După cinstita ei Adormire, Preasfînta Născătoare de Dumnezeu a dat brîul ei Sfîntului Apostol Toma. Brîul mai tîrziu a ajuns la Constantinopol şi s-a păstrat într-o răcliţă pecetluită la Biserica Preasfintei Născătoare din Vlaherne, ce o întemeiase împărăteasa Pulheria.

Această sfîntă răcliţă nu s-a deschis pînă în zilele împăratului Leon cel înţelept (886-912). Soţia împăratului Leon, Zoe, s-a îmbolnăvit psihic şi, în urma unei vedenii cereşti, ea a dorit să se aşeze peste ea brîul Maicii Domnului care se afla la Vlaherne. Impăratul l-a rugat pe Patriarh, şi aşa sfînta răcliţă s-a deschis.

Apoi, cu rugăciune, ea a fost scoasă şi pusă peste împărăteasa care cumplit se chinuia. Ea s-a vindecat imediat. În prezent, o parte a Cinstitului Brîu se află la Zugdidi, în Georgia, căci vindecîndu-se prin atingerea lui fiica împăratului roman, şi apoi căsătorindu-se ea cu împăratul georgian Abuchaz, ea a luat cu ea, în noua ei patrie, o parte din Cinstitul Brîu. La porunca Ţarului Rus Alexandru I, la Zugdidi, în Mingrelia, s-a ridicat din această pricină o preafrumoasă biserică, în care se păstrează cu evlavie partea din Cinstitul Brîu al Maicii Domnului, spre vindecare de grele suferinţe.

Sfîntul Ghenadie a urmat în scaunul patriarhal Sfîntului Anatolie. El a fost contemporanul Sfîntului Marchian (vezi pomenirea la 10 ianuarie) şi cu Sfîntul Daniil Stîlpnicul (vezi pomenirea la 11 decembrie). În vremea lui s-a întemeiat vestita Mînăstire a Studiţilor din Constantinopol. Aceasta şi-a luat numele de la ctitorul ei, Senatorul roman Studius, care a venit la Constantinopol şi cu binecuvîntarea Sfîntului Ghenadie a ridicat Biserica cu Hramul Sfîntului Ioan Botezătorul, de asemenea clădiri în jurul ei pentru obştea monahală, aceasta având să rămînă în istorie ca Mînăstirea Studion. Sfîntul Ghenadie a fost bărbat blînd şi plin de înţelepciune.

El refuza să hirotonească preot candidatul care nu cunoştea Sfîntă Psaltire pe de rost. El a condus un Sinod local la Constantinopol, în cadrul căruia s-a dat anatemei păcatul simoniei.

El a lucrat minuni, şi şi-a cunoscut mai dinainte timpul morţii prin vedenie de la Dumnezeu. Sfîntul Ghenadie bine a păstorit Biserica lui Hristos timp de treisprezece ani, şi s-a săvîrşit cu pace către Domnul la anul 471.

Sfîntul Ciprian s-a născut din părinţi necredincioşi, fiind el însuşi educat în idei politeiste. El s-a făcut vestit în Carthagina ca profesor de filosofie şi de retorică.

El a fost bărbat căsătorit, dar după ce s-a convertit la creştinism nu a mai locuit împreună cu soţia lui, ci s-a dedicat pe sine exclusiv studiului Sfintelor Scripturi şi îmbunătăţirii vieţii lui interioare. Din pricina virtuţilor lui neobişnuite, obştea creştinilor l-a ales să fie sfinţit presbiter (preot), şi curînd după aceea episcop. El a fost pe cît de blînd cu turma lui Hristos, pe atît de nemilos cu ereticii. Călăuzit de Duhul Sfînt, el a scris multe cărţi de învăţătură creştină.

El a scris împotriva idolatriei, şi cu deosebită vehemenţă împotriva ereziilor iudaizantă şi novaţiană. Scrierile lui despre feciorie sînt de o mare frumuseţe, cum sînt şi cele despre martiriu, dragoste, răbdare, Rugăciunea Domnească şi alte teme ziditoare de suflet.

El a luat moarte mucenicească, şi s-a înălţat la locaşurile cereşti în anul 258, în timpul domniei lui Valerian. Mai înainte de uciderea lui el s-a rugat lui Dumnezeu, a binecuvîntat poporul, şi a lăsat călăului ce avea să îl decapiteze douăzeci şi cinci de monezi de aur. Minunată şi tainică este milostenia Mucenicilor Creştini.

Sfîntul Ioan a fost de neam bulgar. El a sosit la Kiev în anul 1080 şi curînd s-a făcut atît de vestit pentru sfinţenia vieţuirii, încît a fost ridicat la scaunul Mitropolitan. Sfîntul Ioan a păstorit Biserica lui Hristos timp de opt ani.

El a scris o epistolă Papei Clement, în care l-a certat pentru schimbările stricătoare de credinţă şi de rînduială pe care le-a introdus în Biserica Romei. La anul 1089 el s-a săvîrşit cu pace către Domnul.

Slava Carthaginei şi podoaba Bisericii,

Sfîntul sfinţit Ciprian a fost,

Si înainte, şi după moartea lui.

Ciprian Sfîntul poporul învăţat-a

Cu fapta şi cuvîntul, curăţenia vieţii.

Fecioria sfinţire a trupului este,

Ea liberare este dintr-al patimilor laţ.

Ea izvorul curăţiei este şi podoabă

A cinstitei vieţuiri.

Ea demnitate a trupului este,

Si brîu cinstit cuviinţei;

Fecioria pace căminului este, cunună şi-armonie.

Ea este linişte şi pace, de certuri păzeşte.

A duhului linişte nu suferă trupească tulburare,

El bine vede aceasta, cînd se desprinde de el:

Intrînd întru-ale sale el cunoaşte ce este

Adevărata pace, fericirea din cer;

Întru acestea trupul cu-a lui nebune patimi,

Deşarte griji şi luxuri de nimic,

Amestec nu are nicicum.

Nouă femeile luxoase nici un lux n-au a ne spune,

Ci doar un singur lucru proclamă ele sus:

Că necurate suflete au ele, ce s-arată

Întru neruşinarea trupului, pe care-o numesc lux.

O, libertate de aur ce vii din lepădarea

Deşertăciunii toate celei lumeşti de jos!

Tu, de-aur libertate, cu-adevărat eşti podoaba

Ce bine stă pe fruntea omului celui sfînt!

Om liber, cast şi paşnic este-acela

Ce fecioria are, ori şi-o a dobîndit.

Ea dar din ceruri este, de la Domnul Hristos.

O Stăpîne Doamne, al lui Dumnezeu Fiu,

Priveşte către noi şi bun ne dăruieşte şi nouă

Un strop din slava virtuţii fecioreşti.

Creştinii adevăraţi nu cred în ceea ce îndeobşte se numeşte soartă sau destin (kismef). Liniile vieţii noastre sînt hotărîte de nimeni altul decît Dumnezeu, iar El ni le poate schimba, în funcţie de rugăciunile şi virtuţile pe care ni le cultivăm.

Astfel, El a prelungit viaţa regelui Iezechia cu încă cincisprezece ani (Isaia 38:5), precum a prelungit cu încă cincisprezece ani şi viaţa Sfîntului Preacuvios Dius (vezi pomenirea la 19 iulie). Sfîntul Vasile cel Mare s-a rugat lui Dumnezeu, şi, deşi bolnav de moarte, încît se afla în cele mai de pe urmă ale sale, Dumnezeu i-a dăruit ca să trăiască pînă dimineaţă, numai în scopul ca medicul lui personal să vadă minunea şi să creadă în Hristos.

Acest medic era Iosif Evreul. Dar, aşa cum Dumnezeu puternic şi milostiv este ca să lungească zilele celor ce se tem de Dînsul, tot aşa puternic este El și să pedepsească cu scurtarea zilelor pe cei care se bălăcesc pururi în păcat. Împăratul Anastasie s-a înşelat cu erezia lui Severian (numită şi akefalită, sau a celor "fără de cap"), care împrăştia ideile că Biserica nu are nevoie de preoţi şi episcopi, ci că fiecare îşi poate fi luişi preot şi episcop, şi că fiecare are dreptul să interpreteze Sfintele Scripturi după cum crede el de cuviinţă şi să îi înveţe şi pe alţii să facă la fel!

Zadarnic a luptat Sfîntul Patriarh Ioan să îl determine pe împărat să se lepede de această înşelare şi să rămînă întru adevărul Ortodox. Împăratul nu numai că nu a ascultat sfatul arhieresc, dar l-a şi prigonit pe patriarh în multe feluri, şi se gîndea chiar să-l trimită în surghiun. Într-o noapte împăratul a avut un vis în care i s-a arătat un bărbat înfricoşat care şedea pe un tron foarte înalt, iar în mîini ţinea o carte.

Acest bărbat a deschis cartea, a aflat numele împăratului în ea, şi a zis: "Am socotit să te mai las să trăieşti o vreme, dar, din pricina ereziei tale, iată! Şterg numele tău din Cartea Vieţii." Precum acel înfricoşat bărbat a şi făcut. Înspăimîntat, împăratul a sărit din pat şi a povestit visul celor care erau lîngă el. Cîteva zile mai tîrziu, palatul imperial a fost izbit de un fulger, care l-a ucis pe loc pe împăratul Anastasie.

Să luăm aminte la marea bucurie cu care s-a bucurat David de Domnul (II Regi 6):

• La cum David a adus Chivotului Legii de la Baalatul Iudei, la Ierusalim, şi cum a dănţuit cît a putut de bucurie, mergînd înaintea lui, fiind îmbrăcat în efod de in;

• La cum Michal (Micol), soţia lui, l-a dispreţuit pe David pentru aceea că a sărit şi a jucat înaintea Domnului, descoperindu-se înaintea roabelor şi robilor săi, cum se descoperă un om de nimic (versetul 20);

• La cum Dumnezeu a pedepsit-o pe Michal cu sterpiciune pentru judecata ei pripită şi nedreaptă, astfel încît Michal (fiica lui Saul) nu a avut copii pînă la ceasul morţii ei.

Duhul Domnului este peste Mine, că Domnul M-a uns să binevestesc săracilor, M-a trimis să vindec pe cei cu inima zdrobită, să propovăduiesc celor robiţi slobozire şi celor prinşi în război libertate; să dau de ştire un an de milostivire al Domnului şi o zi de răzbunare a Dumnezeului nostru (Isaia 61:1-2)

Stăpînul Hristos a citit Însuşi cuvintele acestei prorocii înaintea iudeilor la Nazareth, atunci cînd Şi-a început lucrarea Lui mîntuitoare. Citind cuvintele acestea, el a şezut şi a zis: Astăzi s-a împlinit scriptura aceasta în urechile voastre (Luca 4:21). Să ne gîndim numai: El a citit una dintre prorociile care le era cea mai neclară cărturarilor şi fariseilor iudei, apoi a închis cartea şi a zis: Astăzi s-a împlinit scriptura aceasta.

Nici unii dintre iudei nu îndrăzneau să se apropie de acest pasaj şi să îl interpreteze, căci nimeni nu ştia cui i se aplică aceste cuvinte.

Trecuseră şapte secole de la rostirea acestei prorocii, şi totuşi nici unul dintre cărturarii iudei nu erau în stare să spună la cine se referă. Şi cînd Acela despre Care s-au rostit acele cuvinte a sosit, El Însuşi le-a citit şi le-a aplicat la Sine! Aşa l-a îndreptăţit Dumnezeu pe prorocul Lui, şi S-a prezentat pe Sine lumii.

Duhul Domnului este peste Mine. De ce spune El aceste cuvinte, cînd noi ştim că egal este El cu Tatăl şi cu Duhul? După cum interpretează Sfîntul Ioan Gură de Aur, El rosteşte aceste cuvinte pentru a mărturisi înaintea poporului. El nu zice "harul Duhului (este peste Mine)", deoarece harul Duhului este peste orice om credincios, ci El zice Duhul Domnului este peste Mine, aşa cum s-a arătat adeverit şi la rîul Iordan. Duhul este martorul Fiului, iar Fiul nu este niciodată fără Duhul.

Domnul Iisus grăieşte adesea despre Tatăl şi despre Duhul Sfînt, şi o face din marea dragoste a Lui pentru Tatăl şi pentru Duhul Sfînt. Dragostea întotdeauna atribuie cele care sînt ale sale celor iubiţi. Domnul Iisus mai grăieşte astfel şi ca să îi înveţe pe mîndri să nu se laude cu virtuţile lor, ci mai degrabă să îi cinstească şi să le dea întîietate celor care sînt egali în cinste cu ei.

Domnul a împlinit cuvînt cu cuvînt, toate cele scrise în această prorocie minunată. El în lume a venit în primul rînd ca să propovăduiască mila lui Dumnezeu faţă de oameni, şi de asemenea ca să propovăduiască înfricoşata Judecată celor care au vrut ca să dispreţuiască şi să respingă această milă.

Aceasta este vedenia lui Isaia, fiul lui Amos, Prorocul cel adevărat şi nemincinos al lui Dumnezeu.

Fraţilor, să îl cinstim mult pe Sfîntul Proroc Isaia, a cărui gură de Dumnezeu insuflată L-a vestit cu veacuri înainte poporului pe Hristos şi a noastră mîntuire; şi să ne închinăm Scumpului nostru Domn Iisus Hristos Dumnezeul şi Mîntuitorul nostru, în veci şi în vecii vecilor,

A Căruia pururea este slava, mulţumită şi închinăciunea, Amin.