El a fost rudă cu Sfîntul Apostol Pavel şi unul dintre iudeii care locuiau în provinciile greceşti. El a fost întîiul dintre cei şapte diaconi rînduiţi de Sfinţii Apostoli să slujească săracilor din Ierusalim. Pentru aceasta s-a numit arhidiacon. Răii iudei au intrat într-o dispută cu el, dar nu au putut sta împotriva înţelepciunii şi puterii lui insuflate de Duhul, Care lucra prin el.

Atunci ticăloşii iudei versaţi în calomnieri şi mînjirea bunului nume al oamenilor, au aţîţat poporul şi pe bătrînii poporului împotriva nevinovatului Ştefan, izvodind cum că Sfîntul Ştefan sar fi ridicat împotriva lui Moise şi a Legii. S-au aflat uşor martori mincinoşi care să mărturisească ca fiind adevărate calomniile acestora.

Atunci Sfîntul Ştefan a stat înaintea poporului şi toţi au văzut faţa lui ca o faţă de Înger (Fapte 6:15), adică faţa lui era luminată cu lumina harului, aşa precum odinioară faţa lui Moise după ce grăise cu Dumnezeu. Sfîntul Ştefan atunci şi-a deschis gura sa şi a grăit minunile şi nenumăratele fapte bune lucrate de Dumnezeu în mijlocul poporului lui Israel, precum şi nenumăratele crime ale acestui popor împotriva Dumnezeului lui. El mai cu seamă i-a certat pentru uciderea lui Hristos Domnul, numindu-i vînzători şi ucigaşi (Fapte 7:52).

Iar pe cînd aceştia, auzind, scrîşneau din dinţi ca nişte fiare împotriva lui, Sfîntul Ştefan a văzut cerurile deschizîndu-se şi slava lui Dumnezeu arătîndu-se din ele. Iar ceea ce a văzut, el a şi mărturisit atunci, înaintea iudeilor: Iată, văd cerurile deschise şi pe Fiul Omului stînd de-a dreapta lui Dumnezeu (Fapte 7:56). Atunci, acei oameni-fiare l-au scos afară din cetate şi l-au omorît bătîndu-l cu pietre. Printre acei ucigaşi se afla şi Saul, rudenia lui, acela care mai tîrziu avea să se curăţească de minciună şi să devină Sfîntul Apostol Pavel.

Atunci, Preasfînta Născătoare de Dumnezeu sta pe o stîncă din depărtare, împreună cu Sfîntul Apostol şi Evanghelist Ioan, şi privea la mucenicia acestui întîi mucenic al Fiului ei şi Domnul, şi se ruga înaintea Lui pentru el. Acest martiriu s-a petrecut la un an de zile după Pogorîrea Sfîntului Duh peste Sfinţii Apstoli. Marele Gamaliel, bărbat foarte învăţat şi principe al iudeilor, era în taină creştin.

El a luat în ascuns trupul Sfîntului Ştefan şi l-a îngropat cu cinste la moşia lui părintească. Astfel acest mai întîiul dintre mucenicii creştini s-a săvîrşit către Domnul cu slavă, strămutîndu-se la locaşurile cele fericite gătite lui întru Împărăţia lui Hristos Dumnezeu.

Ei au fost fraţi de sînge, născuţi în Palestina şi educaţi întru toată ştiinţa şi înţelepciunea, şi cea din afară, şi cea dinlăuntru. Ei au fost mai întîi monahi în Lavra Sfîntului Sava cel Sfinţit, iar mai apoi au fost hirotoniţi întru presbiteri.

Ei au luat chinuri bestiale pentru apărarea sfintelor icoane, sub trei împăraţi de urîtă amintire: Leon Armeanul, Mihail Balbus (cepeleagul, adică bîlbîitul) şi Teofil. Dementul Teofil l-a bătut cu propriile lui necurate mîini şi a poruncit să li se însemneze cu fierul roşu pe frunte versuri batjocoritoare, drept pentru care au fost numiţi Scrişii.

Ei au fost aruncaţi în închisoarea din Apamea Bitiniei. Teodor a murit acolo din pricina torturilor şi bătăilor. Sfîntul Theofan, care a fost scos din închisoare în vremea împăraţilor Theodor şi Mihail, a fost sfinţit episcop al Niceei de către Patriarhul Melodie. Sfîntul Teodor a murit la anul 833.

Aceşti doi preaslăviţi Sfinţi şi fraţi de sînge au luat cu cinste mucenicia pentru Hristos şi sînt bogat răsplătiţi de către El întru Împărăţia Nemuritoare a Luminii.

Asupra lui Ştefan celui luminat de Duhul,

Asasinii iudei s-au repezit.

Ştefan plin de sînge a îngenuncheat în ţărînă,

Cu glas mare către Dumnezeu strigînd:

O Doamne Care de pe Cruce iertat-ai păcatul

Cel mai mare din cele ce pămîntul au zguduit,

Cel mai mare din cele ce grozit-au cerul,

lartă-le lor şi acest păcat.

Ce este uciderea mea pe lîngă a Ta Răstignire?

Şi ce sînt eu pe lîngă Domnul meu?

Praf şi cenuşă sînt eu înaintea Ta, Doamne,

lartă-le lor şi acest păcat!

Zicînd aşa s-a săvîrşit către Domnul,

Iar laşii iudei ucigîndu-l, s-au risipit.

Atunci pogorîtu-s-au Îngeri din ceruri

În jurul trupului primului martir.

Ei intontat-au cîntări dumnezeieşti prohodindu-l,

Şi dusu-i-au sufletul cu cinste în Paradis.

Iată o istorie din viaţa Francului Hristos: ambii proroci mari, Isaia şi Ieremia, au prorocit că Domnul va veni în Egipt şi că prezenţa Lui acolo va dărîma la pămînt capiştile păgîne şi va sfărîma idolii.

Prorocul Isaia a zis: Iată Domnul vine pe nor uşor şi ajunge în Egipt. Idolii Egiptului tremură înaintea feţei Lui (Isaia 19:1, Ieremia 43:12-13).

Ajungînd dumnezeieştii refugiaţi la cetatea Hermopolis (Cairo), ei s-au apropiat de un templu păgîn, iar idolii din interiorul acelui templu au căzut fără veste la pămînt şi s-au sfărîmat în bucăţi. Sfîntul Palladie scrie despre acestea în a sa Istorie Lausiacă (tradusă şi în limba română): Noi am văzut acolo temple păgîneşti, în care toţi idolii sculptaţi au căzut la pămînt şi s-au sfărîmat la venirea Domnului.

La un loc numit Sirin se aflau trei sute şaizeci şi cinci de idoli. Intrînd Maica Domnului cu Dumnezeiescul Prunc în braţe în acel templu, toţi cei 365 de idoli au căzut la pămînt şi s-au sfărîmat. Toţi idolii din întregul Egipt sau sfărîmat în acelaşi fel. Sfîntul Proroc Ieremia, care la adîncile lui bătrîneţi a vieţuit în Egipt, a prorocit preoţilor păgîni egipteni că toţi idolii vor cădea la pămînt şi toate chipurile turnate se vor sfărîma atunci cînd va veni în Egipt o Maică Fecioară purtînd în ale ei braţe Prunc Dumnezeiesc născut într-o iesle.

Preoţii egipteni au ţinut bine minte acea prorocie. În conformitate cu ea, ei au săpat un chip al Fecioarei, stînd întinsă pe un pat, iar alături de ea, Pruncul ei înfăşat în scutece: ei s-au închinat mereu înaintea acelui chip.

Regele Ptolemeu i-a întrebat pe preoţii egipteni ce reprezintă acel chip, iar ei i-au răspuns că este o prorocie tainică încredinţată de un proroc strămoşilor lor, pe care ei o aşteaptă să se împlinească. Şi cu adevărat s-a împlinit prorocia, ea descoperindu-se nu doar înaintea ochilor păgîni ai preoţilor egipteni, ci şi înaintea ochilor întregului pămînt.

Să luăm aminte la înţelepciunea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi Pururea Fecioarei Maria:

• La cît de înţelept a grăit ea cu Îngerul lui Dumnezeu (Luca 1:28-38);

• La negrăita înţelepciune cu care şi-a pus în inimă toate cele ce s-au petrecut la naşterea Domnului Iisus Hristos şi la toate cele prorocite despre El;

• La cît de înţelept i-a povăţuit pe slujitorii nunţii de la Cana să facă toate cîte El li le va porunci.

Măreşte sufletul meu pre Domnul (Luca 1:46).

Fraţilor, noi în total avem foarte puţine cuvinte grăite de Maica Domnului nostru în textele Sfintei Scripturi. Toate aceste cuvinte sînt parte a rugăciunii ei de preamărire către Domnul.

Ea înaintea oamenilor a păstrat tăcere, dar în inima ei a grăit pururea cu Dumnezeu, în fiecare zi şi în fiecare ceas ea afla noi şi noi prilejuri şi îndemnuri să Îl preamărească pe Domnul. O, cîte nesfîrşite volume de carte ar fi necesare ca să cuprindă toate rugăciunile ei de preamărire către Dumnezeu, rostite de ea de-a lungul întregii ei vieţi în Sfînta ei inimă!

Dar chiar şi din această singură rugăciune de preamărire a lui Dumnezeu de către Maica Domnului, cuprinsă în Evanghelia de la Luca, rostită înaintea verişoarei ei, Sfînta Elisabeta, mama Sfîntului Botezător şi înaintemergător Ioan, orice creştin poate să îşi dea seama de sufletul Maicii Domnului: el este potir strălucitor şi parfumat de crin imperial, din care rugăciunea se înalţă ca tămîia.

Cîntarea ei de preamărire rostită înaintea verişoarei ei, Elisabeta, nu este decît una dintre cîntările cele minunate şi de-a pururea ale inimii ei, care ne-a parvenit şi nouă prin intermediul Sfintei Evanghelii de la Luca. Căci ea, chiar şi mai înainte de a auzi Sfînta Evanghelie de pe buzele Fiului ei, a ştiut cum să grăiască cu Dumnezeu şi cum să îl preamărească pe El, în acord cu învăţătura Sfintei Evanghelii. Cunoaşterea aceasta i-a venit ei de la Duhul Sfînt al lui Dumnezeu, al Cărui har pururea curgea în sufletul ei, precum apa sfinţită curge într-un potir preacurat de aur.

Sufletul ei L-a preamărit cu cîntări pre Domnul de-a lungul întregii ei vieţi, şi de aceea Domnul a înălţat-o pre Ea deasupra heruvimilor şi serafimilor. De aceea şi pe noi cei preamici şi păcătoşi ne va preamări Dumnezeu întru a Sa Împărăţie dacă şi noi ne vom învăţa să o preamărim pururea pe Ea, cu cuvîntul, gîndul, şi cu fapta vieţii noastre; dacă şi noi, asemenea Ei, Îl vom preamări pe Domnul cu faptele, cuvintele, gîndurile şi rugăciunile noastre.

O Preasfîntă, Preacurată, şi Preabinecuvîntată Născătoare de Dumnezeu Fecioară, acoperă-ne pre noi cu aripile rugăciunilor tale!

Căci ţie şi Fiului tău Dumnezeului nostru se cuvin pururea toată închinăciunea şi mulţumita, Amin.