Sfîntul Apostol Filip s-a născut la Bethsaida, lîngă Marea Galileii, asemenea Sfinţilor Apostoli Petru şi Andrei.

Cunoscînd bine Sfintele Scripturi, Filip a răspuns imediat chemării Domnului Hristos şi I-a urmat Lui (Ioan 1:43). După Pogorîrea Sfîntului Duh, Filip a propovăduit Evanghelia cu rîvnă prin toate ţinuturile Asiei şi Greciei. În Grecia iudeii au vrut să-l omoare, dar Domnul l-a păzit cu puterea Lui minunată. Astfel, un arhiereu al iudeilor care s-a repezit cu pumnii la Sfîntul Filip a orbit pe dată iar pielea i s-a înnegrit cu totul. Apoi s-a făcut cutremur mare, pămîntul s-a deschis şi l-a înghiţit pe necuratul prigonitor al lui Filip.

Prin Sfîntul Apostol Filip s-au arătat multe minuni mari, mai ales întru vindecarea bolilor cumplite şi incurabile, pentru care mulţi păgîni au crezut în Hristos. În cetatea frigiană Hierapolis Sfîntul Filip a propovăduit Cuvîntul lui Dumnezeu împreună cu sora lui după trup, Mariamna, cu Sfîntul Ioan Teologul şi cu Sfîntul Apostol Vartolomeu. În cetatea aceasta se afla un balaur înfricoşat la care păgînii se închinau ca la un dumnezeu. Dar Apostolul lui Hristos Filip a omorît acel balaur cu rugăciunea, ca şi cu o lance. De aceea însă a şi fost urît de moarte de acei păgîni cu minţi şi inimi întunecate. Aceştia l-au apucat pe Sfîntul Filip şi l-au răstignit de un copac cu capul în jos, făcîndu-i asemenea şi Sfîntului Vartolomeu.

Atunci s-a deschis pămîntul şi l-a înghiţit pe necuratul lor jude, şi mulţi dintre păgînii împreună cu el. De spaimă poporul a alergat să-i dezlege de pe cruci pe cei răstigniţi, însă viu nu l-au mai găsit decît pe Sfîntul Vartolomeu. Sfîntul Apostol Filip deja murise. Atunci, Sfîntul Apostol Vartolomeu l-a sfinţit pe Stachys arhiereu acelei cetăţi, pentru creştinii pe care îi cîştigase şi botezase acolo, împreună cu Sfîntul Apostol Filip. Stachys fusese unul dintre păgîni, orb de patruzeci de ani.

Sfinţii Filip şi Vartolomeu îl vindecaseră cu rugăciunea, dăruindu-i apoi Sfîntul Botez. Sfintele moaşte ale Sfîntului Apostol Filip au fost mutate după vreme la Roma. Acest minunat Apostol al lui Hristos a luat mucenicia la anul 86 de la întrupare, sub domnia împăratului Dometian.

Tatăl Sfîntului Grigorie Palamas a fost un demnitar de frunte la curtea împăratului Andronic al doilea Paleolog. Odată studiile seculare încheiate strălucit, excepţional de înzestratul Grigorie nu a voit să intre în diplomaţia imperială, la care îl îndrumau naşterea, educaţia şi geniul, ci a voit mai degrabă să se retragă la Sfîntul Munte Athos şi să se îmbrace întru îngerescul chip. El s-a nevoit întru cele mai aspre nevoinţe călugăreşti la Mînăsitrea Vatopedi şi la Marea Lavră.

El a dat timp de douăzeci de ani lupte cu ereticul Barlaam (fiara calabreză, după cum îl numeşte Sinaxarul Duminicii a doua din Sfîntul şi Marele Post), învingîndu-l la urmă desăvîrşit. El a fost sfinţit Mitropolit al Tesalonicului la anul 1347. Biserica lui Hristos îl proslăveşte pe el ca mare nevoitor, mare teolog, mare ierarh şi mare făcător de minuni. Lui i s-au arătat la timpuri diferite Preasfînta Născătoare de Dumnezeu, Sfîntul Ioan Teologul, Sfîntul Dimitrie, Sfîntul Antonie cel Mare, Sfîntul Ioan Gură de Aur şi Îngerii lui Dumnezeu.

El a păstorit Biserica lui Dumnezeu de la Tesalonic timp de treisprezece ani, dintre care unul l-a petrecut în Asia, ca prizonier al turcilor sarazini. El s-a săvîrşit cu pace către Domnul la anul 1360, şi s-a strămutat la locaşurile neîmbătrînitoare ale Împărăţiei Cereşti. Sfintele lui moaşte odihnesc la Tesalonic, într-o slăvită Biserică închinată lui.

El a fost de neam slav, probabil sîrb din ţinutul Skopiie. Numele lui slavon a fost Upravda, care însemnează dreptate, adevăr. El i-a urmat la tron unchiului lui, Iustin, la anul 527.

Măreţia acestui împărat constă din legătura lui inseparabilă cu evlavia ortodoxă. El a fost un bărbat adînc credincios, şi toată viaţa lui şi-a trăit-o în conformitate cu credinţa. În timpul Sfîntului şi Marelui Post el nu gusta nici pîine nici vin ci se mulţumea doar cu legume şi cu apă, o dată la două zile. El a dat război nemilos barbarilor de la Dunăre, care aveau drăcescul obicei de a castra pe cei care le cădeau prizonieri. Acest singur detaliu este de natură să arate nobleţea umană a acestui împărat.

Domnia împăratului Iustinian a fost binecuvîntată de Dumnezeu, care l-a încununat cu biruinţă în războaie şi cu slavă în toate lucrările pe care le-a întreprins. El a zidit nenumărate Biserici slăvite, între care ca un diamant de mult preţ străluceşte Aghia Sofia de la Constantinopol (Biserică închinată lui Hristos, Dumnezeiasca înţelepciune a lui Dumnezeu). El a dispus compilarea şi îndreptarea Legilor Romane (faimosul Cod al lui lustinian), adăugînd acestui corpus legi stricte împotriva imoralităţii şi desfrîului, alcătuite de el însuşi.

El a urmărit şi a verificat personal acest Cod. El a alcătuit cîntarea liturgică Unule Născut Fiule şi Cuvinte al lui Dumnezeu, care se cîntă în Biserică la Sfînta şi Dumnezeiasca Liturghie fără întrerupere din vremea lui, de la anul 536. El a convocat Sinodul al cincilea a Toată Lumea de la Constantinopol, la anul 553. El a adormit cu pace la vîrsta de optzeci de ani, strămutîndu-se la locaşurile Împărăţiei Cereşti a lui Hristos Domnul nostru.

Marele lustinian, slăvitul,

Cavaler al Crucii este şi Ortodox împărat.

El ctitorul Sfintei Sofia este, înţelepciunea lui Dumnezeu,

Giuvaer Sfînt la temelia Eternităţii.

Aghia Sofia un alt soare este

Spre luminare neamurilor de oameni ce vor urma pe pămînt;

Ea Biserică spre slăvirea lui Dumnezeu Cuvîntul este,

Şi a frumuseţii înţelepciunii lui Dumnezeu,

Ce în El s-a-ntrupat.

Ea loc al cunoaşterii Împărăţiei Domnului este,

A înălţimii ei negîndite, şi adîncimii,

A necuprinsei adîncimi, şi a lărgimii,

A lăţimii şi lungimii ei, fără de sfîrşit.

A împăratului lustinian imperială coroană

Stălucea ca soarele în miezul zilei, pe cer.

Astfel strălucea a robului lui Dumnezeu Coroană,

El sub soare fost-a cel mai înţelept.

El cu puterea covîrşitu-i-a pe cei mai puternici,

Iar cu credinţa, pe cei mai credincioşi.

O Sfinte împărate lustiniane,

Ale tale Biserici nu-mbătrînesc nicicînd!

A ta Ortodoxă Credinţă străluceşte şi azi lumii,

Cu stălucirea Ortodoxiei Celui Unul Hristos!

O Sfinte împărate lustiniane,

Roagă-te lui Dumnezeu ca Ortodoxia

Să biruiască în veci!

Sfîntul Grigorie Palamas şi-a edificat mare parte a învăţăturilor lui de credinţă prin descoperire dumnezeiască. După ce a petrecut trei ani ca zăvorît într-o chilie de la Marea Lavră, lui i s-a arătat că trebuie să iasă printre oameni şi să le împărtăşească şi lor din cunoaşterea şi trăirea lui astfel dobîndite, spre mîntuire. Dumnezeu i-a descoperit lui aceasta printr-o vedenie minunată: într-o zi, ca şi cînd ar fi fost printr-un somn uşor, Sfîntul Grigorie sa văzut pe sine ţinînd în mîini un vas plin cu lapte, pînă la revărsare. Încet acest lapte s-a prefăcut în vin, care s-a revărsat peste marginea vasului, udînd mîinile şi veşmintele Sfîntului. Apoi un tînăr luminos i s-a arătat lui şi i-a zis: De ce nu mergi să dai şi altora din această băutură minunată pe care iată, o risipeşti în zadar, cu atîta nebăgare de seamă? Au nu vezi că acesta darul harului lui Dumnezeu este?

Atunci Sfîntul Grigorie a zis: Dar dacă nimeni în zilele acestea nu mai doreşte această băutură, cui i-o voi duce atunci? Tînărul a răspuns şi i-a zis: Fie dacă şi puţini sînt aceia, fie şi dacă nu sînt deloc, tu ţinut eşti să-ţi împlineşti datoria şi să nu te porţi cu nebăgare de seamă cu darul lui Dumnezeu. Sfîntul Grigorie a tîlcuit că laptele este cunoştinţa vieţuirii drepte şi cu frică de Dumnezeu a poporului, iar vinul, învăţăturile cele dogmatice.

Cînd Sfîntul Grigorie Palamas s-a retras într-un al doilea rînd în tăcerea mînăstirii, aceea a fost vremea în care a redactat Principiile Ortodoxiei. În ajunul praznicului Sfîntului Antonie cel Mare, monahii i-au vestit începerea slujbei privegherii de toată noaptea, dar Sfîntul a rămas scriind la chilie pînă cînd toţi fraţii au plecat la Biserică.

Sfîntul Antonie cel Mare atunci i s-a arătat lui şi i-a zis: Bună este desăvîrşita linişte, dar uneori de trebuinţă este să fii şi cu fraţii. Bine înţelegînd vedenia dăruită lui de Domnul, Sfîntul Grigorie a intrat grabnic în Sfînta Biserică, spre bucuria cea mare a obştii fraţilor.

Să luăm aminte la minunata zidire a luminii (Facerea I):

• La cum deasupra pămîntului netocmit şi gol domnea întunericul;

• La cum Dumnezeu a zis: Să fie lumină! Şi a fost lumină. (Facerea 1:3).

• La cum a despărţit Dumnezeu întunericul de lumină, iar lumina a numit-o zi, iar întunericul, noapte.

.. eu, Pavel, întemniţatul lui Iisus Hristos pentru voi, neamurile (Efeseni 3:1).

Fraţilor, Apostolul lui Hristos se numeşte pe sine întemniţatul lui Hristos. Dar cum să fie un Apostol întemniţat? Oare întemniţatul nu este un om care zace legat în lanţuri? Da, cu adevărat. Legat este şi Apostolul, legat atît de strîns cu lanţul iubirii Domnului Hristos încît el afirmă că nici o altă înlănţuire de pe pămînt nu se poate compara cu ea.

Apostolul are mintea legată atît de tare de Hristos încît el nu mai poate gîndi la nimic altceva decît la Hristos Domnul. Apostolul are voinţa atît de strîns legată de Domnul Hristos, încît, în esenţă, el nici nu mai are o voie a lui proprie, ci toată voia lui o a supus-o cu desăvîrşire Domnului. Astfel, el iubeşte ceea ce iubeşte Hristos, gîndeşte ceea ce gîndeşte Hristos, şi lucrează ceea ce voieşte Hristos.

Oare nu întemniţare se cheamă aceasta? O, fericită întemniţare, care spre negrăită slavă este, nicicum spre ruşine, şi spre mîntuirea sufletului şi trupului este, nicicum spre pieire! Astfel, Hristos este Domn cu desăvîrşire al vieţii Apostolului, atît înlăuntru, cît şi în afară. Căci şi în afară şi înlăuntru Hristos îi îngăduie ispita; şi în afară şi înlăuntru, El îi descoperă minunile Purtării Lui de Grijă; şi în afară şi înlăuntru, El îl conduce spre binele cel mai desăvîrşit şi mai mare spre a lui mîntuire, şi spre mîntuirea multora.

Fraţilor, să ne încredinţăm şi noi pe noi înşine Domnului Iisus Hristos şi Sfîntului Apostolului Lui, şi atunci vieţile noastre se vor afla în cele mai bune mîini, şi pe cea mai bună cale.

O Stăpîne Doamne Iisuse Hristoase Dumnezeul nostru minunat şi slăvit, leagă de Tine vieţile noastre şi ne întemniţează pre noi întru Tine întru vecii vecilor ambelor lumi.

Căci numai Ţie se cuvine pururi toată mulţumita şi slava, Amin.