I. Din viata Sfântului Pahomie

La mulţi ani după lepădarea de lume a lui Teodor, care era ucenic al Sfântului Pahomie, şi încă foarte unul sârguitor, a venit la mănăstire şi Pafnutie, fratele lui Teodor, cerând şi el să se facă călugăr; dar, nevrând Teodor ca să-l aibă acolo ca pe fratele lui (căci se dezbrăcase cu totul de omul cel vechi), Pafnutie petrecea mâhnit foarte şi plângând, însă aflând Marele, a zis lui: "Bun este pogorământul către unii ca aceştia [ce sunt] întru început, frate; căci, aşa precum unui copac de curând sădit îi trebuie multă grijire, tot aşa şi celui ce începe călugăria, până când se va înrădăcina şi el cu harul Domnului şi se va întări prin credinţă". Acestea auzindu-le Teodor, s-a supus Părintelui, întărind pe fratele în toate, după cea poruncită lui; căci pricepuse toate cele zise.


II. Din viata Sfântului Ioanichie

Fiica unuia dintre singlitici [senatori] era bolnavă, şi la mădulare era slăbănogită, dar binecredincioasă şi cinstind cele creştineşti. Iar cumnatul dinspre soră al Sfântului se turba şi se nebunea cumplit asupra sfintelor icoane ale lui Hristos. Dar, ajutând Fericitul, o a izbăvit pe ea de boala cea cumplită cu rugăciunea şi cu semnul crucii; iar pe el, de vreme ce, învăţându-l, nu era cu putinţă a-l pleca ca să se depărteze de cumplita nebunie, s-a pornit spre pedeapsă; şi, trecând cu vederea legăturile de neam şi uitând, pentru buna-credinţă, de sângele său, a orbit prin rugăciune ochii acestuia. Vedem dar cum râvna cinstirii de Dumnezeu se laudă şi [întru biruinţa] asupra firii, iar dorul cel adevărat către Dumnezeu e mai puternic şi decât nevoia cea către rudenie: că pe aceea, deşi după neam nu-i era apropiată, pentru că cinstea pe Dumnezeul Creştinilor, o a izbăvit de pătimiri, iar pe acela, măcar că îi era cumnat, pentru că se lupta cu dumnezeieştile icoane, l-a lipsit de vedere, şi, ca să aibă pedeapsa ochilor nevăzuţi, pe cei văzuţi cu bună-dreptate i-a judecat.

III. Din Pateric

Un oareşicare om cucernic şi iubitor al vieţii celei după Dumnezeu, Carion cu numele, auzind şi minunându-se de fericita viaţă a celor din Schit, aprinzându-se cu dragoste de aceasta, a venit singur de sineşi în Schit; acesta, având şi un fiu după trup, l-a luat pe dânsul cu sine şi îl creştea pe el acolo, ştiind toţi că era fiul lui după trup, iar numele lui era Zaharia. Iar dacă a ajuns în floarea vârstei şi a început a sminti pe mulţi dintre fraţi, nu mică cârtire s-a făcut între dânşii din pricina lui. Şi auzind Avva Carion, a zis copilului său: "Zaharia, scoală ca să mergem de aici, că cârtesc părinţii". Zis-a lui copilul: "Avvo, toţi cei de aici ştiu că eu sunt fiul tău, iar dacă vom merge în alt loc, să nu zici că eu sunt fiul tău". Şi a zis lui bătrânul: "Scoală, ca să mergem în Thebaida". Şi s-au dus acolo; şi, luându-şi chilie, dacă au şezut câteva zile, şi acolo aceeaşi cârtire s-a făcut din pricina copilului. Şi a zis iarăşi Avva Carion: "Scoală, ca să mergem iarăşi în Schit". Şi, ducându-se, n-au trecut multe zile şi iarăşi s-a făcut cârtire din pricina lui.

Atunci, copilul Zaharia, venind la iezerul Nitriei şi dezbrăcându-se, s-a pogorât în el, cufundându-se pe sineşi până la nas; şi, răbdând, pe cât putea, destule ceasuri, şi-a netrebnicit trupul său şi s-a făcut ca un bubos [lepros]. Şi, ieşind, şi-a îmbrăcat hainele sale şi s-a dus către tatăl său; iar el abia dacă l-a cunoscut. Şi, ducându-se după obicei la Sfânta împărtăşanie, s-a descoperit [cu vedenie] Sfântului Isidor, preotul Schitului, ceea ce a făcut. Şi văzându-l pe dânsul şi minunându-se, a zis: "Copilul Zaharia, în duminica trecută a venit şi s-a împărtăşit ca un om, iar acum s-a făcut înger".