Sfîntul Preacuvios Moise a fost de neam Etiopian. El în lume a fost tîlhar şi căpetenie de tîlhari. Dar Duhul a mişcat inima lui şi din adîncurile răutăţii l-a scos la adevărata pocăinţă şi la schimbarea radicală a vieţii. Preacuviosul Moise la începuturile vieţii lui a fost sclav, dar răzvrătindu-se împotriva sclaviei, a fugit şi s-a alăturat unei cete de tîlhari. Cum era foarte mare, puternic, şi plin de îndrăzneală, aceştia l-au ales căpetenie peste ei. Dar într-o zi pe tîlharul Moise l-a cuprins chinul conştiinţei, şi cumplită părere de rău pentru toate relele făcute în viaţa lui. De aceea el a părăsit ceata de tîlhari şi s-a dus la o mînăstire unde s-a dat pe sine cu totul în ascultarea unui avvă, supunîndu-se întregii rînduieli mînăstireşti.

El s-a folosit mult de învăţătura Sfinţilor Macarie, Arsenie şi Isidor, şi de convorbirile cu ei. După un timp el s-a retras la o colibă în singurătate, unde s-a îndeletnicit cu lucrul mîinilor, rugăciunea, privegherile, şi dumnezeieştile cugetări. Chinuit de dracul curviei, Moise a dezvăluit boala lui părintelui duhovnicesc Isidor, care l-a sfătuit să postească mai aspru, iar la vremea mesei să mănînce nu pe săturate. Văzînd că acest canon nu dă roade, Avva Isisdor l-a sfătuit să postească şi mai aspru, iar la rugăciune să stea în picioare.

Atunci a început Avva Moise, fiind foarte puternic la trup, să se nevoiască cu adusul apei pe umerii săi, pentru toţi Părinţii vîrstnici din Lavră. Apa o aducea de la o fîntînă care se afla foarte departe, şi la această nevoinţă petrecea toată noaptea. După şase ani de cumplit război drăcesc, Sfntul Isidor l-a vindecat minunat de toate închipuirile, cugetele şi gîndurile de curvie pe care i le semăna în suflet diavolul.

Preacuviosul Moise a fost sfinţit preot cînd a ajuns bătrîn cu anii. El a întemeiat şi o mînăstire proprie, a dobîndit în ea şaptezeci şi cinci de ucenici, şi a trecut la cele veşnice la vîrsta de şaptezeci şi cinci de ani. El şi-a prevăzut şi ceasul şi felul morţii: într-o zi el le-a zis ucenicilor lui să fugă ca să-şi scape vieţile, deoarece mînăstirea avea să fie atacată de necredincioşi. Cînd ucenicii i-au cerut să vină cu ei, ca să scape împreună, Avva Moise le-a zis că tîlhar fiind el mai demult, şi ucideri şi multe rele săvîrşind, se cuvine ca acum să-şi ia plata pentru relele lui, după cuvîntul: Toţi cei ce scot sabia de sabie vor pieri (Matei 25:52).

Aşadar, Avva Moise a rămas în mînăstire împreună cu şase fraţi care nu au voit să îl lase, şi au venit tîlharii şi i-au ucis pe toţi şapte. Unul dintre fraţi s-a ascuns în apropiere, şi a văzut cum se pogoară şapte cununi din cer peste capetele mucenicilor celor ucişi.

Sfîntul Sava acesta a fost de neam sîrb. El s-a nevoit călugăreşte în Mînăstirea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu din Pskov, căreia mai apoi i-a fost şi egumen. Dar văzînd cum oamenii încep să îl slăvească, el s-a temut de slava lor şi a plecat la malurile Lacului Krypeţk, unde a întemeiat o nouă obşte, în cinstea Sfîntului Ioan Teologul. Dar şi aici s-a făcut vestit, şi poporul a început să vină la el.

Aici au venit să îl cerceteze Cneazul Yaroslav din Pskov şi soţia lui. Cuviosul Sava nu i-a îngăduit soţiei cneazului să intre în mînăstire, ci a binecuvîntat-o şi s-a rugat pentru ea şi a vindecat-o de o boală grea în afara zidurilor mînăstirii.

Acest Sfînt al lui Dumnezeu a trecut la cele veşnice la anul 1495, iar sfintele lui moaşte au rămas făcătoare de minuni pînă acum. Avva Dositei a fost unul dintre cei care l-au cercetat pe Sfîntul Sava la malul Lacului Krypeţk.

Binecuvîntat este omul căruia i-a iertat Dumnezeu păcatele!

Bucuros este el, bucuros în amîndouă lumi!

Moise Arapul, ca un alt fiu risipitor,

La Domnul s-a întors, plîngîndu-şi păcatele cu amar!

El trupul şi-a supus cu postiri lungi şi aspre,

Al Avvei Moise chip este negru,

Dar sufletul lui este alb!

El trupul şi-a supus cu privegheri lungi şi aspre,

Şi astfel a scăpat din al diavolilor laţ.

Sufletul lui s-a făcut precum un lac de munte,

Care priveşte la cer, cu ape limpezi, clare:

În unda lui chiar Cerul îşi vede al său chip.

Fraţii pre Avva Moise întreabă:

"Au păcatele altora nu te întristează?

Nu vrei şi alţii să scape de al lor păcat?"

Lor Avva Moise Arapul le răspunde cu lacrimi:

"Cîtă vreme al meu păcat încă-ntru mine este,

Precum întru o casă hoitul de om mort,

De al altui păcat nu pot să mă-ngrijesc,

Ci îmi ajunge-al meu, pe care să mi-l plîng."

Leul feroce adesea întru blînd miel se preface,

Astă minune numai Hristos o poate lucra.

Avva Moise demult fost-a cumplit leu de munte,

Şi cu toate acestea s-a făcut într-un blînd miel.

Pentru ale Avvei Moise jertfe şi rugăciuni sfinte,

Stăpîne Doamne Iisuse, Miluieşte-ne pre noi.

Adevăratul creştin evită laudele oamenilor, şi nu doar că le evită, dar chiar fuge de ele cu frică. Sfîntul Sava de la Pskov a părăsit slujba de egumen, mînăstirea şi obştea fraţilor care îl iubeau, şi sa sălăşluit într-o pustietate numai şi numai ca să scape de slava oamenilor, care jefuieşte tot binele din inimile celor pe care îi laudă. Un principe credincios, auzind de uluitoarea transformare şi de marile lupte duhovniceşti pe care le dă Avva Moise Arapul [Negrul], şi-a luat suita şi a călătorit în pustie ca să îi vadă faţa.

Preacuviosul Moise a aflat de această venire şi a voit să se ascundă repede, dar aşa făcînd, a dat faţă în faţă chiar cu alaiul princiar. "Unde este chilia Avvei Moise?" - l-au întrebat slugile principelui, nebănuind că vorbesc chiar cu el. "Ce voiţi cu el? Nu este decît un bătrîn ignorant, mincinos, şi cu viaţă cu totul necurată." Auzind acestea, vizitatorii au căzut în uimire, dar nu s-au lăsat: ei voiau să îl vadă pe Avva Moise cu ochii lor. Cînd au sosit la chilia lui, au cerut să îl vadă pe avvă, dar monahii le-au răspuns că Avva Moise nu se află la chilie.

Cei din alaiul princiar au povestit monahilor despre întîlnirea pe care au avut-o pe cale şi ce le-a spus acela despre Avva Moise. Monahii s-au înspăimîntat, şi i-au întrebat pe curteni cum arăta omul care le-a povestit aşa ceva. Cînd au aflat că era un bătrîn negru, cu pielea precum catranul, foarte înalt şi îmbrăcat mizerabil, monahii au strigat: "Este chiar Avva Moise al nostru!" Această întîmplare a fost acelui principe de mare ajutor duhovnicesc. El s-a întors întru ale lui plin de bucurie.

Să luăm aminte la nobleţea caracterului împăratului David (II Regi 1):

• La cum au venit mesageri la David care i-au anunţat moartea lui Saul şi a lui Ionatan, gîndind că vor primi pentru aceasta de la el răsplată;

• La cum David a plîns cu amar după Saul, care a dorit statornic moartea lui David.

... nu avea nici chip nici frumuseţe, ca să ne uităm la El (Isaia 53:2).

Prorocul grăieşte aici despre Domnul Hristos ca Om: Nu avea nici chip nici frumuseţe! Cum se face că El, Care a dat formă şi chip tuturor celor din zidire, care a creat frumuseţea îngerilor şi a cerurilor, şi toată frumuseţea universului, cum tocmai El nu avea nici chip nici frumuseţe! Fraţilor, aceste cuvinte nu trebuie să ne tulbure, îngăduit Îi este Domnului să se înfăţişeze ochilor noştri în orice chip doreşte. El nu a dorit să vină la noi strălucind de frumuseţe îngerească, sau de putere împărătească, sau de bogăţii nenumărate.

Cel care intră într-o casă umilă şi plină de durere nu se îmbracă în hainele lui cele mai strălucitoare, precum nici doctorul nu îşi pune hainele lui cele mai bune atunci cînd se duce la patul celor grav bolnavi. Venind pe pămînt, Domnul a intrat într-o casă a tristeţii şi tînguirii, El a intrat într-un spital. Trupul este haina sufletului. Domnul s-a îmbrăcat într-un trup simplu, spre a atrage atenţia asupra puterii duhului Lui, iar nu asupra forţei şi strălucirii trupului Lui. Noi nu cunoaştem cu exactitate care a fost înfăţişarea Lui. Potrivit tradiţiei, faţa Lui a fost măslinie, iar părul capului de o culoare brun-arămie.

Faţa Lui a fost astfel încît trimisul regelui Avgar nu a putut să o picteze, căci Ea se schimba mereu, strălucind de lumină nepămînteană. Şi apoi, chiar de ar fi şi ales Domnul să vină pe pămînt îmbrăcat în trup omenesc de frumuseţe izbitoare - un trup aşa cum numai El poate crea - ce ar fi fost acea frumuseţe trupească pe lîngă frumuseţea nemuritoare a dumnezeirii Lui? Căci orice frumuseţe pămîntească palidă umbră este pe lîngă frumuseţea cerească, de sus.

Prorocul Daniel, de pildă, a fost un tînăr de o mare frumuseţe, dar cînd înaintea lui a stat îngerul Domnului, Daniel a zis: ...şi n-a rămas în mine putere, faţa mea şi-a schimbat înfăţişarea, stricîndu-se, şi nu mai aveam vlagă (Daniel 10:8). Ce este faţa unui muritor pe lîngă chipul unui înger al Domnului, care este nemuritor? El este ca întunericul faţă de lumină. Prin urmare prorocul, văzîndu-L pe Hristos Împăratul Cel Nemuritor în trup omenesc, şi comparînd înfăţişarea Lui omenească cu slava Lui cea Nemuritoare, a trebuit să strige: nu avea nici chip, nici frumuseţe!

O Stăpîne Doamne Iisuse Hristoase Cela Ce eşti chipul blîndeţii, Carele pentru noi şi pentru a noastră mîntuire al nostru netrebnic trup omenesc ai luat, Noi pre Tine în veci Te slăvim! Noi Ţie ne închinăm şi Ţie Îţi mulţumim în veci, Amin.