Martiriul pentru Hristos îl transformă pe omul păcătos în om Sfînt. Exemplul vieţii Sfîntului Bonifatie ne arată cu putere adevărul acesta. Mai întîi el a fost intendentul unei femei extrem de bogate de la Roma, pe nume Aglaida, cu care trăia în desfrîu. Ei amîndoi erau păgîni.

Dar Aglaida a vrut ca să dobîndească în casa ei moaşte de Sfinţi ca amultetă împotriva relelor, şi de aceea l-a trimis pe intendentul ei, Bonifatie, în Asia, ca să cumpere de acolo ceea ce dorea. Bonifatie a luat cu el mai mulţi robi (doisprezece) şi o mare cantitate de aur. Mai înainte de a se despărţi de Aglaida, Bonifatie a întrebat-o în glumă: Dar dacă nu voi putea găsi mucenici, ci în loc ţi se va întoarce trupul meu omorît pentru Hristos, primi-l-vei oare cu cinste, doamna mea? Dar Aglaida a rîs şi i-a zis: Beţivule şi păcătosule! Şi s-au despărţit.

Ajungînd la Tarsus, Bonifatie a văzut torturile şi uciderile creştinilor: unii erau cu picioarele tăiate, alţii cu mîinile tăiate, alţii cu ochii scoşi, alţii spînzuraţi, şi toţi torturaţi şi omorîţi în nenumărate feluri. Atunci s-a schimbat inima lui Bonifatie văzînd acea urgie, şi el s-a pocăit de viaţa lui stricată, şi a plîns. Intrînd atunci într-un grup de creştini, a strigat tare: Şi eu sînt Creştin! Judecătorul l-a luat şi l-a anchetat, a poruncit să fie biciuit bestial, iar apoi să i se toarne pe gît plumb topit. Dar cum nimic din acelea nu au putut să îl omoare, a poruncit să fie decapitat.

Robii lui i-au luat trupul şi l-au dus stăpînei lor, la Roma. Un Înger al Domnului s-a arătat Aglaidei şi i-a zis: Primeşte pe acela care odată ţi-a fost slugă iar acum este fratele nostru şi împreună-slujitor cu noi; el este păzitorul sufletului tău şi al vieţii tale. Zguduită de această vedenie, Aglaida a alergat în întîmpinarea corăbiei ce aducea trupul lui Bonifatie, l-a luat şi l-a îngropat cu cinste într-o Biserică pe care a ctitorit-o întru numele lui.

Ea s-a pocăit de păcatele ei, şi-a împărţit toată imensa avere săracilor şi s-a lepădat cu desăvîrşire de lume. Ea şi-a petrecut cei cincisprezece ani pe care i-a mai avut de trăit lîngă moaştele Sfîntului Bonifatie, plîngîndu-şi păcatele ei cu amar. Sfîntul Mucenic Bonifatie s-a încununat cu cununa muceniciei la anul 290.

La început Sfîntul Grighentie a fost diacon al Bisericii din Mediolan (Milano), şi a avut multe vedenii. Prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu, el a fost dus la Alexandria.

Acolo, în urma unei vedenii, Patriarhul Proterie l-a sfinţit episcop pentru ţinutul Omirului din sudul Arabiei (Arabia fericită), pe care Sfîntul Elesbaan Regele (pomenit la 24 octombrie) tocmai îl eliberase de tirania lui Dunaan evreul. Sfîntul Grighentie a fost păstorul cel bun al turmei sale şi mare făcător de minuni. El a organizat Biserica din Omir cu ajutorul iubitorului de Hristos rege Avramie, a zidit multe locaşuri sfinte, şi a botezat mulţime mare de iudei.

El a lucrat mulţime de minuni mari şi înfricoşate cu rugăciunea, pînă la a face să Se descopere Domnul Hristos înaintea iudeilor necredincioşi, ceea ce i-a făcut pe aceştia să alerge la primirea Sfîntului Botez. El a păstorit Biserica lui Dumnezeu de la Omir vreme de treizeci de ani, după care s-a săvîrşit cu pace către Domnul, la anul 552.

El a fost neobişnuit de blînd încă din frageda lui copilărie, şi pentru aceasta mama lui îl certa deseori. Dar cu ajutorul rugăciunii, Dumnezeu i-a răsplătit însutit bunătatea lui. El s-a săvîrşit cu pace în Italia, în veacul al şaselea.

El a fost monah la Mînăstirea peşterilor din Kiev. El s-a săvîrşit din viaţa aceasta la anul 1188, iar sfintele lui moaşte sînt făcătoare de minuni. Chiar şi astăzi trei degete ale mîinii lui stau unite la rugăciune, arătînd că ceasul morţii l-a prins la săvîrşirea ei. Acest fapt este o mustrare pentru aceia care nu îşi fac semnul Sfintei Cruci cu cele trei degete.

Suflet păcătos Bonifatie mai întîî avut-a, încătuşat de al patimilor laţ.

Dar el s-a pocăit şi prin Hristos strălucit-a,

De o sută de ori a oftat,

El văzut-a cu ochii chinul mucenicilor,

Văzutu-le-a sîngele, şi s-a topit ca ceara.

El a plîns şi s-a sfinţit cu ale lui lacrimi, ele i-au fost lui pocăinţa.

Ce este viaţa? Ea oricum trece: Ori pentru satan, ori pentru Domnul.

De o dai primului o dai putreziciunii,

De o jertfeşti lui Hristos, vei via în Domnul.

Pocăinţa înseamnă învierea vieţii,

Şi înviere a şi fost pentru Bonifatie.

El pentru al lui suflet bucuros şi-a dat trupul,

Cu-ale lui oase a cumpărat Raiul.

De la păcat şi pînă la căinţă,

Şi de la pocăinţă pînă la martiriu,

E o cale scurtă ca între degetele mîinii,

Calea dintre pămînt şi Sfînta Cruce.

Poate credinţa să mute munţii din loc? (Matei 17:20).

Fără îndoială, poate. Ea poate chiar mult mai mult: însuşi Domnul poate fi mişcat, cu credinţa, spre milostivire, către noi păcătoşii. În cetatea Safar din ţinutul Omir majoritatea locuitorilor erau iudei. Sfîntul Grighentie s-a nevoit să îi aducă pe ei la Sfînta Credinţă.

Apoi iudeii le-au cerut Sfîntului Grighentie şi regelui Avramie o dispută deschisă pe tema credinţei, făgăduind că dacă ei, iudeii, vor fi învinşi în ea, atunci vor trece cu toţii la Credinţa Creştină. Această dezbatere a durat mai multe zile, şi la ea au stat de faţă mai multe mii de oameni, iudei şi creştini. Iudeii, văzînd că vor fi învinşi de argumentele de netăgăduit ale Sfîntului Grighentie, i-au cerut acestuia să facă cumva şi să îl vadă şi ei cu ochii lor pe Domnul Hristos înviat şi atunci vor crede. Avînd mare îndrăzneală înaintea lui Dumnezeu din pricina curăţeniei inimii lui, Sfîntul Grighentie a îngenuncheat cu faţa la Răsărit şi s-a rugat Domnului înaintea tututror. Cînd şi-a sfîrşit rugăciunea pămîntul s-a cutremurat, şi cerurile s-au deschis la Răsărit.

De acolo s-a desprins un nor strălucitor de raze de soare care s-a pogorît încet la locul unde era adunată mulţimea, în mijlocul norului se afla un om de o frumuseţe nepămînteană, cu faţa strălucitoare ca lumina şi cu veşminte ce păreau ţesute din raze de fulger. El a mers pe nor pînă cînd a venit aproape lîngă Sfîntul Episcop Grighentie.

Toţi cei de faţă L-au văzut pe El şi au căzut jos cu faţa la pămînt. Sfîntul Grighentie a strigat: Unul Sfînt, Unul Domn Iisus Hristos, întru Slava lui Dumnezeu Tatăl, Amin! După aceste cuvinte, a venit un glas în urechile mulţimii iudeilor din Slava aceea a Domnului: Pentru rugăciunile Arhiereului Ghrighentie, vă vindecă pre voi Acela pe Care L-au răstignit părinţii voştri. Atunci Norul Luminos s-a mişcat în sus, spre Răsărit, la fel de încet precum Se pogorîse. După această neasemănată minune, toţi iudeii din ţinutul Omirului au primit Sfîntul Botez.

Să luăm aminte la smerenia lui Moise înaintea lui Dumnezeu

• La cum Moise întotdeauna îl punea mai înainte pe Dumnezeu, iar nu pe sine însuşi;

• La cum el toată puterea, tot binele, şi tot ajutorul îl căuta la Dumnezeu, şi la nimeni altcineva;

• La cum, în toate nevoinţele lui, el se întorcea cu smerenie către Dumnezeu pentru ajutor şi călăuzire.

Pentru acest copil m-am rugat eu şi Domnul mi-a plinit cererea ce am cerut de la Dînsul. Şi acum eu îl dau Domnului pentru toate zilele vieţii lui, să slujească Domnului (I Regi 1:27-28).

Cerut de la Domnul şi închinat Domnului, Samuel a fost proroc şi conducător puternic al poporului lui Israel. Fericita Ana, maica lui cea pînă la el stearpă, l-a cerut pe copilul Samuel de la Domnul cu rugăciuni şi cu jertfe. Născîndu-l şi înţărcîndu-l, ea l-a adus pe singurul ei odor şi singura ei binecuvîntare Domnului, spre a Îi sluji Lui din cea mai fragedă a lui copilărie. Căci maica înţeleaptă nu socoteşte că cei născuţi de ea sînt ai ei, ci ai lui Dumnezeu.

Ei sînt ai lui Dumnezeu şi cînd El îi dă, şi cînd El îi ia, dar cel mai mult sînt ai lui Dumnezeu atunci cînd însăşi maica îi aduce şi îi închină Domnului Dumnezeu. Astfel darul de la Dumnezeu se întoarce la El iarăşi, căci noi nimic nu avem ce să îi dăruim Lui, pe care nu îl avem mai întîi tot de la El. Tînărul Samuel a locuit la Templu printre nelegiuiţii fii ai marelui Preot Eli, dar nu s-a stricat din pricina aceasta.

Domnul nu S-a descoperit înaintea bătrînilor celor păcătoşi ai lui Israel, dar El S-a descoperit înaintea copilului celui cu inima curată, Samuel: căci Samuel era pururea bun înaintea Domnului, şi nu a rămas neîmplinit nici unul dintre cuvintele Lui (I Samuel 3:19). Samuel a fost judecător în poporul lui Israel din frageda lui tinereţe şi pînă la adînci bătrîneţe, şi nu a făcut nimic rău înaintea lui Dumnezeu, şi nici a oamenilor. Dumnezeu i-a dăruit lui puterea prorociei şi a facerii de minuni.

El i-a răpus pe toţi vrăjmaşii lui Dumnezeu şi pe vrăjmaşii poporului lui, şi a uns doi regi, pe Saul, şi pe David. La adîncile lui bătrîneţi, el a chemat poporul la sine şi i-a întrebat dacă i-a nedreptăţit vreodată cu ceva sau dacă a luat mită de la cineva. Iar poporul ia răspuns cu un glas: Tu nu ne-ai nedreptăţit, nici nu ne-ai asuprit, nici nu ai luat nimic de la nimeni (I Samuel 12:4).

Iată ce fel de om a fost Prorocul lui Dumnezeu, Samuel! Iată ce fel de om a fost acela dăruit părinţilor lui de la Domnul, şi dăruit iară Domnului de către părinţii lui! Iată ce fel a fost acela care a crescut din pîntecele mamei lui şi pînă la moarte sub pavăza şi binecuvîntarea lui Dumnezeu, şi sub binecuvîntarea mamei lui! Să ia aminte mamele şi să înveţe din această minunată pildă a Fericitei Ana. Să ia aminte judecătorii şi puternicii care stăpînesc peste popor şi să înveţe de la pilda Dreptului Samuel.

O Stăpîne şi Atotsfinte Doamne, Cela Ce eşti Blînd şi Domnul Blîndeţilor, deschide sufletele noastre ca să vedem Sfinţenia Ta şi bunătatea Ta, şi ca să ne pocăim cu amar de păcatele noastre,

Căci noi Ţie ne închinăm şi pre Tine Te slăvim în veci, Amin.