milă. Să nu intri cu fratele tău la păcat, ci, de vei putea, sârguieşte-te a-l izbăvi şi pe el dintr-însul, ca sufletul nostru să trăiască în Domnul. Fie frica lui Dumnezeu înaintea ochilor tăi totdeauna, şi păcatul nu te va stăpâni.