Această slăvită fecioară şi muceniţă s-a născut la Nicomidia din părinţi păgîni. Auzind propovăduirea Sfintei Evanghelii, ea s-a întors către Hristos cu toată inima ei şi a început a vieţui păzind cu stricteţe poruncile Domnului. Ea era însă logodită cu senatorul Eleusie.

Ca să se poată elibera de el, ea i-a zis lui Eleusie că nu se va căsători cu el dacă nu va ajunge eparhul Nicomidiei. Ea i-a zis aceasta gîndind că Eleusie nu va reuşi niciodată să obţină o demnitate atît de înaltă, şi astfel se va elibera de logodna cu el. Dar Eleusie, prin linguşiri şi mită a obţinut această înaltă numire, şi a ajuns Eparhul Nicomidiei.

Iuliana i-a descoperit atunci că este creştină şi că nu se poate căsători cu el dacă nu îmbrățişează şi el Credinţa Creştină: La ce ne-ar folosi nouă să fim uniţi doar cu trupul, iar cu inimile să fim departe unul de celălalt? Umilit, Eleusie a pîrît-o pe luliana tatălui ei. Tatăl înfuriat pînă la demenţă a dispreţuit-o, a bătut-o, şi a dat-o pe mîna eparhului spre a fi torturată bestial. Eparhul a poruncit să fie biciuită sălbatic, apoi aruncată în temniţă, acoperită de răni şi plină de sînge. Dar Domnul Hristos a vindecat-o pe ea în închisoare, şi luliana a stat din nou înaintea eparhului, complet sănătoasă.

El atunci a aruncat-o într-un cuptor de foc care nu a ars-o. Văzînd minunea, mulţi au crezut în Hristos Dumnezeu. Cinci sute de bărbaţi şi o sută şi treizeci de femei s-au convertit atunci la Sfînta Credinţă. Eparhul i-a osîndit pe toţi la moarte prin tăierea capului. Sufletele lor s-au strămutat atunci la Împărăţia Cerurilor. Apoi răul judecător a osîndit-o şi pe luliana la tăierea capului. Cu duh de bucurie, fericita luliana a mers la eşafod şi îngenunchind, s-a rugat lui Dumnezeu, apoi şi-a pus pe butuc sfîntul ei cap.

Sfînta Muceniţă luliana a luat mucenicia la anul 304, şi s-a strămutat la locaşurile cele cereşti gătite ei de Domnul. Pedeapsa Lui a căzut năprasnic şi curînd asupra torţionarului Eleusie: pe cînd plutea pe mare, corabia lui sa sfărîmat, iar el a căzut în apă. Dar Eleusie nu s-a înecat ci, înotînd la ţărm, a ajuns la o insulă, unde l-au sfîşiat cîinii şi l-au mîncat de viu.

El s-a născut în provincia Volhynia şi s-a îmbrăcat întru îngerescul chip de la vîrsta de doisprezece ani. El a fost un minunat nevoitor şi un mare iconar. El a întemeiat o mînăstire la rîul Rata, căreia i-a fost egumen. În pofida voinţei lui, el a fost înălţat Mitropolit al Kievului şi sfinţit la Constantinopol de către Patriarhul Athanasie.

Ca Mitorpolit, el a avut de îndurat multe ticăloşii de la oamenii invidioşi şi de la eretici. El a păstorit Biserica lui Hristos vreme de optsprezece ani, cu rîvnă dumnezeiască şi cu jertfelnicie. În timpul vieţii lui el şi-a zidit sie-şi o criptă în Biserica Adormirii, unde sfintele lui moaşte de minuni făcătoare odihnesc şi în ziua de azi. El s-a săvîrşit către Domnul la anul 1326, strămutîndu-se la locaşurile cele cereşti ale veşnicei slave.

El a fost păstor de oi, păscîndu-şi turmele lui în cîmpia din apropiere de cetatea Mirelor, în Lichia. La vremea aceea prigonitorii creştinilor îl vînau pe Sfîntul Dioscorid, şi l-au aflat pe Temistocle păstorul cu oile la cîmp.

Ei l-au întrebat dacă nu cumva l-a văzut pe cel urmărit, şi dacă nu cumva cunoaşte unde se ascunde. Dar Sfîntul Temistocle, deşi ştia, nu a voit să spună, ci mai degrabă a strigat tare că şi el este creştin. El a fost torturat bestial şi decapitat pentru credinţa lui în Hristos în vremea lui Decius, la anul 251.

Slăvită maică a Mitropolitului Petru,

Pe cînd pe el în pîntece îl purta,

A visat un vis în care văzut-a că în braţe ea ţine un mieluşel alb:

Şi între ale mieluşelului corniţe

Se afla un pom preaminunat,

Iar în pom flori minunate,

Şi roade parfumate alături de flori.

Luminări aprinse se aflau pe ramuri,

Împodobindu-le ca stele lucind,

Din acea minunată alcătuire

Un parfum ieşea, ceresc, minunat.

Visul maicii s-a împlinit aievea:

Căci mielul cel blînd fiul ei Petru era,

Corniţele arătau a lui vitejie,

Iar minunatul pom, sufletul lui.

Multicolorele flori erau al virtuţilor număr,

Iar roadele, faptele milosteniei lui;

Luminările aprinse, rugăciunile şi credinţa,

Asta văzut-a maica că Petru va fi.

Cu adevărat împlinitu-s-a visul Sfintei mame,

Care în fiul Petru s-a adeverit.

Oricine voieşte să urce spre a Domnului Împărăţie trebuie să se pregătească de piedici, care sînt grele şi de multe feluri. Cele mai periculoase sînt ispitele care vin de la diavoli. Prin urmare, rîvnitorul vieţii duhovniceşti trebuie să fie cu foarte multă băgare de seamă şi să nu ia orice vedenie luminoasă, chipurile cerească, ca fiind şi adevărul. Se arată din viaţa Sfintei Muceniţe luliana că şi diavolul se poate face înger de lumină.

Pe cînd zăcea muceniţa în închisoare, a venit la ea diavolul ca un înger de lumină şi a sfătuit-o să accepte să jertfească diavolilor, spre a îşi salva viaţa şi a scăpa de bestialele chinuri. luliana, înspăimîntată, a întrebat: Dar tu cine eşti? Iar diavolul i-a zis: Eu sînt îngerul lui Dumnezeu! Dumnezeu este foarte preocupat de tine!

De aceea m-a trimis la tine ca să îţi cer să te supui eparhului, aşa ca să nu-ţi sfărîmi trupul cu torturile; Domnul este blînd şi te va ierta pe tine, din pricina slăbiciunii tale şi a trupului tău rănit. Dar muceniţa s-a înspăimîntat şi mai tare la auzul acestor cuvinte. Nedumerită, ea a căzut la pămînt cu lacrimi, rugîndu-se în inima ei lui Dumnezeu ca să îi descopere cine îi grăise. Atunci ea a auzit un glas din cer Care i-a zis: Întăreşte-te, luliana, căci Eu cu tine sînt! Iată îţi dau putere asupra celui care ţi-a grăit, şi el singur îţi va descoperi ţie cine este.

Atunci diavolul s-a văzut legat înaintea ei, şi silit să mărturisească că el este acela care a înşelat-o şi pe Eva în Rai, şi acela care l-a împins pe Cain să îl ucidă pe Abel, pe Irod să îi ucidă pe cei paisprezece mii de Prunci din Betleem, pe iudei să îl ucidă pe Arhidiaconul Ştefan cu pietre, pe Nero să îl răstignească pe Sfîntul Apostol Petru cu capul în jos şi să îl decapiteze pe Sfîntul Apostol Pavel, şi aşa mai departe. Astfel, încingîndu-se Sfînta muceniţă cu putere de sus, nu şi-a îngăduit să se lase înşelată de diavolul, ci l-a biruit pe el cu privegherea şi cu rugăciunile fierbinţi către Dumnezeu.

Să luăm aminte la pocăinţa regelui David:

• La cum regele David nu a păcătuit pe cînd era păstor simplu de oi la casa umilă a tatălui lui;

• La cum el a păcătuit înaintea lui Dumnezeu cînd a ajuns rege;

• La cum el şi-a recunoscut pe dată păcatul, l-a mărturisit, şi s-a pocăit pentru el cu amar.

Viu este Domnul Dumnezeul lui Israel, înaintea Căruia slujesc eu; în aceşti ani nu va fi nici rouă, nici ploaie decît numai cînd voi zice eu! (III Regi 17:1).

Aceste cuvinte sună teribil în auzul oricărei urechi omeneşti, căci ele de om sînt grăite, iar Ilie era om, cu slăbiciuni asemenea nouă (lacov 5:17). Ne întrebăm, fraţilor, cum a putut un om să încuie cerurile şi să nu mai plouă pe pămînt? Să ne întrebăm însă altceva: oare poate omul să descuie cerurile şi să facă să plouă peste pămîntul crăpat de secetă? Căci noi ştim că şi azi Dumnezeu deschide cerurile şi dă ploaie, la rugăciunile oamenilor: Şi toate cîte veţi cere, rugîndu-vă cu credinţă, veţi primi (Matei 21:22), zice Mîntuitorul.

Iată deci şi răspunsul: aşa cum Moise, cu credinţă vie şi cu rugăciunea a făcut minuni înfricoşate în Egipt şi în pustie, aşa cum losua fiul lui Nun a ţinut pe loc mersul soarelui pe cer, tot aşa şi Prorocul lui Dumnezeu, Ilie, a închis şi a deschis cerurile, a făcut să se pogoare foc din cer, şi a lucrat şi alte mari şi înfricoşate minuni cu credinţa şi cu rugăciunea. Dumnezeu i-a dat lui Ilie puterea să lucreze minunile acestea, căci Ilie a ars de rîvna slavei lui Dumnezeu, iar nu pentru slava lui cea deşartă: Cu rîvnă am rîvnit pentru Domnul Dumnezeul Savaot (III Regi 19:14). Acest bărbat al lui Dumnezeu nu a căutat nimic pentru sine, ci a căutat totul pentru Dumnezeu. Dumnezeu a fost pentru el totul: toată slava, toată puterea, tot binele. De aceea, Dumnezeu l-a încununat pe el cu veşnica slavă, cu înfricoşată putere, cu comori care în veac nu putrezesc şi pe care molia în veac nu le poate roade.

Dumnezeu nu i-a îngăduit Sfîntului Proroc Ilie să vadă moartea, ci l-a ridicat la ceruri, ca şi pe Enoh. Sufletul Sfîntului Proroc Ilie este curat ca rouă dimineţii, trupul lui, cast ca al unui prunc, iar inima şi mintea, nevinovate ca ale unui Înger al Domnului. Prin urmare, el a fost şi rămîne vas ales al puterii lui Dumnezeu. El a fost făcător de minuni şi este făcător de minuni şi astăzi.

O Stăpîne Doamne Dumnezeul nostru, Cela Ce eşti pururea Viu, Doamne al Prorocului Tău Ilie! Doamne Dumnezeul nostru, Carele ne-ai înfiat pre noi prin harul Tău cel Sfînt! Aprinde şi întru noi, precum în Prorocul tău, rîvna cea arzătoare pentru Tine,

Căci noi Pre Tine Te lăudăm şi Ţie îţi mulţumim în veci, Amin.