Ea a fost fiica lui Filip, eparhul întregului Egipt, şi s-a născut la Roma. La vremea aceea creştinii fuseseră izgoniţi din Alexandria, şi trăiau în afara cetăţii.

Fecioara Eugenia i-a cercetat pe ei şi a îmbrăţişat credinţa lor din toată inima. Fugind din casa părinţilor ei însoţită de doi fameni credincioşi ei, ea s-a botezat întru Numele lui Hristos de către Arhiereul Ilie. Ascunsă în straie bărbăteşti, ea a intrat într-o mînăstire de monahi unde s-a tuns întru îngerescul chip. Ea atît de mult s-a curăţit pe sine cu postul, cu rugăciunea şi cu toate nevoinţele, încît Dumnezeu i-a dăruit puterea vindecării bolilor.

Ea a vindecat-o astfel pe o femeie foarte bogată, pe nume Melanthia. Dar Melanthia după aceea a voit să o ademenească pe Sfînta Eugenia la desfrîu, fiind înşelată de haina şi locul în care trăia, crezînd că este bărbat. Fiind respinsă de Sfînta Eugenia, această femeie rea s-a răzbunat şi a pîrît-o eparhului, ca odinioară desfrînata egipteancă pe losif cel cast. Eparhul a poruncit ca toţi monahii acelei mînăstiri să fie aruncaţi în închisoare, inclusiv Eugenia.

Dar fiind Sfînta Eugenia adusă înaintea tribunalului, ea s-a dat pe faţă, arătînd că este fiica eparhului. Filip, plin de fericire, s-a botezat pe loc împreună cu toată casa lui, şi a fost înălţat Episcop al Alexandriei. Auzind de aceasta, împăratul de la Roma l-a trimis pe comandantul Terentius în Egipt să îl ucidă pe Filip. Acesta a plătit asasini care să îl ucidă pe Filip în taină. Sfînta Eugenia s-a strămutat atunci la Roma, împreună cu mama şi cu fraţii ei.

Ea acolo a adus fără frică şi cu zel dumnezeiesc la Hristos mulţime de pagîni, în special fecioare, între acestea s-a aflat şi preafrumoasa Basilla. La scurt timp după convertirea ei Basilla a fost decapitată pentru Hristos, după cum îi prorocise Sfînta Eugenia. Atunci au fost omorîţi pentru Hristos şi eunucii Sfintei Eugenia, Protus şi lachint. La urmă a venit la mucenicie şi Sfînta Eugenia, prin ale cărei rugăciuni se sfărîmase la pămînt marea capişte a zeiţei Diana.

Torţionarii au aruncat-o mai întîi în apă, apoi în foc, dar Dumnezeu a păzit-o pe ea. Domnul Iisus Hristos a venit la ea în închisoare şi i-a vestit că va lua mucenicia în Slăvită Zi a Naşterii Lui, precum a şi fost. Ea a fost decapitată la Roma, în ziua de 25 decembrie a anului 262. După moartea ei, Sfînta Eugenia s-a arătat în slavă mamei ei şi a mîngîiat-o.

Unii Părinţi cred că acest Sfînt a fost de origine slavă, din balcani. În timpul împăratului Nichifor, acest Sfînt fusese comandant ce a avut în stăpînire o divizie a armatei greceşti care a luptat împotriva bulgarilor. Pe drum, comandantul Nicolae a tras la un han, unde a avut de înfruntat o mare ispită şi unde a avut un vis ciudat. Visul s-a adeverit pe cîmpul de bătaie, unde grecii au fost masacraţi de bulgari, la anul 811. Viaţa comandantul Nicolae însă s-a păzit prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu.

Scăpînd din acel război Sfîntul Nicolae comandantul s-a lepădat de lume şi s-a făcut monah, drept mulţumită Domnului că i-a mîntuit viaţa de acel fel de moarte. El s-a nevoit călugăreşte vreme îndelungată, ajungînd la măsuri atît de mari încît s-a învrednicit de darul străvederii şi al tuturor harurilor de la Dumnezeu. El s-a săvîrşit cu pace în veacul al nouălea şi s-a strămutat la locaşurile cele fericite ale Stăpînului Hristos.

Slăvită Eugenia fecioara la Hristos a venit

Ea viaţa toată în slujba Lui a jertfit-o.

Ea viaţa pămîntească a dat-o spre a dobîndi veşnicia,

Cu Eternul Hristos ea inima şi-a logodit.

Cu răbdarea ea a călcat peste al răului viciu,

Și a cîştigat minunat harul lui Hristos.

Ea acum se bucură cu Îngerii în Ceruri,

Cu Sfinţii prăznuieşte pururi, luminat.

O, Sfintă preafrumoasă muceniţă fecioară,

Domnul pre tine te-a preaslăvit!

Ci adu-ţi aminte şi de noi păcătoşii,

Şi înaintea Domnului te roagă pentru noi!

Biruinţa asupra ispitei înseamnă biruinţă asupra morţii. Lucrul acesta se vede din viaţa minunată a Sfîntului Nicolae comandantul. Mergînd cu armata împăratului Nichifor la război împotriva bulgarilor păgîni, a fost nevoie ca Nicolae comandantul să tragă la un han pe cale. Fiica hangiului, fecioară, s-a îndrăgostit de înfăţişarea imperială a comandantului şi a intrat la el noaptea, spre a-l atrage în păcat. Sfîntul Nicolae a respins-o o dată, arătîndu-i fetei că pornirea ei este din imbold diavolesc. Dar desfrînata fecioară, fecioară doar cu trupul, a intrat şi a doua oară în camera de odihnă a comandantului, şi din nou l-a tras la desfrînatul act.

Comandantul Nicolae a respins-o şi a doua, şi a treia oară, sfătuind-o şi poruncindu-i să se stăpînească, şi să nu-şi dea fecioria trupului şi sufletul în gheara satanei. La urmă i-a zis că el este militar, că merge la război, şi că este nevrednic de un militar şi periculos pentru viaţa lui să se murdărească cu o asemenea faptă, care pe Dumnezeu îl mînie iar pe militar îl duce la moarte sigură în război.

Aşa a biruit acest puternic al lui Dumnezeu greaua ispită. În următoarea noapte trupele s-au aflat în altă parte. Atunci, în somn, el a avut următoarea vedenie: se făcea că stă la marginea unui cîmp larg, iar alături de el se afla un bărbat care stătea picior peste picior, cu piciorul drept peste piciorul stîng.

Iar înaintea lor se confruntau două armate, cea grecească, şi cea bulgărească. Bărbatul cel puternic i-a cerut să urmărească cu atenţie confruntarea dintre cele două armate. Nicolae a privit şi a văzut: cîtă vreme bărbatul cel puternic şedea cu piciorul cel drept peste cel stîng, biruiau grecii, iar cînd bărbatul şedea cu piciorul stîng peste cel drept, biruiau zdrobitor ferocii bulgari. La urmă puternicul acela l-a dus pe comandantul Nicolae mai aproape de locul unde erau măcelăriţi grecii, întregul cîmp era acoperit cu leşurile lor. Dar în mijlocul lor s-a văzut un mic spaţiu gol, înverzit cu iarbă, destul de larg încît să cuprindă statura unui om.

Bărbatul cel puternic i-a zis atunci comandantului Nicolae: Iată locul care ar fi trebuit să fie al tău. Dar pentru că tu te-ai împotrivit de trei ori în noaptea trecută lui Satan, şi de trei ori l-ai biruit, tu ţi-ai salvat şi trupul şi sufletul de la moarte. Ceea ce Sfîntul comandant Nicolae a văzut în vis, aceea s-a şi întîmplat aievea pe cîmpul de bătaie. Toată armata grecească a fost masacrată în acel război, numai Nicolae a rămas viu. În urma războiului aceluia însă, comandantul Nicolae nu s-a mai întors la cazarmă, ci a mers la mînăstire.

Să luăm aminte la soborul strămoşilor, prorocilor şi tuturor drepţilor din ceruri:

• La cum, mai înainte de Hristos trăind pe pămînt, ei au împlinit cu frică şi cu cutremur Sfîntă Legea lui Dumnezeu;

• La cum ei L-au prorocit pe Hristos Domnul şi cu cuvîntul, şi cu chipul vieţii lor;

• La cum ei acum se bucură şi dănţuiesc cu Domnul Hristos întru a Lui Împărăţie.

losif, logodnicul ei, drept fiind [...]a făcut aşa precum i-a poruncit Îngerul Domnului (Matei 1:19,24).

Omul trebuie să se teamă de Dumnezeu mai mult decît de oameni, şi să asculte de Dumnezeu, iar nu de oameni. Aceasta este lecţia pe care o învăţăm din viaţa Sfîntă trăită de Dreptul losif pe pămînt, cel care a fost rudenia şi păzitorul pămîntesc al vieţii Preasfintei Fecioare Maria.

El a trăit în timpul de răscruce dintre Lege şi Har, şi a fost credincios Legii, pînă la venirea Harului. Voind să se supună literei Legii, el a voit să o lase în ascuns pe Fecioara Maria, atunci cînd a văzut că este însărcinată, neştiind că ea îl poartă pe Mîntuitorul lumii în preacuratul ei trup. Dar cînd a aflat de la Înger că ea de la Duhul Sfînt a zămislit, a lepădat gîndul lui şi a făcut aşa precum i-a poruncit Îngerul Domnului. El nu a stat să dezbată întru sine, ci s-a supus simplu şi absolut voii lui Dumnezeu. De aceea, Dumnezeu l-a învrednicit pe el unei fără de seamăn slave, şi pe pămînt şi în ceruri.

Dreptul losif I-a slujit Domnului fără zgomot şi în ascuns, iar Dumnezeu l-a preaslăvit pe el pe faţă. Nu numai că l-a învrednicit Împărăţiei Celei Veşnice, ci El i-a învrednicit Împărăţiei Cerurilor şi pe fiii şi fiicele lui. Care tată şi-ar dori altceva decît ca fiul lui să fie un apostol al lui Hristos? Dreptul losif a avut doi astfel de fii.

Astfel îi preaslăveşte Dumnezeu pe cei care se tem de Dînsul şi împlinesc voia Lui. O Stăpîne Preamărite Doamne, Dumnezeul Dreptului losif, ajută-ne şi nouă păcătoşilor ca să iubim dreptatea Ta şi să ne temem numai de Tine,

Căci a Ta este toată slava şi mulţumita în veci, Amin.