Domnul a spus si rosteste continuu din Sfânta Sa Evanghelie: "Cel care este sluga Mea credincioasă, cel ce se luptă cu vitejie pentru numele Meu, cel ce s-a botezat în numele Meu si a rămas credincios si mărturiseste despre Mine în fața oamenilor, cel ce Mă propovăduieste ca Dumnezeu adevărat întrupat în om, cel care zice că M-am răstignit si am înviat din iubire pentru oameni, despre acela voi mărturisi si Eu în fața îngerilor Tatălui Meu, în fața îngerilor din ceruri".

Preamărit si fericit este omul crestin, drept-credinciosul care va mărturisi în fața tiranilor, în fața ateilor, în fața materialistilor si raționalistilor, dumnezeirea Hristosului nostru. Biserica noastră crede si mărturiseste că va naste sfinți până în vremurile de pe urmă, până la sfârsitul veacurilor, că va arăta fii sfinți si vrednici de cunună.

După cum vedem, astăzi nu avem oameni care să se nevoiască precum vechii asceți si pustia nu mai arată ca atunci sfinți făcători de minuni si purtători de duh. Care vor fi, deci, sfinții timpurilor de pe urmă, de vreme ce nu lucrăm nevoința si virtutea vechilor asceți si monahi? Trebuie să credem neclintit că în vremurile de pe urmă, în care am intrat deja, oamenii sfinți vor fi aceia care vor da mărturie despre Iisus al nostru si vor propovădui si vor spune răspicat că Hristosul nostru este Dumnezeu adevărat, întrupat în om. Prin această mărturisire se vor încununa si se vor sfinți.

Mucenicii au dat mărturisirea cea bună în primii ani ai crestinismului. Minunile au fost foarte multe. Făceau minuni cu mare usurință. Exista multă sfințenie. Oamenii credinciosi erau plini de Duh Sfânt. Virtutea era lucrată din belsug. Acum însă noi nu mai avem virtuți, noi ne străduim, dar nu reusim nimic. Pretutindeni întuneric, pretutindeni amăgire, pretutindeni pierzanie. Toate păturile vârstei si treptele sociale ale oamenilor sunt pline de păcat si întuneric. Întunericul acesta al păcatului si al lipsei moralei va înainta, se va întinde, si cu cât vom fi mai aproape de capăt, de sfârsit, se va înteți. De aceea, atunci chiar si cea mai mică virtute, cea mai mică nevoință duhovnicească, va avea o valoare uriasă în fața lui Dumnezeu.

La început, un om îl ajuta pe celălalt în formarea duhovnicească, acum se împing unul pe celălalt spre rele, spre prăbusire duhovnicească. Nu mai auzi discutându-se altceva între oameni decât despre un păcat sau altul. Desigur, problema păcatului trupesc se menține si domneste în toate domeniile. Diavolul a reusit cu răutatea lui, cu viclenia lui, să stăpânească peste gândurile si dorințele oamenilor. Astăzi cauza într-un război (să-i zicem război si să nu-l numim înfrângere) este cugetul trupesc. Se străduieste să ne păteze gândirea, cele cinci simțuri, atât trupesti, cât si sufletesti. Si în felul acesta să ne întineze atât de tare încât Sfântul Duh să nu găsească loc să Se sălăsluiască în noi, încât să nu purtăm Duhul lui Dumnezeu, să nu primim focul iubirii lui Dumnezeu care ar putea astfel să ne renască, să ne reînvioreze si să ne facă puternici ca să putem înfrunta toate cele câte se vor întâmpla în viața noastră.

Va trebui să ne străduim să ne curățim pe noi, să ne curățim pe dinăuntru si pe dinafară, si îndeosebi să ne curățim cugetul. Căci din cuget pornesc toate relele, atât în inimă, cât si în trup. Răul se exteriorizează prin membrele trupului, după ce mai înainte cugetul si mintea devin slujbasi ai păcatului. Asa cum vedem, albinele nu merg la florile care nu au polen, ci merg acolo unde există polenul, pe care îl culeg si prepară gustoasa miere. Si Sfântul Duh umblă, si unde găseste cuget si minte curată, linistită, se asează si rodeste. Zis-a cel nebun în inima lui: nu este Dumnezeu. Nebun este acela care nu se poate înfrâna. Gândirea nu cârmuieste bine în el, nu are cârmuire sănătoasă, de aceea face greseala de a se exprima si a spune că nu există Dumnezeu. Cea mai mare prostie pe care o poate spune omul este să zică că nu există Dumnezeu. Dumnezeu este în el, este în sufletul lui, dar el este străin de Dumnezeu. Nu are nici o legătură si nici un contact cu Dumnezeu.

Păcatul a făurit un zid, a despărțit lucrurile si le-a făcut de netrecut. Asadar, ca să primim Sfântul Duh si Acesta să ne facă puternici si să ne învrednicească să mărturisim dumnezeirea lui Hristos, va trebui să ne nevoim, să ne curățim si să ne încununăm. Sfinții vremurilor de pe urmă vor fi mărturisitori. Cei care vor mărturisi că Hristosul nostru este Dumnezeu adevărat întrupat...

Dumnezeu a fost, este si va fi. Si Sfântul Duh, precum îi va întări pe aceia, ne va întări si pe noi, dacă iubirea si mila lui Dumnezeu voieste să ne miluiască, si îngăduie si ne învredniceste si pe noi să dăm mărturisirea bună, în fața ateilor, în fața celor lipsiți de evlavie, si să ne învrednicim si noi muceniciei. Căci lucrările noastre sunt atât de nefolositoare, păcatele noastre sunt atât de multe, patimile noastre adevărate fiare; o mucenicie ne va salva, o mărturisire a credinței. Gândiți-vă ce frumos e când un crestin mărturiseste în timpurile noastre, când mărturiseste în fața celor ce nu cred în dumnezeirea lui Hristos, în dumnezeirea în trei ipostasuri, si când, pentru o clipă, îl iau îngerii si încep marsul triumfător al izbânzii si al laudelor!

Toți zicem: "Dar cum să mucenicim?". Noi nu putem să îndurăm o durere de dinți si primul care nu poate asta sunt eu. Ne înțeapă un mărăcine sau altceva si începem imediat să simțim durerea, să strigăm; avem nevoie de spirt si de altele. Când ne doare puțin, alergăm îndată la doctor, la medicamente. Dar acolo nu vor fi astfel de cazuri, acolo va fi mucenicie curată. Lucruri înfricosătoare! Ce se va întâmpla atunci?...

Vă voi aduce exemplul unui mucenic, al unui tânăr care a mucenicit cu mult timp în urmă. Si veți vedea cum muceniceste omul si cum dimpreună cu ispita vine si puterea de a o birui. Dumnezeu îl cheamă pe un om la mucenicie. Pe când înainte era las si fricos, după aceea ajunge la neînfricare. Dar cum? Ascultați.

Un domnitor se pregătea să meargă la război si, cum se obisnuia, trebuia să se ducă la ghicitor, ca să primească informații de la diavol, să-i spună dacă va învinge sau nu în război. Acest domnitor s-a dus la ghicitor, a întrebat dacă va birui sau nu si ghicitorul, adică diavolul, a zis: "Îți voi răspunde dacă scoți din orasul tău moastele Sfântului Mucenic Vavila si ale celor trei tineri". Asa stând lucrurile, domnitorul le porunceste crestinilor să ia sfintele moaste ale acestor sfinți si să le scoată afară din oras, ca să poată diavolul să-i răspundă dacă va birui în război. Crestinii nostri, mari si mici, chiar si copiii, au luat sfintele moaste si le-au scos cu cântări si imnuri. Si ziceau: "Idolii neamurilor sunt aur si argint, lucrarea mâinilor oamenilor, ochi au, dar nu văd, urechi au, dar nu aud". Auzind domnitorul toate acestea a zis: "Acestia ne înjură cu vorbele astea ale lor", si a trimis ostasii să-i aresteze pe unii dintre ei. Între cei care au fost arestați se afla si un tânăr de 18 ani, pe nume Teodor. Pe acest Teodor l-au spânzurat de un stâlp, i-au scos hainele, au apucat niste gheare de fier înzestrate cu cuțite si i-au jupuit pielea, i-au făcut răni adânci, încât sângele curgea pâraie. Vă dați seama, să-i jupoaie de viu copilului toate membrele lui? A fost un adevărat măcel. Apoi de dimineață până seara, soldații s-au schimbat unul după altul si aproape că l-au omorât. Văzând că va muri si că nu mai are vlagă în el, l-au dezlegat si l-au dat părinților săi. Părinții si-au luat copilul si au început să-l îngrijească. Tânărul si-a deschis ochii si părinții au început să-i zică:

- "Fiul meu, cum de ai răbdat? Cum de nu ai gemut? Cum de nu ai strigat?"

- "Să vă spun. Când m-au spânzurat sus pe stâlp si soldații au început să mă rupă cu acele gheare de fier, a început să mă doară si durerea a mers până în inima mea. Si am zis: «Teodore, rabdă această durere ca să scapi de durerea vesnică a iadului». Preocupându-mi gândirea cu acest cuget la iad, am zis să fac răbdare. Atunci când mă încurajam cu acest cuget si am luat această hotărâre, văd că vin trei tineri preafrumosi. Unul dintre ei avea în mâini un lighean cu mir ceresc. Altul avea prosoape mici si s-au apropiat de mine. Al treilea a luat un prosop, l-a înmuiat în aromă si mi-a uns fața. Din pricina acestei miresme a Sfântului Mir nu am mai simțit nici durerea, nici chinul, nici altceva. Trăiam o stare fericită si îngerească. Mai bine să nu mă fi coborât niciodată de pe acel lemn si să mă fi jupuit ani întregi ca să fiu fericit".

Vedem aici că în cazul muceniciei, Dumnezeu intervine în mod suprafiresc. Dumnezeu este Acela Care începe si termină mucenicia. Dacă focul dumnezeiesc nu aprinde inima mărturisitorului, este imposibil ca omul să dea mărturie despre Hristos si să rabde cu vitejie si biruință. De aceea, când cugetul ne spune: "cum vei răbda mucenicia?" să credem că, dacă Dumnezeu vrea să mucenicim, va veni Însusi Hristos, va trimite Sfântul Duh, va trimite foc din cer, ne va aprinde si ne va da puterea muceniciei.

Văzând cum evoluează lucrurile în lume si crezând în cele spuse de Biserica noastră, ne dăm seama că se apropie vremuri grele. Poate că suntem în cercul din exterior si în continuare vom înainta în următorul si în următorul, si vom ajunge în centru. Să ne preocupe în mod deosebit lucrul care trebuie.

Să ne pregătim în întregime si cu duhovnicie, să ne pregătim sufleteste, să ne curățim pe dinăuntru de orice păcat. Să ne pocăim pentru păcatul pe care îl avem sau pentru ceea ce vom înfăptui mai târziu, încât să ne comportăm cât se poate mai bine în fața acestui sfârsit. Nu stim dacă în zilele noastre vom ajunge la mucenicie. Părinții trebuie să se îngrijească de credința copiilor lor. Să sădească si să transmită copiilor dreapta-credință. Să le vorbească despre dumnezeire, să creadă în Dumnezeu ca să nu se clatine de duhul necredinței care domneste pretutindeni. Căci dacă copiii nostri nu vor avea credință vitejească în suflet, cum îl vor înfrunta mâine pe Antihrist? Cum îi vor înfrunta pe antihristii de acum care sunt diferitele erezii? Dacă nu avem credință curată în Hristos, nu avem temelie si, fără temelie, casa se prăbuseste. Să dobândim în noi temelia puternică, serioasă si statornică a credinței, încât mâine să facem față nevoinței pe care o va cere mărturisirea dumnezeirii Hristosului nostru... Prin urmare trebuie să întărim si să însuflețim propria credință, si aceasta ne va fi o mare binefacere.

* Credința ortodoxă se numeste adevăr, pentru că nu are înselăciune în ea, nu are minciună, nu este desartă, ci este adevărul vădit pe deplin al Evangheliei.

* Biserica Ortodoxă binecuvântată ne ajută în chip minunat. Avem Sfânta Liturghie, pomenirile, milostenia, faptele bune, rugăciunea. Avem atâtea prin care Biserica noastră îi ajută pe cei adormiți. Ne trebuie credință si viață ortodoxă. Să le ținem pe acestea în Biserica noastră Ortodoxă pe care a întemeiato Hristos si pe care au stropit-o sângele mucenicilor si eforturile, lacrimile si nevoințele asceților si ale sfinților ierarhi ai Bisericii noastre.

* Sufletul nostru are privilegiul nemuririi. Va lăsa lumea aceasta si va pleca către Dumnezeu. Patria lui este în ceruri, căci este nestricăcios.

* Când noi cugetăm la viața cealaltă si credem cu desăvârsire în ea, vom primi neîndoielnic dorința nevoinței.

* Învierea lui Hristos este prevestirea si preînstiințarea că oamenii vor învia la a Doua Venire, în nestricăciune si duhovnicie.

* Trebuie să păstrăm Ortodoxia noastră cu precizie duhovnicească, pentru a avea cu noi harul Sfântului Duh. Să nu ne lăsăm târâți de diferite doctrine si să nu ne clătinăm de anumite întâmplări.

* Biserica Ortodoxă este ascetică, este preafrumoasă, are toată podoaba harului lui Dumnezeu... Biserica Ortodoxă are smerenia si pocăința. Dacă nu ne smerim, nu mergem pe calea strâmtă si nu trecem prin poarta îngustă. Ci pe calea strâmtă si pe poarta îngustă vor intra câți or să primească pocăința si smerenia lui Hristos... De aceea numai prin smerenie si prin pocăință ne vom îndrepta cu siguranță intrarea în Împărăția lui Dumnezeu.

* Să fim cu luare-aminte la viața noastră, să fie ortodoxă. Dacă viețuirea noastră este cu luareaminte, pe temelia poruncilor lui Dumnezeu,vom simți în noi usurare sufletească, pentru că nimic nu ne va învinui.

* Credința Ortodoxă este singura religie care exprimă adevărul în toată dimensiunea, în toată înălțimea, adâncimea si lărgimea lui. Biserica ne vesteste despre toate prin adevărul ei. Noi vom rămâne fii credinciosi ai Bisericii Ortodoxe, Biserica mucenicilor. Mucenicia lui Hristos va continua până la mucenicii si mărturisitorii din vremea lui Antihrist... Să iubim Ortodoxia noastră si să-i rămânem fii credinciosi până la moarte, ca să ne asemănăm cu Mântuitorul nostru Hristos.

* Trebuie să avem viață ortodoxă, ca să avem si credință adevărată, statornică si neclintită.