Dumnezeiescul Apostol şi Evanghelist Matei, scriind în cuvinte Patima Domnului nostru Iisus Hristos, zice: Iar sutaşul şi cei ce împreună cu el păzeau pe Iisus, văzînd cutremurul şi cele întîmplate, s-au înfricoşat foarte, zicînd: Cu adevărat, Fiul lui Dumnezeu era Acesta! (Matei 27:54). Sutaşul acesta este fericitul Longhin, care împreună cu doi dintre soldaţii săi au venit la credinţa în Hristos, Fiul lui Dumnezeu.

El a fost centurionul care a avut în comandă şi paza Crucii la Răstignirea Domnului de pe Muntele Golgota, şi pe aceea de la Sfântul Lui Mormînt. Cînd bătrînii iudeilor au aflat de învierea lui Hristos, ei i-au mituit pe soldaţi ca să împrăştie zvonul mincinos cum că Hristos nu a înviat, ci că trupul Lui mort a fost furat de ucenicii Săi. Ei au încercat să îl cumpere astfel şi pe Longhin, însă Longhin nu s-a lăsat cumpărat. Văzînd aşa iudeii au recurs la strategia lor clasică: ei au hotărît să îl lichideze fizic pe cel pe care nu l-au putut cumpăra.

Aflînd aceasta, Longhin atunci s-a lepădat de centura lui militară, s-a botezat de către un Sfînt Apostol împreună cu doi dintre soldaţii lui, şi împreună cu ei a părăsit Ierusalimul în taină, strămutîndu-se cu toţii în Capadocia. El acolo şi-a închinat viaţa creştineştii vieţuiri, întru post şi rugăciune. Ca martor viu al învierii lui Hristos, el a convertit pe mulţi dintre păgîni la Adevărata Credinţă cu mărturisirea lui. El după aceea s-a retras într-un sat de pe moşia tatălui lui.

Dar răutatea iudeilor l-a ajuns pînă acolo. Ei l-au calomniat pe Longhin atît de murdar şi de persistent înaintea lui Pilat, încît acesta a trimis soldaţi care să îl ucidă prin decapitare. Sfîntul Longhin a cunoscut cu duhul apropiatul lui sfîrşit, şi a ieşit în întîmpinarea celor trimişi să-l ucidă. El i-a adus în casa lui, fără să le spună cine este. El i-a primit pe soldaţi cu mare ospitalitate şi căldură, odihnindu-i cu hrană şi cu somn. Pe cînd soldaţii dormeau, Sfîntul Longhin a stat la rugăciune, şi a petrecut astfel întreaga noapte, pregătindu-se pentru ieşirea sufletului lui. În zori el i-a chemat pe cei doi însoţitori ai lui, foştii lui soldaţi, s-a îmbrăcat în haine albe de îngropare, şi le-a poruncit casnicilor lui să îl îngroape pe un anume deluşor, învăţîndu-i toate cele de trebuinţă.

Apoi i-a trezit pe soldaţi şi le-a zis că el este Longhin pe care ei trebuie să-l ucidă. Soldaţii au rămas uimiţi şi lipsiţi de orice îndrăzneală, atît de mult încît au ţinut sfat să nu ducă la îndeplinire uciderea, ci să raporteze că Longhin nu a fost de găsit. Longhin însă le-a arătat soldaţilor că trebuie să execute comanda primită. Soldaţii au predat capul lui Longhin lui Pilat, care l-a trimis mai departe iudeilor. Aceştia au luat acel Sfînt cap şi l-au aruncat pe o grămadă de gunoi din afara cetăţii.

Acesta a fost monah la Lavra Peşterilor din Kiev, şi a trăit în veacul al paisprezecelea. El a fost portarul mînăstirii.

El a fost atît de curat cu inima, şi atît de plin de dumnezeiescul har, încît cunoştea gîndurile celor care intrau în mînăstire, şi pe ale acelora care ieşeau din mînăstire. Sfintele moaşte făcătoare de minuni ale Sfîntului Preacuvios Longhin odihnesc în Peştera Sfîntului Theodosie.

Sfîntul Longhin a stat sub Cruce
Cînd pe Cruce Domnul sufletul Său Şi-a dat.
Longhin văzut-a năprasnica mînie a cerului Ce din senin,
La Moartea Domnului, a izbucnit.
El a văzut al pămîntului cutremur,
Şi lumina soarelui cum întru întuneric s-a făcut.

Atunci mormintele s-au deschis,
Şi cei cunoscuţi ca morţi au intrat în Ierusalim.
Viteazul Longhin s-a cuprins de spaimă,
Şi a strigat cu suspin din rărunchi:
Cu adevărat Fiul lui Dumnezeu era Acesta!
Păcătoşii L-au răstignit pe Cel Nevinovat!
Lîngă el se aflau şi doi soldaţi ai lui,
Ei strigătul comandantului lor l-au confirmat în cor.
Longhin sutaşul martorul ocular al învierii a fost,
Încă şi pe ale Domnului cumplite batjocoriri
Sutaşul Longhin le-a mărturisit.

El martor ocular a fost, adevărat,
Şi adevărul văzut nu a voit să-l ascundă:
Ci el viteaz l-a propovăduit oriunde a mers,
Preaslăvindu-L cu rîvnă pre Domnul Hristos înviat.
El pînă la moarte al Domnului oştean a rămas,
El pentru Domnul, cu mucenicie, al său cap şi l-a dat.

Descoperirea moaştelor Sfîntului Mucenic Longhin Sutaşul a fost după cum urmează: Curgînd foarte multă vreme de la uciderea lui, sa întîmplat în Capadocia la un moment dat că o femeie a orbit. Doctorii nu au putut să o ajute cu nimic. Atunci femeii i-a venit gîndul stăruitor să meargă la Ierusalim şi să se închine la Sfintele Locuri, cu nădejdea că astfel îşi va recăpăta vederea. Ea îl avea cu dînsa doar pe fiul ei foarte tînăr, care îi slujea. Dar de îndată ce au ajuns la Ierusalim, fiul ei s-a îmbolnăvit şi a murit.

Femeia a căzut pradă unei cumplite dureri şi deznădejdi. Ea îşi pierduse nu doar lumina ochilor celor trupeşti, ci îl pierduse şi pe unicul ei fiu, ochii sufletului ei, dar şi călăuza trupului şi vieţii ei. În această durere aflîndu-se sărmana văduvă, Sfântul Longhin i s-a arătat ei şi a mîngîiat-o cu făgăduinţa că îi va reda vederea şi îi va descoperi negrăita slavă cerească întru care petrece acum iubitul ei fiu. În această vedenie Sfîntul Longhin i-a descoperit toate cele despre dînsul, şi i-a cerut să iasă afară din cetate la un anumit loc plin de gunoaie şi să sape acolo adînc, pînă ce va afla capul lui. Apoi va vedea, i-a zis Sfîntul, cele ce vor urma. Femeia s-a ridicat şi s-a îndreptat cu înfrigurare şi pe bîjbîite spre ieşirea din cetate.

Ajungînd acolo, ea a strigat după ajutor, cerînd vreunui om să o ducă la grămada cea mare de gunoi şi să o lase acolo. Îndurîndu-se cineva de ea şi ducînd-o acolo, femeia, singură, s-a aplecat şi a început să sape cu mîinile, plină de nestrămutată credinţă că adevărată este făgăduinţa Sfîntului. Săpînd, mîinile ei s-au atins de capul Sfîntului şi femeia şi-a recăpătat pe loc vederea. Plină de bucurie şi de recunoştinţă faţă de Dumnezeu, femeia a luat Sfîntul cap al Sfîntului Mucenic Longhin Sutaşul, l-a spălat, l-a uns cu aromate şi l-a tămîiat, apoi l-a pus în casa ei, ca pe cea mai scumpă comoară a pămîntului.

Să luăm aminte la curajul Sfîntului Arhidiacon Ştefan întîiul Mucenic care fără frică L-a mărturisit pe Hristos:

• La cum Sfîntul Ştefan a arătat toate minunile şi milostivirile lui Dumnezeu faţă de poporul evreu încă de la început, de-a lungul veacurilor;

• La cum a dat pe faţă răutatea satanicească a iudeilor celor luptători împotriva lui Dumnezeu, şi celor plini de toate fărădelegile;

• La cum el i-a numit pe bătrînii iudeilor trădători şi asasini ai lui Hristos.

Dreptatea Ta ca munţii lui Dumnezeu, judecăţile Tale adînc mare (Psalmul 35:6).

Munţii dreptăţii lui Dumnezeu taie distanţele timpului şi spaţiului, înălţîndu-se deasupra pămîntului, pînă la cer; ei se înalţă pe deasupra norilor vremurilor, pînă la tăriile de cleştar ale eternităţii.

Oare nu sînt Sfinţii lui Dumnezeu purtătorii dreptăţii Lui? O, ei cu adevărat anulează spaţiul şi timpul! Căci deşi născuţi în timp, ei acum se veselesc în veşnicie. Şi vieţuind în veşnicie, ei totuşi se coboară în timpul nostru pînă la noi, şi ne ajută pe noi ca nişte fraţi puternici pe fraţii lor mai slabi. Ei pe pămînt au trăit, într-un loc şi un timp anume, dar acum pe ei îi preaslăveşte toată zidirea. Pe toate cele cinci continente ale lumii se înalţă Sfinte Biserici în cinstea Sfinţilor apostoli, mucenici, şi drepţi ai lui Dumnezeu.

Aceştia sînt munţii dreptăţii lui Dumnezeu pe care nimic nu-i umbreşte, nimic nu-i ţărmureşte, nimic nu-i cuprinde, munţi pe care nimeni nu îi poate măsura cu nici o măsură a lumii. Care alţi munţi se pot măsura cu munţii lui Dumnezeu? Şi care oameni s-ar putea vreodată compara cu oamenii lui Dumnezeu? Şi ce slavă mai este asemenea slavei celor pe care îi slăveşte Dumnezeu? O, fraţilor, să ne bucurăm întru dreptatea lui Dumnezeu şi să ne veselim de munţii cei înalţi ai dreptăţii lui Dumnezeu! Judecăţile Tale adînc mare. Adică, judecăţile Purtării Tale de Grijă sînt tot atît de necuprinse ca adîncurile mării. Tu l-ai aruncat pe Iov pe grămada durerilor numai ca să îl preaslăveşti pre el după aceea;

Tu l-ai înălţat pe Saul pe tron, pentru ca el să se arunce în adîncul pierzaniei de acolo; Tu ai milă de cel păcătos, Tu îi dai lui belşug şi sănătate, aşa ca el să se poată căi de păcatele lui cu amar; Tu îi cerţi pe cei drepţi, pentru ca să îi întăreşti şi mai mult întru credinţă şi nădejde!

Sfîntă Biserica Ta este cel mai înalt pisc al dreptăţii Tale, şi izvorul multor altor piscuri măreţe. Sfîntă Biserica Ta, o Doamne, cearcă judecăţile şi căile Tale, şi mare este înţelepciunea ei şi dulce ca fagurele plin de miere.

O Doamne, împrăştie norii răutăţii din inimile noastre, ca să cunoaştem cu adevărat dreptăţile şi căile Tale.

Căci Ţie se cuvine toată slava şi mulţumire în veci, Amin.