* Cel care ne nesocoteste, ne nedreptățeste si ne învinuieste, arde rana egoismului nostru ca să ne facem bine. Dumnezeu îi îngăduie ca să ne însănătosim, pentru că atâta timp cât avem egoism, avem si dureri. Când va veni vremea în care ne vom smeri, nu ne va mai durea, si atunci ne va cuprinde pacea si linistea.

* Ce a zis Sfântul Antonie cel Mare? "Îndată ce am luat greutatea lucrului si am aruncat-o asupra mea, linistea mi s-a asezat în suflet. Din clipa în care am aruncat greutatea pe altul si am spus, acesta e de vină si nu eu, atunci am simțit în mine supărare si amărăciune". Iată care este drumul: aruncă vina pe tine, osândeste-te si spune "Eu sunt de vină pentru păcatele mele. Dumnezeu a îngăduit asta spre îndreptare, pentru că sunt plin de egoism, si de aceea mi s-a întâmplat...". Dacă zicem "de ce să-mi facă asta?" si altele asemenea, trăim în boala egoismului nostru.

* Trufia este o boală greu de deosebit pentru că este duhul abia văzut al mândriei. Se arată prin patimi si cugete, si doctorul duhovnicesc o zăreste si începe să cerceteze pentru a găsi cauza.

* Dacă vrem să umilim patimile si pe diavol, să umilim cugetul nostru, să facem ceea ce e nevoie, ceea ce porunceste Dumnezeu.

* Chiar si între soți, când se iveste scandalul? Când se iscă certurile? Când apar înjurăturile? Când un egoism se opune celuilalt. Zice unul, zice celălalt, si se face foc si pulbere, si familia e aruncată în aer. Ce trebuie să facem în această situație? Când unul din ei vede că celălalt e înfuriat, să închidă gura, să se linistească, să se roage pentru celălalt, si astfel pacea va reveni.

* Ce face amiralul când vede valurile spumegând? Dacă începe să se lupte cu valurile, făcând pe viteazul, va distruge corabia. Ce face cel cu experiență? Opreste motorul si lasă corabia să meargă după cum o duc valurile. Si, când marea se linisteste, porneste încet motorul si astfel salvează si corabia si echipajul. De aceea e nevoie de înțelepciune când se întâmplă un asemenea caz între două persoane egoiste; unul dintre ei trebuie să cugete, să oprească motorul, si încet-încet să meargă împreună cu valul, să lase egoismul si strigătele celuilalt să se sfârsească si, când acela se va linisti, vor găsi rezolvarea neînțelegerii. Asa trebuie să facă soții în familie, si nu numai ei, ci în general oamenii din obste si din stat.

* Care este cauza certurilor, despărțirilor si divorțurilor? Egoismul... Când dragostea pleacă, pleacă si Dumnezeu.

* Fără smerenie nici o lucrare nu împrăstie mireasmă. E ca si când am spune: "nici o mâncare nu este gustoasă dacă nu pui sare". Dacă nu pui smerenie în lucrarea ta, mică sau mare, nu are nici un sens. Nici gust, nici bună-mireasmă, nici frumusețe, pentru că nu are în ea conținuturile potrivite, care vindecă. Căci mândria este otravă, distruge totul, orice conținut de folos ar cuprinde sufletul, îl otrăveste, îl anulează definitiv. Vedem lucrări mari ale oamenilor care, neavând smerenie în ele, sunt nefolositoare. Dumnezeu le respinge pe toate.

* Fără să ai mândrie, nu-l poți judeca pe om. Smerenia este aceea care îl scapă pe om. De aceea si părinții zic: "faptele lipsite de smerenie nu-l fac pe om fiu al lui Dumnezeu; însă smerenia fără fapte îl face pe om fiu al lui Dumnezeu".

* Nimeni nu poate urca spre înălțimi dacă nu coboară, dacă nu se apleacă, dacă nu îngenunchează, dacă nu este chinuit de preocuparea de a izgoni toate ispitele. Nu e de-ajuns să se cunoască pe el, slăbiciunile si neputințele lui, ci trebuie să aibă fapte bune.

* Fără smerenie nu înaintăm. Ispitele pregătesc smerenia. Fără ispite nu se câstigă smerenia. Vom trece prin truda si cazna tăierii propriei voințe. Ne vom smeri cugetul si astfel vom urca spre înălțimi. Alt drum nu există. Smerindu-ne ne vom înălța. Dacă nu ne smerim, vom rămâne jos, în patimi si neputințe, si în acestea vom muri.

* Când vin ispitele asupra noastră, să nu ne certăm cu alții. Să ne întoarcem dioptria înlăuntrul nostru ca să vedem starea noastră scăldată de patimi, de unde începe tulburarea inimii. Când avem lumină, vedem că pricina îsi are izvorul în inimă, în starea plină de patimi. În omul vechi care trăieste în noi.

* Când omul nu rabdă durerea cercetării, a mustrărilor, a tăierii propriei voi, a nesocotinței, a ironiei celorlalți, atunci va rămâne în patimi, bolnav, si la sfârsitul vieții va vedea cu limpezime că nu a lucrat cum trebuia pentru mântuirea sa... Fără răbdarea durerii, omul nu se vindecă. Trebuie să răbdăm încercările tămăduitoare ale lui Dumnezeu.

* Ascultarea este pentru noi mântuire. Este siguranță. Omul care ascultă se găseste în liniste duhovnicească.

* Să fim cu luare-aminte la purtarea noastră, să nu fie necuviincioasă, ci să trăim cu cumințenie si atenție. Să nu facem ceva fără ascultare si binecuvântare. Un vapor nu se scufundă numai din cauza unei rupturi mari, ci si din cauza mai multor crăpături mici. Asa si greselile mici, când se repetă, devin o greutate mare si ne scufundă sufletul.

* Smerenia se dobândeste când cerem iertare, când luăm greselile asupra noastră. Dobândim smerenia când ne spovedim si primim povețele duhovnicului. Atunci dobândim si discernământul, care se naste din smerenie, iar smerenia este rodul spovedaniei.

* Noi toți suferim de egoismul si mândria noastră, si tocmai de aceea suntem bolnavi sufleteste. Om sănătos înseamnă om smerit. Sănătate sufletească este când omul este eliberat de păcate, când nu are boli sufletesti. Când nu suferă nici de gelozie, nici de invidie, nici de judecarea aproapelui, nici de obrăznicie, nici de mândrie si egoism. Doar cel pe deplin sănătos este omul smerit al lui Hristos.

* Nu există amăgire fără trufie si mândrie. În amăgire nu se găseste nici urmă de smerenie si de aceea cel amăgit nu acceptă nimic!

* Să nu nesocotim îndelung-răbdarea lui Dumnezeu. Hristos apreciază foarte mult strădania omului. Si, când crestinul se străduieste, Dumnezeu îi va da putința si ocazia de a se îndrepta. Să cercetăm iubirea si îndrumarea lui Dumnezeu, ca să ne smerim sufleteste în fața Lui.

* Egoismul este cauza tuturor relelor si rana îngrozitoare care ne provoacă toate durerile păcatelor. Smerenia este virtutea cea mai îmbucurătoare. În omul smerit, diavolul nu poate intra niciodată.

* Nenumărate sunt milele lui Dumnezeu si din iubire pentru noi S-a răstignit. Poate o asemenea iubire să conducă la nedreptate? Dumnezeu este Acelasi, nu Se schimbă niciodată. Dacă nu avem în noi constiința iubirii lui Dumnezeu, ne vom clătina.

* Ca să fim fericiți, trebuie să ne apropiem de lumina si bucuria lui Dumnezeu, prin rugăciune si viață virtuoasă, si să ne străduim să supunem constiința, când ne cercetează, prin ascultare.

* Pe pământ, lucrurile nu sunt statornice, lumea când îl înalță pe om, când îl umileste, si asta se întâmplă pentru că omul este nestatornic. Nestatornice sunt lucrările lui, gândurile lui, nestatornice sunt cele ce se petrec în viața lui în această lume. Minunată este smerenia Hristosului nostru. Întreaga viață a Domnului nostru nu este altceva decât un exemplu de smerenie, ca să ne ajute să ne smerim cugetele noastre, căci mereu vrem să avem mai mult si să satisfacem egoismul nostru întunecat.

* Viața lui Hristos, de la Nasterea Lui si până la răstignire, nu este altceva decât o lecție cutremurătoare de smerenie. Prin smerenie l-a învins Hristos pe diavol. Iar omul a fost înfrânt de diavol prin egoismul său.

* Asa si acum, când facem ascultare la strigătele diavolului, la cugetele rele la care ne îndeamnă, la mândrie, la egoism, la împotrivire, ne înfumurăm. Si, fiind înfumurați, facem greseli în gândire, în vorbire, facem gesturi urâte si multe altele.

* Smerenia nu ne lasă să alunecăm, să păcătuim grav. Însă când ne cuprinde mândria, căderea noastră va fi prăpăstioasă.

* Hristos a propovăduit pretutindeni iubirea si iertarea, prin smerenia Lui. De aceea smerenia este frumusețea crestinilor.

* Întreaga înfățisare a lui Hristos este smerită, simplă, fără slăviri si cinstiri... Prin smerenie vine la pătimirea mântuitoare. L-a înfruntat pe diavol în față, cu smerenie, si l-a dezarmat.

* Smerenia adevărată si sinceră, izvorâtă din experiență, este vesmânt dumnezeiesc. Cel ce este învesmântat cu smerenie adevărată este învesmântat cu Dumnezeu.

* În firea omenească si-a ascuns Hristos Dumnezeu dumnezeirea Sa, si a coborât pe pământ si a vorbit cu omul. În firea omenească si cu smerenie a dat marea luptă cu diavolul, si ca învingător al luptei l-a câstigat pe om cu Sângele Lui si ne-a adus la Dumnezeu Tatăl...

* Dumnezeu l-a biruit pe diavol cu smerenia Lui; si noi, îmbrăcați cu smerenia, îl vom birui pe vrăjmas. Dar din păcate, pe noi ne învinge diavolul, pentru că suntem egoisti. Egoismul nostru devine pricina datorită căreia diavolul ne loveste cu cugete necurate, patimi, neputințe, întrucât nu dispunem de vesmânt dumnezeiesc prin puterea căruia să-l izgonim pe diavol de lângă noi. Se apropie de noi pentru că nu avem vesmântul dumnezeirii, smerenia adevărată în inima noastră.

* Când noi, oamenii, luptăm de partea egoismului, diavolul ne înseală, si noi nu îl pricepem... La asemenea nesocotință ne aduce egoismul nostru înfricosător. De aceea Hristos a venit pe pământ, ca să ne salveze si să ne dea si leacul pentru a ne face bine. A venit să ne înarmeze cu armele luminii ca să-l războim pe vrăjmas. Si armele luminii sunt în mâinile noastre. Să îngenunchem si să ne rugăm cu lacrimi, iată o armă; altă armă este smerita cugetare, apoi arme sunt si iubirea, studierea Sfintei Scripturi, participarea la slujbele Bisericii, spovedania, Sfânta Împărtăsanie. Si ce nu avem? Avem cuvintele duhovnicesti, avem trezvia, atunci când cercetăm omul lăuntric ca să nu primim microbi. Aceasta este lucrarea privegherii: să țină departe pe orice vrăjmas. Si astfel păstrăm în noi dumnezeiasca pace.

* Dumnezeu, dragii mei, cu toată slava Sa, este smerit, iar noi, oamenii sărmani, plăsmuiți din lut, ne înălțăm fruntea si cerem dreptate, si atunci cădem în nesocotință, care ne face să fim încontinuu vinovați în fața smereniei lui Dumnezeu.

* Când dinadins nu oferim, când fără să ne dăm seama ne revoltăm, atunci vom merge cu traista goală. N-o să avem nimic să-i oferim lui Hristos. Ce-i vom da? În loc să avem în traistă aur, diamante, lucruri frumoase si prețioase, vom avea paie, gunoaie, resturi. Acestea vor fi lucrările noastre. Si ne va zice Hristos: "Bine, în toți anii pe care i-ați trăit, pe care vi i-am dat, atât ați reusit? Asta ați lucrat? Asta Mi-ați adus?"... Atunci constiința ne va spune adevărul. Atunci vom avea martorul acuzării care este constiința si omul va tăcea, îsi va închide gura, nemaiavând nimic cu care să se apere.

* Dacă nu ne smerim cugetul si dacă nu credem nesovăielnic că suntem mici si neînsemnați, că suntem cei mai păcătosi, nu vom putea simți bucuria Învierii. Dumnezeu ascultă rugăciunea celui smerit. Doar prin smerenie se curățeste inima. Fiecare virtute, strădanie si trudă are ca scop curățirea inimii. Iar smerenia este medicamentul cel mai puternic. Cerurile s-au deschis si Hristos a coborât între noi si noi, oamenii, nu ne închinăm frunțile în fața Domnului. Nu ne smerim cugetele, ci lăsăm să trăiască în noi duhul mândriei.

* În vreme ce Dumnezeu, Care a făcut cerul si pământul, a zis că este smerit si blând, noi, cei mici, păcătosi, plini de patimi, miluiți din belsug de Dumnezeu, ne mândrim si ne închipuim că suntem cineva?... Egoismul spurcat este acela care făureste toate relele din viața noastră.

* Cei smeriți Îl vor vedea pe Dumnezeu în lumea cealaltă. Cei mândri vor fi lăsați afară din împărăția Cerurilor.

* Să ne luptăm împotriva egoismului înarmați cu rugăciunea. "Doamne Iisuse Hristoase, miluiestemă" să nu se oprească, dacă e posibil, zi si noapte. Când rugăciunea lipseste din suflet, acesta devine locas al bolilor molipsitoare. E nevoie de luptă pentru a-L slăvi pe Dumnezeu în Sfânta Treime, si cu glasul si cu duhul.

* Asa cum Hristos ne-a învățat prin exemplul Său, suntem chemați si noi să urmăm smerenia, iertarea, iubirea si îndelung-răbdarea Sa. Si precum Tatăl nostru ceresc este îndurător, milostiv, îndelungrăbdător si preabun, asa trebuie să fim si noi cu semenii nostri, pentru ca Hristos să ne deschidă porțile Împărăției Lui. Aici e toată înțelepciunea. Ecuația prețioasă a mântuirii omului se află în fraza: orice dai, vei lua.

* Să ajungem la o asemenea iubire si smerenie încât să ne rugăm pentru frații nostri cu lacrimi.

* Dacă nu ne smerim si nu-l iertăm pe fratele nostru, nu vom fi în stare să-L urmăm pe Hristos în lucrările Lui si să ne aflăm împreună cu El.

* Dacă vreți să aveți pace în casa voastră, la lucru, oriunde ați fi, smeriți-vă. Doar în anumite cazuri ne putem dezvinovăți...

* Smerita cugetare este cea mai mare virtute. Pe aceasta a îmbrăcat-o Cuvântul lui Dumnezeu si a venit pe pământ, a luat trup si l-a biruit pe diavol. Asa si noi, dacă vom îmbrăca smerita cugetare, îl vom birui pe diavol, vom birui patimile noastre, vom deveni si noi hristosi si dumnezei după har.

* Să credem că, dacă avem smerenie, vom atrage harul-această mare putere a lui Hristos. Prin smerenie vom atrage puterea lui Hristos si vom învinge.

* Să studiem cele care ne-au fost date spre învățătură, ca să se modeleze în noi Hristos în virtuțile Lui.

* Îndată ce începem justificările, "eul" si "de ce-ul", smerenia îsi ia zborul si pleacă. Numai prin smerenie si pocăință suntem condusi cu siguranță la intrarea în Împărăția lui Dumnezeu.

* Noi putem să aducem harul lui Dumnezeu în ajutorul nostru când avem smerenie si cerem sprijin de la Dumnezeu.

* La toate găsim vindecare, dar nu vrem să ne trudim pentru a ajunge la vindecare.

* Osândirea de sine are înlăuntrul ei umilință, are harul smereniei, care este mireasma lui Hristos.

* Nu trebuie nici să-l deznădăjduim si nici să-l lăudăm pe om înainte de sfârsit si înainte de moarte. Toată sporirea, tot rezultatul duhovniciei omului constă în dobândirea smereniei, care conține discernământ. Discernământul se schimbă si se anulează când omul este cuprins de duhul mândriei.

* Dacă nu hrănim fiara egoismului cu delăsări, încet-încet va fi stârpită cu harul lui Dumnezeu.

* Orice om mândru si egoist se îndepărtează de Dumnezeu, pe când omul smerit se face iubit si îndrăgit de Dumnezeu.

* Harul lui Dumnezeu trebuie să vină ca să ne îndepărtăm de omul vechi, ca să ne facem oameni ai lui Hristos, ai Adevărului si Învierii. Lupta nu este usoară, si izbânda si triumful împotriva egoismului – această fiară cu multe capete – nu se obține în timp scurt. Lupta noastră trebuie să fie continuă si rugăciunea neîntreruptă.

* Leacul principal împotriva egoismului este smerenia si blândețea, pentru că ne dăruiesc odihnă duhovnicească în suflet si lumină, încât să vedem lucrurile mai limpede. Diavolii tremură în fața smereniei.

* Când omul pune încuietoare gurii si limbii sale, scapă de o mulțime de păcate.

* Mândria si egoismul îl macină pe om în interior, si duhoarea ajunge si se simte în fapte si în vorbe, si ne facem de râs.

* Dacă inima nu s-a curățit, dacă nu a scăpat de egoismul scârbos, de trăirea mândră, si dacă în ea nu si-a făcut sălas smerenia lui Hristos, lumina Învierii nu e văzută de ochii sufletului, nu e simțită de inimă. Hristos ne-a arătat drumul curăției. "Învățați-vă de la Mine că sunt blând si smerit cu inima, si veți afla odihnă sufletelor voastre".

* Ce dovedesc greselile si păcatele noastre? Dovedesc egoism... Astăzi Dumnezeu trebuie să ne trimită milă nesfârsită ca să ne curățească.

* Când lipseste rugăciunea, asceza, păzirea minții, pocăința, privegherea, spovedania, Sfânta Împărtăsanie, studierea cuvântului dumnezeiesc, atunci răutatea va pătrunde adânc în noi. Lipsurile devin cauza intrării relelor...

* Nu avem acea osândire de sine care să zdruncine sufletul din temelie si să-l facă să se smerească si să plângă. Adică avem un simplu simțământ al păcatelor si al păcătuirii. Acest simțământ nu este profund si de aceea nu avem în ochii nostri lacrimile ce izvorăsc din adânc, si folosul este foarte mic.