Pentru prigoana în Rusia şi cinstea de a suferi pentru Hristos. Deşertarea - semnul alegerii lui Dumnezeu.

Dintru bun începutul acestui veac [al XX-lea, n. tr.], când eram în şcoala primară, starea întregii lumi era alta. Şi în Rusia simţeam o adâncă pace. In ciuda acestora, atunci când un preot tânăr, dar insuflat, vorbea copiilor despre mucenicii primelor veacuri, Dumnezeu a binevoit să-mi dea să trăiesc ceva curios şi neaşteptat: Imi părea rău că trăiesc într’o asemenea epocă, în care nu era cazul să suferi pentru Hristos. Şi această trăire era foarte puternică, deşi eram foarte mic. Şi au trecut zece-cincisprezece ani, şi în Rusia s’a pornit o prigoană mai cumplită decât toate prigoanele istoriei creştinismului. Ce curioasă este lucrarea harului! Apostolul Pavel spune că el însuşi ar fi poftit a fi anathema de la Hristos, doară de s’ar mântui fraţii lui. Şi eu, când trăiam ca băiat mic în această stare a părerii de rău, bineînţeles, o trăiam în Duhul Sfânt. Hristos spunea despre vremile de pe urmă, că mulţi dintre voi veţi fi daţi dregătorilor spre a fi munciţi şi ca să vă omoare, dar nici păr din capul vostru nu va cădea fără voia lui Dumnezeu. Şi aşa, acest eveniment istoric - şaptezeci de ani de lungă prigoană - pentru mine a fost pronia lui Dumnezeu. Şi Rusia, cu multele ei milioane, cu un popor adânc binecinstitor, a primit acea cinste pentru care apostolul zice: Pentru Hristos s’a dăruit vouă nu numai în El a crede, ci şi pentru dânsul a pătimi.

Vă vorbesc acum, în răspuns cuvântului dumneavoastră, pentru că noi vă înţelegem: Voi trăiţi aceeaşi deşertare, "kenoză," ca şi Biserica Rusă. Apostolul Pavel spune despre deşertarea lui Hristos că atunci când a atins nivele neajunse nouă, atunci a primit un Nume mai presus de toate numele, în veacul acesta şi în cel ce va să fie. In Rusia am asistat la deplina nimicire - totul a fost năruit, ars. Patruzeci de milioane de creştini au fost supuşi caznelor, ucişi în chip sălbatec. Şi ca Biserică, şi pe voi vă vedem duşi în deşertarea voastră până la ultimul strop de sânge. Dar tocmai aici este vorba, că în viaţa voastră creştină aceasta trebuie să se înţeleagă ca alegerea voastră de către Dumnezeu. Simbolul Credinţei noastre se sfârşeşte astfel: "Aştept învierea morţilor, şi viaţa veacului ce va să fie." Ceea ce s’a semănat în necinstiri şi în înjosiri, se va întoarce în slavă vecinică. Ştiu că nu sânt proroc, dar am un simţ că epoca noastră este alta: Cu schimbarea situaţiei Bisericii şi a creştinismului în Rusia, s’a produs o schimbare radicală şi pe restul globului pământesc. Şi chiar dacă situaţia voastră va continua multă vreme cu greutăţi, totuşi aceasta este deja o renaştere!

Suferinţele pe cruce, celor răstigniţi li se prefac în cuvântare de Dumnezeu şi în izvor de daruri neajunse pentru alţii. Noul sfânt, Episcopul Ignatie Briancianinov, pe vremea lui spunea: "Crucea este catedra celei mai înalte de-Dumnezeu-cuvântări."

Astfel, cu această conştiinţă vă întâmpinăm, şi vă avem ca parte din familia noastră, şi ne rugăm pentru voi în acelaşi duh ca şi pentru Rusia, Iugoslavia, România, Bulgaria, şi toate celelalte ţări care au suferit catastrofe bisericeşti. Şi acum, că aţi fost cu noi şi vă întoarceţi îndărăt, sânt plin de nădejde că nici un singur ceas al suferinţelor voastre nu va trece în zadar, ci că tocmai de acum va începe să se rezidească din cenuşă Biserica noastră, cu şi mai mare slavă duhovnicească decât în veacurile trecute. Şi cu acest gând, şi cu această rugăciune vă slobozim. Din nou vom fi despărţiţi geografic, însă unirea în duh nu atârnă de aceste neînsemnate distante.

Şi aşa, să vă păzească Dumnezeu şi să dea vouă să slujiţi (Mc. 10:45). Domnul a zis: Care dintre voi va vrea să fie întâiu, să fie vouă rob (Mt. 20:27). Astfel este caracterul slujirii noastre, şi în acest sens religia creştină se distinge de oricare alta. Cu cât ne vom smeri noi mai mult, cu atât mai aproape vom fi de Cel ce S’au smerit pre Sine (...) până la moarte, iar moarte de cruce (Flp. 2:8). Şi Dumnezeu să vă binecuvinteze. Lacrimile voastre nu vor fi în zadar.