Rugăciune de călătorie
Stăpâne Doamne, Dumnezeul nostru, Calea, Adevărul și Viața, care ai slobozit cu preaslăvire pe Iosif pe prigonirea fraților săi, povățuindu-l pe el în Egipt și cu blagoslovenia bunătății Tale ajutându-l, l-ai făcut să sporească uimitor în toate.
Doamne, Cel ce ai călătorit împreună cu Luca și Cleopa la Emaus și prin frângerea pâinii preaslăvit descoperindu-te lor, i-ai făcut să se întoarcă veseli în Ierusalim, călătorește și acum cu darul și cu Dumnezeiasca Ta blagoslovenie cu noi, robii Tăi (numele) care cu umilință ne rugăm Ție.
Și precum ai trimis, lui Isaac și lui Tobie, înger pașnic, împreună călător, iar călătoria și întoarcerea acelora cu pace și cu bună sporire ai făcut-o, rugându-ne Ție, trimite-ne și nouă, îngeri pașnici, credincioși, îndreptători, păzitori, ca să ne povățuiască pe noi după voia Ta.
Izbăvește-ne pe noi de tâlhari și de toată bântuiala vrăjmașilor ucigători de oameni, păzește-ne viața noastră nevătămată și sufletele curate de toată întinăciunea ni le ferește.
Mișcările noastre sporeștele în bine, apucăturile îndreptează-ni-le și ne izbăvește pe noi de cei ce ne vor nouă răul, văzuți și nevăzuți vrăjmași.
Izbăvește-ne de dosădirea oamenilor răi și vicleni și de tot viforul și nefericirea. Dăruiește-ne nouă pace, sănătate și Dumnezeiescul Tău ajutor cel atotputernic, ca spriginiți fiind, să nu ne abatem din calea poruncilor Tale.
Așa ne rugăm Ție, Împărate atotputernice și nepomenitorule de rău, Doamne auzi-ne pe noi smeriții, pentru bunătatea Ta și treci cu vederea greșelile noastre.
Îmbogățește-ne pe noi cu darul Tău și plini de dânsul ne arată, împodobindu-ne cu Dumnezeiasca Ta blagoslovenie, cu mila și cu bunătățile cerești și pământești, ca astfel călătorind să ne întoarcem cu bine, lăudând și binecuvântând bunătatea Ta cea nemărginită.
Că a Ta este Stăpânirea, Împărăția, Puterea și Slava a Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.