Irod Antipa - fiul acelui Irod, care a poruncit uciderea celor douăzeci de mii de prunci din Betleem la vremea Naşterii Mîntuitorului - a fost stăpîn în Galileea în timpul predicării lui Ioan Botezătorul. El era căsătorit cu fiica lui Aretas, care era un prinţ arab. Dar Irod, fiind roadă rea a rădăcinii celei rele, a dat-o la o parte pe legiuita lui soţie, şi în mod nelegiuit şi-a luat-o concubină pe Irodiada, care era soţia fratelui lui, frate ce se afla încă în viaţă.

Sfîntul Ioan Botezătorul a strigat tare şi neînfricat împotriva nelegiuirii regelui Irod, arătîndu-i că nu i se cuvine lui să ţină femeie pe soţia fratelui lui. Din această pricină Irod l-a aruncat pe Sfîntul Ioan în închisoare. În timpul unui banchet de la curtea sa din Sevastia, în Galileea, înaintea oaspeţilor a jucat Salomeea, fiica Irodiadei şi a lui Filip.

Irod, beat de vin, a fost atît de împătimit de acest dans al Salomeei, încît i-a făgăduit că îi va da orice îi va cere, pînă la jumătate din împărăţie. Irodiada a sfătuit-o pe fiica ei Salomeea să-i ceară lui Irod capul lui Ioan Botezătorul. Irod a dat porunca, Ioan a fost decapitat în temniţă, şi, după cum fusese porunca, s-a adus sus, în sala banchetului, capul lui Ioan pe o tipsie.

Ucenicii lui Ioan au luat trupul învăţătorului lor şi l-au îngropat cu cinste, iar necurata Irodiada a luat capul lui Ioan şi, după ce i-a înţepat de mai multe ori limba cu un ac, l-a aruncat într-un loc necurat. Istoria Capului Sfîntului Botezător Ioan, al pierderilor şi aflărilor lui succesive (în număr de trei) se vede la ziua de 24 februarie.

Pedeapsa lui Dumnezeu nu a întîrziat însă să cadă asupra nelegiuiţilor. Prinţul Areta, care a vrut să răzbune onoarea fiicei lui, a pornit război împotriva lui Irod şi l-a învins. Învins fiind Irod, Caligula l-a osîndit la surghiun - mai întîi în Galia, iar mai apoi în Spania. Irod şi Irodiada au trăit în surghiun, în sărăcie cumplită şi în înjosire, pînă cînd s-a deschis pămîntul şi i-a înghiţit de vii. Salomeea rău a pierit la rîul Sikaris (vezi Cugetarea dintru această zi).

Uciderea Sfîntului Ioan Botezătorul s-a întîmplat chiar înainte de pastele iudeilor, dar ea se prăznuieşte la 29 august deoarece aceasta este ziua în care s-a sfinţit slăvita biserică închinată lui din Sevastia, ridicată chiar deasupra mormîntului lui, de către slăviţii împăraţi Constantin şi Maica lui Elena. Această biserică mai adăposteşte şi moaştele a doi dintre ucenicii lui Ioan Botezătorul, Sfinţii Elisei şi Avdie.

Împreună cu soţul ei, care era foarte bogat şi credincios, Cuvioasa Theodora a locuit în insula Eghina. Cînd Eghina a fost ameninţată de arabi, ei s-au strămutat la Tesalonic. Acolo ei au aşezat-o pe unica lor fiică într-o mînăstire, unde tînăra s-a tuns în îngerescul chip sub numele de Theopista. La puţină vreme după aceasta soţul Theodorei a murit, iar Theodora a intrat şi ea în cinul monahal.

Theodora a fost o mare ascetă. Ea auzea cîntările cereşti, şi zicea uneori către surorile ei: "Oare nu auziţi cît de minunat cîntă corurile de îngeri în altarul cel ceresc?" Preacuvioasa Theodora s-a săvîrşit cu pace către Domnul la anul 879, în vîrstă fiind de şaptezeci şi cinci de ani. Din sfintele ei moaşte a curs mir vindecător, care le-a fost de ajutor multora.

Aceasta a luat cununa muceniciei la Srem, în Serbia.

El a fost un tînăr din Radovişte, din eparhia Strumiţa. El a învăţat un meşteşug la Tesalonic. Turcii au încercat să-l forţeze să treacă la islam, fără nici un succes. Pentru aceasta a fost torturat iar apoi spînzurat, în douăzeci şi nouă de zile ale lunii august, din anul 1794.

O Sfinte Părinte Ioane, al Domnului minunat Botezător,

Tu eşti Înaintemergătorul Mîntuirii.

Curăţia sufletului tău sufletul omenesc atinge,

Ea este trîmbiţa cea înfricoşată de la Iordan.

Ea pre trîndavi trezeşte, din păcat îi mişcă,

Ei aud că securea la rădăcina copacului stă.

Ţie mă plec, ţie mă rog:

Ajută-mi mie să birui pre toţi duşmanii mei!

Ţie mă închin, Puternice Prorocule al Domnului,

Înaintea ta genunchii fiinţei toate îmi plec;

Înaintea ta plîng, şi te rog, Sfinte Părinte Ioane,

Dăruieşte-mi şi mie a inimii tale tărie de leu!

Dăruieşte-mi şi mie a duhului tău curăţie.

Dăruieşte-mi şi mie putere din puterea ta,

Ca şi eu să mă nevoiesc şi ţie să urmez

Întru supunere Domnului şi stăpînire

Asupra trupului şi duhului meu.

Ca şi eu să mă botez ca tine,

Întru postiri adevărate

Şi întru privegheri să mă curăţesc.

Ca şi eu să gust rugăciunea

Ce descoperă luminări cereşti.

Ca şi eu fără frică la mucenicie să merg,

Ca tine, fară frică, în credinţă îmbrăcat întreg.

O Sfinte Părinte Ioane Prealăudate,

Mare Mucenice al Dreptăţii Dumnezeieşti,

De tine se înfricoşează taberele diavoleşti!

Ascultă şi rugăciunea mea a smeritului,

Şi cu ale tale rugăciuni mă întăreşte,

Ca urmînd ţie, să stau şi eu

Ca o lumină bineprimită înaintea lui Dumnezeu!

Dacă vom băga de seamă în jurul nostru şi vom observa cum mor oamenii, vom vedea că în general aceasta se aseamănă cu păcatul lor. Precum este scris: cine scoate sabia, de sabie va pieri (Matei 26:52).

Orice păcat este o lamă de cuţit, iar oamenii se ucid prin răul pe care cu plăcere îl comit. Salomeea, fiica cea necurată a necuratei Irodiade, este un exemplu bun. Ea a cerut să primească pe tipsie capul lui Ioan Botezătorul.

Aflîndu-se în Spania, în cetatea Lerida, unde era exilată cu Irod şi cu Irodiada, Salomeea s-a pornit să treacă într-o zi rîul Sikaris, care era îngheţat. Dar gheaţa s-a spart şi ea a căzut în apă pînă la gît. Gîtul ei s-a strîns între sloiuri şi aşchii de gheaţă. Și se lupta mult ca să scape, zbătîndu-se cu picioarele, cu care odinioară jucase necurat înaintea lui Irod. Ea nu a putut nici să se înalţe deasupra apei, nici nu s-a scufundat, ci o bucată ascuţită de gheaţă i-a tăiat capul.

Apa a cărat trupul cel necurat, iar Irodiadei i s-a adus capul fiicei ei pe o tipsie, precum odinioară al lui Ioan. Să ne înspăimîntăm de asemănarea dintre felul morţii şi al vieţii celor păcătoşi.

Să luăm aminte la dreptatea lui David (II Regi 3):

La cum Abner, căpetenie mare în Israel, şi unul dintre duşmanii lui David, s-a întors şi s-a dat pe mîna lui, punîndu-şi încrederea în dînsul;

La cum Ioab, căpetenie a lui David, l-a ucis mişeleşte pe Abner;

La cum David a blestemat casa lui Ioab, şi a plîns tare, împreună cu tot poporul, după Abner.

Şi prin rănile Lui noi toţi ne-am vindecat (Isaia 53:5).

Noi ne-am vindecat prin rănile Stăpînului Hristos. Aşa a prorocit prorocul lui Dumnezeu, şi aşa întocmai s-a împlinit prorocia lui. Prin suferinţele lui Hristos, noi ne-am mîntuit de suferinţele veşnice. Prin Sîngele Lui Preacurat, noi ne-am curăţit de lepra păcatului şi am înviat. Sîngele şi trupul nostru s-au făcut necurate din pricina păcatelor. Dar aceasta s-a întîmplat pentru că mai înainte de sînge şi de trup, însuşi duhul nostru, cuibul şi izvorul necurăţiei trupeşti, necurat s-a făcut. Oare se va putea vreodată curaţi ceea ce este necurat cu ceva tot necurat? Putea-va apa murdară să spele murdăria? Niciodată.

Doar ceea ce este curat poate să spele necurăţia. Pînă şi păgînii au simţit şi simt că omenirea zace întru necurăţie. Dar ei vor să curăţească cu necuraţii: cu invocări de duhuri şi închinări la ele, cu aduceri de jertfe necurate, de animale şi de oameni, însă o singură picătură din Precuratul Sînge al Domnului Hristos poate curaţi omenirea mai mult decît toate jertfele idolatre aduse de la începutul zidirii. Diluînd o singură picătură dintr-un medicament foarte puternic, medicii vaccinează oameni mulţi, care astfel se fac imuni la boală. Noi potrivim Preacuratul Sînge cu apă, şi apoi ne împărtăşim din Potirul cu Preacurata Taină, căci s-a zis: atunci cînd au împuns coasta Domnului Care Se afla pe Cruce, îndată a ieşit din ea sînge şi apă (Ioan 19:34).

Atîta putere se află într-o singură picătură din Preacuratul Sînge, că întreaga lume s-ar putea arde cu ea. El este Sînge Preacurat, fără păcat, singurul fără păcat; este Sînge Preacurat cu adevărat, singurul Sînge de acest fel din Zidire.

O, dacă ar cunoaşte oamenii puterea absolutei curaţii! Atunci toţi necuraţii şi păcătoşii ar alerga să se curăţească cu Preacurat Sîngele lui Hristos, şi toţi neajutoraţii ar alerga să se împărtăşească cu Preacurat Sîngele şi Preacurat Trupul lui Hristos, şi toţi necredincioşii ar crede în El. Căci există aici o treime de lucruri, care sînt toate trei curate şi toate trei curăţesc: curăţia duhului, curăţia sîngelui, şi curăţia trupului. Numai ce este curat poate curaţi necurăţia, numai ce este sănătos poate vindeca boala, şi numai ce este puternic poate ridica de jos pe neputincioşi.

O Stăpîne Atotputernice Doamne Iisuse Hristoase, vindecă-ne pre noi cu Preacuratul Sînge al Ranelor Tale Celor Preanevinovate şi Preacurate.

Căci Ţie se cuvine toată slava şi mulţumire în veci, Amin.