I. Din Pateric

1. Zis-a Avva Agathon: "De-mi va fi cineva prea foarte iubit, şi mă pogoară în lucru de stricăciune, îl tai pe el de la mine".

2. Zis-a un stareţ: "Trebuie să fugim de toţi cei ce lucrează fărădelegea, fie ei prieteni ori rudenii, măcar de vor avea şi dregătoria împăraţilor sau a preoţilor. Căci fuga de cei ce lucrează fărădelegea ne dăruieşte nouă iubirea şi îndrăzneala faţă de Dumnezeu".

3. Acelaşi a zis: "Nu e de folos a ne lipi de cei fără de lege, nici în biserică, nici în târg, nici în sfat, nici în alt lucru oarecare, ci se cuvine ca desăvârşit să ne depărtăm de împărtăşirea lor. Că tot călcătorul de lege este vrednic de îngreţoşare [din partea celorlalţi], şi de a fi părtaş al muncii celei veşnice".

4. Zis-a un stareţ: "Să nu locuieşti în locul unde vezi că cineva are pizmă asupra ta, iar de nu [vei face aşa], nu vei spori".

5. Un frate a întrebat pe un stareţ, zicând: "De mă va sminti vreun frate, voieşti să-i fac lui metanie?" Şi a răspuns stareţul: "Fă-i metanie şi apoi taie-te pe sineţi de la acela. Căci aveam zicând pe Avva Arsenie: «Cu toţi să ai dragoste, dar de toţi te depărtează»".


II. A Sfântului Efrem

1. Fraţilor, se cuvine a lua aminte la sfătuirea cea rea; că precum doi oarecari luminat împodobiţi [îmbrăcaţi], de vor merge înainte prin târg, iar unul dintr-înşii, neluând aminte, se va poticni şi va cădea în tină şi aşa desăvârşit va netrebnici luminata podoabă - iar de aici, mişcat fiind de pizmă, se sârguieşte ca şi pe aproapele să-l surpe în noroi, ca nu numai el singur să fie urât - tot aşa şi acum cu cei mulţi, din fapta bună căzând, se nevoiesc să împiedice şi pe alţii, ca să nu fie ei singuri întru urâciune. Iar pentru aceasta grăiesc smerit şi răspund dulce, ca, câte puţin smulgându-i din curăţie pe cei ce-i ascultă pe ei, întru aceeaşi groapă să-i pogoare; şi nu se ruşinează făcând cele rele, ci şi pe aproapele îl îndeamnă, zicând: "Pentru ce te îngreţoşezi de noi, că [doar] suntem păcătoşi? Nu ştii că lucrul acesta este căzut şi sculat?"

Acestea, şi ca acestea grăind, nu se ruşinează. Pentru ce? Pentru că ei adică, căzând, nu vor să se scoale, precum am zis, ci sunt [trăiesc] spre sminteala celor mulţi, spre căderea şi stricarea lor, şi sunt ca o râmă în undiţa Diavolului, ce încă se sârguiesc a înşela sufletele cele neîntărite şi întru aceeaşi pierzare a le trage. Pentru aceasta, iubitule, păzeşte-te dinspre unii ca aceştia, ca să nu te tragă cu cuvintele lor cele moi şi focului celui veşnic împreună cu dânşii să te trimită.

2. Odinioară, un frate îl sfătuia pe alt frate după Dumnezeu; şi trecând altul [pe acolo], a zis cel ce sfătuia către cel ce trecea: "Iată, rog pe fratele, şi nu vrea să mă asculte". Iar el a răspuns: "Este dator să te asculte. Iar- tă-mă, dar de la tine şi ceva rău de ar auzi cineva şi ar face, pricină de bucurie este". Iar el a zis: "Nu e aşa; ci de nu va cunoaşte că este după Dumnezeu, să nu mă asculte, şi nu numai pe mine, ci pe niciun prooroc, dacă cumva va sfătui afară de voia lui Dumnezeu. Că zice Apostolul: Măcar noi, sau îngerul din cer de va vesti vouă altceva în afara de ceea ce aţi luat, anatema să fie! (Gal. 1: 8-9). Că cine erau cei ce s-au sculat asupra Suzanei în Babilon? Nu bătrânii? Şi nu numai bătrânii, ci şi povăţuitorii şi judecătorii poporului. Dar pentru că nu luau aminte de sine, sub ce fel de sfârşit au căzut? Iar dregătoria lor nu i-a folosit pe ei".

Trezveşte-te, frate, şi ia aminte de sineşi, că multe sunt meşteşugirile vrăjmaşului. Că de va vedea potrivnicul pe un frate osârduitor întru lucrul lui Dumnezeu, ridică pe alt frate din cei leneşi asupra lui, ca să-l surpe pe dânsul fără dreptate şi dobitoceşte, ca doar-doar în mânie şi în pomenirea de rău să-l bage pe fratele cel nevoitor, şi aşa să-i împiedice lui drumul faptei bune şi să-l facă a cădea în răutate. Iar de-l va vedea pe dânsul cu îndelungă-răbdare răbdând supărarea şi rugându-se pentru cel ce-i face strâmbătate, se ispiteşte ca prin alt chip să-l surpe pe acesta. Şi se apucă să-l facă a se împrieteni cu cineva din cei neluători-aminte şi leneşi, ca printr-un prieteşug ca acesta, făcând tulbure gândul lui, să toarne întru dânsul dulce-pătimirea, şi aşa câte puţin să-l bage întru nebăgare de seamă; dar cel ce se teme de Dumnezeu nu va iubi niciodată nimic, fără numai înţelepciunea cea de sus, că scris este: înţelepciunea cea de sus, întâi este curată, apoi împăciuitoare (Iac. 3: 17) şi celelalte.


III. A lui Avva Isaia

Zis-a Avva Isaia: "De voieşti a urma Domnului nostru Iisus Hristos, şi pe omul tău cel vechi a-l spânzura [răstigni] împreună cu dânsul, trebuie să tai de la sineţi pe cei ce te trag pe tine de la cruce şi a te găti pe sineşi spre a suferi defăimare şi spre a odihni inima celor ce te-au întărâtat". IV. A lui Avva Isaac Prietenul nebun şi nepriceput este vistierie a pagubei, iar vorba celor pricepuţi este izvor dulce; şederea cu cei nepricepuţi este sfărâmare a inimii; mai bine este a locui cu fiarele decât cu cei ce petrec rău; mai bine şezi cu vulturii decât cu lacomul şi nesăţiosul; fă-te mai bine prieten ucigaşului decât iubitorului de pricire; grăieşte mai bine cu porcul decât cu îndrăcitul cu pântecele; mai bună este troaca porcilor decât gura mincinoasă şi nesăţioasă; şezi mai bine între buboşi decât între mândri.