Despre frica de Dumnezeu

* Frica de Dumnezeu este făclia care ne luminează ca să păsim pe drumul drept, care ne călăuzeste la Împărăția lui Dumnezeu. Frica dumnezeiască este absolut necesară ca să înaintăm pe calea Domnului.

* Să ne ridicăm de la frica slugii si, sporind, să ajungem la frica fiului, care este cea mai nobilă treaptă a fricii de Dumnezeu.

* Crestinii nostri, având frica de Dumnezeu în sufletul lor, păzesc legea lui Dumnezeu. Păzind legea lui Dumnezeu, îsi păzesc sufletul si îl apără de cel viclean, si astfel se învrednicesc să ia parte la mostenirea viitoare.

* După măsura fricii de Dumnezeu pe care o avem în noi, asa este si grija cu care ne trăim viața.


Despre post

* Postul este izgonitorul diavolilor. Cu post si rugăciune, a zis Domnul, diavolii sunt alungați.

* De pântecele plin, Sfântul Duh nu se apropie.

* Fiecare crestin care vrea să trăiască crestineste trebuie să pună la temelie postul, rugăciunea si trezvia, căci atunci omul ajunge la o măsură mare a virtuții.

* Boala este un post fără de voie, bolnavul prin răbdare si mulțumire va înlocui postul pe care nu-l poate face datorită bolii.

* Când postul este întărit si însoțit de rugăciune, citirea cărților duhovnicesti, trezvie, participare la slujbele Bisericii, spovedanie, Sfântă Împărtăsanie, fapte bune si milostenie, atunci se întregeste frumusețea pregătirii sufletului pentru intrarea în Săptămâna Mare. Atunci va simți Sfintele Patimi. În toată această perioadă, inima se va preschimba, sufletul va deveni sensibil si va simți mai intens Pătimirea lui Hristos. Va cunoaste cât de puternică este dragostea lui Hristos pentru om. Va vedea că Hristos Dumnezeul nostru a trăit muceniceste viața Sa pe pământ, ca să ne ajute pe noi, trândavii, să ne nevoim. Dacă Hristos a suferit, oare, noi, ucenicii Lui, vom alege alt drum?

* Dacă îl judecăm pe fratele nostru, postul nu ne e de folos. Nu ne e de folos să postim dacă nu suntem atenți la gândurile, la cuvintele si la inima noastră. Postul e de folos când conține si dragoste către fratele nostru.

* Numai prin smerenie vom înainta. Postul este bun, iubirea bună, milostenia este frumoasă, la fel si îndurarea. Dar ce este mai presus de toate? Trebuie să devenim smeriți. Si mai sus de smerenie ce este? Puterea de deosebire. Dacă puterea de deosebire lipseste din virtuți, gresim. Si virtuțile au nevoie de cârmuire. Binele, dacă nu se naste cu cuviosenie, nu este bine. Postul este bun, dar este mijloc, nu scop. Mijloacele au scop si scopul este smerenia, si din smerenie vine puterea de deosebire.

De aceea trebuie să armonizăm tot ce facem, prin discernământul duhovnicului. Duhovnicul îți va spune cât să postesti, când să te împărtăsesti, cum să cugeți, cum să-l lovesti pe vrăjmas, ce trebuie să faci aici, si astfel, cu discernământul duhovnicului iluminat prin Sfântul Duh, pregăteste-ți sufletul tău. Deci postul este sfânt, dar este o cale. O vom aranja cum ne spune duhovnicul si după puterile noastre psihotrupesti. Să nu facem mai mult decât se cuvine, mai mult decât putem face. Trebuie măsură în toate. Pentru că lipsa de măsură nimiceste folosul.


Despre rugăciune

Rugăciunea dăruieste oxigen duhovnicesc. Crestinul nu poate să trăiască crestineste, cu nădejdea vieții vesnice, dacă nu inspiră oxigenul rugăciunii. Trebuie să ne rugăm, să cugetăm la numele lui Dumnezeu si al Maicii Domnului. Nu este greu. Cum ne putem gândi la orice lucru si nu ne putem gândi la numele lui Hristos si al Maicii Domnului? Putem, e de-ajuns să vrem.

Desigur, avem piedicile diavolului, căci diavolul nu vrea rugăciune, ci vorbă lungă si desartă. Vrea să rătăcim cu mintea noastră, să colindăm cu gândul prin toată lumea, ne permite intrarea oriunde, dar ne împiedică intrarea către Hristos si Maica Domnului. Însă noi să ne străduim cu orice preț să comunicăm într-una cu Dumnezeu, să luăm oxigen.

În orice necaz, supărare, ispită si problemă grea ne-am afla, să nu uităm rugăciunea. Să ne rugăm cu râvnă si durere în suflet, si Dumnezeu ne va da de veste, si cererea noastră va fi împlinită...

Cu numele lui Hristos, asceții au războit toate patimile; prin rugăciune au fost învredniciți de eliberarea de patimi, au primit mari harisme. Când suntem săraci la suflet înseamnă că nu avem rugăciune. Harul lui Dumnezeu vine prin rugăciune.

* Când mintea omului se întinează de aducerea aminte de Dumnezeu, când îl uită pe Dumnezeu, când crestinul nu se roagă si nu împlineste voia lui Dumnezeu, când nu ține poruncile lui Hristos, atunci se află în neascultare, cade în păcate.

* Mintea omului se molipseste lesne si se curățeste lesne. Inima se molipseste greu si se curățeste greu. Inima este împovărată de rădăcinile împătimirii. Toate patimile sunt înrădăcinate în această inimă. De aceea pe toți ne doare când Dumnezeu, Care voieste mântuirea noastră, încearcă din când în când să ne scoată cu clestele duhovnicesc rădăcinile patimilor si să ne dăruiască sănătatea sufletească si eliberarea duhovnicească.

* Toate ne sunt trimise si ni se dau prin pronia Preabunului nostru Dumnezeu, ca să dobândim sănătatea sufletească pe care am pierdut-o. Sănătatea sufletului, a inimii, este eliberarea de patimi, este sfințenia, adică adevărata sănătate.

* Când vedem în noi revolta egoismului si cugetele necuviincioase, atunci să întrebuințăm osândirea de sine. Să ne osândim pe noi însine. Pentru că tulburarea si cugetele arată că fiara scârboasă a egoismului locuieste înlăuntrul nostru.

* Cu toate că vedem fiara înlăuntrul nostru, de multe ori orbim de bunăvoie si ne prefacem că nu o vedem; si într-un fel rămânem orbi sufleteste, si inima noastră, ca si când ar fi moartă duhovniceste, nu simte.

* Când avem scandaluri, necazuri, ispite, primejdii, să îngenunchem si să ridicăm mâinile, rugândune cu căldură si smerenie la Hristos si la Maica Domnului, si să lăsăm cererile noastre să fie rezolvate. Să nu lăsăm mintea si gura noastră fără rugăciune. Doamne Iisuse Hristoase, miluieste-ne pe noi. Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, ajută-ne pe noi. Fără rugăciune, diavolul ne fugăreste, prin cugete murdare, gânduri, cuvinte, trândăvie si atâtea altele. Si mai târziu ne înseală cu totul. De aceea rugăciunea noastră trebuie să fie cât se poate de fierbinte si neîntreruptă.

* Cu cât se roagă cineva mai mult, rugăciunea devine mai adâncă, înmiresmată si plină de har, schimbă inima omului si acesta îi iubeste pe semeni cum se cuvine si fără patimă.

* Fără trezvie si rugăciune, inima nu se curățeste. Inima curată Îl vede pe Dumnezeu, Îl vede prin simțurile ei. Această parte sensibilă a inimii, când este curățită prin nevoință si rugăciune, îl simte pe Dumnezeu.

* În rugăciunea noastră să cerem de la Dumnezeu să ne dăruiască iluminarea bună pentru a ne cunoaste pe noi însine, pentru a cunoaste măreția noastră duhovnicească. Să ne străduim să împodobim sufletul nostru binecuvântat si dăruit de Dumnezeu cu cât mai multe virtuți. Să îl hrănim, să îl adăpăm, să îl învesmântăm, să îl gătim, încât în ochii lui Dumnezeu sufletul nostru să fie frumos.

* Când ne apropiem de Dumnezeu cum se cuvine, luăm, simțim, gustăm însusirile lui Dumnezeu. De pildă: când ne rugăm, simțim iubirea lui Dumnezeu, bucuria Lui, milostivirea Lui, devenim si noi milostivi. Devenim si noi luminați, plini de dragoste, curați, pentru că luăm de la Dumnezeu puterea de a ne curăți... Când omul se tăvăleste prin păcat, sufletul se sluțeste.

* Omul împătimit are nevoie de vindecare ca să scape de patimi, căci acestea sunt adevărați tirani.

* Mare valoare duhovnicească are rugăciunea făcută cu credință si lacrimi.

* Când inima omului se roagă si se uneste cu Dumnezeu, se simte bine. Trebuie neapărat ca inima să se facă precum un tron al lui Dumnezeu, ca un jertfelnic pe care să se aducă jertfă si să se pomenească numele lui Hristos. Si la fel cum jertfa lui Hristos pe sfânta masă aduce binecuvântări mulțimii din biserică, asa si numele lui Hristos, pomenit în inimă, aduce binecuvântări dumnezeiesti în ea si, în felul acesta, inima se simte unită cu Dumnezeu.

* După cum spune Sfântul Apostol Pavel, suntem templu al lui Dumnezeu. Pentru a păstra templul lui Dumnezeu curat, asa cum se cuvine față de Dumnezeu, trebuie să ne rugăm în continuu. Să-l ținem pe diavol departe. Nici un hoț nu poate fura o sobă aprinsă si încinsă, pentru că se va arde pe de-a-ntregul; însă când o vede fără foc în ea, o fură usor. Asa si diavolul, cel ce vrea să ne fure sufletul. Când îl vede pe acesta mort, rece, înghețat, ne fură lesne curăția si neprihănirea, ne fură orice lucru bun avem în noi. Ne fură sufletul cu totul. Dar când îl vede aprins cu flacăra rugăciunii, îi este greu să îl fure si chiar să se si apropie de el. Trebuie să reaprindem mereu în noi dorința si râvna pentru rugăciunea minții.

Rugăciunea minții si, în general, trezvia aduc rezultate bune si cu un efort ascetic mai mic; dar efortul ascetic mare, fără rugăciunea minții, are folos foarte mic. Trezvia si rugăciunea aduc mari bunuri în suflet, rodnicie duhovnicească, mângâiere în vreme de necaz si alinare pe calea mântuirii.


Despre iertare

* Pe pământ nimeni nu este fără păcat, toți suntem păcătosi, vinovați si purtăm cu noi păcatele cu care ne-au împovărat neatenția, patimile si slăbiciunile noastre. Toți avem nevoie să luăm iertare de la Dumnezeu. Ca să reusim iertarea si împăcarea cu Dumnezeu trebuie să ținem seama de cuvântul evanghelic care spune: dacă le iertăm oamenilor greselile lor, Părintele Ceresc ne va ierta si nouă greselile noastre. Împlinind acest cuvânt vom lua iertare de la Dumnezeu pentru greaua povară a păcatelor pe care le purtăm în spate. Ducem toți un catastif cu păcate diferite, grele sau usoare, multe sau puține, si nimeni nu face excepție, în afară de Dumnezeu. Asadar, dacă iertăm, vom fi iertați, dacă lăsăm, ne va lăsa si nouă Părintele Ceresc greselile noastre. Nu e cu putință, în nici un caz, să luăm iertare de la Dumnezeu, dacă noi nu-l iertăm din inimă pe aproapele nostru.

* Iertarea nu cere efort si greutate. E nevoie doar de smerenie. Vom primi iertarea nenumăratelor noastre păcate dacă îi dăm si noi iertare fratelui nostru.

* Asa cum vrem să ne iubească Dumnezeu, să ne ierte, să ne poarte de grijă, să ne apere si să ne ocrotească prin Pronia Lui, dacă oferim toate acestea aproapelui nostru, să fim siguri că le vom lua de la Dumnezeu când ne vom întâlni cu El. Toată viața noastră continuăm să păcătuim, cu gândul, cu inima, si cu toate simțurile trupesti si duhovnicesti ale sufletului. Gândiți-vă cât de mare este izvorul păcatelor noastre. Dacă îi iertăm păcatele aproapelui nostru, secăm tot acest izvor al păcatelor.

* Când nu avem iubire si iertare, harul lui Dumnezeu ne părăseste.

* Iertarea pe care Dumnezeu o dă omului este necuprinsă, si vine acum omul sărman, omul de lut, cel vinovat si împovărat cu osândă grea si îndepărtat de Dumnezeu, si nu vrea să-i ierte seamănului său un cuvânt, o greseală mică. Cum îi va da Dumnezeu dacă el nu dă, dacă nu-l iartă pe aproapele lui?

* Dumnezeul nostru este ocean nesfârsit de iubire, milă si iertare. Gândiți-vă ce Dumnezeu avem! De aceea să nu pierdem îndrăzneala si nădejdea pocăinței si întoarcerii noastre. Dacă ne pocăim, iubirea Lui ne primeste cu inima deschisă... Dacă tâlharul a deschis poarta Raiului cu cheia cuvintelor lui, cu atât mai mult pocăința, întoarcerea si lacrimile vor deschide usor poarta Împărăției Cerurilor.

* Dacă noi iertăm greselile fratelui nostru, avem tot dreptul să spunem: "si ne iartă nouă greselile noastre, precum si noi iertăm gresiților nostri". Asa cum eu iert greselile celorlalți, Doamne, iartă si Tu păcatele mele. Adică cu puterea, cu inima si cu hotărârea cu care am dăruit iertarea noastră, înmiit o vom primi înapoi. Iată calea pe care ne putem mântui!

* Cât putem, fiii mei, să iertăm cu toată inima noastră, ca să ne ierte si nouă Dumnezeu. Aceasta este condiția, învoiala lui Dumnezeu cu oamenii.

* Părinții Bisericii au avut grijă să îl iubească pe aproapele lor, asa cum învață Evanghelia, si izbutind aceasta, au ajuns la sfințenie. Iertând din toată inima noastră, vom fi iertați de Dumnezeu.

* Unul singur este adevărul, că fiecare om va sfârsi odată viața sa si va ajunge în vesnicie. Si întrucât asa se va întâmpla, să avem grijă. Trebuie să fim pregătiți, curățiți, spovediți, iubitori si celelalte. Să facem asta acum, când avem timpul la dispoziția noastră. Să ne silim să credem acest adevăr, că vom muri si vom fi judecați după Evanghelie. Să luăm Evanghelia si să ne străduim să o punem în practică.

* Omul care are dorința de a se mântui va fi urmărit de mila lui Dumnezeu. Îl va urmări până în ultima clipă, pentru că Dumnezeu găseste cu lupa pe care o are moleculele dorinței de mântuire din inima sa. Le va pune pe acestea în valoare si îi va da omului puterea de a se mântui până la urmă. Sfânta Evanghelie a lui Hristos aduce multă mângâiere si vă povățuiesc mereu să o cercetați ca să aveți lumina Lui în viața voastră.

* Cum va sterge Dumnezeu toate volumele în care sunt scrise păcatele noastre, când noi nu vrem să stergem nici măcar o pagină din greselile fratelui nostru? E nevoie de luptă împotriva ținerii de minte a răului, împotriva dusmăniei si a răzbunării. Ce au câstigat toți cei care au plecat fără să-i ierte pe ceilalți? Nu se vor căi acum amarnic, fără folos si fără îndreptare?... De vreme ce ne aflăm încă în această viață, de vreme ce cortina teatrului lumii prezente nu a căzut si firul vieții noastre nu s-a rupt, mai putem încă ierta.

* Hristosul nostru este o rugă desăvârsită, mângâiere înaltă, largă si întinsă; nu are măsură. Prin urmare trebuie să-L iubim si să pomenim cât putem de des numele Lui sfânt.

* Hristos a venit să ne învețe cu întreaga Lui viață si exemplul Lui, cu felul în care a trăit, cum trebuie să trăim si noi. Hristosul nostru este îndurare, dragoste si milostivire către aproapele nostru... De aceea noi toți ar trebui, cu duhul recunostinței noastre, să-L iubim pe Hristos, să-L cinstim, să cugetăm la El. Să-I promitem că vom asculta voia Lui. Să ne recunoastem păcatele si să-I mulțumim pentru îndurările Sale. Mulțumirea noastră împlineste o datorie de recunostință către Dumnezeu si totodată Îl provoacă si Îl îndeamnă pe Dumnezeu să ne dea si mai multe harisme decât ne-a dat până acum.

* Noi, oamenii, vrem multe de la Dumnezeu. Vrem să ne iubească, să ne ierte, să ne poarte de grijă, să ne ocrotească... Dar pentru a dobândi acestea de la Dumnezeu, trebuie să le dăm noi mai întâi aproapelui nostru si atunci le vom primi. Vom dărui iubire, blândețe, nejudecare, milostivire, ajutor si le vom primi cu siguranță de la Dumnezeu.

Va trebui să ne petrecem cât mai mult timp cu Hristosul nostru. Să-L iubim, să-L cinstim, să-L slăvim, să ne închinăm Lui, să-L mărturisim si să-L urmăm în exemplul Său. Când vom face toate acestea, să credem neîndoielnic că luăm în noi însusirile lui Hristos.


Despre necazuri

* Când aveți un necaz, o ispită, o supărare sufletească, economică, trupească, fie că-i boală, fie ispită sau orice alt rău, îngenuncheați si rugați-vă să se facă voia lui Dumnezeu si nu a voastră... Domnul, Care a îngăduit ispita, îi dă totodată omului si mijlocul prin care să o depăsească.

* În orice ispită am cădea, dacă nu îngenunchem, dacă nu ridicăm mâinile si nu vărsăm lacrimi de implorare, ispita nu se îndepărtează... Ajutorul îl vom lua de la Hristos numai prin rugăciune.

* Dacă suntem nepăsători si trândavi în înfruntarea ispitelor, acestea se întăresc, devin mai amenințătoare, si păcatul devine mai primejdios.

* Rugăciunile pe care le facem cu căldură, de bunăvoie, cu durere si lacrimi vor fi ascultate.

* E cu neputință ca Dumnezeu să-l lase să piară pe omul pocăinței si al rugăciunii; e imposibil.

* Ceea ce vrea Hristos de la noi e să înțelegem păcătosenia noastră, să avem cunoastere de sine, să cerem iertare si să-L iubim sincer. Această iubire o cere Dumnezeu de la om, că altfel îl iubim pe diavol si ne ducem în iad.

* Dumnezeu nu va nesocoti rugăciunea smerită în duhul adevărului, ci se va îngriji si o va răsplăti. Când rugăciunea noastră este smerită, când este însoțită de faptele iubirii si milosteniei, Dumnezeu o va asculta si va răspunde.

* Prin ispitele de folos trebuie să trecem ca să ne mântuim, dar să ne rugăm la Dumnezeu să nu ne lase să trecem prin cele fără de folos si primejdioase.


Despre ascultare

* Ascultarea dăruieste lipsa de griji, căci grija este o tuberculoză duhovnicească, care încet-încet, precum microbul tuberculozei otrăveste viața omului, sufletul si trupul, si treptat aduce moartea. Asa face grija vieții, îl macină pe om ca microbul si îi ucide sufletul.

* Ascultarea se raportează la Hristos si nu la omul de care ascultă cineva. Si când ucenicul ascultă fără gânduri ascunse, ci doar din iubirea pentru Hristos, atunci ascultarea lui este cuviincioasă înaintea lui Hristos. Să ascultăm doar din iubire pentru Hristos, si astfel drumul nostru către Hristos va deveni statornic si fără povârnisuri.

* Care om de pe pământ nu a făcut greseli si nu a fost rănit în lupta cu diavolii, cu patimile si cu lumea? Nu e vorba despre aceste răni, ci despre faptul că trebuie să vedem încontinuu locul unde trebuie să ajungem. Cu cele două virtuți, ascultarea din iubire pentru Hristos si rugăciunea, vom reusi să dobândim iubirea lui Hristos. Si când iubirea lui Dumnezeu va veni în sufletul nostru, atunci vom primi lumină pe drumul nostru. Atunci dragostea lui Hristos îndepărtează orice greutate si simțim că suntem foarte fericiți în viață.

Ascultarea îl smereste pe om si smerenia alungă orice lucrare ispititoare. Unde este smerenie, diavolul piere. Unde este mândrie si egoism, acolo îsi face apariția diavolul, ispitele si patimile. Ascultarea este o virtute foarte frumoasă, deoarece îl înarmează pe om cu multă smerenie atunci când ascultă din iubire pentru Hristos, cu luare-aminte.


Despre judecare

* Părintele Ceresc a lăsat judecata Fiului, ca Acesta să judece lumea, si Hristos ne spune să nu judecăm. Vine omul si ia judecata lui Dumnezeu si judecă. Fiul lui Dumnezeu nu judecă, dar judecă omul!

* Rădăcina păcatului judecării începe din egoism si mândrie, care sunt mari boli duhovnicesti. Toate patimile, păcatele si căderile îsi au punctul de plecare în egoism.

* Să nu judecăm si să nu osândim, căci acesta este păcat înfricosător. Avem atâtea păcate asupra noastră, suntem atât de împovărați, avem atâtea greseli personale, si nu trebuie ca din cea mai mică pricină, când auzim ceva, să începem să bârfim, si în felul acesta să-i dăm diavolului dreptul de a scrie învinuiri în catastiful greselilor noastre. Să nu judecăm lesne. Părintele meu Iosif spunea: "Omul care nu-l judecă pe fratele său se va mântui. Căci dacă îsi cârmuieste cum se cuvine limba sa, înseamnă că se cârmuieste pe sine după voia lui Dumnezeu".

Mântuirea noastră este foarte importantă si este o lucrare plină de primejdii.