Ea s-a născut la Roma din părinţi evlavioşi şi foarte bogaţi. Ea a fost silită de părinţii ei să se căsătorescă cu un tînăr nobil, de condiţia ei, pe nume Apinian. La naşterea celui de al doilea copil însă ea s-a îmbolnăvit foarte grav, ceea ce a determinat-o să îi arate soţului ei că ea se va vindeca numai dacă el făgăduieşte că vor trăi împreună doar ca frate şi soră.

Soţul ei a făgăduit, iar Cuvioasa Melania, din preaplinul bucuriei inimii, s-a însănătoşit desăvîrşit. Aşa binevoind Domnul, El la timpul de El rînduit i-a chemat la Sine pe cei doi copii ai lui Apinian şi Melaniei. Atunci ei au hotărît să vîndă toate imensele lor proprietăţi şi au împărţit banii săracilor, bisericilor şi mînăstirilor.

Ei au călătorit în multe ţări şi cetăţi, fâcînd pretutindeni bine din bogăţiile lor. Ei au cercetat pe vestiţii Sfinţi Părinţi din toată pustia egipteană, învăţînd mult şi zidindu-se sufleteşte din convorbirile cu ei. În tot acel timp, Cuvioasa Melania postea foarte strict, avea rînduială de rugăciune şi citea mereu în întregime toate Sfintele Scripturi, de trei ori în fiecare an. Ea a vieţuit în tot acest timp cu soţul ei ca o soră, el fiind împreună-nevoitor cu ea.

Sosind la Alexandria, ei au primit binecuvîntarea Patriarhului, pe atunci Sfintul Chiril. După aceea, ei au călătorit la Ierusalim şi s-au sălăşluit la Muntele Măslinilor. Acolo Cuvioasa Melania s-a închis într-o peşteră în care a trăit întru postiri aspre, rugăciuni şi sfinte citiri şi cugetări dumnezeieşti vreme de paisprezece ani. Ea a putut după aceea să fie de folos multor oameni pe calea mîntuirii. Ea a întemeiat o mînăstire de bărbaţi şi o alta de femei.

La chemarea unei rudenii a ei, Senatorul Volusian, păgîn cu credinţa, ea a călătorit la Constantinopol şi l-a convertit la Credinţa Creştină (ceea ce nici Fericitul Augustin nu reuşise să facă). Ea apoi s-a întors la Muntele Măslinilor, unde s-a săvîrşit către Domnul la anul 439, în vîrstă fiind de cincizeci şi şapte de ani.

Ei sînt prăznuiţi la Duminica de după Naşterea Domnului. Aflăm mai multe despre regele David din cărţile Regilor din Vechiul Testament, iar despre Sfîntul lacob, în douăzeci şi trei de zile ale lunii octombrie. Despre Dreptul losif se spune în Sfînta Scriptură că a fost un om drept (Matei 1:19), din care pricină Domnul l-a ales pe el spre paza vieţii Preasfintei Fecioare Maria şi lui i-a dăruit marea cinste de a face parte directă din măreţul plan de mîntuire a lumii.

Deşi Dreptul Iosif era din spiţa regală a casei lui David, el a fost cu îndeletnicirea teslar umil la Nazaret. I s-a încredinţat Dreptului losif grija vieţii Fecioarei Maria pe cînd el era în vîrstă de optzeci de ani. El s-a săvîrşit către Domnul în vîrstă fiind de una sută şi zece ani. Pomenirea Sfîntului Cuvios Mucenic Zotic, hrănitorul orfanilor (Binefăcătorul Săracilor)

El a fost dintr-o familie aristocrată, a deţinut funcţie de înalt demnitar şi a fost foarte bogat. Dar lepădînd toate, s-a strămutat la Constantinopol unde a primit hirotonia întru Preot. Acolo el a întemeiat un aşezămînt pentru săraci, în care îi adăpostea pe cei cu boli contagioase, îngrijindu-i personal.

El se afla în cercul de apropiaţi ai Sfîntului împărat Constantin cel Mare. Din cauza faptului că Sfîntul Zotic primise de la Sfîntul împărat Constantin foarte mult aur, cu care Sfîntul Zotic a finanaţat îngrijirea victimelor molimei, fiul împăratului, Constantius, l-a legat pe Sfîntul Zotic de coada unui măgar sălbatic, pe care l-au alergat pe străzile cetăţii pînă cînd Sfîntul Zotic şi-a dat Sfîntul lui suflet din pricina rănilor. El a luat mucenicia în veacul al patrulea.

El s-a născut în insula Euripos, iar educaţia şi-a primit-o la Constantinopol, unde i-a avut ca dascăli pe cei mai eminenţi profesori ai vremii. El a fost hirotonit Preot al Bisericii celei Mari (Sfînta Sofia), apoi a fost sfinţit, împotriva voinţei lui, Episcop al Ohridei, unde a rămas cam douăzeci şi cinci de ani (aproximativ între anii 1082 şi 1108).

Chromatianus al Ohridei îl numeşte cel mai înţelept dintre ierarhi. Bărbat foarte învăţat, stăpînind desăvîrşit şi ştiinţele lumeşti şi cele teologice, de un foarte rafinat gust artistic, dar de asemenea şi foarte sensibil şi fragil, el s-a simţit printre slavii de la Ohrida ca un exilat printre barbari.

Sfîntul Teofilact a redactat comentarii adînci la cele patru Evanghelii şi la alte Cărţi ale Noului Testament. Ele constituie cele mai bune lucrări de acest fel din literatura patristică, după cele scrise de Sfintul Ioan Gură de Aur; ele se citesc şi astăzi cu un enorm folos sufletesc. Alte lucrări cunoscute ale lui sînt Scrisorile şi Viaţa Sfîntului Clement de Ohrida. La vîrstă înaintată ajungînd, el s-a retras la Tesalonic unde se crede că şi-a încheiat alergarea pămîntescă, strămutîndu-se la locaşurile fericite ale Împărăţiei lui Hristos.

Sfînta Melania preabogată a fost,

Dar aurul ei tot l-a împărţit săracilor.

Ea imensa-i bogăţie săracilor o a risipit,

Spre cîştigarea Împărăţiei Cerurilor.

Cel ce negustoreşte al lui aur bine

Însutit primeşte de la Dumnezeu,

Cine înţelept cheltuieşte a lui bogăţie,

Vrednic se face Împărăţiei Cerurilor.

Evlavioasa Melania, preabogată, săracă s-a făcut,

Ea în lume nu L-a avut scump decît pe Hristos Dumnezeu;

Ea avîndu-L pe el, fără aur, preabogată a fost,

Ea a zis : Mi-ajunge mie Hristos Dumnezeu!

Melania, bunul medic, pre mulţi a vindecat,

Pre Domnul lăudînd pînă la ultima ei suflare.

Cu cîtă înţelepciune au ştiut Sfinţii, bărbaţi şi femei, să-şi chivernisească averile lor lumeşti! Cu cîtă înţelepciune au ştiut ei să-şi cumpere pe cele nemuritoare cu cele stricăcioase! O, ce puţin preţ au pus ei pe bunurile pămînteşti în ele însele, socotindu-le praf şi cenuşă! Cercetînd Sfînta Melania sfinţita pustie a Părinţilor Egiptului şi în ideea de a lăsa acolo mari ajutoare băneşti, ea a fost uimită să vadă cu cîtă groază şi silă respingeau Sfinţii orice fel de acumulare de bunuri materiale.

Astfel, cercetîndu-l pe un Sfînt sihastru pe nume Efestion, ea a văzut că nevoitorul nu are în chilia lui decît rogojini, un vas cu apă, un văsişor cu sare, şi puţină pîine uscată. Cunsocînd mai dinainte că bătrînul nu va accepta nimic de la ea, ea a strecurat în văsişorul cu sare nişte monezi de aur.

Dar ieşind de acolo şi depărtîndu-se, ea l-a auzit pe monahul alergînd după ea şi strigîndu-i din toate puterile să se oprească. Ea s-a oprit. Bătrînul, întinzîndu-i monezile, i-a zis: Nu am nevoie de acestea, ia ce este al tău. Dar Melania i-a răspuns: Le vei putea da altora care au nevoie de ele. Nimeni nu are nevoie de ele în aceste locuri, a răspuns Bătrînul. Dar nevoind Sfînta să ia înapoi ceea ce dăruise, Bătrînul a ridicat mîna şi le-a aruncat în fluviu, apoi s-a întors la a lui chilie. În timpul unei epidemii de ciumă care lovise Constantinopolul, împăratul Constantius a poruncit să fie omorîţi prin înecare în mare toţi cei contaminaţi.

Sfîntul Zoticus i-a răscumpărat însă pe aceia şi i-a dus la casa lui, unde le-a dat îngrijirile cuvenite. Terminîndu-i-se banii, el a mers la împărat şi i-a cerut bani ca să îi cumpere mărgăritare de mare preţ. Împăratul i-a dat banii, cu care Sfîntul Zotic şi-a continuat sfînta lucrare de salvare a bolnavilor. Împăratul i-a cerut într-o bună zi Sfîntului perlele promise, iar Sfîntul Zotic l-a adus pe împărat la el acasă şi i-a arătat bolnavii, spunîndu-i: Acestea, împărate, sînt mărgăritarele promise, pe care le-am cumpărat cu nevoinţele mele şi cu aurul tău spre a ta mîntuire. Dar împăratul, nevoind să înţeleagă nimic, l-a osîndit pe Sfîntul Zotic la moarte. Sfîntul Zotic însă s-a strămutat astfel la viaţă, iar împăratul a rămas pe pămînt ca să se pocăiască şi să-şi ispăşească păcatele acumulate.

Să luăm aminte la soborul celor care s-au pocăit de păcatele lor:

• La cum ei au păcătuit, cu ştiinţă sau cu neştiinţă, împotriva Legii lui Hristos;

• La cum ei s-au pocăit, şi-au îndreptat vieţile şi au împlinit mai apoi toată Legea lui Hristos;

• La cum ei se veselesc astăzi întru Împărăţia Veşnică a lui Hristos şi ne ajută şi nouă cu sfintele lor rugăciuni.

Ei vor porni război împotriva Mielului, dar Mielul îi va birui (Apocalipsa 17:14).

Fraţilor, să ne bucurăm şi să dănţuim de bucurie la biruinţa Mielului asupra fiarelor. Căci pe lei şi pe tigri, pe lupi şi pe vulpi, pe hiene şi pe balauri, Mielul îi va răpune cu desăvîrşire!

Dar cine a văzut şi a auzit acestea? Urechile noastre le-au auzit pe acestea, şi ochii noştri le-au văzut! Mielul este Hristos Domnul, iar fiarele sînt toţi vrăjmaşii Lui, văzuţi şi nevăzuţi. În timpul vieţii noastre Mielul ne poartă biruinţele; iar în viitor El va birui, pînă la ultima zi! Mielul a biruit şi biruieşte şi va birui pe toţi regii şi stăpînitorii pămîntului cu firile lor bestiale, cu armatele lor şi cu mercenarii lor, cu cei care îi slăvesc pe ei şi care le urmează lor. Astfel este colosala putere ce o are blîndul Miel al lui Dumnezeu. O, frăţiorilor mei, nu vă înspăimîntaţi! Nu vă înspăimîntaţi, şi nu vă îndoiţi.

Căci Atotbiruitorul acesta este Conducătorul nostru, Ajutătorul nostru, şi al nostru Prieten desăvîrşit. El se numeşte Mielul ca să ne înveţe pre noi că trebuie să fim şi noi ca mieluşeii: liniştiţi, blînzi, fără răutate, răbdători, gata la jertfa cea aducătoare de viaţă şi de biruinţă, şi devotaţi voinţei Păstorului nostru. Căci atunci cînd Domnul este cu mielul, mielul este mult mai tare decît lupul, mai tare decît leul, şi mai înţelept decît şarpele şi decît vulpea.

Cu toate acestea, nu se poate recunoaşte dreptatea, nici nu se poate vedea victoria finală mai înainte de a fi luate la socoteală amîndouă lumile. O, fraţilor, cînd se vor lua la socoteală amîndouă lumile, vom vedea noi atunci ce înseamnă dreptatea şi victoria finală, fără de sfîrşit! Căci Mielul e Cel Care învinge, şi numai El!

O Stăpîne Doamne Iisuse Hristoase Dumnezeul nostru, Cela Ce eşti Împăratul împăraţilor şi Biruitorul tuturor războaielor; Cela Ce eşti Domnul şi Mielul îndelungrăbdător şi multmilostiv! Ajută-ne şi nouă să ne facem întru mieluşei purtători de biruinţă,

Căci noi numai pre Tine Te lăudăm, şi Ţie ne rugăm în veci, Amin.