Sfîntul Ieron s-a născut în Tyana Capadociei dintr-o mamă foarte îmbunătăţită, pe nume Stratonika, care a fost oarbă. Fiul Ieron la rîndul lui a fost plin de rîvna Sfintei Credinţe creştine, slujindu-şi mama cea oarbă cu desăvîrşită dragoste de fiu. El din două motive nu a voit să intre în serviciul militar, ţinînd piept şi alungîndu-i pe cei trimişi să îl recruteze, în primul rind cu nici un chip nu voia să-şi abandoneze mama, cea lipsită de lumina ochilor, iar în al doilea rînd pentru el era inacceptabilă condiţia pusă soldaţilor imperiali, aceea de a aduce necurate jertfe idolilor. În cele din urmă însă Ieron a fost arestat, împreună cu alţi Creştini. Ei cu toţii au fost duşi înaintea eparhului cetăţii Melitene.

Pe cînd încă se aflau pe drum, un bărbat în veşmînt strălucitor s-a arătat înaintea lui Ieron într-o noapte şi i-a zis: Iată, Ierone, îţi vestesc ţie mîntuire: tu în armata stricăciosului împărat nicicum vei lupta, ci vei alerga în lupta Împăratului Celui fără de moarte, pe care bine săvîrşindu-o, vei fi încununat de Acela cu cununile nepieritoarei slave. La vederea şi auzul acestei tainice vedenii şi auziri, inima lui Ieron s-a umplut de bucurie negrăită. La Melitene ei au fost aruncaţi în temniţă.

Acolo Ieron, ca un zilot, i-a întărit cu duhul şi cu Credinţa pe toţi închişii creştini, înflăcărîndu-le sufletele, astfel încît nici unul să nu cedeze, ci să reziste cu toţii spre slava lui Dumnezeu şi neîndoielnica dobîndire a Împărăţiei. Cu toţii au mărturisit pînă la sînge credinţa lor în Hristos, afară de unul. Acest unul a fost chiar rudenia lui Ieron, Victor, care a căzut de la Hristos. Torţionarii i-au tăiat mîna lui Ieron, apoi l-au biciuit şi l-au torturat bestial, tăindu-i la sfîrşit capul. Mergînd la locul de ucidere, cei treizeci şi trei de mucenici au cîntat Psalmul: Fericiţi cei fără prihană în cale, care umblă în Legea Domnului (Psalmul 118:1).

Iată numele celor care împreună cu Ieron s-au scris în Cartea Vieţii: Isihie, Nicandru, Athanasie, Mamas, Varahia, Callinic, Theoghen, Nikon, Longhin, Theodor, Valerius, Xanthius, Theodul, Callimah, Eugen, Theodoh, Ostrichius, Epifanie, Maximian, Duchitius, Claudian, Theofil, Gigantius, Dorotei, Theodot, Castrichius, Anicletus, Themilius, Eutihie, Ilarion, Diodotus şi Amonitus. Un bărbat pe nume Hrisant a cumpărat cu aur capul Sfîntului Mucenic Ieron şi l-a îngropat cu cinste, înălţînd mai după aceea şi o Sfîntă Biserică purtînd Sfînt hramul lui. Mîna tăiată a mucenicului a fost dusă maicii lui celei oarbe, Stratonika. Sfîntul Ieron şi cei împreună cu dînsul sau încununat cu cununa veşnicei slave a lui Hristos la anul 298.

Fecioara Thessalonika a fost fiica unui preot păgîn, pe nume Cleon, care era foarte bogat. Din pricina neclintitei ei credinţe în Hristos, tatăl ei a izgonit-o din casă şi din cetate.

Doi cetăţeni de frunte ai oraşului, pe nume Auct şi Tavrion, l-au înfierat pe Cleon pentru fapta lui mîrşavă, pentru a-şi fi dat astfel la chin greu propria fiică. Atunci idolescul popă i-a denunţat pe cei doi cetăţeni, sub acuza că sînt creştini. Ei au fost torturaţi bestial şi decapitaţi pentru credinţa lor în Hristos.

Thessalonika a fost prinsă, torturată şi ucisă şi ea. Cei trei au luat mucenicia în oraşul macedonean Amfipoli, care se afla în apropiere de Kavala de astăzi. Astfel, prin mucenicia lor, aceşti trei Sfinţi s-au învrednicit Împărăţiei celei Nepieritoare a lui Hristos Domnul.

La ceasul naşterii lui casa în care s-a născut s-a umlut de lumină cerească. Mai apoi Lazăr şi-a părăsit satul lui din Magnesia şi a mers la Ierusalim, să cerceteze Locurile Sfinte, spre mîntuirea sufletului lui.

Acolo el a fost tuns monah în Mînăstirea Sfîntului Sava cel Sfinţit. După zece ani de nevoinţe în acea Sfîntă mînăstire, Preacuviosul Lazăr a mers şi s-a sălăşluit, în urma unei vedenii dumnezeieşti, la Muntele Galisiului (în apropiere de Efes), unde s-a nevoit pînă la moarte întru aspre nevoinţe călugăreşi, ca stîlpnic.

Sfîntul Preacuvios Lazăr a fost mare făcător de minuni, şi în timpul vieţii, şi după fericita lui adormire. Împăratul Constantin Monomahul avea o adîncă evlavie faţă de acest mare nevoitor. Ajungînd la vîrsta bătrîneţilor, Sfîntul Precuvios Lazăr s-a săvîrşit către Domnul, la finele veacului al unsprezecelea.

Palate ciudate închisorile sînt!

În închisoare aflîndu-se, Sfîntul Ieron grăit-a:

Fraţilor mei, la număr de treizeci,

De Cuvîntul Domnului noi să ne ţinem tari!

Noi de a Lui Lege să ne ţinem tari,

De a Lui Lege şi al Lui Cuvînt.

Iată balaurul morţii dintru început ne vînează,

El capul şi-a scos faţă de noi acum.

El cu ochii otrăviţi acum ne vînează,

Astfel încît, pe rînd, noi să cădem în iad.

Să nu cădem, fraţilor mei, noi, credincioşii!

O, nu lepădaţi cuvîntul meu smerit!

Ţineţi minte: minciună şuieră ăst şarpe,

Mai repede spulberată decît praful din drum.

Ci noi cu vitejie să îndurăm toate:

Să nu ne vindem duhul pe putredul trup:

Căci astăzi sau mîine oricum vom pieri,

Şi toate au a merge la înfricoşatul Judeţ.

Fericiţi vom fi noi cînd cu veselie, fără de ruşine,

Către faţa Domnului nostru vom putea privi!

Cu atît mai mare fi-va a noastră bucurie

Cînd şi mucenicesc sînge putea-vom arăta!

Scump va fi Domnului al nostru mucenicesc sînge,

Lui, Care pe al Său pentru noi L-a dat!

Scumpe îi vor fi Lui rănirile noastre,

Ce pentru-al Lui Nume noi le-am îndurat!

Fraţii mei iubiţi, de tari ne vom ţine,

Noi cu Domnul Slavei vii vom fi în veci!

Există în viaţa omului momente decisive, de care atîrnă fie viaţa fie moartea lui. Noi nu ştim cînd ne va suna şi nouă în viaţă un atare ceas, el poate suna chiar şi astăzi, de aceea noi trebuie să fim pururi treji.

Sfîntul Mucenic Ieron a fost arestat împreună cu Victor, rudenia lui de sînge. În ajunul zilei cînd urma să fie scos la bestialele torturi, Victor, înficoşat, a mers la temnicer şi i-a cerut să îl şteargă de pe lista celor condamnaţi, dăruindu-i în schimb toate proprietăţile lui.

Temnicerul a făcut aşa. Dar ajungînd la casa lui Victor a murit, în împrejurări naturale, chiar la ceasul în care Sfîntul Mucenic Ieron era ucis în chinuri, pentru Hristos, împreună cu ceilalţi. Astfel a pierdut Victor zadarnic, la ceasul cel de cumpănă, totul: căci el viaţa tot şi-a pierdut-o, şi cu ea şi trupeştile averi împreună cu prietenii toţi; dar mai ales el a pierdut veşnicia. El a ratat adică şi cerul şi pămîntul. În acelaşi ceas decisiv, însă, Sfîntul Ieron a cîştigat totul. Căci nimeni nu s-a luptat să obţină trupul lui Victor, pe cînd mulţi ar fi vrut şi au luptat ca să obţină trupul lui Ieron.

Mergînd creştinii la eparh ca să ceară Sfîntul cap al lui Ieron, eparhul a cerut creştinilor pe el greutatea lui în aur. Un bărbat creştin foarte cucernic şi bogat, Hristant pe nume, a putut plăti acest scump preţ pentru Sfîntul şi cinstitul cap al Mucenicului. Antonie şi Matronian au ascuns mîna cea tăiată a mucenicului, au luat-o apoi cu cinste şi au dus-o Stratonikăi, mamei celei oarbe a celui ce murise pentru Hristos. Stratonika a luat mîna fiului ei şi a plîns: Fiul meu preaiubit, eu întreg te-am născut pe tine, şi acum doar o părticică din tine mi-a mai rămas!

Să luăm aminte la drăceasca putere a duhului celui necurat asupra omului pe care îl stăpîneşte (Fapte 19):

• La cum şapte iudei au încercat să îl imite pe Sfîntul Apostol Pavel, şi să scoată şi ei duhurile rele afară din oameni, vrînd să facă aceasta pentru cîştig bănesc;

• La cum necuratul duh a strigat către ei, zicîndu-le: Pe Iisus Îl cunosc şi îl ştiu şi pe Pavel, dar voi cine sînteţi? (Fapte 19:15).

• La cum, sărind asupra lor omul în care era duhul cel rău şi biruindu-i, s-a întârîtat asupra lor, încît ei au fugit goi şi răniţi din casa aceea (Fapte 19:16).

Iar pe voi v-a făcut vii, cei ce eraţi morţi prin greşealele şi prin păcatele voastre, în care aţi umblat mai înainte, potrivit veacului lumii acesteia, potrivit stăpînitorului puterii văzduhului, a duhului care lucrează acum în fiii neascultării, între care şi noi toţi am petrecut odinioară (Efeseni 2:2-3). Iată o cale care este una şi aceeaşi: calea pierzaniei desăvîrşite, al cărei capăt este fără de întoarcere.

Potrivit veacului lumii acesteia înseamnă potrivit voii căpeteniilor diavoleşti care locuiesc în văzduh; potrivit duhului care lucrează acum în fiii neascultării înseamnă că în felul în care trăiesc acum cei care pururea se luptă cu Dumnezeu şi hulesc Legea Lui, aşa au trăit odinioară şi cei de dinaintea venirii lui Hristos pe pămînt, inclusiv aceia cărora Sfîntul Apostol le adresează această epistolă. Dar cine este, fraţilor, stăpînitorul puterii văzduhului? El este o întreagă legiune de duhuri necurate care se mişcă neîncetat în văzduh. El face ca aerul pe care îl respirăm să fie adesea apăsător, greu şi chiar mortal, şi ei împiedică sufletele celor răposaţi în calea înălţării lor către cer, după ieşirea lor din trupuri. Ei înşeală duhul omului spre lucrarea tuturor felurilor de rău; ei ispitesc sufletul omului cu toată felurimea păcatelor.

Cu toate acestea, ei nu au puterea de a porunci sufletului să păcătuiască; ei nu pot decît să se insinueze în gîndul omului, să-l ispitească şi să îl murdărească. Ei au avut însă înainte de venirea Mîntuitorului puterea să lucreze mult mai poruncitor şi mai direct asupra neamurilor, decît asupra poporului lui Israel. Asupra neamurilor păgîne ei căzuseră ca şi o plagă de muşte ce se abate asupra stîrvurilor moarte.

Asupra Israelitilor însă ei acţionau mai de departe, cu ispite mai perverse şi mai viclene. Ei s-au ţinut mai departe de poporul lui Israel din pricina Numelui Domnului, care era între Israeliţi cunoscut şi vestit de-a lungul generaţiilor. Domnul Iisus Hristos a împrăştiat însă puterile diavoleşti şi le-a smuls boldul otrăvit al morţii, astfel încît din ei nu au mai rămas decît fantome goale, umbre neputincioase şi tremurătoare care se risipesc în secunda în care se rosteşte Numele lui Hristos sau se însemnează omul cu Semnul Sfintei Cruci.

O Stăpîne Doamne Iisuse Hristoase, Cela Ce eşti Împăratul şi Mîntuitorul nostru, ajută-ne nouă întru libertatea cîştigată de Tine pururea să vieţuim,

Căci Ţie se cuvine toată slava şi mulţumita în veci, Amin.