Aceşti cinci străluciţi bărbaţi au luminat ca nişte sori în zilele întunecate ale prigonitorilor Credinţei Creştine, împăraţii Diocleţian şi Maximian. Sfîntul Eustratie a fost comandant roman în cetatea Satalionus; Evghenie a fost prietenul şi camaradul lui de arme; Orest a fost la rîndul lui un soldat de elită; Avxentie a fost preot; iar Mardarie a fost un cetăţean obişnuit care, ca şi Eustratie, se trăgea din cetatea Arabrak.

Trimişii imperiali Lisias şi Agricolus l-a torturat bestial mai întîi pe Avxentie, pentru că era preot. Văzînd chinuirea unui om numai pentru credinţa lui în Hristos, Eustratie a stat înaintea lui Lisias şi a strigat că şi el este creştin. Intrînd Eustratie şi el la chinuri, a venit şi a stat şi Evghenie înaintea judecătorului, strigînd: Lisias, şi eu sînt Creştin! Fiind Sfîntul Mucenic Eustratie purtat împreună cu ceilalţi torturaţi pe străzile Arabrakului spre batjocura gloatei, a privit la ei cetăţeanul Mardarie, de pe acoperişul casei lui.

El şi-a luat rămas bun de la soţia şi cei doi fii ai lui şi a alergat în urma carului care purta mucenicii, strigîndu-le torţionarilor în faţă: Şi eu sînt Creştin, ca domnul şi stăpînul meu Eustratie! Pe cînd Oreste se exersa în tragerea la ţintă în prezenţa lui Lisias, i-a căzut crucea ce o avea la gît, şi aşa Lisias şi-a dat seama că şi Oreste este creştin. Oreste a mărturisit atunci şi pe faţă credinţa lui. Oreste era un tînăr excepţional de frumos şi atletic, cel mai înalt dintre toţi soldaţii gărzii imperiale a lui Lisias. Sfîntul Avxentie a fost decapitat, Sfinţii Evghenie şi Mardarie au murit în timpul bestialelor torturi, Sfîntul Oreste şi-a dat sufletul său în timp ce era torturat pe un grătar de fier, iar Sfîntul Eustratie a murit într-un cuptor de foc.

Sfîntul Sfinţit Mucenic Vlasie (pomenit la 11 februarie) l-a împărtăşit în închisoare pe Sfîntul Eustratie mai înainte ca acesta din urmă să fie ars de viu. Sfintele lor moaşte au fost mutate după vreme la Constantinopol şi îngropate într-o slăvită Biserică înălţată anume pentru ei, numită Biserica Celor Cinci Companioni. Ei au fost văzuţi vii în această Biserică, iar Sfîntul Orest s-a arătat şi Sfîntului Dimitrie al Rostovului (vezi pomenirea lui la 28 octombrie).

De la Sfîntul Eustratie ne-a rămas o minunată rugăciune care se citeşte la Slujba Miezonopticii din sîmbete. Ea a fost numită Rugăciunea Sfîntului Eustratie şi începe cu cuvintele Slăvindu-Te, Te slăvesc pe Tine, Doamne.

Sfînta Lucia a mers cu mama ei la mormîntul Sfintei Muceniţe Agata din Catania, unde i s-a arătat ei Sfînta Agata. Mama Sfintei Lucia, care era bolnavă de idropică, s-a vindecat desăvîrşit la Sfintele Moaşte ale Muceniţei Agata. În urma acestei minuni Sfînta Lucia şi-a împărţit toate averile săracilor, ceea ce l-a făcut pe logodnicul ei să o urască; de aceea el s-a dus şi a denunţat-o pe Lucia înaintea judecătoruliu Paschasie, arătîndu-i că este creştină. Ticălosul jude a poruncit ca Sfinta să fie dusă la o casă de desfrînare ca să o necinstească.

Dar prin puterea lui Dumnezeu ea a rămas înfiptă la locul ei, fără ca nimeni să o poată clinti de acolo, deşi au luptat mulţi. Atunci necuratul păgîn i-a străpuns gîtul cu sabia, şi aşa şi-a dat Sfînta Lucia mucenicescul ei suflet în mîinile lui Dumnezeu, strămutîndu-se la locaşurile cele slăvite gătite ei de Domnul. Sfînta Muceniţă Lucia Fecioara a fost martirizată în anul 304.

În cumplitele vremuri ale stăpînirii turceşti asupra Serbiei, acest mare Ierarh a călătorit în Rusia, unde a fost unul din Părinţii de la Sinodul de la Moscova, din anul 1655.

La întoarcerea acasă, el a fost acuzat de înaltă trădare. Un evreu plin de răutate l-a mai acuzat şi pentru aceea că adusese mai mulţi evrei la credinţa creştină, Ortodoxă. În acuzaţia lor, evreii au scris că Sfîntul avea în plan să îi convertească la creştinism şi pe turci. Evreii au făcut aceasta tocmai spre a stîrni ura bestială a autorităţilor turceşti asupra Sfîntului. Adus înaintea tribunalului, Sfîntul a fost condamnat şi osîndit să treacă la islam.

Dar cum Sfîntul Gavriil nu a putut fi coborît pînă la aceasta, după o perioadă de întemniţare a fost condamnat la moarte şi spînzurat la Brusa, în anul 1659. Astfel el s-a încununat de către Domnul Hristos cu o îndoită cunună: a arhieriei şi a sîngeroasei mucenicii.

O, Slăviţilor cinci, vitejilor Atleţi ai lui Hristos,

Neînfricaţilor, încununaţilor cu cinste!

Pentru voi torturile bestiale şi batjocurile

Cuptorul de foc şi eşafodul

Au fost doar un joc de copii.

Voi nicicum nu v-aţi plecat desfrînatei Rome,

Ci cu bucurie v-aţi jertfit pentru Hristos.

Marele comandant imperial Eustratie

Dispreţuit-a clemenţa imperială şi-astă lume de plîns.

Împreună cu el, ca-ntr-un acelaşi foc,

Au mers la chinuri şi ceilalţi patru.

Avxentie Preotul, robul cel bun al lui Hristos,

Batjocuri multe a răbdat pentru Hristos Domnul.

Evghenie soldatul şi minunatul Oreste

Şi-au rîs de moarte, de înviere ştiind.

Mardarie lăsatu-şi-a copii şi soţie,

Ca şi ei şi el să se proslăvească în veci.

O, Eroilor cinci, copiilor ai Harului,

Doar Sfînta Biserică v-a putut naşte pe voi!

Numai Duhul Sfînt putut-a zidi a voastre inimi

Doar Duhul Ce preface întunericul în foc!

O Sfinţilor Mucenici aduceţi-vă aminte și de noi cei ce ne chinuim pe pămînt!

Rugaţi-vă Domnului pentru a noastră mîntuire,

Şi să se întărească pururi Biserica Lui!

A milui cu cele de care are adevărată nevoie săracul, iată adevărata milostenie. A nu păcătui atunci cînd totul în jur te obligă la păcat, iată ce are cea mai mare valoare înaintea lui Dumnezeu. Văzînd-o Lucia pe mama ei vindecată prin minune la moaştele Sfintei Muceniţe Agata, ea a sfătuit-o apoi să dea din averile ei milostenie la săraci.

La aceasta maica a răspuns că nu vrea să se despartă pînă la moarte de averile ei, dar că după moartea ei Lucia este liberă să facă cu imensele proprietăţi ceea ce va dori: Mai întîi, să acoperi ochii mei cu ţărînă, a zis mama Sfintei Lucia, apoi, vei face cu proprietăţile tale ceea ce vei dori. Dar Sfînta Lucia i-a zis mamei ei: Nu Îi este plăcut lui Dumnezeu să Îi dăruiască Lui omul ceea ce nu mai poate lua cu el în mormînt sau ceea ce lui nu îi mai face oricum trebuinţă. Ci dacă vrei să lucrezi o faptă cu adevărat plăcută lui Dumnezeu, atunci dăruieşte-I Lui lucruri de care tu însăţi ai nevoie.

Altfel, dacă aştepţi moartea, cînd de nimic de pe pămînt nu mai poţi avea nevoie, Îi vei oferi lui Hristos ceea ce nu ai putut să iei cu tine. Ci mai bine dăruieşte lui Hristos ceea ce ai acum, cînd eşti vie şi sănătoasă, începe acum să-I dăruieşti Lui ceea ce vrei să păstrezi pentru mine. Maica cea bună a înţeleptei fiice a ascultat dumnezeiescul ei sfat. Iar voind necuratul jude Paschasie să o necinstească pe această Sfîntă fecioară, Lucia nu a primit păcatul acesta nici măcar în gînd.

Ameninţînd-o atunci necuratul că o va lăsa la cheremul gărzilor sale, spre a fi necinstită de ei cu forţa, şi zicîndu-i: După ce aceştia te vor necinsti, Duhul Sfint te va părăsi, va pleca de la tine! Lucia cea pină de har a răspuns: Trupul nu poate fi necinstit fără consimţămîntul minţii. Aşa s-a pregătit pentru moarte Sfînta Muceniţă Lucia, şi aşa şi-a păstrat ea neîntintat sufletul şi trupul, acoperită de harul lui Dumnezeu.

Să luăm aminte la împlinirea prorociilor lui Noe despre urmaşii lui (Facerea 9):

• La cum seminţia lui lafet s-a întins în întreaga lume;

• La cum ei s-au sălăşluit în corturile lui Sem, adică, în Biserică, în cortul duhovnicesc al lui Hristos, care s-a început de la Semiţi, adică de la Evrei.

În noaptea aceea i S-a arătat Domnul şi i-a zis: Eu sînt Dumnezeul lui Avraam, tatăl tău! Nu te teme, că Eu sînt cu tine şi te voi binecuvînta (Facerea 26:24).

Fraţilor, din cele mai îndepărtate timpuri şi pînă astăzi calea pe care au umblat drepţii a fost pururea presărată de spini. De-a lungul tuturor timpurilor drepţii au fost prigoniţi fie de cei care nu au crezut în Dumnezeu, fie de cei care au crezut în El în mod strîmb.

Abel a fost urît de fratele lui Cain; Noe şi Lot au fost urîţi de toţi cei în mijlocul cărora au trăit; iar Avraam, Isaac şi Iacov au fost urîţi de păgîni. Cu toate acestea Dumnezeu nu îi părăseşte pe drepţi, nu îi lasă să păşească singuri pe calea cea plină de spini. Noi vedem aceasta din cuvintele de mai sus: Eu sînt Dumnezeul lui Avraam, tatăl tău! Nu te teme. Isaac a înţeles bine aceste cuvinte adînci. Prin aceste cuvinte, Dumnezeu l-a întărit şi i-a adus aminte de El, i-a adus aminte că nu este singur, înţelesul acestor cuvinte acesta este: Pentru robul Meu credincios Avraam, tatăl tău, te voi binecuvînta şi pe tine, aşa cum l-am păzit pe Avraam printre păgîni te voi păzi şi pe tine.

Iar înţelesul merge şi mai departe: Aşa cum Mi-a fost credincios foarte tatăl tău, Avraam, aşa şi tu să-Mi fii credincios. Isaac a urmat pilda vieţii tatălui lui şi a rămas credincios lui Dumnezeu pururea, în toate împrejurările vieţii lui. Isaac a fost lucrător al pămîntului şi crescător de vite ca şi tatăl lui; el a fost drept şi blînd, neiubitor de ceartă cu oamenii ci dimpotrivă, făcînd poporului mult bine. Iar oamenii i-au zis: Am văzut bine că Domnul este cu tine (Facerea 26:28).

Au fost nevoiţi să recunoască aceasta tocmai acei oameni care mai înainte l-au urît şi l-au prigonit. Iar Isaac a fost învrednicit de marea cinste ca Domnul să fie numit Dumnezeul lui: aşa cum Domnul S-a numit: Dumnezeul lui Avraam, aşa S-a numit El şi: Dumnezeul lui Isaac.

O Stăpîne Doamne Dumnezeul nostru, Cela Ce eşti minunat întru Sfinţii Tăi, adu-Ţi aminte şi de ale noastre nume între numele Sfinţilor şi drepţilor Tăi din Împărăţia Ta cea Cerească,

Căci noi Ţie ne închinăm şi pre Tine Te slăvim în veci, Amin.