PRICINA A NOUĂSPREZECEA: Că supunerea este [un lucru] de nevoie; şi care este folosul acesteia, şi cum se îndreptează [dobândeşte]
I. Din viaţa Sfântului Teodosie Chinoviarhul
Sfântul Teodosie, ajungând la o vârstă înţelepţească, zămislind dor de viaţă filosoficească, plecând din ţara sa, a venit la Ierusalim. Şi, închinându-se celor sfinte cu sfinţenia cuvenită, era întorcând gândul întru sineşi: oare cum să înceapă a filosofa şi pe care cărări din cele două să o aleagă - pe cea foarte singuratică şi neamestecată [cu grijile lumeşti] sau pe cea împreună cu alţi cucernici deopotrivă la scop cu dânsul? Însă, precum era atunci, n-a cercat a se linişti deosebi, judecându-l ca pe un lucru fără temei, neiscusit fiind el a se lupta singur de sineşi cu duhurile vicleşugului. "Că dacă din cei din lume care se ostăşesc, zicea, nimeni din cei ce s-ar lupta de sine n-ar ieşi nebiruit la vitejie, nici cineva cu neştiinţa prisosit, care să fie adică cu totul nedeprins şi neînvăţat în războaie, care îndată din şanţ în mijlocul vrăjmaşilor pe sineşi să se împingă, eu, având mâinile încă neînvăţate spre oştire, nici degetele la război (cf. Ps. 143: 1), nici cu putere de sus fiind îmbrăcat, şi mai vârtos pentru că luptarea aceasta este mult mai primejdioasă şi plină de alunecări şi curse, cum oare mă voi putea oşti împotriva începătorilor, stăpânirilor, către ţiitorii lumii acestui veac întunecat, către duhurile vicleşugului? Lipseşte doar ca mai întâi să mă fac ucenic la Părinţii cei sfinţi, la cei ce s-au iscusit întru aceste [fapte] bune, şi aşa să mă deprind din destul dintr-înşii de cele către înţelegătorii vrăjmaşi, iar apoi să secer la vreme şi roadele cele ce răsar din linişte".
Acestea prea înţelepţeşte socotindu-le (căci la el avea, alături de altele, pricepere adâncă), îndată către cercarea celor ce cu osteneală fac cugetarea [lucrului] celui bun s-a dus, ştiind că deprinderea şi învăţătura din pătimire este mai temeinică. Deci aducându-se pe sineşi lui Loghin, fericitului bătrân, care era mult deosebit de părinţii cei din vremea lui, s-a dat aceluia, împărţind hrana şi făcându-se locuitor cu dânsul; şi, foarte îndulcindu-se întru obiceiurile aceluia, era pentru aceasta cu totul altoit lui, şi, precum zice şi dumnezeiescul David (cf. Ps. 62:8), se lipise cu sufletul de el. Şi bine se zice aceasta de cei vechi: că acela care stă alături de altul se aseamănă cu el, îndulcindu-se de acela, şi, de aici, astfel se şi crede a fi.
II. Din Pateric
1. Zis-a Avva Antonie: "Ascultarea cu înfrânare supune fiarele".
2. Zis-a Avva Pimen: "A întrebat oarecine odinioară pe Avva Paisie, zicând: «Ce voi face sufletului meu, că nesimţitor este şi nu se teme de Dumnezeu?» Şi i-a răspuns lui bătrânul: «Du-te de te lipeşte de omul ce se teme de Dumnezeu; şi întru apropierea ta de acela te vei învăţa şi tu de la dânsul să te temi de Dumnezeu»".
3. Zis-a Avva Isaia către cei ce încep şi se supun la Sfinţii Părinţii: "Cea dintâi vopsea nu se şterge, precum la porfiră; şi precum mlădiţele cele tinere cu lesnire se întorc şi se pleacă, tot aşa şi noi, începători fiind întru supunere".
4. Zis-a Avva Moise către oarecare frate: "Vino, frate, întru ascultarea adevărului, acolo unde este smerenia, unde este tăria, unde este bucuria, unde este răbdarea, unde este îndelungă-răbdarea, unde este iubirea de frăţie, unde este umilinţa, unde este dragostea. Că cel ce are ascultare bună este plin de toate poruncile Domnului".
5. Mers-au odată patru schitioţi la Marele Pamvo şi fiecare a vestit fapta bună a celuilalt. Unul avea post mult, unul era neagonisitor, unul a câştigat multă dragoste, iar al patrulea era sub ascultarea unui bătrân de douăzeci şi doi de ani. Şi a răspuns lor Avva Pamvo: "Zic vouă că bunătatea [virtutea] celui de-al patrulea este mai mare decât cea a celorlalţi. Că fiecare din voi, orice bunătate de aţi câştigat, cu voia voastră aţi ţinut-o, iar acesta, voia sa tăind-o, voia altuia o face, şi, pentru aceasta, mai mare decât voi este. Căci unii ca aceştia [precum al patrulea] sunt mărturisitori: dacă se vor păzi aşa până în sfârşit".
6. Zis-a Avva Ruf: "Cel ce şade întru spunerea unui Părinte duhovnicesc are plată mai mare decât cel ce se depărtează în pustie singur de sine".
7. Zicea acelaşi: "Că a povestit unul din Părinţi, zicând: «M-am răpit şi am văzut în cer patru cete: în cea dintâi era omul bolnav care mulţumeşte lui Dumnezeu, în a doua, iubitorul de străini, care primea şi slujea pe fraţi, în a treia, cel ce petrece în pustie şi nu vede pe nimeni, iar în patra, cel ce şade întru supunerea părintelui său şi se supune lui întru toate pentru Domnul. Iar cel pentru ascultare purta lanţ de aur şi haină albă în chipul norului, acela avea mai multă slavă decât ceilalţi. Iar eu, de cum am văzut acestea, i-am zis celui ce mă povăţuia: Cum acest mai mic are mai multă slavă decât ceilalţi? Iar el mi-a răspuns, zicând: De vreme ce iubitorul de străini şi pustnicul întru a lor voie şi-au ales fapta bună, ascultătorul, toate voile sale părăsindu-le, atârnă de Dumnezeu şi de părintele său, şi pentru aceasta este mai proslăvit decât aceia".
8. Zis-a Avva Iperehie: "Ascultarea este chezăşia călugărului; cel ce o a câştigat pe aceasta va fi ascultat de Dumnezeu şi cu îndrăzneală va sta lângă Cel ce S-a răstignit; că şi Domnul Cel ce S-a răstignit S-a făcut ascultător până la moarte".
9. Doi fraţi după trup au venit ca să locuiască într-o mănăstire; unul din ei era postitor, iar celălalt îşi alesese ascultarea, căruia orice îi zicea părintele, fără de îndoire făcea: că-i zicea lui de multe ori "mănâncă de dimineaţă", şi mânca, şi iarăşi, "să nu mănânci până diseară", şi nu mânca, şi la altele aşijderea, orice îi poruncea, împlinea cu bucurie. Şi pentru ascultarea lui era slăvit de toţi din mănăstire. Dar pizmuind fratele lui, postitorul, a zis întru sine: "Voi ispiti pe el [ca să văd] de are ascultare". Şi, venind către părintele, i-a zis: "Trimite cu mine pe fratele, ca să mergem la oarecare trebuinţă". Şi l-a slobozit Avva pe el. Şi dacă au venit la râu, unde erau o mulţime mare de crocodili, a zis postitorul către fratele: "Pogoară-te în râu şi treci". Şi s-a pogorât; şi au venit crocodilii şi-i lingeau trupul lui şi nu l-au vătămat. Şi, văzând postitorul, i-a zis lui: "Ieşi din râu". Şi a ieşit nevătămat. Şi, călătorind ei, au aflat un trup lepădat pe cale, şi a zis postitorul: "De am avea o vechitură, am pune peste el". Răspuns-a fratele: "Mai vârtos să ne rugăm, cumva poate va învia". Şi au stătut la rugăciune şi, rugându-se ei, a înviat mortul, şi se lăuda postitorul, zicând: "Pentru postirea mea a înviat mortul". Dar Dumnezeu a descoperit toate părintelui mănăstirii. Şi, dacă s-au întors, a zis Avva către postitor: "Fiindcă aşa ai ispitit pe fratele tău la râu, iată, pentru ascultarea lui a înviat mortul".
10. Zis-a Avva Pimen: "Nu te număra pe sineţi, ci te lipeşte de cel ce petrece bine".
III. A lui Avva Marcu
Cel ce este sub păcat nu poate să biruiască singur voia trupească, pentru că zădărârea o are neîncetat zăcând întru patimi.
Pătimaş fiind [cineva], se cuvine a se ruga şi a se supune, căci a bate război cu deprinderile cele de mai-nainte e cu putinţă [numai] prin ajutor.
Cel ce se luptă împotriva voii cu supunerea şi cu rugăciunea este nevoitor bine-meşteşugos, arătând în chip luminat gânditoarea luptă prin depărtarea de cele simţite.
IV. A Sfântului Diadoh
Ascultarea s-a cunoscut a fi întâia bunătate dintre toate faptele bune cele începătoare pe care cineva trebuie să o aibă, ca una care leapădă părerea de sineşi astfel născând nouă smerita cugetare. Drept aceea, celor ce o suferă pe ea cu dulceaţă, ea li se face uşă a dragostei către Dumnezeu. Pe aceasta lepădând-o Adam, a alunecat în adâncul tartarului; pe aceasta îndrăgind-o Domnul, întru cuvântul [pricina] iconomiei [mântuirii], a ascultat de Părintele Său până la Cruce şi la moarte - iar întru acestea nu S-a făcut întru nimic mai prejos decât măreţia Lui, ca, dezlegând prin ascultarea Sa vina neascultării omeneşti, să întoarcă întru fericita şi veşnica viaţă pe cei ce trăiesc cu ascultare. Deci se cuvine ca mai întâi pentru aceasta să ne sârguim noi, cei ce am primit asupră-ne lupta împotriva părerii de sine a [îngâmfării] diavolului; căci aceasta ne va arăta nouă (celor ce ne apropiem) în chip nerătăcit toate cărările faptelor bune.
V. A lui Avva Cassian
Prin nici o altă neajungere nu pogoară Diavolul pe om aşa de mult în prăpastia pierzării precum prin a-l pleca pe el să nu primească a-şi pune în rânduială viaţa sa prin învăţătura şi tipicul Părinţilor, şi aşa a urma voii sale. Că cel ce umblă cu a sa socoteală şi judecată, niciodată nu va călători temeinic, ci în multe se va poticni şi se va rătăci, şi peste primejdii multe şi cumplite va da, că cel ce călătoreşte întru întuneric de-a pururea va suferi.
Încă se cuvine nouă să ne învăţăm şi aceasta, şi din meşteşugurile şi ştiinţele cele omeneşti să luăm pildă: că, dacă pe acelea şi cu mâinile de le pipăim, de la înşine nu putem a le îndrepta [învăţa,], ci avem pentru aceasta trebuinţă de cel ce ne învaţă bine şi ne arată fiecare lucru, cum nu-i nebunie şi nepricepere a socoti că meşteşugul cel duhovnicesc - cel decât toate meşteşugurile şi ştiinţele mai anevoie şi mai ostenicios - îl putem îndrepta fără dascăl? Care [meşteşug] nu este numai trupesc şi văzut - precum celelalte meşteşuguri cu care se îndeletniceşte cineva numai împrejurul celor trupeşti - ci şi ascuns şi nevăzut, ca cel ce numai către suflet priveşte şi numai un scop ca acesta are, ca pe dânsul să-l facă [cu] chip dumnezeiesc; iar neizbutirea în acest meşteşug face nu numai pagubă vremelnică, ci pricinuieşte şi pierzarea sufletului, moarte veşnică şi muncă.
VI. A Sfântului Maxim
Dumnezeu-Cuvântul lui Dumnezeu şi Tatăl Se află tainic în fiecare din poruncile Sale; iar Dumnezeu şi Părintele nedespărţit este de Cuvântul Său, fiind cu totul într-însul în chip firesc [după fire]. Deci cel ce primeşte dumnezeiasca poruncă, şi o face pe ea, primeşte pe Cuvântul lui Dumnezeu Cel dintru dânsa; pe Care, cel ce L-a primit prin porunci, L-a primit printr-însul şi pe Tatăl, Cel ce este după fire împreună cu Dânsul, încă şi pe Duhul Cel ce este în chip firesc întru Dânsul, că zice: Amin zic vouă: Că cel ce-L primeşte pe Cel pe care-L voi trimite, pe Mine Mă primeşte; iar cel ce Mă primeşte pe Mine, primeşte pe Cel ce M-a trimis pe Mine (Ioan 13: 20). Deci cel ce primeşte porunca, şi o face pe ea, o are tainic primită pe Sfânta Treime.
VII. Din Pateric
1. Zis-a Avva Iosif Thebeul: "Trei lucruri sunt cinstite înaintea Domnului: când omul este bolnav şi i se adaugă lui ispite, şi le primeşte pe ele cu mulţumire; al doilea: când cineva face toate lucrurile lui curate înaintea lui Dumnezeu, neavând nimic omenesc; iar al treilea: când cineva şade întru supunerea unui părinte duhovnicesc şi se leapădă de toate voile sale; iar aceasta are o cunună mai mult".
2. Zis-a un stareţ: "Purtându-ţi păcatele tale, fii ca cămila: urmând legat celui ce ştie calea lui Dumnezeu".
3. Un frate a întrebat pe un stareţ, zicând: "Fac în chilia mea toate cele ce se cuvin, şi nu aflu mângâiere de la Dumnezeu". Şi i-a răspuns lui stareţul: "Aceasta ţi se întâmplă ţie pentru că te sfărâmi fără socoteală şi voieşti ca voia ta să sporească". Zis-a fratele către stareţ: "Dar ce porunceşti să fac, părinte?" Zis-a lui bătrânul: "Du-te şi te lipeşte de omul ce se teme de Dumnezeu, şi smereşte-te pe sineţi dându-i lui voia ta, şi atunci vei afla mângâiere de la Dumnezeu".
VIII. A Sfântului Efrem
Pentru a nu voi noi a răbda mic necaz pentru Domnul, cădem fără voie în multe şi rele necazuri; şi, pentru că nu voim să ne părăsim voia pentru Domnul, înşine ne solim nouă pagubă sufletească şi pierzare; şi pentru că nu voim să suferim întru supunere şi să ne facem defăimare pentru Domnul, pe înşine ne lipsim de mângâierea drepţilor; şi pentru că nu ne plecăm sfătuirii celor ce ne pun lege pentru Domnul, ne facem pe înşine bucurie viclenilor draci; iar pentru că nu primim pedeapsă cu toiag, ne va moşteni pe noi cuptorul focului nestins, unde nu este mângâiere.
IX. A lui Avva Marcu
Nu te face ucenic al celui ce se laudă pe sine, ca nu în locul smereniei să te înveţi mândria.