Acest bărbat al lui Dumnezeu şi puternic făcător de minuni s-a numit un al doilea Moise. El s-a născut din părinţi păgîni, dar foarte nobili şi bogaţi. El a studiat înalta filosofie elină şi egipteană cărora, văzîndu-le subţirătatea şi insuficienţa s-a întors către marii dascăli ai creştinilor, de la Alexandria, şi mai ales către Origen, care la acea vreme încă nu căzuse în erezie. Cu Origen el a studiat timp de mai mulţi ani, primind de la el şi Sfîntul Botez. Curat fiind cu trupul şi cu sufletul, el a voit să se închine pe sine cu totul lui Hristos Dumnezeu, şi pentru aceasta sa retras în pustie, unde a petrecut vreme îndelungată întru nevoinţe aspre. Vestea vieţuirii lui Sfinte s-a răspîndit pretutindeni.

Episcopul Fedim al Amasiei a gîndit şi a voit să îl hirotonească pe Grigorie Episcop al Neocezareei. Curat cu inima fiind şi citind gîndul lui Fedim, Sfîntul Grigorie s-a ascuns de la faţa trimişilor lui întru pustia mai dinlăuntru. În cele din urmă, Episcopul Fedim l-a hirotonit pe Grigorie întru episcop într-un chip dumnezeiesc şi ciudat, şi astfel Sfintul Grigorie a fost silit să primească marea răspundere de arhipăstor de suflete. Lui i s-au arătat Preasfînta Născătoare de Dumnezeu şi Sfîntul Ioan Teologul care, la porunca Preasfintei Fecioare, i-a dăruit Sfintului Grigorie cuvintele Simbolului Credinţei, care a păstrat mai apoi numele său. Dar cine poate înşirui toate minunile pe care le-a lucrat acest al doilea Moise?

El avea putere asupra duhurilor necurate, asupra munţilor şi apelor, el a vindecat durerile şi bolile incurabile ale oamenilor, el s-a făcut nevăzut dinaintea prigonitorilor lui, el vedea gîndurile oamenilor şi faptele care aveau să se întîmple. El şi-a încheiat alergarea pămîntească la anul 270, fiind la adînci bătrîneţi.

Cînd a sosit ca episcop la Neocezareea, a aflat acolo doar şaptesprezece suflete creştineşti ce trăiau într-o cetate păgînă. Cînd a ieşit din această viaţă, el a lăsat o Neocezaree creştină, în care păgîni nu mai erau decît şapteseprezce dintre locuitori. El se veseleşte acum în Împărăţia Cerurilor, unde a primit cununa slavei de la Hristos Iisus Domnul nostru.

El a fost ucenicul Sfintului Serghei din Radonej, şi umător lui la stăreţia mînăstirii. Năvălind paginii asupra Rusiei, Sfintul Nikon sa rugat lui Dumnezeu ca să izbăvească poporul cel creştinesc de urgia lor. Atunci i s-a arătat lui Sfîntul Serghei din Radonej, însoţit de Sfinţii Petru şi Alexie (Mitropoliţi ai Moscovei, adormiţi în Domnul), care i-a zis să nu plîngă, căci năvălirea era prin îngăduinţa lui Dumnezeu şi spre binele poporului, că ea avea să treacă iar pacea să vină iar.

Sfîntul Nikon a refăcut Mînăstirea Sfintei Treimi şi a slujit ca pildă de nevoinţe aspre multora dintre fraţi. El s-a săvîrşit către Domnul în şaptesprezece zile ale lunii noiembrie, din anul 1426.

Sfintul Ghenadie a fost monah la Mînăstirea Vatopedi din Sfîntul Munte Athos, unde a avut ascultarea de econom. În vremea cînd Sfîntul Ghenadie a fost economul mînăstirii un butoi gol s-a umplut prin minune cu untdelemn.

Această minune, spun Părinţii, s-a făcut de către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, căreia îi este închinată mînăstirea, şi mai ales de către puterea Sfintei ei icoane care se afla acolo.

Sfîntul Grigorie, Sfînt mare, slăvit,

Făclie aprinsă Bisericii este, şi apărător al Ortodoxiei.

El la Dumnezeu s-a înălţat prin cea prea strîmtă cale,

Prin suferinţă şi lacrimi la Sfinţenie ajungînd.

El pe sine s-a mîntuit şi a ajutat multora.

Prin a vieţii lui icoană, cuvînt puternic şi minuni,

El pe necredincioşi i-a făcut să creadă,

Iară pe cei credincioşi să se sfinţească mai mult.

înaintea lui cerurile erau deschise,

El în ale oamenilor taine limpede citea.

El învăţat a fost prin descoperire de sus,

Lui Sfinţii în vedenie Taina Sfintei Treimi i-au desluşit.

Ei i-au arătat că Dumnezeiasca Treime Una este și Sfîntă,

Iară Hristos Domnul Izvor al Vieţii, ce sufletul Hrăneşte, şi trupul.

Aşa cum rouă curată plină este de a soarelui lumină,

Aşa curatele inimi sălaş cerurilor sînt.

Dumnezeu voind, Sfîntul Grigorie

Curăţit-a noaptea cea fără lună a idolatriei,

Și botezat-a cu miile suflete păgîneşti.

Apoi săvîrşitu-s-a cu pace, întru Hristos Domnul,

Alăturea de Care sade acum în Cer.

O, Sfinte Sfinţite Părinte Grigorie,

Roagă-te lui Hristos Dumnezeu

Ca Sfîntă Biserică de pe pămînt

De toţi potrivnicii să se izbăvească!

Să cugetăm la două incidente din viaţa Sfintului Grigorie, care ne arată nouă cum îi păzeşte Dumnezeu de ispite pe cei ce cred în El. Pe cînd se afla încă la şcoala de fîlosofie de la Alexandria, Sfîntul Grigorie, foarte tînăr fiind, petrecea întru toată curăţenia trupului şi a sufletului, întru care a rămas pînă la sfîrşitul vieţii lui. Întru acest fel de vieţuire petrecînd, el constituia o excepţie între tinerii desfrînaţi ai acelui timp. Pentru aceasta ei îl invidiau şi îl urau. Pentru a-l calomnia şi a îl înjosi, ei au năimit o desfrînată care să le pună lor în aplicare un plan mîrşav.

Astfel, pe cînd Sfîntul Grigorie se afla odată într-o convorbire în piaţa publică, împreună cu nişte filosofi şi învăţaţi eminenţi ei vremii, această femeie necurată s-a apropiat de el şi a început să strige la el în gura mare ca să îi dea plata pentru păcat. Unii dintre cei de faţă s-au scandalizat, în vreme ce alţii s-au mîniat văzînd neobrăzarea femeii, căci toţi ştiau ce fel de viaţă ducea ea, şi ce fel de viaţă ducea Grigorie. Aceştia au încercat să o izgonească pe desfrînată, dar ea a cerut bani cu şi mai mare neobrăzare.

Nevinovatul Grigorie însă, deşi s-a ruşinat de neruşinarea desfrînatei, nu s-a mîniat, nici nu a urît-o, ci a rugat un prieten acolo de faţă să-i dea aceleia banii pe care îi cere, ca aceasta să plece şi să îi lase în linişte. Prietenul s-a supus şi a dat desfrînatei banii. Dar chiar în aceeaşi clipă Dumnezeu a îngăduit diavolului să intre în femeie şi să o chinuiască. Ea a căzut în convulsii la pămînt, chircindu-se, scoţînd urlete înfricoşătoare, scrîşnindu-şi dinţii şi făcînd spume la gură. Văzînd acestea, toţi s-au speriat. Dar Sfîntul Grigorie, ca un mieluşel nevinovat, s-a rugat lui Dumnezeu pentru ea iar nenorocita s-a ridicat de jos, sănătoasă.

Astfel, în loc de umilire, Sfîntul Grigorie a dobîndit o şi mai mare slavă. Iată şi celălalt exemplu: declanşîndu-se una dintre cumplitele prigoane împotriva creştinilor, Sfîntul Grigorie i-a sfătuit pe creştini să se ascundă, ascunzîndu-se şi el însuşi într-un munte, împreună cu diaconul lui. Dar soldaţii imperiali i-au văzut şi i-au urmărit. Cînd aproape să îi prindă, Sfîntul Grigorie s-a rugat lui Dumnezeu pentru ajutor, iar El l-a făcut pe Sfîntul şi pe diaconul lui nevăzuţi înaintea urmăritorilor. Aceştia i-au căutat în zadar, şi s-au întors în cetate deşerţi.

Să luăm aminte la facerea lumii (Facerea 1):

• La cum Dumnezeu a zidit luminătorii, pe cel mare şi pe cel mic, în a patra zi;

• La cum El a zidit soarele ca să fie luminător zilei, şi luna şi stelele, ca să fie luminători nopţii.

Şi Hristos să Se sălăşluiască, prin credinţă, în inimile voastre, înrădăcinaţi şi întemeiaţi fiind în iubire, Ca să puteţi înţelege împreună cu toţi Sfinţii care este lărgimea şi lungimea şi înălţimea şi adîncimea (Efeseni 3:17-18).

Iată roadele credinţei şi iubirii! Iată darurile Împărăteşti pe care Hristos Împăratul le dă celor în ale căror inimi Se sălăşluieşte: anume, înţelegerea tainelor mîntuitoare şi înţelegrea tuturor celor care sînt însemnate pentru viaţa omului. Această înţelegere nu este personală sau excepţională, nici individuală sau nouă.

Ea este în acord cu înţelegerea Sfinţilor, căci cine sînt Sfinţii, dacă nu aceia care s-au îmbogăţit în credinţă şi în iubire? Lor li s-a dăruit înţelegerea tainelor de către Dumnezeu, tocmai în baza credinţei şi iubirii lor. Prin urmare, să punem la încercare înţelegerea noastră pe piatra înţelegerii lor, iar dacă vedem că înţelegerea noastră nu rezistă, şi nu se potriveşte înţelegerii sfinţilor, atunci să cunoaştem că sîntem în greşeală. Dacă însă înţelegerea noastră se potriveşte cu a lor, adică este în armonie cu ea, atunci aceasta înseamnă că Hristos Se află în inimile noastre.

Şi dacă este aşa, atunci vom înţelege şi noi lărgimea iubirii lui Dumnezeu, prin care El îmbrăţişează şi iudeii şi neamurile în planul mîntuirii, şi lungimea Proniei Dumnezeieşti prin care, din vremuri imemoriale, El pregăteşte şi dezvoltă planul de mîntuire al lumii prin Lege, prin Proroci, şi prin lucrarea de multe minuni. Vom înţelege de asemenea adîncimea smereniei lui Hristos, prin care El personal S-a pogorît la iad spre a scoate de acolo sufletele drepţilor, şi vom cunoaşte şi înălţimea Slavei Lui, cu care El S-a încununat ca om după ce Şi-a săvîrşit lucrarea Lui mîntuitoare pe pămînt. Lărgimea şi lungimea şi adîncimea şi înălţimea sînt braţele Crucii lui Hristos: ele îmbrăţişează totul, lămuresc totul, cheamă la Domnul pe toţi, arată milă tuturor, îi înalţă pe toţi.

O, Stăpîne Doamne Iisuse Hristoase, Cela Ce eşti Iisus al nostru Preadulce, miluieşte-ne şi ne mîntuieşte pre noi.

Căci numai Ţie se cuvine toată slava şi mulţumita în veci, Amin.