Pomenirea de astăzi nu îi cuprinde pe toţi sfinţii sîrbi în general, ci doar un număr de arhiepiscopi şi patriarhi, după cum urmează:

Sfîntul Sava, primul Arhiepiscop al sîrbilor şi întocmai cu Apostolii.

Sfîntul Arsenie, succesorul Sfîntului Sava, mare ierarh şi făcător de minuni;

Sfîntul Sava al doilea, fiul regelui Ştefan primul încoronat, care a locuit vreme îndelungată la Ierusalim şi s-a numit "asemenea lui Moise cu blîndeţile."

Sfîntul Nikodim, care s-a nevoit la Sfîntul Munte Athos, a fost egumen al Hilandarului, iar după aceea a fost Arhiepiscop al tuturor sîrbilor şi a tărîmurilor de la mare.

Sfîntul Ioanichie, mai întîi arhiepiscop, iar din anul 1346 şi pînă în anul morţii sale - 1349 - Patriarh ar Bisericii Ortodoxe Sîrbe.

Sfîntul Efrem, un mare ascet care în 1376 a fost ales Patriarh împotriva voinţei lui, în vremea domniei Cneazului Lazăr. Sfîntul Efrem l-a încoronat pe Cneazul Lazăr. După aceea, el a lăsat scaunul patriarhal şi s-a retras în pustie.

Sfîntul Spiridon, succesor al Sfîntului Efrem, care a trecut la cele veşnice la anul 1388.

Sfîntul Makarie, care a înnoit multe sfinte biserici şi mînăstiri străvechi şi a tipărit multe cărţi de cult la Skadar, la Veneţia, la Belgrad, şi în alte locuri. El este ctitorul vestitei trapeze a mînăstirii din Peci şi s-a nevoit mult pentru propăşirea Bisericii lui Hristos, avînd la aceasta ajutorul fratelui lui, Mehmed Sokolovici, marele vizir. Sfîntul Makarie a trecut la cele veşnice în anul 1574.

Sfîntul Gavriil, prin naştere nobil din familia Raiici, care a fost unul din Părinţii Bisericii Moscovei în timpul Patriarhului Nikon, fapt pentru care a fost socotit trădător de turci, torturat bestial şi spînzurat în anul 1656.

Impreună cu aceştia îi mai pomenim pe sfinţii Eustatie [Jevstaije], Iacob, Danilo, Sava al Treilea, Grigorie, Iovan, Maxim şi Nikon. Mulţi dintre ei au petrecut în aspre vieţuiri la Muntele Athos, şi toţi au fost lucrători rîvnitori, credincioşi şi blînzi în via Stăpînului Hristos.

Sfîntul Alexandru a fost unul dintre Părinţii de la întîiul Sinod Ecumenic de la Niceea, în care l-a reprezentat pe Patriarhul Mitrofan, prea vîrstnic pentru a putea călători. El după aceea a fost succesorul lui Mitrofan în scaunul mitropolitan. Cînd nişte filozofi au vrut să aibă o dispută cu el privind probleme de credinţă, Sfîntul Alexandru i-a zis unuia dintre ei: "în numele Domnului şi Dumnezeului meu Iisus Hristos, îţi poruncesc să taci!" - iar filozoful pe dată s-a făcut complet mut. Ale lui rugăciuni le-a ascultat Dumnezeu cînd a scurtat viaţa necuratului Arie (vezi Cugetarea dintru această zi). Sfîntul Alexandru s-a săvîrşit către Domnul la anul 340, întru al nouăzeci şi optulea an al vieţii lui pămînteşti.

Sfîntul Ioan Postitorul a păstorit Biserica lui Dumnezeu în timpul domniei răului împărat Anastasie, ereticul akefalit. El s-a săvîrşit din viaţă la anul 595.

Sfîntul Pavel al Patrulea a păstorit Biserica Constantinopolului timp de cinci ani şi opt luni, apoi a lăsat scaunul patriarhal şi a luat în taină sfînta şi marea schimă spre a se pocăi cu amar, deoarece fusese de acord cu erezia iconoclastă. El a fost predecesorul marelui Tarasie, şi a trecut la cele veşnice la anul 784, în timpul domniei împăraţilor Irina şi Constantin.

Sfîntul Cristofor a vieţuit în veacul al şaselea, şi s-a nevoit în lavra Sfîntului Theodosie. El a avut o vedenie în care a văzut cum candelele monahilor rîvnitori şi trăitori sînt aprinse, pe cînd ale celor trîndavi sînt stinse.

Sfîntul Eulalie a fost unul dintre predecesorii Sfîntului Vasile cel Mare. El l-a caterisit pe propriul său fiu, pentru aceea că umbla îmbrăcat într-o ţinută care nu se cuvenea chemării preoţeşti.

Dumnezeieşti bărbaţi sînt sfinţii sîrbi,

Dascăli înţelepţi şi luminători ai Bisericii.

Domni ai duhului sînt ei, viteji plini de slavă,

Păstori buni ai turmei Domnului Hristos.

O! Voi pre Dumnezeu aţi slujit şi sinea aţi lepădat-o,

Făclii luminoase poporului vostru aţi fost!

Întru ale voastre inimi S-a sălăşluit Duhul,

Purtători de Dumnezeu fost-aţi,

De Sfînta Treime luminaţi.

Voi Treimica Lumină primind şi altora aţi dat-o,

Pretutindenea unde Dumnezeu v-a purtat.

Ale voastre jertfe roadă multă adus-au,

Roadă tainică-n via Domnului Hristos.

Voi drept aţi păşit pe-ale Sfîntului Sava urme,

Semănînd sfinţenia în pămîntul sîrb.

Voi în pămîntul sîrb credinţa aţi întărit-o,

Credinţa în Cuvîntul Unuia Dumnezeu.

Voi suflete omeneşti în haină nouă îmbrăcat-aţi,

Cu-a multor biserici podoabă pămîntul sîrb îmbrăcînd!

O Sfinţilor sîrbi, cu-Apostolii întocmai,

Voi poporului sîrb îngeri în trup aţi fost!

Voi învăţat-aţi poporul pre Dumnul să-L slăvească,

Pre Mîntuitorul Hristos, Dumnezeul Cel Viu.

Voi cu credinţă vestit-aţi Sfînta Lui Evanghelie,

De aceea Domnul în ceruri pre voi vă a mărit.

Domnul Hristos pre voi v-a pus sfeşnice-aprinse,

Care din cer luminaţi pînă jos pe pămînt!

Voi astfel călăuziţi poporul la dreptate,

La adevărul şi sfinţenia Creştinei vieţuiri.

De sîrbii vor urma pildei voastre cei sfinte,

Ei cu-ale voastre rugi,

Popor unit şi unul

De-a pururea vor fi.

Pierit-au ereticii cu sunet, acoperiţi de ruşine şi de scîrba celor vii. Însuşi felul morţii lor arată că el a fost pedeapsa lui Dumnezeu, pentru viaţa lor plină de minciună înaintea poporului, şi pentru toată tulburarea adusă Casei lui Dumnezeu.

După ce a fost dat anatemei în Sinodul de la Niceea, Arie s-a prezentat într-o zi la împăratul Constantin (cel Mare) şi l-a implorat să mijlocească spre a fi primit în Biserică din nou. Împăratul l-a întrebat pe Arie dacă mărturiseşte Crezul niceean. Arie, viclean fiind, ţinea în sîn o hîrtie cu spurcata lui mărturisire de (ne) credinţă. Lovindu-şi pieptul în acel loc, spurcatul şi vicleanul zicea: "Cu adevărat, aşa cred." Împăratul s-a gîndit că poate Arie s-a pocăit, şi de aceea l-a trimis la Patriarhul Alexandru spre a fi primit în Biserică din nou.

Dar cunoscîndu-i prea bine năravul de fiară vicleană, Patriarhul Alexandru s-a întristat şi s-a scîrbit. Chiar aşa fiind, împăratul a desemnat o duminică în care Arie avea să vină în Biserica cea Mare, Sfînta Sofia, şi să primească Sfînta împărtăşanie. În ajunul acelei zile, Sfîntul Alexandru s-a rugat cu lacrimi lui Dumnezeu să îl cheme la el mai înainte ca să îl vadă pe această slugă a diavolului şi hulitor de Hristos, necinstind Sfintele şi Preacuratele Lui Taine. Cînd s-au revărsat zorii acelei Sfinte Duminici, sfîntul patriarh se afla slujind în Biserică, iar împăratul în al cărui alai se afla şi Arie cu ereticii lui, se îndreptau şi ei într-acolo.

Cînd au ajuns la piaţa lui Constantin pe Arie l-a lovit un rău cumplit şi în măruntaie, şi în necuratul lui suflet, şi privea în jur un loc unde să se uşureze. În acea piaţă se afla un asemenea loc, şi Arie a intrat acolo. Însoţitorii lui au aşteptat vreme prea lungă, şi de aceea şi-au pierdut răbdarea. Cînd unii dintre ei au intrat să vadă ce s-a întîmplat cu Arie, ei l-au aflat mort, înecat în necurăţenii, căci abdomenul şi partea de jos îi crăpase cu totul, şi toate intestinele îi ieşiseră în afară, într-un amestec de sînge şi de necurăţie.

Să luăm aminte la biruinţele lui David asupra filistenilor (II Regi 5):

La cum filistenii au năpădit ţinuturile lui David, iar David s-a rugat lui Dumnezeu, şi i-a biruit pe filisteni;

La cum filistenii au năvălit din nou, şi David s-a rugat din nou lui Dumnezeu, şi din nou i-a biruit pe filisteni.

... Şi neamul Lui cine îl va spune? (Isaia 53:8).

Iudeilor descendenţa Domnului Hristos le-a fost ascunsă, aşa cum ascuns este izvorul unui fluviu adînc. Ei citeau şi ştiau că Mesia avea să se nască în Betleem, şi cu toate acestea, deşi ştiau că Iisus se născuse în Betleem, ei nu au vrut să recunoască că El este Mesia. Ei ştiau că Mesia va ieşi din casa lui David, şi au ştiut că Iisus S-a născut din casa lui David, prin Preacurata Fecioară şi a Lui Maică, dar cu toate acestea, nu au vrut să cunoască că El este Mesia.

Ei citeau că Mesia se va naşte din Fecioară, că va fugi în Egipt, că va fi chemat înapoi din Egipt, că înaintea Lui va ieşi un înaintemergător al cărui glas va striga în pustie; ei ştiau că Mesia va străluci ca o lumină mare în întunericul şi în umbra morţii pămînturilor Zabulon şi Neftali, şi ştiau toate celelalte scrise cu de-amănuntul despre venirea Lui, în cărţile Prorocilor Lui. Dar cu toate acestea iudeii nu au vrut să-L recunoască, nici să-L cunoască, ci au vrut ca să Îl răstignească pre Domnul Slavei alăturea cu criminalii.

Dacă ar fi fost un om obişnuit, oare s-ar mai fi frămîntat prorocul atît de mult cu studiul descendenţei şi neamului Lui? Cine altcineva din Israil mai avea descendenţă necunoscută, greu de stabilit? Nimeni altul decît Melkisedek! Aceste descendenţe au rămas ascunse iudeilor, şi sînt întotdeauna ascunse de ochii profani ai celor necredincioşi. Dar credincioşilor, ele nu le mai sînt ascunse. Noi cunoaştem că Hristos este Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut, nu facut.

Acesta este El, în veşnicie. Noi cunoaştem că El S-a întrupat de la Duhul Sfînt, şi din Fecioara Maria, şi că S-a înfăţişat lumii ca Dumnezeu adevărat şi om adevărat. Acesta este El, în timp. Neamul Lui minunat este şi tainic, slăvit şi maiestuos. Dar cînd ne-am repetat toate cele pe care le cunoaştem despre El, încă ne mai putem întreba: Şi neamul Lui, cine Îl va spune? Nu pentru că descendenţa Lui nu s-ar cunoaşte, ci mai curînd pentru că descendenţa Lui este de neajuns, de neînţeles cu puterile omeneşti, mai presus de fire.

O Stăpîne Doamne Iisuse Hristoase, luminează-ne pre noi cu înţelegerea Ta cea dumnezeiască, şi ridică-ne pînă la Tine pre noi neputincioşii, ca un Iubitor de oameni.

Căci noi numai Ţie ne închinăm şi numai pre Tine Te slăvim în veci, Amin.