În timpul domniei împăratului Antonin şi a fiului lui, Marc Aureliu, Sfîntul Averchie a fost episcopul cetăţii Hierapolis din Frigia.

Marea majoritate a populaţiei oraşului era păgînă. Sfîntul Averchie îşi păstorea cu rîvnă mica lui turmă cea risipită printre păgîni, suferea cu duhul văzînd mulţimea păgînilor şi idolatrilor din cetate, şi se ruga cu rîvnă lui Dumnezeu ca să îi aducă pe toţi la lumina cunoştinţei. În timpul unei serbări păgîneşti plină de strigăte şi de gălăgie, după obiceiul păgînilor, Sfîntul Averchie s-a aprins cu duhul de dumnezeiască rîvnă, a intrat în templul păgînesc şi a dărîmat la pămînt idolii din el, sfărîmîndu-i. Pe cînd păgînii voiau să se repeadă ca să îl omoare, trei dintre ei, demonizaţi, urlînd demonic şi fâcînd spume la gură, au căzut la pămînt înaintea omului lui Dumnezeu, iar el i-a scos afară pe demoni din dînşii.

Tinerii ca prin farmec s-au făcut liniştiţi şi sănătoşi. Aceasta a prefăcut ura păgînilor întru uimire înaintea Făcătorului de minuni Hristos, şi cinci sute dintre ei au crezut şi au dorit să primească Sfîntul Botez. Încetul cu încetul toată cetatea Ierapole a crezut în Domnul Hristos şi s-a botezat. Proconsulul provinciei, Publius, o avea pe mama lui oarbă. Averchie i-a redat femeii vederea cu rugăciunea, iar mama guvernatorului împreună cu mulţi alţii au crezut în Hristos. La vîrstă adîncă ajungînd, Sfîntul Averchie a fost chemat la Roma, unde a vindecat-o de nebunie pe fiica împăratului. Domnul Iisus Hristos S-a arătat de mai multe ori robului Lui celui credincios.

Veneau la el oameni de aproape şi de departe ca să ia tămăduiri şi vindecări din bolile lor grele şi incurabile. Nu numai că diavolii se temeau de el, dar ei încă îl şi mai ajutau pe Sfîntul lui Dumnezeu, la a Lui poruncă. Călăuzit fiind de Domnul Hristos, Sfîntul Averchie a propovăduit Evanghelia în Siria şi în Mesopotamia. La vîrstă celor mai adînci bătrîneţi ajungînd, Sfîntul Averchie s-a înfăţişat înaintea Domnului pe Care mult L-a iubit în cetatea lui, Hierapolis, la sfîrşitul veacului al doilea.

El a fost un mare nevoitor egiptean şi contemporan al Sfinţilor Arsenie cel Mare şi Agathon. El a dus viaţa tuturor nevoinţelor în mînăstirea lui, ce se afla lîngă un lac, la cetatea Arsinoe.

Acolo el a îndrumat pe mulţi dintre duhovniceştii lui fraţi la calea mîntuirii. Avva losif i-a fost lui sfătuitor şi prieten apropiat. A zis odată Avva Lot către Avva losif: Avva, eu postesc cît de mult pot, mă ţin strîns de rugăciune, mă nevoiesc întru tăcere şi cugetări dumnezeieşti, iar cu înfrînarea mă păzesc de gîndurile necurate. Ce altceva aş mai putea să fac?

Atunci Avva losif s-a ridicat în picioare, şi-a înălţat mîinile la rugăciune iar degetele lui au luminat ca nişte lumînări aprinse. După ce s-a rugat astfel, Avva losif a zis: De voieşti, te poţi face cu totul lumină! Plăcîndu-I lui Dumnezeu şi aşezînd pre mulţi pe calea mîntuirii, Sfîntul Preacuviosul Părintele nostru Lot s-a odihnit cu pace, în veacul al cincilea.

În timpul domniei Cneazului Vasile Ivanovici, lituanienii au ocupat Moscova, ceea ce a făcut ca moscoviţii să cadă pradă deznădejdii.

Atunci s-a arătat Sfîntul Serghei de Radonej Episcopului Arsenie care fusese aruncat în închisoare, şi i-a descoperit că Moscova se va elibera de lituanieni chiar a doua zi, prin intervenţia Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Cu adevărat, lituanienii au părăsit de-a valma Moscova chiar a doua zi, iar trupele ruseşti au reintrat în cetate. Tot poporul cetăţii a căzut înaintea icoanei Preacuratei şi de Dumnezeu Născătoarei şi i-au mulţumit cu lacrimi de bucurie.

Sfîntul Averchie pildă de smerenie este,

El este pilda frumoasă a rîvnei dumnezeieşti.

El arzînd cu duhul pe muţii idoli la pămînt i-a zdrobit,

Mergînd cu bucurie chiar pînă la moarte.

Dar Domnul îl apără pe cel ce luptă pentru El,

Şi îl acoperă de rău cu Mina Lui cea Dreaptă.

Împotriva Sfîntului şi oameni şi diavoli s-au pornit,

Dar au tăcut de ruşine înaintea puterii Sfintei Cruci.

Ceea ce Sfîntul dorea, Domnul împlinea,

El suferea cu duhul, dar bucura pre mulţi.

Sfîntul Averchie stîlp de foc a fost,

Lumină şi luminător al vieţii oamenilor.

El pre Hristos a propovăduit la multe popoare,

L-a propovăduit împăraţilor, ca şi celor umili.

El pre Hristos L-a mărturisit înainte lumii

Prin darul facerii de minuni.

El izvorît-a minuni precum o apă vie,

El potolit-a multora setea cu Cuvîntul de Viaţă Făcător.

Cu învăţătura lui Hristos el a hrănit flămînzii,

Sfîntul Averchie, omul milelor.

Icoană de smerenie, Sfîntul Averchie

Odihnitu-s-a în Domnul la adinei bătrîneţi.

El s-a încununat cu tinereţe eternă-n Ceruri,

Strălucind de lumină în al Raiului plai.

O Sfinte Minunate Părinte, rămîi şi cu noi!

Apără din cer turma cea de pe pămînt.

Roagă pre Hristos Domnul să ne-nconjure cu milostivire,

Ca Biserica Sfîntă întru tine să se laude

Pînă la sfîrşit.

Pe cît de uimitoare este asprimea oamenilor Sfinţi faţă de ei înşişi, pe atât de uimitoare este blîndeţea şi bunătatea lor faţă de ceilalţi. Sfîntul llarion cel Mare, neputîndu-şi plăti cu bani călătoria pînă în Sicilia, i-a oferit corăbierului drept plată exemplarul lui din Sfînta Scriptura, pe care îl copiase în tinereţe cu mîna lui. Vindecîndu-l pe un anume principe de un duh necurat, acesta a voit să îi plătească pentru vindecare zece litre de aur.

Dar Sfîntul nu a primit aurul, ci arătînd către pîinea lui de orz a zis: Cine se hrăneşte cu astfel de pîine dispreţuieşte aurul. Nişte oameni l-au rugat să se roage lui Dumnezeu pentru ploaie, iar alţii să-i mîntuiască de ploaia prea multă şi de şerpi. Sfîntul llarion a împlinit amîndouă cererile cu rugăciunea. Sfîntul Averchie a lucrat odată astfel: văzînd într-un loc oameni necăjiţi, plini de boli grele şi de lipsuri, el a înghenuncheat acolo şi s-a rugat lui Dumnezeu ca să le izvorască un izvor de apă caldă şi vindecătoare, lucru care s-a şi întîmplat în acel loc.

Vindecînd-o de nebunie pe fiica împăratului, acesta i-a oferit aur, argint şi alte feluri multe de daruri, dar Sfîntul Averchie a zis: Cel ce socoteşte pîinea şi apa hrană împărătească nu are lipsă de bogăţii. Necăutînd şi nevoind nimic pentru sine, Sfîntul Averchie a cerut totuşi două lucruri împăratului, două binefaceri pentru turma lui din Ierapolis: să zidească nişte băi bune peste izvoarele vindecătoare de apă caldă pe care le scosese cu rugăciunea, şi să trimită în fiecare an grîu îndestulător pentru toţi locuitorii cetăţii Ierapole. Împăratul a primit cererea Sfîntului şi a împlinit-o apoi întocmai.

Să luăm aminte la minunata vindecare a lui Eneas (Enea) din Lydda (Lida) (Fapte 9):

• La cum Enea zăcea paralizat de opt ani;

• La cum Sfîntul Apostol Petru l-a vindecat pe el întru Numele Domnului Iisus Hristos;

• La cum Enea s-a sculat cu desăvîrşire sănătos din patul bolii lui.

Împodobit eşti cu frumuseţea mai mult decît fiii oamenilor (Psalmul 44:3).

Sfînta Scriptură nu atribuie nici o valoare deosebită frumuseţii fizice, şi în general nici unui lucru din cele trecătoare.

De aceea oricine citeşte Sfintele Scripturi trebuie să se înarmeze cu multă atenţie şi înţelepciune, spre a şti să vadă că aparenta laudă a frumuseţii fizice are în vedere de fapt frumuseţea sufletului şi a valorilor spirituale. Fără îndoială, frumuseţea spirituală face ca să fie minunat de atrăgător şi cel mai puţin frumos chip, tot aşa cum urîţenia sufletească urîţeşte şi cel mai frumos chip. Prorocul David, cel care revarsă cuvînt bun din inima lui (Psalmul 44:1), spune Împăratului lui, Domnul Iisus Hristos: împodobit eşti cu frumuseţea mai mult decît fiii oamenilor.

Domnul Şi-a făurit Lui-Şi trupul Său omenesc aşa cum a dorit. Dacă ar fi dorit să Se întrupeze pe pămînt ca cel mai frumos dintre oameni, aşa ar fi şi făcut. Dar nimic din Sfintele Scripturi nu ne arată că El ar fi atras la El mulţimile prin frumuseţea Lui fizică izbitoare sau prin felul înfăţişării Lui. El însuşi a zis: trupul nu foloseşte la nimic (Ioan 6:66). Prin urmare, limpede este că Prorocul David nu grăieşte aici de frumuseţea trupească a Mîntuitorului, ci de dumnezeiasca Lui frumuseţe duhovnicească. Aceasta se vede din următoarele cuvinte ale Psalmistului: revărsatu-s-a har de pe buzele Tale (Psalmul 44:3).

Aşadar, frumuseţea Fiului lui Dumnezeu nu stă în forma buzelor gurii Lui, ci în bogăţia harului care se revarsă de pe ele. Despre Hristos grăişte şi Prorocul Isaia: nu avea nici chip, nici frumuseţe, ca să ne uităm la El, şi nici o înfăţişare, ca să ne fie drag. Dispreţuit era şi cel din urmă dintre oameni; om al durerilor şi cunoscător al suferinţei, unul înaintea căruia să-ţi acoperi faţa; dispreţuit şi nebăgat în seamă (Isaia 53:2-3).

Putem vedea oare un acord între David şi Isaia? Cu adevărat, putem, cuvintele lor stau într-un acord desăvîrşit. David grăieşte de frumuseţea interioară a lui Hristos, pe cînd Isaia grăieşte de umilirea şi batjocorirea Lui ca fiinţă umană exterioară. Isaia a zis că în El oamenii nu vor vedea nici chip de rege, nici de om bogat, ci vor vedea în El pe rob şi pe omul care este cunoscător al suferinţei. O Stăpîne Doamne Iisuse Hristoase, Tu eşti mai frumos decît toţi oamenii pămînteşti şi Îngerii cereşti! Slava Ta este nepieritoare iar frumuseţea Ta, fără de sfîrşit! O Stăpîne Preablînde, îndepărtează urîţenia sufletelor noastre celor desfigurate de păcat, rugămu-ne şi ne cucerim Ţie!

Căci a Ta este toată slava şi mulţumita în veci, Amin.