PRICINA A SAPTESPREZECEA: Că cel ce se leapădă de lume se cuvine să se lepede de toate, şi despre cum se cuvine a iconomisi partea sa, şi cum că celor din obşte agoniseala cea deosebită [tăinuită] e vădit pierzare [a sufletului]
I. A Sfântului Varsanufie
Un frate a întrebat pe un bătrân, zicând: "De vreme ce rudele mele îmi sunt datoare cu o mică socoteală [ceva bani], pe care eu voiesc să o dau săracilor, iar aceia nu par că vor să mi-o dea, ce voi face?" Şi a răspuns bătrânul: "De nu vei tăia gândul cel trupesc, şi aşa să iei puţintică îndrăzneală către Dumnezeu, vei cădea în plăcerea omenească".
II. Din Pateric
1. Un frate, lepădându-se de lume şi împărţind averile sale săracilor, oprind puţin pentru sine, a mers la Avva Antonie, cerând să se facă călugăr. Iar el, aflând că acesta a oprit câte ceva dintr-ale sale, i-a zis lui: "De voieşti să te faci călugăr, du-te în cutare sat şi cumpără carne; şi, dezbrăcând hainele tale, pune carnea împrejurul trupului tău cel gol, şi aşa vino aici". Şi făcând aşa fratele, pe când se întorcea el - precum s-a zis: cu trupul gol purtând carnea pe umăr - câinii şi păsările, poftind carnea, îi sfâşiau trupul lui. Deci aşa întorcându-se el către bătrânul şi trupul său zgâriat arătându-l, a zis către dânsul Marele Antonie: "...Tot aşa şi cei ce voiesc să se lepede de lume, de voiesc să aibă bani, luptându-se cu dracii, sunt sfâşiaţi de aceştia".
2. Zicea Avva Isidor: "Cumplitul şi întru tot îndrăzneţul dor al iubirii de bani, necunoscând saţiul, împinge mai apoi sufletul cel prins de el spre săvârşirea răutăţilor. Deci, la început, mai vârtos pe el să-l gonim, că de va apuca să pună stăpânire pe oarecine, pe urmă va fi nebiruit".
3. Un om oarecare, vrând a se lepăda de lume, a venit către un stareţ mare şi i-a zis lui: "Voiesc să mă fac călugăr". Răspuns-a bătrânul: "De voieşti, du-te de te leapădă de toate ale lumii şi, venind, şezi în chilia ta". Şi, ducându-se, a dat cele ce avea, oprind la sine o sută de monede. Şi a venit către bătrân, şi i-a zis lui bătrânul: "Nu poţi să te faci călugăr". Iar el i-a zis: "Ba pot". Răspuns-a bătrânul: "Du-te şi şezi în chilia ta". Deci s-a dus şi a şezut; şi, şezând el aşa, i-au zis gândurile: "Uşa este veche, drept care este trebuinţă de a fi schimbată". Şi, venind, a zis bătrânului: "Părinte, gândurile îmi zic că uşa este veche şi trebuie schimbată". Zis-a lui bătrânul: "Nu te-ai lepădat; du-te de te leapădă, şi atunci, venind, şezi aici". Iar el, ducându-se, a dat nouăzeci de monede şi, întorcându-se, a zis bătrânului: "Iată, m-am lepădat". Şi poruncind bătrânul, ducându-se, s-a aşezat în chilie. Iar după ce s-a aşezat, i-au zis lui iarăşi gândurile: "Toate sunt vechi pe aici, şi locul este pustiu, şi vine leul şi mă mănâncă". Şi, ducându-se către bătrânul, i-au zis lui gândurile, iar bătrânul a zis lui: "Tu zi gândurilor: «Eu aştept ca toate să vină asupra mea: să cadă chilia şi leul să vină şi să mă mănânce, ca mai degrab să mă izbăvesc». Acestea dar zi gândurilor, şi du-te de şezi în chilie şi te roagă lui Dumnezeu adeseori, de nimic spăimântându-te sau îngrijindu-te". Şi, făcând aşa, fratele s-a odihnit.
4. Un tânăr oarecare căuta să se lepede de lume; şi, de multe ori pornindu-se el şi ieşind din cetate spre a se duce în mănăstire, gândurile îl întorceau înapoi, împleticindu-l cu oarecari griji şi lucruri ce se păreau de nevoie; căci era şi bogat. Intr-o zi, pornindu-se el aşijderea şi ieşind, dacă l-au înconjurat din nou gândurile, multă negură ridicând asupră-i - pricini oarecare părut de nevoie întinzându-i, ca iarăşi să-l întoarcă pe el înapoi - acela de cum a simţit războiul şi sila gândurilor, neavând ce să facă, s-a dezbrăcat de năprasnă de hainele ce le purta şi, lepădându-le, alerga gol, voind a se duce către una din mănăstiri. Iar unui bătrân - spre care tânărul îşi făcea şi pornirea - Dumnezeu i-a descoperit, zicând: "Scoală şi primeşte pe nevoitorul meu". Şi, sculându-se bătrânul, a ieşit şi l-a întâmpinat pe dânsul. Şi, aflând de lucru, s-a minunat; şi, primindu-l pe dânsul, îndată l-a învrednicit schimei. Iar când venea cineva să-l întrebe pe bătrân despre gânduri, dacă întreba pentru osebite alte oarecare, însuşi răspundea, iar dacă despre lepădare, îl trimitea către acela, zicând: "întrebaţi pe fratele".
5. Era un oarecare călugăr bolnav; şi l-a primit pe el părintele din chinovie, şi l-a odihnit pe el ca pe unul care nu avea cele de trebuinţă, şi zicea şi fraţilor celor de sub dânsul: "Siliţi-vă pe înşivă puţin, ca să odihnim pe bolnav!" Iar cel bolnav avea o ulcică plină cu aur; şi, săpând sub aşternutul sub care zăcea, a ascuns-o pe ea. Iar nu după mult timp, s-a întâmplat de a murit; şi, murind, n-a mărturisit nimic despre aur. Iar dacă l-au îngropat pe el, a zis Avva către fraţi: "Ridicaţi aşternutul acesta de aici". Iar ei, răsturnându-l, au aflat dedesubtul lui aurul îngropat, că era vădit din săpătura locului, şi l-au dat pe el Avvei; iar el, văzând aurul şi aflând cum a fost găsit, a zis: "Pentru că nici când a trăit, nici când a murit nu a mărturisit despre el, el avându-şi nădejdea în el, eu nu mă ating de el. Mergeţi şi-l îngropaţi împreună cu el". Deci s-au dus şi au pus aurul în mormânt; şi, cum s-au întors, iată, au văzut foc pogorându-se din cer şi căzând pe mormânt, şi a petrecut multe zile nestins, până când a mistuit şi pietrele şi ţărâna şi toate cele din mormânt. Şi toţi cei ce vedeau se spăimântau şi se mirau.