În timpul domniei răului împărat Maximian Hercules, a înflorit minunat la Nicomidia Credinţa Creştină, sporindu-şi roadă din zi în zi. Aflîndu-se odată împăratul în această cetate, şi aflînd de numărul mare de creştini din ea, şi de înflorirea pe care o cunoaşte Credinţa Creştină, s-a umplut de ură şi a pus la cale exterminarea ei. Se apropia Praznicul Naşterii Domnului, şi împăratul ştia că atunci toţi creştinii se vor strînge în marea Biserică din Nicomidia. De aceea el a poruncit ca, Biserica să fie înconjurată de lemne uscate, cărora soldaţii la momentul cuvenit să le pună foc.

Astfel, cînd toţi creştinii se strînseseră după miezul nopţii în Biserică pentru săvîrşirea Sfintei Liturghii, soldaţii au înconjurat Biserica şi nu au mai permis nimănui să iasă din ea. Înăuntru a intrat trimisul împăratului care le-a vestit creştinilor că împăratul îi somează să jertfească idolilor, altfel vor fi arşi de vii. Atunci arhidiaconul Bisericii, aprins de focul rîvnei dumnezeieşti şi atlet al lui Hristos, a întărit poporul şi i-a pus înainte slava muceniciei la care îi cheamă Dumnezeu.

El le-a pus înainte pilda celor trei tineri din cuptorul de foc: Iată, Fraţilor, Masa Sfintei Jertfe stă înaintea noastră, pe Ea Domnul Se aduce acum Jertfă pentru noi! Oare nu ne vom pune şi noi vieţile spre a Lui slavă şi a noastră mîntuire în acest loc Sfînt? Poporul s-a umplut de Duhul Sfînt şi au voit cu rîvnă să răspundă dumnezeieştii chemări. Atunci toţi catehumenii au fost botezaţi şi unşi cu Sfîntul şi Marele Mir. Soldaţii, văzînd răspunsul lor, au pus foc Bisericii, incendiind lemnele aşezate din timp.

Toţi cei douăzeci de mii de oameni dinăuntru au ars de vii, înăltînd cîntări de laudă lui Dumnezeu. Biserica a ars timp de cinci zile; din ea s-a înălţat un fum de o bunămireasmă negrăită care a umplut tot ţinutul. Deasupra locului a stat o lumină aurie, negrăită, ca străbătută de raze de soare. Aşa s-au săvîrşit către Domnul aceste mii de bărbaţi, femei şi copii, încununîndu-se cu cununile veşnicei slave de către Domnul Hristos, în Fericita Lui Împărăţie. Ei au luat mucenicia la anul 302.

El a fost întemeietorul Sfintei mînăstiri Simonospetra din Sfîntul Munte Athos. El s-a preaslăvit cu asprele nevoinţe întru care pururea s-a nevoit, cu vederile dumnezeieşti şi cu facerile de minuni. El s-a săvîrşit cu pace către Domnul, la anul 1257.

Ea a fost fecioară şi preoteasă păgînă la curtea împăratului Maximian. Dar citind Faptele Sfinţilor Apostoli, pe care le dobîndise într-un oarecare fel, duhul ei s-a curăţit şi s-a aprins de lumina adevărului, iar fecioara Domna a crezut în Hristos şi s-a botezat de către Episcopul Chiril al Nicomidiei, împreună cu eunucul Ind.

Sfîntul Chiril a sfatuit-o pe ea să intre în Mînăstirea ce avea egumenă pe Fericita Agatha, ceea ce fecioara Domna a şi făcut. Dar căutînd-o împăratul, Fericita Agatha a îmbrăcat-o pe Domna în haine bărbăteşti şi a ascuns-o într-o mînăstire de bărbaţi.

Aceasta s-a întîmplat pe cînd la Nicomidia ardeau de vii în Biserică cei douăzeci de mii de Mucenici, din porunca aceluiaşi Maximian. Imediat după acest holocaust, la porunca împăratului, Sfinţilor Ind, Gorgonie şi Petru li s-au legat de gît piatra de moară şi au fost aruncaţi în mare. Marelui general Zeno, care i-a stat împotrivă pe faţă împăratului, acuzîndu-l de crime şi de idolatrie, i s-a tăiat pe loc capul; Sfîntul Theofil, diaconul Sfîntului Episcop Antim, a fost asasinat prin bătaia cu pietre şi cu săgeţi; Fericita Egumenă Agatha, precum şi aristocraţii Dorotei, Mardonie, Migdonie şi Eftimie au fost şi ei asasinaţi pentru mărturisirea lui Hristos. Într-o noapte, fecioara Domna, mergînd pe ţărmul mării (îmbrăcată în straie bărbăteşti), a văzut nişte pescari cum îşi aruncă mrejele în mare.

Ea atunci plîngea uciderea Sfîntului Ind. Strigată de pescari să le ajute la scoaterea mrejelor din apă, ea a mers şi a văzut că în mreje s-au aflat trei trupuri de oameni. Ea atunci i-a recunoscut pe Sfinţii Ind, Gorgonie şi Petru şi, luînd trupurile lor, le-a îngropat cu cinste. Aflînd împăratul că există un tînăr care în fiecare noapte merge şi tămîiază mormintele mucenicilor creştini, el a poruncit prinderea şi decapitarea lui.

Astfel a fost omorîtă Sfînta Domna, încununîndu-se cu cununa veşnicei slave a muceniciei de către Domnul Hristos, şi strămutîndu-se la locaşurile cele cereşti unde se bucură pururea împreună cu ceilalţi mucenici, prietenii ei.

O Sfinţilor Mucenici, chinul vostru a pierit,

De pe ale voastre feţe lacrima s-a şters,

Rănile s-au vindecat.

Chinul Bisericii însă va mai dura, paharul suferinţelor ei

Nu s-a umplut desăvîrşit.

O, Sfinţilor Slăviţilor Mucenici, noi pre voi vă rugăm:

Apăraţi Biserica pînă la sfîrşit!

O, Sfinţilor Mucenici, ai lumii biruitorilor,

Împotriva voastră s-au ridicat toate legiunile din iad.

Voi statu-le-aţi împotrivă, ca nişte viteji,

Iar ele s-au prăvălit în neant.

Voi acuma priviţi Faţa Sfintei Treimi,

În Dumnezeiasca Lumină vă bucuraţi.

O, Sfinţilor Mucenici, noi ale voastre răni le sărutăm,

Şi ale voastre lacrimi, al vostru sînge Sfînt.

Voi fortăreaţă sînteţi a Bisericii lui Hristos,

Rugaţi-vă Lui pentru noi, cei din Ea!

Rugaţi-vă Lui ca să ne facă vrednici

Fraţii voştri să ne numim şi noi.

Rugaţi-vă Lui ca să ne asemanăm vouă,

O, Sfinţilor viteji, ai Harului Fii!

Iată o istorie din viaţa Dumnezeiescului Prunc: apropiindu-se Preasfînta Fecioară Maria cu Dumnezeiescul Prunc şi Dreptul losif de cetatea Hermopolis (Cairo), ei au văzut un copac înaintea porţilor cetăţii.

Cei care veneau de departe, obosiţi, obişnuiau să se odihnească sub acest copac, mai înainte de a intra în cetate, în pofida faptului că nu era un copac foarte înalt, nici foarte des, iar umbra nu era foarte bună. Dar în acea ţară secetoasă şi fără vegetaţie egiptenii numeau acel copac Persea şi se închinau la el ca la o divinitate, crezînd că un duh locuieşte în el. În realitate, în acel copac locuia un diavol.

Apropiindu-se de acel copac dumnezeiasca Familie, copacul s-a cutremurat cu un cutremur înfricoşat, iar duhul necurat a fugit de acolo, căci s-a temut de apropierea Pruncului Hristos. Atunci s-a văzut lucru de minune: copacul şi-a aplecat coroana lui rară pînă la pămînt, închinîndu-se înaintea Pruncului Dumnezeu, ca o fiinţă raţională. Copacul a rămas astfel îndoit, dăruind de atunci înainte umbră minunată călătorilor osteniţi. De atunci copacul a căpătat miraculoase puteri tămăduitoare de la Pruncul Hristos, care vindecau toate neputinţele oamenilor.

Sfinţii călători au mers după aceea în satul Maratea. În apropiere de sat ei au văzut un smochin, şi, intrînd Dreptul losif în sat spre a rîndui cele de trebuinţă, Preasfînta Fecioară au mers sub smochin cu Pruncul ca să afle odihnă. Şi o, minune! Pomul s-a aplecat cu ramurile pînă la pămînt, sporind minunat umbra atît de trebuitoare! Iar tulpina groasă a smochinului s-a despicat, dăruind locaş de odihnă Pruncului şi Mamei! Lucru şi mai minunat încă, izvoraş de apă proaspătă şi vie a izbucnit atunci lîngă smochin.

Dreptul Iosif a aflat căsuţă de locuit în apropierea smochinului minunat, şi acolo s-au sălăşluit. Iar acela a fost singurul izvor de apă proaspătă şi vie din întregul Egipt, căci singura altă apă a Egiptului vine din Nil, care se ramifică în mulţime de canale. Astfel, cele asemenea se adună împreună: Domnul Hristos, Izvorul Nemuritor al Apei Celei Vii, a făcut să izvorască doar prin simpla Lui Prezenţă izvorul apei celei vii şi proaspete din adîncul pămînt.

Să luăm aminte la soborul Sfinţilor mucenici ai lui Hristos:

• La cum au îndurat moartea cu vitejie, nelepădîndu-se de Hristos;

• La cum, din dragoste pentru Hristos Domnul, au mers la a lor moarte ca şi la un praznic;

• La cum ei se bucură acum în ceruri de Sfînta Lui Faţă, şi se roagă Lui pururea pentru noi.

Mama Lui a zis celor ce slujeau: Faceţi orice vă va spune (Ioan 2:5).

Iată aici bucurie pentru toţi credincioşii! Cea care stă cel mai aproape de Domnul Hristos Mîntuitorul în ceruri, aşa cum a stat şi pe pămînt, poartă de grijă de credincioşi, se pogoară la ei, îi ajută şi îi sfătuieşte. Faceţi orice vă va spune El, Care este Fiul meu şi Dumnezeul meu. Aşa i-a sfătuit Ea pe slujitorii de la nunta din Cana Galileii, iar ei au făcut cuvîntul ei şi au văzut minunea.

Din acele puţine cuvinte ale Preasfintei Fecioare, Mireasa lui Dumnezeu, înregistrate de Sfînta Scriptură, noi primim o învăţătură foarte scumpă, singura şi cea mai adevărată învăţătură scripturistică pe care a dat-o Ea omenirii în timpul vieţii ei pămînteşti. Faceţi orice vă va spune! Ca şi cînd ar fi voit să spună: El cunoaşte toate; El poate toate; El vă iubeşte pe voi toţi; de aceea, nu vă uitaţi nici încoace, nici încolo, ci priviţi numai la El şi împliniţi cuvîntul Lui!

Preasfînta Fecioară a cunoscut că responsabilitatea ei în această lume este aceea de a vieţui numai Domnului, de a îndruma pururea omenirea către Domnul ca Izvor al Vieţii, şi ea în mod voluntar îşi continuă şi din ceruri responsabilitatea ei de pe pămînt. De-a lungul întregii istorii a Bisericii, ea a povăţuit şi povăţuieşte neîncetat omenirea să facă tot ceea ce Domnul spune. Aceasta este Evanghelia ei, Evanghelia Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi Pururea Fecioarei Maria. Ea nu constă din cele patru Cărţi ale Evangheliştilor Noului Testament, ci din patru cuvinte: Faceţi tot ce Spune.

O, fraţilor, să o ascultăm pe ea! Să o ascultăm ca pe o maică a noastră şi mai mult decît pe mama noastră! Căci ea cel mai mare bine îl doreşte pentru noi, anume să împărăţim veşnic alături de Fiul ei întru Veşnica Lui Împărăţie.

O, Preasfîntă Născătoare de Dumnezeu şi Pururea Fecioară, ajută-ne nouă să împlinim cuvintele Lui!

Căci numai a ta şi a Lui este toată slava şi mulţumita în veci, Amin.