Sfîntul Ioan cel Milostiv s-a născut în insula Cipru. Tatăl lui a fost Principele Epifanie. Ioan a fost crescut întru toată rînduiala şi evlavia credinţei creştine din cea mai fragedă pruncie. Voind părinţii lui, el sa căsătorit şi a avut copii. Dar prin voia mai mare şi purtarea de grijă a lui Dumnezeu, şi soţia şi copiii lui toţi s-au săvîrşit după o vreme către Domnul. Sfîntul Ioan a fost vestit pentru blîndeţea şi milostivirea lui, de aceea a şi fost ridicat de popor, cu o inimă şi cu o gură, ca să fie Patriarh al Alexandriei sub domnia împăratului Heraclius.

El a păstorit Biserica din Alexandria timp de zece ani ca păstorul cel bun care îşi pune sufletul pentru oile sale, păzindu-le de păgîni şi de eretici. El a fost tuturor pildă de blîndeţe, milostenie, şi dragoste de oameni. El a zis: De voiţi să fiţi de neam nobil, nu căutaţi aceasta în nobleţea sîngelui sau a averii, ci în nobleţea virtuţii, căci numai aceea este adevărată.

Deşi toţi Sfinţii lui Dumnezeu au fost bogaţi în virtutea milostivirii, Sfîntul Ioan cel Milostiv a strălucit covîrşitor prin ea, dedicîndu-şi cu totul viaţa acestei dumnezeieşti virtuţi. Săvîrşind odată Sfînta Liturghie, şi purtînd în minte cuvîntul lui Hristos: Deci, dacă îţi vei aduce darul tău la altar şi acolo îţi vei aduce aminte că fratele tău are ceva împotriva ta, Lasă darul tău acolo, înaintea altarului, si mergi întîi şi împacă-te cu fratele tău si apoi, venind, adu darul tău (Matei 5:23-34), Sfîntul Patriarh şi-a amintit că unul dintre clericii lui avea o supărare împotriva lui. De aceea el îndată a aşezat pe Masă Sfintele Daruri, s-a apropiat de acel preot, şi punîndu-i metanie, i-a cerut cu lacrimi să îl ierte. Numai după ce preotul acela l-a iertat s-a întors Sfîntul la Masa Sfintei Jertfe.

Altă dată, pe cînd se îndrepta către Biserica Sfinţilor Chir şi Ioan, i-a ieşit în cale o văduvă săracă care l-a ţinut mult, povestindu-i în amănunt necazurile ei. Însoţitorii Patriarhului deja se plictisiseră de plîngerea femeii, şi l-au îndemnat pe Patriarh să grăbească la Biserică spre începerea Sfintei slujbe, arătîndu-i că o poate asculta pe văduvă şi după aceea. Dar Sfîntul Ioan cel Milostiv le-a zis: Şi cum credeţi voi că mă va asculta Dumnezeu pe mine de nu o voi asculta eu mai întîi pe femeia aceasta? Sfîntul nu a plecat pînă cînd nu a ascultat durerea femeii pînă la capăt.

Atacînd persanii Egiptul, Sfîntul Ioan a urcat într-o corabie spre a se refugia înapoi spre patria lui. Dar în timpul călătoriei el s-a îmbolnăvit, şi ajungînd în Cipru, locul naşterii lui, s-a săvîrşit către Domnul, anul fiind 620. Sfintele lui moaşte făcătoare de minuni au fost mai apoi mutate la Constantinopol, apoi la Budapesta, iar la urmă la Presburg.

Ahia a prorocit cu o mie de ani mai înainte de întruparea Mîntuitorului Hristos. El i-a prorocit lui Ieroboam, sluga lui Solomon, că lui îi va da Dumnezeu să domnească peste zece dintre triburile lui Israel.

El mai întîi a fost prefectul slăvitei cetăţi a Constantinopolului. El a fost bărbat căsătorit şi a avut copii, un fiu, şi o fiică. Dar scîrbindu-se cu totul de ticăloşia şi deşertăciunea capitalei şi sfătuindu-se cu soţia lui, ei au hotărît amîndoi să se lepede cu desăvîrşire de lume şi să meargă la pustie, ceea ce au şi făcut. Astfel, soţia şi fiica au mers la o mînăstire din Egipt, iar Nil şi fiul lui, Theodul, s-au retras la Muntele Sinai. Sfîntul Preacuvios Nil s-a nevoit întru toate călugăreştile nevoinţe timp de şaizeci de ani încheiaţi. El a scris minunate cărţi despre viaţa de isihie.

El s-a săvîrşit cu pace către Domnul cam pe la anul 450, în anul al optzecilea al vieţii lui pe pămînt, strămutîndu-se la viaţa fericită a Împărăţiei Cereşti. Iată unul dintre cuvintele lui: Patimile trupeşti pornesc din poftele cele trupeşti, iar contra acestora se luptă cu înfrînarea; iar patimile sufleteşti pornesc din poftele cele sufleteşti, iar contra lor se luptă cu rugăciunea.

Acest Sfînt Nil s-a născut la Morea. Fiind ieromonah, el a mers împreună cu unchiul lui la Sfîntul Munte Athos, şi acolo s-a nevoit pînă la capătul zilelor lui ca zăvorit la un loc muntos şi pustiu ce se numea Pietrele Sfinte. Săvîrşindu-se el către Domnul, din Sfintele lui moaşte a izvorît şuvoi de mir, care curgea din vîrful acelui munte şi se vărsa în mare. Acesta minune nemaivăzută a adus la acel loc oameni greu bolnavi de pretutindeni.

Mulţimea lor atît de mult a tulburat liniştea unuia dintre ucenicii Sfîntului Nil, încît, rugîngu-se acesta Sfîntului, mirul a încetat pe dată să mai curgă. Sfîntul Nil Izvorîtorul de Mir a fost unul dintre marii asceţi ai lumii, asemenea marilor Sfinţi pustnici şi făcători de minuni din primele veacuri creştine. El s-a săvîrşit către Domnul în veacul al şaptesprezecelea.

Sfîntul Nil Sinaitul monahilor a grăit:

Pururea în inimă Numele lui Iisus să aveţi!

Invăţaţi-vă inima cu curăţia,

Iar trupul vi-l stăpîniţi cu înfrînarea.

Pe nedrept clevetiţi, înduraţi clevetirea,

Şi-aşa clevetitorul va fi cel rănit.

Văzînd păcătosul cum vine să vă facă rău,

Să plîngeţi pentru el, căci calea lui

Spre Judecata veşnică se-ndreaptă.

Dacă rele veţi răbda, de folos vă vor fi ele vouă,

Căci ele sînt spinii din care cresc trandafiri.

Rugîndu-vă lui Dumnezeu, nu cereţi lucruri plăcute,

Ci cele de folos pentru al vostru suflet nemuritor!

Nu vă temeţi de moarte, de ea fiţi gata pururi,

De Îngeri mai întîi vă ruşinaţi, şi apoi de oameni.

Nu căutaţi ispita, ci vă feriţi de ea.

Dar de vă urmăreşte, luptaţi cu ea viteaz.

Cel care-ades cu Trupul Domnului se-mpărtăşeşte,

Î-l are pre Hristos Locuitor în el.

Cu oamenii arar grăiţi, nu multe,

Iară cu Domnul grăiţi ades, şi mult.

Astfel povăţuit-a Nil Sfîntul pre monahii,

Cu cuvîntul şi cu pilda vieţii lui.

Multor bărbaţi şi femei Sfinte li s-a descoperit mai dinainte ceasul ieşirii sufletului lor din trup, pentru care ei mulţumeau lui Dumnezeu, putîndu-se pregăti mai bine.

Acesta este un dar minunat al cerului, dar cum noi nu putem avea îndrăzneala să credem că negreşit îl vom primi, noi avem nevoie ca zilnic să ne pocăim adînc de păcatele noastre şi să ne rugăm pentru sfîrşit bun vieţii noastre. Căci poate de la faţa oamenilor ne mai putem ascunde, însă de la faţa lui Dumnezeu, nu.

Cînd Sfîntul Ioan cel Milostiv a părăsit Egiptul înaintea persanilor, lui i s-a arătat în corabie un bărbat strălucitor purtînd sceptru de aur, care i-a zis: Împăratul împăraţilor te cheamă la Sine! Sfîntul Ioan cel Milostiv a înţeles ce înseamnă aceste cuvinte şi a început să se pregătească pentru ieşirea lui, care s-a întîmplat la scurt timp după aceea.

Sfîntul Ştefan de la Deceani avea mare evlavie la Sfîntul Nicolae al Mirelor Lichiei, Făcătorul de Minuni, care adesea i se arăta lui. El i s-a arătat şi mai înainte de sfîrşitul lui, şi i-a zis: Ştefane, pregăteşte-te de ieşire, căci curînd ai a sta înaintea feţei Domnului Dumnezeu!

Amîndoi aceşti Sfinţi, Ioan cel Milostiv, şi Ştefan de la Deceani, au avut în comun marea lor blîndeţe şi milostivire, în pofida imenselor averi pe care Sfîntul Ioan cel Milostiv le avea la dispoziţia lui ca Patriarh al Alexandriei. Ca avere personală, la moartea lui, el nu a avut în posesie decît o treime de dinar, pe care şi pe aceea a lăsat-o prin testament săracilor. Pe cînd se afla consemnat în recluziune aspră la Mînăstirea Pantocrator din Constantinopol, un nobil sîrb i-a trimis în taină Sfîntului Ştefan de la Deceani o foarte importantă cantitate de aur.

Emisarului, Sfîntul Ştefan i-a zis: Îi mulţumesc mult acestui nobil domn pentru dragostea lui, dar mi-ar face bucurie mai mare dacă ar împărţi aceşti bani destinaţi mie, săracilor.

Să luăm aminte la vitejia Sfîntului Apostol Pavel (Fapte 28):

• La cum el a stat timp de doi ani în lanţuri, la Roma;

• La cum el a propovăduit fără frică Evanghelia păgînilor şi iudeilor, netemîndu-se de nimeni;

• La cum nici lanţurile în care a fost tot timpul legat, nici temniţa şi nici moartea nu l-au întors de la propovăduirea Sfintei Evanghelii.

Deci, dar, nu mai sînteţi străini şi locuitori vremelnici, ci sînteţi împreună-cetăţeni cu Sfinţii şi casnici ai lui Dumnezeu (Efeseni 2:19).

Mai înainte de întruparea Domnului Iisus Hristos, se părea că doar iudeii sînt aproape de Dumnezeu, şi că păgînii sînt pentru totdeauna departe de El. În realitate însă şi iudeii şi păgînii erau deopotrivă străini de Dumnezeu şi de adevărata închinare faţă de El.

Astfel, venind (Domnul Hristos pe pămînt), a binevestit pace, vouă celor de departe, şi pace celor de aproape (Efeseni 2:17) iar prin aceasta, i-a adus şi pe iudei şi pe păgîni la apropierea către Tatăl, într-un Duh (Efeseni 2:18). În cadrul noii zidiri a omului celui nou, adică a Bisericii lui Dumnezeu pe pămînt, Duhul este unul; şi oricine intră în Biserica lui Dumnezeu primeşte pe Duhul, astfel încît oricît de mulţi noi membri s-ar adăuga la Sfînta Biserică, ei cu toţii se împărtăşesc de Acelaşi şi Unul Duh Sfînt al lui Dumnezeu; şi indiferent cît de multe naţiuni, popoare sau rase se adaugă Bisericii lui Dumnezeu, Duhul de ele astfel primit nu Se schimbă, ci rămîne de-a pururi Acelaşi, Unul, Sfînt şi Neschimbat.

De aceea nu sînt cei dintre neamuri străini şi locuitori vremelnici în Biserică, ci sînt împreună-cetăţeni cu Sfinţii şi casnici ai lui Dumnezeu, ca şi toţi ceilalţi membri ai Sfintei Biserici. Căci Biserica se întemeiază pe sfinţenie, iar piatra ei unghiulară este Sfîntul sfinţilor şi Cel mai presus de toţi Sfinţii, şi prin urmare potrivit dumnezeiescului plan, toţi membrii s-ar cuveni să fie Sfinţi. Sfinţi se şi numesc toţi cei care, mai înainte de întruparea lui Hristos, L-au aşteptat pe El şi au nădăjduit în El, şi toţi cei care, după Sfîntă întruparea Lui, L-au recunoscut pe El ca Dumnezeu, Fiu al lui Dumnezeu, Mîntuitor, Răscumpărător, învietor din morţi şi Judecător.

Păcatul alienează şi înstrăinează pe om de Dumnezeu, dar prin Domnul Hristos Iisus alienarea şi despărţirea de Dumnezeu se desfiinţează, şi toţi credincioşii, fie ei iudei sau păgîni, se fac casnici ai casei lui Dumnezeu, de către Domnul Iisus Hristos şi prin El. O, fraţilor, Domnul Iisus Hristos ne-a dăruit nouă ceva mai scump şi mai măreţ decît însăşi viaţa: El ne-a dăruit pacea şi prietenia cu Dumnezeu, iar această pace Sfîntă este mai mare şi mai nepreţuită decît orice viaţă, oricît de bogată, dar petrecută în înstrăinare faţă de Dumnezeu.

O Stăpîne Doamne Iisuse Hristoase, Cela Ce eşti Făcătorul Păcii şi Dătătorul de Pace, ţine-ne pre noi pînă la sfîrşit întru pacea cu Domnul,

Căci Ţie se cuvine toată slava şi mulţumita în veci, Amin.