Acest glorios Sfînt, prăznuit şi astăzi de popoarele din întreaga lume, a fost unicul fiu al unor oameni de rang înalt şi foarte bogaţi din cetatea Patarelor Lichiei, pe numele lor Theofan şi Nonna. Fiind acesta singurul copil dăruit lor de Domnul, părinţii au întors înzecit lui Dumnezeu bogatul lor dar, închinîndu-l pe fiul lor slujirii Lui celei Sfinte.

Sfîntul Nicolae a învăţat viaţa cea duhovnicească de la unchiul lui, Nicolae, Episcopul Patarelor, şi a fost de acesta tuns întru îngerescul chip la Mînăstirea Noului Sion de unchi întemeiată. După moartea părinţilor, Sfîntul Nicolae a împărţit toată colosala avere moştenită săracilor, nepăstrînd pentru sine absolut nimic. Preot fiind în Patară, el s-a făcut tuturor vestit şi fără să vrea prin a sa milostenie de pomină, pe care o făcea ascunzînd cu grijă fapta cea bună, după cuvîntul Domnului: Să nu ştie stînga ta ce face dreapta ta (Matei 6:3). Închinîndu-se apoi pe sine cu totul singurătăţii şi tăcerii, gîndind să petreacă întru acestea pînă la moarte, a auzit la o vreme un glas din cer care i-a zis: Nicolae, în mijlocul poporului să-ţi săvîrşeşti nevoinţa ta, dacă voieşti să fii încununat de Mine. Îndată după această vestire, şi prin a Domnului minunată purtare de grijă, Sfîntul Nicolae a fost înălţat Arhiepiscop al Mirelor Lichiei.

Milostiv, înţelept şi neînfricat, Sfîntul Nicolae a fost păstorul cel bun al turmei sale. În vremea prigoanelor contra creştinilor declanşate de Diocleţian şi de Maximian, Sfîntul a fost aruncat în temniţă, dar chiar şi de acolo instruia şi învăţa zi şi noapte poporul întru Legea lui Dumnezeu. Sfîntul Nicolae a fost unul dintre Sfinţii Părinţi de la Sinodul întîi a toată lumea de la Niceea, din anul 325, unde, din rîvnă arzătoare pentru adevărul dogmelor credinţei, a mers în mijloc şi l-a lovit întru Numele Domnului cu a lui sfinţită mînă peste necurata lui faţă pe ereticul Arie cel cu nume urît. Pentru aceasta el a fost scos din Sinod şi din scaunul său episcopal pentru o vreme, pînă cînd însuşi Domnul şi Preacurata Lui Maică de Dumnezeu Născătoarea S-au arătat mai multor ierarhi de frunte, descoperindu-le acelora că din poruncă de sus s-a făcut minunată lovirea aceea.

Apărător înflăcărat al adevărului lui Dumnezeu, Marele Sfînt Nicolae a fost pururea neînfricat întru apărarea dreptăţii printre oameni, în două rînduri el a mîntuit de la condamnare nedreaptă la moarte trei bărbaţi. Milostiv, credincios şi iubitor de dreptate, el a umblat prin mijlocul poporului ca un Înger al lui Dumnezeu.

El a fost socotit Sfint de popor chiar din timpul vieţii lui, şi chiar din timpul vieţii lui oamenii chemau cu credinţă numele lui întru necazuri şi se mîntuiau. El venea şi în vis şi aievea înaintea celor care chemau cu credinţă numele lui, şi îi ajuta uşor şi grabnic, fie că aceia se aflau aproape sau foarte departe. Faţa lui strălucea ca faţa lui Moise, simpla lui prezenţă mîngîia şi curăţa poporul, umplîndu-le sufletele de pace, bucurie şi bună voire.

La bătrîneţele lui Sfîntul s-a îmbolnăvit pentru puţină vreme şi, după o viaţă preaplină de nevoinţe aspre şi pline de roadă, s-a strămutat la Domnul spre a se bucura pururea de odihna vederii Feţei Lui, şi spre a ajuta pe mai departe, de acolo, pe credincoşii de pe pămînt cu aceleaşi şi mai bogate neîncetate faceri de bine, spre a Domnului slavă. Sfîntul Mare Dascăl al lumii şi Ierarh Nicolae Episcopul Mirelor Lichiei s-a strămutat la veşnica viaţă în şase zile ale lunii decembrie, din anul 343 după Hristos.

El a fost unchiul Marelui Nicolae al Mirelor Lichiei, cel care l-a învăţat pe el dumnezeiasca viaţă şi l-a hirotonit întru preot.

El a fost torturat bestial pentru credinţa lui creştină de către turci, fiind spînzurat la Smirna pentru mărturisirea lui Hristos, la anul 1657.

Acest bărbat educat întru toată înalta filosofie grecească, Theofil, s-a botezat creştin după ce a citit Sfintele Scripturi şi s-a făcut puternic apărător al adevărului credinţei creştine. Lucrarea lui, Despre Credinţă, ni se păstrează şi astăzi.

El a păstorit Biserica din Antiohia vreme de treisprezece ani şi s-a strămutat la Domnul în anul 181 după întrupare.

Sfinte mărite Părinte Nicolae, Cele patru laturi ale lumii pre tine te slăvesc,

Căci tu eşti apărător al puternicei Credinţe,

Al celei adevărate, în Domnul Dumnezeu.

Tu din leagăn te-ai închinat lui Hristos Domnul,

Din leagăn şi pînă la al tău mormînt;

Pre tine chiar Domnul Dumnezeu te slăveşte,

Pre tine, Sfinte, robul Lui cel bun.

Vestit ai fost tu toată a ta viaţă,

Iar după a ta moarte încă şi mai vestit!

Puternic pe pămînt fost-ai tu, Sfinte,

Dar încă mai puternic, din ceruri, eşti acum!

Tu strălucit-ai cu duhul şi-a inimii curăţie,

Templu ai fost Domnului Celui Viu;

Pentru aceasta lumea pre tine te slăveşte,

O Sfinte Părinte minunate, mereu!

Sfinte Părinte Nicolae slăvite, Tu îi iubeşti pre aceia ce iubesc Hramul tău!

Tu înaintea Tronului Dumnezeiesc pururi Te rogi fierbinte pentru mîntuirea lor!

O Sfinte Părinte Nicolae slăvite, binecuvîntează pururi poporul creştinesc!

Binecuvîntează-ne pururi pre aceia care cu evlavie se roagă ţie şi lui Dumnezeu!

În icoanele care îl închipuie pe Sfîntul Nicolae este reprezentat şi Mîntuitorul Hristos cu Sfînta Evanghelie în mîini, stînd de o parte a lui, iar de cealaltă parte Maica Domnului ţinînd în mîini un omofor arhieresc.

Reprezentarea aceasta are o îndoită semnificaţie istorică: mai întîi este semnificată chemarea Sfîntului Nicolae la treapta arhierească, iar în al doilea rînd este semnificată exonerarea lui de pedeapsa caterisirii care ar fi trebuit să urmeze după confruntarea cu necuratul Arie. Sfîntul Melodie Patriarhul Constantinopolului zice: A văzut într-o noapte Sfîntul Nicolae pre Domnul în slavă, stînd lîngă el şi întinzîndu-i cartea Evangheliei, legată în aur şi în mărgăritare de preţ. Iar de cealaltă parte a văzut pre Maica lui Dumnezeu, care i-a aşezat pe ai săi umeri pallium-ul arhieresc. La scurtă vreme după această vedenie, Sfîntul Ioan Arhiepiscopul Mirelor a murit iar Sfîntul Nicolae a fost ridicat Arhiepiscop al acelei cetăţi. Aceasta a fost o minune.

A doua minune sa întîmplat la vremea Primului Sinod Ecumenic de la Niceea, cînd, văzînd îndărătnicia diavolească şi reaua credinţă cu care Arie refuza şi răstălmăcea cuvintele Sfinţilor Părinţi care voiau să îl oprească prin dezbatere raţională pe acesta de la a mai huli Numele Domnului şi al Preacuratei Sale Maici, Sfîntul Nicolae a păşit şi l-a lovit cu putere pe eretic peste diavoleasca lui faţă.

Sfinţii Părinţi, după canoane, l-au scos pe Sfîntul Nicolae din Sinod şi au ridicat de la el însemenele rangului lui arhieresc. În chiar aceeaşi noapte, mai mulţi Sfinţi Părinţi de frunte ai Sinodului au avut cu toţii, separat, una şi aceeaşi vedenie minunată şi lor înfricoşată: anume L-au văzut pre Domnul stînd de o parte a Sfîntului Nicolae, şi întinzîndu-i cu mîinile Sfînta Evanghelie, iar pe a Sa Preacurată Maică de Dumnezeu Născătoarea stînd de cealaltă parte a lui şi aşezînd pe ai Sfîntului umeri pallium-ul arhieresc, investindu-l iar cu toate insemnele rangului de Arhiepiscop.

Văzînd aceasta cu înspăimîntare acei Sfinţi Sfinţiţi Părinţi, au grăbit şi au întors cu umilinţă Sfîntului Nicolae ceea ce ridicaseră de la el. Ei l-au înconjurat cu respectul adînc al smereniei şi evlaviei care se cuvine unui ales al lui Dumnezeu, şi au arătat că lovirea lui Arie nu a fost gestul mîniei trupeşti şi neînfrînate, ci dimpotrivă, acela al rîvnei de foc pentru adevărul lui Dumnezeu.

Să luăm aminte la căderea în păcat a lui Adam şi a Evei (Facerea 3):

• La cum Dumnezeu l-a blestemat pe şarpe;

• La cum a pedepsit-o pe Eva să nască pruncii în dureri, iar pe Adam să cîştige pîinea amîndurora întru sudoarea feţei lui;

• La cum Domnul a blestemat pămîntul din pricina păcatelor oamenilor;

• La cum El nu a blestemat pămîntul separat, ca pămînt, ci numai întru lucrurile tale - adică pentru păcatele tale.

Fraţilor, toate cele zidite, şi mijloacele prin care Domnul Atotcurat şi fără păcat le-a zidit, sînt atotcurate şi nepăcătoase. Toată făptura lui Dumnezeu este curată şi fără păcat cîtă vreme stă cu faţa către Dumnezeu, cîtă vreme nici se rupe de Dumnezeu, nici se ridică împotriva Lui. Toată făptura de la sine laudă şi preamăreşte pururea pre Domnul, cîtă vreme rămîne curată şi fără de păcat. De aceea cîntă Psalmistul: Toată suflarea să laude pre Domnul! Aliluia! (Psalmul 150:6).

Toată făptura inteligentă a lui Dumnezeu simte că scopul ei natural şi primordial este acela de a Îl lăuda pururea pre Domnul. Dar se întîmplă, fraţilor, să auzim oameni care întreabă: Dacă aşa stau lucrurile, de unde atunci a venit răul în lume? Răspuns: el a venit de la păcat, şi numai de la păcat. Păcatul l-a făcut drac pe îngerul de lumină. Iar dracul s-a făcut de bună voia lui vas necurat al păcatului, după care a grăbit satanic să prefacă întru vase de necurăţie şi pe celelalte făpturi ale lui Dumnezeu. Prin libera lor voinţă au mers şi alţi îngeri împreună cu Satan, facîndu-se de bună voia lor părtaşi cu păcatul lui, şi prefacîndu-se astfel întru diavoli necuraţi; şi pe urmele lui Satan au mers şi protopărinţii noştri, Adam şi soţia lui, Eva. De aici provine amestecul de bine şi de rău care caracterizează întreaga lume zidită.

Cu toate acestea, chiar şi astăzi, ceea ce este de la Dumnezeu în zidire este bun foarte, aşa cum a fost şi în prima zi a Creaţiei. De la păcat a venit otrava, căci cu adevărat otravă este păcatul, otrava cea mai amară de pe pămînt. Iar păcatul a dus la blestem. El a dus la întunecarea minţii omului şi la sălbăticirea întregii zidiri faţă de el; el a dus la răzvrătirea omului însuşi faţă de Dumnezeu.

El l-a înstrăinat pe om de Dumnezeu, l-a înstrăinat pe om şi de semenul lui, l-a înstrăinat de zidire şi a înstrăinat şi zidirea faţă de om. O, fraţilor, tot ceea ce vine de la Dumnezeu este bun foarte, şi tot ceea ce vine de la păcat este rău şi otrăvit. Nici un rău nu există la Domnul, precum nu există nici un rău care să nu fie legat strîns de păcat. Mulţi filozofi au examinat problema esenţei răului, dar din pricina minţilor lor crude ei au tras concluzia că materia este rea şi că răul vine de la materie.

Cu toate acestea, noi creştinii ştim că păcatul este esenţa răului, şi că răul nu are nici un fel de substanţă afară de păcat. Reiese limpede de aici că dacă voim să ne păzim de rele, atunci trebuie să ne păzim cu străşnicie de păcat.

O, Stăpîne Doamne Dumnezeul nostru, Cela Ce eşti Singur fără de păcat, ajută-ne nouă să ne izbăvim de păcat şi de putrejunea păcatului,

Căci noi Ţie ne închinăm şi pre Tine Te slăvim în veci, Amin.