* Taina pocăinței este cea mai mare si mai binecuvântată taină, care ne pregăteste minunat pentru ceruri... Nici un păcat de pe pământ nu este de neiertat pentru omul care s-a pocăit si pentru Dumnezeul iubirii Care îl primeste... Dumnezeu este mulțumit si Îsi află odihnă în omul care se pocăieste, oricât de păcătos ar fi fost el. Pocăința este mereu deschisă pentru fiecare om păcătos. Dumnezeu voieste doar mărturisirea greselii. De aici înainte se sfârsesc toate. Prin smerenie, ajungem la spovedanie si spovedania aduce curăția, iar curăția aduce vederea lui Dumnezeu.

* Lacrimile sufletului pocăit curățesc inima, mintea, sufletul, trupul, viața, cuvântul, curățesc chiar si fiecare gest al omului.

* Niciodată să nu pierdem nădejdea. Oricât am cădea si ne-am răni, să nu deznădăjduim. De vreme ce Dumnezeu ne dăruieste viața, aceasta constituie o garanție a lui Dumnezeu că ne asteaptă. Dacă Dumnezeu nu ar fi preamilostiv, nimeni nu s-ar mântui... Hristos ne asteaptă, nu trebuie să întârziem si să amânăm.

* Dacă harul lui Dumnezeu nu ne luminează, nu ne vom schimba. Dacă ne schimbăm, dacă ne pocăim, dacă ne gândim să ne întoarcem, este harul lui Dumnezeu. Însă pentru ca harul lui Dumnezeu să vină la noi, trebuie să fim primitori... Nepăsarea si trândăvia împiedică bunătățile lui Dumnezeu să vină spre noi.

* Postul Mare este perioadă de curăție, lacrimi, rugăciune si apropiere de Dumnezeu. Biserica, ca mamă duhovnicească ce ne este, are grijă de sănătatea sufletului nostru si, printre alte leacuri, ne oferă si leacul postului, al rugăciunii, al milosteniei, al spovedaniei si al Sfintei Împărtăsanii.

* Postul, printre altele, înfrânează poftele dobitocesti pe care le avem si este mereu de folos sufletului si trupului.

* Toți suntem păcătosi. Nici unul nu a umblat pe pământ fără de păcat, numai Dumnezeul-om, Iisus Hristos. Prin urmare, toți avem nevoie de pocăință si de întoarcere la Dumnezeu, si doar prin pocăință sinceră si spovedanie ne vom curăți. Căci oricine vine în lumina sfintei spovedanii va primi iertare de la Dumnezeu prin reprezentantul Său - duhovnicul.

* Oricât ne-am murdări si oricât am păcătui, când ne pocăim, când ne întoarcem, când cădem la Dumnezeu cu pocăință curată si mărturisire adevărată, e cu neputință să nu primim iertare de la Dumnezeu.

* Trebuie să credem pe deplin în puterea Tainei, că toate primesc iertare si se sterg, si cartea păcatelor noastre devine albă. Ceea ce nu a fost mărturisit, aceasta se va judeca. Orice greseală care a trecut prin tribunalul spovedaniei este stearsă si omul trece cu bine.

* Virtutea pocăinței niciodată nu ajunge la desăvârsire.

* Cugetarea la răstignirea, punerea în mormânt si Învierea lui Hristos, si la alte cugetări sfinte să nu înceteze nicicând din lucrarea noastră lăuntrică, deoarece toată această lucrare este: păzirea minții, a inimii si a trupului. Când această lucrare se înfăptuieste, cealaltă, a diavolului, este alungată. Împiedicăm cugetele rele si nu le lăsăm să se apropie de noi. Si fiecare cuget rău este o muscătură a diavolului. Si fiecare muscătură a diavolului are înăuntru otravă duhovnicească. Otrăveste inima cu licoarea plăcerii pătimase. Otrăveste, de asemenea, si cugetul, căci fiecare imagine scârboasă conține în ea chiar această otravă.

* Când cugetele rele ne înțeapă cu otrava plăcerii si le alungăm, când alungăm imaginea rea, păcătoasă, pătimasă si scârboasă din închipuirea noastră, atunci vom scăpa de moartea sufletească adusă de păcat.

Aceasta o vom izbuti când vom lucra trezvia. Când ne vom aduce aminte de moarte, de judecata lui Dumnezeu, de iad, de rai, de vesnicie. Însă când lăsăm mintea noastră liberă, fără luare-aminte, această libertate o va conduce la risipire. Risipirea va aduce scârbosenie, si în continuare pierzanie. Dar când suntem cu luare-aminte la ce ni se întâmplă, când lucrăm trezvia si priveghem pentru sufletul nostru, atunci oprim tot acest sir de păcate.

* Cartea curată a faptelor noastre se pregăteste de aici, precum pasaportul... Când pasaportul sufletului nostru va fi bine întocmit față de Legea dumnezeiască, nu ne vor putea opri vamesii văzduhului care împiedică mersul sufletului spre înălțimi.

* Omul care-si plânge păcatele sale nu piere. Omul care plânge nu pierde râvna si frica dumnezeiască din viața sa. Lacrimile pocăinței sunt o îmbăiere a sufletului.

* Pocăința sinceră si adevărată ia locul primului botez, pe care l-am murdărit cu toții, ca niste păcătosi.

* Constientizarea stării de păcătosenie i-a ajutat pe mulți să devină mai smeriți si smerenia este cea care-l familiarizează mai tare pe omul păcătos cu Dumnezeu.

* Orice vine în lumina spovedaniei, oricâte păcate sunt mărturisite, primesc automat iertare, însă vindecarea rănilor sufletesti se face în timp, după cât de mult s-a rănit pe sine acela.

* Pocăința îndurerată sterge păcatele si Dumnezeu le uită, ca si când nu ar fi avut loc.

* Deoarece noi, oamenii, suntem păcătosi, avem dreptul să ne pocăim si să ne sfințim. Păcatele sunt ale noastre, sfințirea este a lui Dumnezeu.

* Să alergăm cu toții, ca păcătosi ce suntem, la Taina atotputernică a Sfintei Spovedanii, ca să ne îmbăiem si să ne mântuim fără plată.

* Încrederea în sinele nostru este egoism si mândrie. Când se urmează pilda Sfântului Apostol Petru, care a plâns amarnic, vina se sterge. Lacrimile spală greseala, oricât de rea, murdară, învrăjbită, cruntă si plină de ură ar fi ea. Greseala pe care am făcut-o se spală cu lacrimile amare ale pocăinței si omul revine la starea lui de dinainte.

* Stăruind, pomenind numele lui Dumnezeu, se sfințeste mintea, inima si gura omului... Lucrul de care suntem chemați să ne îngrijim foarte mult este lupta pentru mântuire.

* Orice ne-ar face, să-i iertăm si să ne rugăm pentru vrăjmasii nostri, pentru toți. Dar dacă ne rugăm doar cu buzele si în interior avem ură si nu iertăm, nu facem nimic.

* Să ne nevoim acum si să facem pregătiri pentru Cer. Căința de după moarte nu ne va folosi deloc.

* Când omul se pocăieste de păcate si se întoarce către Dumnezeu, iubirea lui Dumnezeu îsi întinde brațele si-l îmbrățisează pe omul păcătos care se întoarce, si oricâte murdării si pete ar avea, se curățeste si devine porumbel neprihănit... Pocăindu-se sincer, omul ajunge la o măsură înaltă a virtuții si se mântuieste.

* Sfinții Părinți erau severi cu ei însisi, dar cu alții erau foarte îngăduitori, căci îi vedeau cu duhul iubirii lui Dumnezeu.

* Atât de frumos este Dumnezeu! Avem o credință atât de frumoasă, avem o Ortodoxie atât de minunată, avem un asemenea Dumnezeu, dar nu vrem să-L înțelegem.

* Nu există suflet de crestin ortodox pentru care, atunci când acesta îsi plânge păcatele, Dumnezeu să nu iconomisească mijloc de mântuire. Când omul caută mântuirea, găseste căi si mijloace ca să atragă mila lui Dumnezeu asupra sa, de aceea trebuie să nu trândăvim, ci să ne pregătim.

* Dacă Dumnezeu vede lacrimile omului, pocăința lui, îl iartă. Cu cât mai mare este pocăința, cu atât se bucură Dumnezeu si îsi află odihnă în omul pocăit.

* Dumnezeu îngăduie de multe ori ca cei mândri să cadă, pentru a se statornici mai bine în pocăință profundă, si totodată pentru a se folosi si ceilalți...

* Dumnezeu ne iartă toate păcatele mărturisite, e de-ajuns să ne pocăim. Să cerem de la Dumnezeu să ne dea pocăință, întoarcere, dorință de mântuire, si să ne arate cum să ne ispăsim păcatele noastre încât ele să ne fie sterse si să găsim milă.

* Când cineva are grijă să evite, pe cât e posibil, greselile, nu se va cutremura în fața dreptății lui Dumnezeu.

* Sfinții plângeau si noi suntem nepăsători. Ne gândim la atât de multe lucruri, dar un lucru trebuie, si acestui lucru foarte important, pregătirii si aducerii aminte de moarte, nu îi dăm nici o atenție.

* Să ne rugăm ca ochii linistiți ai Hristosului nostru să nu se întoarcă de la noi în ceasul Judecății. Să ne privească cu veselie si să ne dea de veste că El Îsi află odihna în noi pentru că ne-am nevoit pentru numele si iubirea Sa.

* Frumusețea Feței dumnezeiesti a lui Hristos nu poate fi egalată de mii de raiuri!... Chinurile, ispitele, necazurile si durerile vieții de acum sunt nimicuri în comparație cu ceea ce a pregătit Dumnezeu pentru cei ce-L iubesc pe El, pentru copiii Lui!

* Când se teme un om? Se teme când îl apasă povara constiinței. Iar povara constiinței începe cu fărădelegea. Cum e posibil ca un om să aibă mângâiere de la Dumnezeu când nu ține poruncile Lui? Când constiința lui îl acuză că este călcător de lege? Omul primeste mare binecuvântare când se împacă cu Dumnezeu prin pocăință adevărată si spovedanie curată; atunci curajul lui este de o valoare duhovnicească neprețuită.

* Vă dăruiesc din toată inima urările mele de sporire duhovnicească si fie ca lucrarea curăției să fie mai rodnică, taina pocăinței să se întindă pretutindeni si sufletele să găsească această îmbăiere izbăvitoare, să se curățească, să devină neprihănite si să dobândească mângâierea lui Dumnezeu. Să ne rugăm pentru toți oamenii care suferă trupeste si sufleteste.