Iubiții mei fii, ce este Ortodoxia? Suntem ortodocsi si în general nu cunoastem înălțimea, profunzimea, lărgimea Ortodoxiei. Va trebui să o vedem în toată sfințenia ei.

Ortodoxia este adevărul despre Dumnezeu, despre om si despre lume, asa cum ni l-a dat Însusi Dumnezeu cel Întrupat prin învățătura Sa desăvârsită. Asa cum l-a exprimat mai târziu cugetul si inima dumnezeiescului Pavel. Asa cum l-a descris ucenicul iubirii si alți apostoli si evanghelisti cu lumina cerească a Sfântului Duh. Ortodoxia este acea sinteză minunată dintre dogmă si obiceiuri, dintre teorie si practică. Asa cum ne-a fost predanisită de către părinții duhovnicesti ai Alexandriei, Constantinopolului, Capadociei, Siriei si, mai târziu, ai Sfântului Munte.

Toți acestia, de la Sfântul ierarh Policarp, care a fost, după cum stiți, ucenicul apostolilor, si până la Sfântul Nicodim Aghioritul, care a adormit la începutul secolului al XIX-lea, cu înțelepciunea si sfințenia lor, cu jertfele si nevoințele pe care le-au îndurat, ne-au înmânat prețioasa mostenire a credinței si vieții drepte, comoara tradiției ortodoxe.

Ortodoxia este ceea ce au exprimat oficial Sfintele Sinoade, acele adunări binecuvântate formate din membri ai Bisericii lui Hristos veniți din toată lumea. Atunci purtătorii de Dumnezeu părinți, "înzestrați cu toții cu stiința sufletului si Duhul dumnezeiesc", au discutat despre marile probleme care îl preocupă pe omul duhovnicesc, si au asezat postamentul, temelia civilizației duhovnicesti. Ortodoxia a fost pecetluită cu sânge de mucenicii tuturor vremurilor. De toată oastea sfântă formată din milioane de eroi si mărturisitori, bărbați, femei si copii. De la arenele Romei până în lagărele de concentrare din Rusia, toți au dovedit că învățătura crestină nu este o simplă teorie, ci adevăr si viață. Cel mai frumos eroism, izbânda împotriva violenței crude si a puterii materiale, domnia si împărăția Duhului.

A venit apoi să laude Ortodoxia cultul bisericesc, cu minunata sa poezie si imnografia sa insuflată de Dumnezeu, care îmbibă firescul cu suprafirescul, lumescul cu cerescul, individualul cu obstescul, familiarismul cu respectul profund, ceea ce este vădit cu ceea ce este tainic. Într-o atmosferă de înălțare si sfințenie este înfățisată în cult jertfa Dumnezeului-om, drama dumnezeiască a Liturghiei, la fiecare Liturghie la care participă credinciosii. De asemenea, acolo sunt lăudate si slăvite izbânzile mai-marilor credinței si ale Stăpânei asezământului bisericesc, Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, Fecioara Maria. Acolo este preamărită dogma, nu numai ca adevăr, ci si ca răspuns la chemarea oamenilor.

Dar nici idealul pentru care s-a luptat monahismul nu este diferit de rostul Ortodoxiei. După cercetătorii de specialitate, monahismul ortodox a constituit oastea duhovnicească ce s-a luptat pentru dobândirea libertății duhovnicesti, pentru desăvârsirea omului. Scopul lui a fost să dea chip sufletului pentru înnoirea minții. Exact în acest punct este inima duhului monahal, este scopul si izbânda monahismului. Nevoințele duhovnicesti ale asceților sunt noile lupte duhovnicesti ale duhului. Îl conduc pe om întru totul spre viața iubitoare de înțelepciune, spre îndumnezeire. Drumul monahismului este drumul curățirii si întoarcerii la Dumnezeu. Ortodoxia a dat semnificația sfințeniei nu numai asceților, ci întregii lumi crestine. * Am inclus acest volum în Colecția Predania pentru că arată cât se poate de bine legătura dintre credința ortodoxă si modul în care această credință se exprimă în fapte. Cei care consideră că sporirea duhovnicească nu este legată de mărturisirea drepteicredințe, că pot dobândi Împărăția lui Dumnezeu fără a păstra învățăturile Bisericii, vor vedea că punctul de vedere al Tradiției ortodoxe le stă împotrivă. Cei care cred că nu trebuie să mărturisească dreapta-credință, si că pot face compromisuri pentru a fi pe placul lumii acesteia, vor primi o replică echilibrată, izvorâtă din inima unuia dintre cuviosii care țin aprinsă făclia Ortodoxiei. Pentru rugăciunile lor, Dumnezeu mai ține lumea (n. ed.).

Prin această semnificație a înălțat obiceiurile societății. Vedem acest lucru îndeosebi în percepția socială. Elementul de bază al Ortodoxiei este iubirea de oameni, luată în cel mai profund sens al ei. Nu numai ca milostenie, ci în general, ca afecțiune. Ocrotirea socială este descoperită în ultimele decenii. Dar a luat nastere la Ierusalim, după Învierea Mântuitorului. Acolo s-au făcut primele cantine, în care au slujit primii sapte diaconi, după cum apare în Faptele Apostolilor. Apostolul neamurilor, Pavel, a fost totodată si primul lucrător social. Odată cu propovăduirea Evangheliei, a înfăptuit si cheta dragostei, numită în multe feluri. Lucrători sociali au fost si urmasii apostolilor, episcopii. Nu există o sugrumare mai cruntă a adevărului decât să susțină cineva că Părinții Bisericii s-au ocupat doar cu dogma si nimic altceva. În timpul sinoadelor, în Cezareea a apărut, după cum se stie, Vasiliada, sub călăuzirea Sfântului Vasile cel Mare. În Constantinopol funcționau cantine pentru sapte mii de săraci, iar în Alexandria s-au întemeiat primele maternități. Nu numai episcopii, ci si împărații si chiar monahii participau la astfel de lucrări ale dragostei. Pentru toți acestia Ortodoxia a fost în acelasi timp si dreaptă lucrare.

Un alt element important al Ortodoxiei a fost întotdeauna eroismul pe care îl vedem în mucenicie. Dar nu s-a oprit numai la jertfa sângelui. Fiii Ortodoxiei au arătat mereu curaj si vitejie în fața oricărui fel de samavolnicie, fie că provenea de la Iulian, împăratul cel nelegiuit, fie de la arieni si monofiziți ori de la iconoclasti si de la monahii atrasi de rătăcirile latinilor. Această mulțime de eroi ai Bisericii Ortodoxe nu-i cuprinde doar pe Sfântul Atanasie, Sfântul Vasile si Sfântul Ioan Gură de Aur, ci si pe Sfântul Teodor Studitul, egumenul mănăstirii Studion, împreună cu toți monahii ei, pe Maxim Mărturisitorul si pe marele erou – Sfântul Marcu Eugenicu, Mitropolitul Efesului.

O caracteristică a Ortodoxiei a fost dintotdeauna si ierapostolia către barbari, combinată cu civilizarea. Biserica noastră, fără să facă vreodată prozelitism, a răspândit lumina Evangheliei si a scrierilor, a iubirii si blândeții. Această cale spre învățătură si civilizare ne este arătată îndeosebi de Sfinții trei ierarhi prăznuiți astăzi, care au iluminat toată făptura cu razele vii ale dreptei învățături despre Dumnezeu si om. Sfinții trei ierarhi sunt marii astri ai tărâmului duhovnicesc al Bisericii.

Ortodoxia a fost întotdeauna calea împărătească a Evangheliei. A păstrat curat si autentic duhul crestinismului în fața misticismului întunecat al ereziilor din Răsărit, a centralizării papalo-cezareene a latinilor si a subiectivismului raționalist al protestantismului. A păstrat mereu măsura si armonia, n-a făcut nimic gresit. Pentru că Părinții au fost miscați de duh, au fost călăuziți de Dumnezeu în chip sfânt si duhovnicesc.

Ortodoxia nu a nesocotit omul, nici înțelepciunea, nici natura, nici arta, nu a fost neomenoasă. Le-a explicat pe toate si a creat cultura. După cum spune troparul Sfinților trei ierarhi, a întărit firea celor ce sunt si obiceiurile oamenilor le-a îndreptat.

Ortodoxia este marsul omului către Făcătorul lui, către îndumnezeire. Îl conduce pe om la dezvoltarea lui deplină întru Hristos si pentru Hristos. Ortodoxia nu este numai teologie, este totodată si adevărată psihologie, si umanism autentic, si sociologie. Este un diamant care reflectă prin toate laturile adevărul.

Să cunoastem deci Ortodoxia noastră. Nu teoretic, ci să o simțim si să o trăim în toată profunzimea si lărgimea ei. Doar asa vom putea să o provocăm si să-i arătăm valoarea.

Ortodoxia noastră nu este muzeu, nu este trecut, ci viață, creație si strălucire. Este marele nostru ideal, este nădejdea prețioasă a mântuirii noastre. Este mândria noastră întru Hristos să o propovăduim cu eroism si slavă, ca niste fii adevărați ai marilor eroi ai Ortodoxiei.

Ortodoxie preafrumoasă, mireasă împodobită a lui Hristos, să nu te tăgăduim noi, nevrednicii, ci dacă vremurile si împrejurările o vor cere, învredniceste-ne să vărsăm pentru tine si ultima picătură de sânge din noi!