Ei au luat mucenicia pentru Hristos Domnul în timpul prigoanelor anticreştine din vremea lui Decius. Numele lor sînt: Teodul, Saturnicus, Euporus, Ghelasie, Eunician, Zoticus, Pompeius, Agathopous, Basilides şi Evaristus. Ei au fost cu toţii cetăţeni de frunte ai cetăţilor lor, şi floarea celor mai buni. Aduşi fiind la locul de ucidere ei au fost fericiţi, şi discutau între ei care să fie primul executat, căci fiecare şi-ar fi dorit să fie el întîiul care să se înfăţişeze înaintea Domnului Hristos.

Atunci ei s-au rugat şi au zis: Stăpîne Doamne Iisuse Hristoase, iartă-ne pre noi aceştia, robii Tăi, şi primeşte sîngele nostru ca pe o jertfă pentru noi înşine, pentru rudeniile şi prietenii noştri şi pentru patria noastră, ca toţi să se mîntuiască de întunericul păgînătăţii şi al ignoranţei şi să Te cunoască pre Tine, Lumina Cea Adevărată şi Domnul Veşniciei! Lor tuturor li s-au tăiat capetele, şi astfel au intrat cu bucurie întru slava Împărăţiei Cerurilor.

El s-a născut în Paflagonia şi a fost crescut la Constantinopol, la curtea comandantului (Savvatie). Căzînd într-o tovărăşie foarte stricată, tînărul Nifon a căzut şi el în împrăştiere, dedîndu-se la toate păcatele şi viciile. Din cauza vieţii lui păcătoase, el nu se putea ruga lui Dumnezeu. Dar prin mila Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu el s-a întors din calea largă a păcatelor şi s-a tuns monah. El a avut multe vedenii ale lumii cereşti, iar vreme de patru ani a luptat cu un diavol cumplit care îi şoptea mereu: Nu există Dumnezeu! Dar arătîndu-i-Se Domnul Viu într-o icoană, Sfintul Nifon a căpătat atunci o mare putere asupra duhurilor necurate şi s-a eliberat de acele cumplite ispite.

El a ajuns un astfel de mare văzător cu duhul încît vedea în jurul oamenilor Îngeri şi diavoli tot aşa cum îi vedea şi pe oameni, cărora le citea şi gîndurile inimii. El adesea împreună-grăia cu Îngerii şi stătea împotriva demonilor şi cu cuvîntul. El a ctitorit o Sfintă Biserică în cinstea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu la Constantinopol, unde s-au strîns şi s-au mîntuit o mulţime de suflete. În urma unei vestiri de sus, Patriarhul Alexandru al Alexandriei l-a sfinţit pe el Episcop pentru cetatea Constantianei din insula Cipru.

Atunci Sfîntul Nifon era deja în vîrstă. El bine a păstorit pe creştinii din Constantiana pentru scurt timp, apoi s-a strămutat la locaşurile cele cereşti ale Împărăţiei lui Hristos. Mai înainte de ieşirea sufletului i s-a arătat lui Sfintul Athanasie cel Mare care atunci era arhidiacon în Biserica Alexandriei, iar după moarte el a fost văzut de către Sfintul Athanasie, cu faţa strălucind ca soarele.

El a fost ucenic al Sfinţilor Chirii şi Metodiu, şi unul dintre cei cinci companioni care s-au nevoit cu rîvnă întru luminarea slavilor de sud cu lumina credinţei. Cei cinci au fost împreună-lucrători cu Sfinţii Chiril şi Metodie, Apostolii Slavilor. Sfîntul Naum a călătorit la Roma, unde s-a făcut vestit prin puterea lui de minuni făcătoare precum şi prin marea sa învăţătură şi erudiţie.

El stăpînea desăvîrşit limbile multor neamuri. După întoarcerea de la Roma, el s-a sălăşluit cu ceilalţi patru fraţi ai lui întru apostolie la ţărmul lacului Ohrida, fiind sprijinit în aceasta de țarul Boris Mihail. Pe cînd Sfîntul Clement se nevoia ca episcop al Ohridei, Sfîntul Naum a întemeiat o mînăstire pe ţărmul sudic al Lacului. Mînăstirea împodobeşte şi astăzi ţărmul, tot aşa cum numele Sfîntului Naum împodobeşte istoria creştinătăţii slave, făcîndu-se liman celor bolnavi şi prigoniţi de-a lungul veacurilor.

La mînăstirea Sfîntului Naum s-au strîns monahi din toată peninsula Balcanilor. Sfîntul Naum a fost un învăţător desăvîrşit, un dascăl al monahilor plind de dumnezeiască înţelepciune, un ascet neclintit, un mijlocitor cu facerea de minuni, şi un părinte duhovnicesc. Lucrător neobosit, Sfîntul Naum s-a nevoit mai cu seamă la traducerea Sfintelor Scripturi şi a cărţilor de cult din limba greacă în limba slavonă.

El a fost făcător de minuni şi în timpul vieţii şi după moarte. Sfintele lui moaşte de minuni făcătoare uimesc şi astăzi cu puterea lor, care izvorăşte nenumărate vindecări ale unor boli incurabile, mai ales nebunia. Sfîntul Naum s-a săvîrşit cu pace către Domnul în prima jumătate a veacului al zecelea şi s-a strămutat la locaşurile cele fericite ale Împărăţiei lui Hristos.

Preacuviosul Naum, al slavilor Apostol,

Luminat cu totul a fost de a lui Hristos Lumină.

Neclintit fost-a cu duhul, ca o stîncă tare,

El supus-a trupul duhului lui liber.

Cu postul, rugăciunea şi cu privegherea sufletul curăţitu-şi-a de patimile rele.

Asemenea Îngerilor facutu-s-a Sfîntul, iar Dumnezeu ia dat lui putere cerească.

Domnul supusu-i-a lui puterile zidirii,

Supusu-i-a pe diavoli şi patimile negre.

El cîştigat-a pentru Domnul oameni şi popoare,

Rănile lor vindecînd cu minunea si cuvîntul.

El a murit, dar trăieşte; e cetăţean în ceruri.

Din cer Sfîntul Naum priveşte către noi;

Cu trupul şi cu duhul el a lucrat minuni multe,

El propovăduieşte şi acum pre Domnul pe pămînt.

O Sfinte Părinte Naume, a balcanilor laudă,

Al Domnului plăcutule, Îngerilor prieten!

Mare e-a Domnului putere ţie dăruită,

Ci pururea Lui roagă-te şi noi să-I slujim Lui!

În timpul vieţii lor pe pămînt Sfinţii se bucură de mari descoperiri dumnezeieşti şi de vederi atît ale lumii de sus, cît şi ale întunecatelor realităţi ale iadului. Toate aceste vedenii şi descoperiri dumnezeieşti ale Sfinţilor confirmă totdeauna, fără excepţie, învăţătura de Credinţă Ortodoxă în toate aspectele ei. Sfinţii sînt cea mai mare bucurie şi mîngîiere a creştinilor.

Sfîntul Nifon de Constantiana I-a văzut vii pe Mîntuitorul Hristos şi pe Sfînta Lui Maică, strălucind în slavă; el a văzut cum ies din trupuri sufletele oamenilor la ceasul morţii lor; şi a văzut pe Îngerii păzitori ai unor oameni. El a vorbit faţă către faţă cu Îngeri ai lui Dumnezeu şi s-a certat deseori cu dracii.

Sfînta Biserică învaţă că rugăciunea sinceră a unui păcătos, chiar şi pe patul morţii, este capabilă să îl scape de osîndă. Sfîntul Nifon a văzut sufletul unui astfel de penitent în ultimul ceas al vieţii lui: el a văzut cum îl apărau Îngerii buni pe acel suflet de atacurile agresive ale demonilor, scăpîndu-l din mîinile lor şi ducîndu-l la cer. Sfînta Biserică ne învaţă că sinuciderea este un păcat de moarte.

Sfîntul Nifon a văzut cum diavolii tîrăsc la iad un astfel de suflet nenorocit, Îngerul păzitor al acelui suflet a trebuit să se depărteze de acel suflet, plîngînd amarnic pentru el. Acela fusese sufletul unui sărman sclav care se sinucisese pentru că stăpînul lui se purta fără milă cu el, un sclav care nu a mai vrut să rabde pînă la sfîrşit, ca să se mîntuiască.

Să luăm aminte la răsplata lui Dumnezeu faţă de regele David cel care s-a pocăit de păcatele lui cu amar:

• La cum Dumnezeu l-a preamărit pe David cel zdrobit şi l-a umplut de Duhul Sfînt, astfel încît David a alcătuit dumnezeiasca Psaltire;

• La cum Dumnezeu l-a făcut pe David cel zdrobit strămoşul multor regi buni şi al multor drepţi văzători cu duhul;

• La cum Dumnezeu l-a făcut pe el strămoşul după trup al Domnului şi Dumnezeului nostru Iisus Hristos însuşi.

Iar piatra care a lovit chipul a crescut munte mare şi a umplut tot pămîntul (Daniel 2:35).

Fraţilor, suferinţa peste măsură poate într-adevăr să slăbească caracterul omului, dar îmbuibarea poate să îl slăbească cu mult mai mult. Daniel omul lui Dumnezeu însă nu a putut fi distrus nici de cumplitele nenorociri în care a fost aruncat, nici de marele lux în mijlocul căruia a trăit cea mai mare parte a vieţii lui. În amîndouă împrejurările el a rămas acelaşi, şi din ambele situaţii el a fost acelaşi vestitor al Unuia Dumnezeu Celui Viu, şi acelaşi străvăzător cu duhul, descoperitor al tainelor dumnezeieşti. El a trăit şi ca prinţ la strălucita curte imperială şi ca osîndit în groapa cu lei. În amîndouă locurile, el a rămas acelaşi: în mijlocul luxului el a fost postitor, şi în groapa cu lei nu a murit de foame.

Domnul Cel Preaînalt l-a răsplătit pe robul credincios Daniel cu marele har al prorociei. Tema principală a prorociilor lui Daniel este Hristos Domnul. Hristos va veni şi va distruge cu desăvîrşire închinarea la idoli din întreg pămîntul. El va umple cu Sine pămîntul, aşa cum nu a mai făcut-o niciodată în univers om îmbrăcat în trup.

El este Acela Căruia I se va da stăpînirea, slava şi împărăţia, şi Căruia îi vor sluji toate popoarele, neamurile şi limbile (Daniel 7:14). Daniel, marele proroc al lui Dumnezeu, a prorocit locul şi timpul exact al venirii Domnului Iisus Hristos în lume. Cît de mult ar trebui să ne ruşinăm noi Creştinii înaintea Prorocului Daniel! Căci iată, noi vedem toate înfricoşatele taine pe care el le-a prorocit împlinite în Domnul Hristos, şi totuşi sîntem lipsiţi de credinţă lucrătoare şi de dragoste faţă de El.

Căci lui Daniel prorocul nu i s-au descoperit toate tainele pe faţă, aşa cum ni s-au descoperit nouă, celor botezaţi întru Sfînt Numele Lui. Şi cu toate acestea, el niciodată, nici măcar o singură dată nu s-a întors de la Domnul, nici cu fapta, nici cu cuvîntul, şi nici cu gîndul.

O Stăpîne Doamne, Dumnezeul lui Daniel, întăreşte-ne şi ne mîntuieşte pre noi, dăruindu-ne pocăinţă şi zdrobirea inimii.

Căci noi pre Tine Te slăvim şi Ţie îţi mulţumim în veci, Amin.