Amîndoi s-au născut în cetatea feniciană a Edessei. Mai înainte de a îl naşte pe Galaction, maica lui, Leucippa (Leuchipa), fusese stearpă. Ea nu a rămas însărcinată decît după ce a primit Sfîntul Botez. După botezul ei şi după ce i s-a născut fiul, Leucippa l-a adus şi pe soţul ei (Cleitophon) la Sfînta Credinţă şi l-a botezat şi pe fiu.

Ajungînd Galaction la vîrsta căsătoriei, buna lui maică s-a săvîrşit către Domnul. Atunci tatăl lui l-a logodit cu fecioara Epistimi, care era păgînă. Galaction însă nu a dorit căsătoria. Cu credinţa şi cu harul de la Dumnezeu el a obţinut nu doar ca Epistimi să primească Sfîntul Botez, ci chiar să îi urmeze lui în viaţa monahală. Astfel ei amîndoi s-au retras la Muntele Publion, unde Galaction a intrat într-o mînăstire de bărbaţi, iar Epistimi, în una de fecioare. Ei s-au arătat, fiecare în mînăstirea lui, ca nişte luminători de vieţuire călugărească fraţilor.

Ei au fost primii la ascultare, primii la nevoinţă, primii la rugăciune, primii în smerita cugetare şi în dragostea de Dumnezeu şi de aproapele. Ei nu au mai ieşit din mînăstirile lor, şi nu s-au mai văzut unul cu celălalt decît înaintea morţii lor celei muceniceşti. Aceasta s-a întîmplat în timpul sălbaticelor persecuţii din vremea împărăţiei lui Deciu. Ei au fost aduşi înaintea necuratului tribunal, şi mai întîi Galaction a fost biciuit sălbatic. Privind la el, Episitmi pîngea cu amar.

Din această pricină, a fost şi ea biciuită, bestial. La urmă lor li s-au tăiat mîinile, picioarele şi capetele. Prietenul lor, Eutolius, a luat trupurile lor şi le-a îngropat cu cinste. Eutolie fusese sclav în casa părinţilor Epistimiei, iar mai apoi împreună-nevoitor întru călugărie cu Sfîntul Galaction. El a scris viaţa acestor minunaţi Sfinţi mucenici ai Domnului, care s-au încununat cu cununa nepieritoarei slave la anul 253.

Aceştia cu toţii au fost din numărul celor șaptezeci de Apostoli mai Mici. Patrova a fost episcop al cetăţii Neapolis, Hermes al Filipoposului (Romani 16:15), Linos al Romei (II Timotei 4:21), Gaius al Efesului (Romani 16:23), iar Philologus al Synopei (Romani 16:15). Ei cu toţii au împlinit cu dragoste Legea lui Hristos şi s-au strămutat la urmă întru Cereasca Lui Împărăţie.

El s-a născut chiar în cetatea Novgorodului şi a rămas orfan de mic. O anume văduvă temătoare de Dumnezeu l-a luat pe copil şi l-a crescut cu îngrijire în casa ei, ca pe un fiu. Privind la copil, Mihail cel Nebun pentru Hristos din Klops a grăit către el, prorocindu-i: Ivanuşka, să te sîrguieşti la carte, căci ai să fii Vlădică al Marelui Novgorod! Cu adevărat, după moartea Arhiepiscopului Eftimie, lona a fost ridicat şi sfinţit în locul lui. El a fost evlavios şi milostiv mai mult decît toţi oamenii.

El a zidit mulţime de Biserici şi mînăstiri şi a păstorit turma ca un păstor bun, punîndu-şi sufletul pentru oile lui. Lui i s-a oferit scaunul patriarhal al Moscovei, pe care însă l-a refuzat cu înţelepciune, arătînd către vîrsta lui înaintată. El s-a săvîrşit către Domnul cu pace în cinci zile ale lunii noiembrie, din anul 1570, şi s-a strămutat cu veselie la locaşurile cele cereşti gătite lui de Domnul. La o sută de ani după cinstită adormirea lui Novgorodul a fost cuprins de un incendiu cumplit. Prin intermediul lui s-a aflat că moaştele acestui Sfînt nu au putut fi mistuite de limbile focului, ci dimpotrivă, începînd de atunci ele au arătat putere făcătoare de minuni şi au început să reverse miros de bună mireasmă.

Galaction şi Epistimia

Fumul deşart al lumii îl au lepădat.

Ei răstignitu-şi-au ale trupului patimi,

Şi cu duhul s-au înălţat la cer.

În inima lor la fiece bătaie Numele Domnului ei îl rosteau,

Şi-n inimă pentru dragostea Lui primit-au răstignire.

Sosesc torţionarii.

Giaction, viteaz, merge la chinuri,

Pe-ale lui urme, aproape, merge Epistimi:

Iubitul meu Frate, nu grăbi aşa!

Eu din mîna ta primit-am Botezul cel Sfînt!

Cuvine-se şi-acum să mă iei cu tine,

Chinurile tale cu mine să-mparţi!

Deşi nevrednică sînt, iubitul meu Frate,

Eu voiesc cu tine pentru Hristos să mor

Sfinţii Galaction şi Epistimia

Pre Hristos proclamă către cei păgîni.

Ei sufletele-şi dau în amare chinuri,

Pe ele le primeşte dreapta lui Hristos.

Ei acum în ceruri locuiesc cu Îngeri,

Sfintul Galaction şi Epistimi Sfînta.

Iubirea trupească este faţă de iubirea duhovnicească mai palidă decît este umbra faţă de substanţa solidă. Frăţia de sînge este ca un nimic pe lîngă frăţia de duh. Tatăl lui Galaction l-a logodit pe fiul lui cu fecioara păgînă Epistimi.

Dar Galaction a botezat-o pe Epistimi iar apoi au ales amîndoi calea călugăriei. Dragostea lor trupească s-a preschimbat în dragoste duhovnicească, care a fost mai tare ca moartea. Atît de mult a iubit-o duhovniceşte Galaction pe logodnica lui Epistimi, încît el nu a mai dorit să o vadă cu ochii cei trupeşti. Nici legătura fizică şi nici prezenţa fizică nu sînt necesare adevăratei iubiri, duhovniceşti.

Atît de mult l-a iubit duhovniceşte Episitmi pe logodnicul ei, Galaction, încît aflînd că este dus la chinuri, a alergat după el, implorîndu-l să nu o respingă, ci să o primească şi pe ea să îi împărtăşească chinurile pentru Hristos, aşa cum şi el împărtăşise cu ea Adevărul Credinţei, pe Hristos Domnul. Cînd torţinarii au biciuit trupul gol al lui Galaction, Sfînta Epistimia a plîns.

Dar cînd amîndurora li s-au tăiat mîinile şi picioarele, ei amîndoi s-au bucurat şi L-au preaslăvit pe Hristos: lată cît de mare a fost iubirea lor pentru Mîntuitorul Iisus Hristos, şi iată cît de mare a fost iubirea duhovnicească a unuia faţă de celălalt! Cu adevărat, iubirea trupească este ca un fluture multicolor care trăieşte o zi şi moare, pe cînd iubirea duhovnicească veşnică este, mai tare ca moartea.

Să luăm aminte la minunata lucrare a Duhului Sfînt Dumnezeu asupra celor botezaţi (Fapte 16):

• La cum Sfîntul Pavel, sosind la Efes, a văzut botezîndu-se oameni cu botezul pocăinţei, al lui Ioan Botezătorul;

• La cum el şi-a pus mîinile peste ei iar asupra lor S-a pogorît Duhul Sfînt;

• La cum ei s-au umplut cu putere de sus, şi au grăit în limbi şi au prorocit.

Mai presus decît toată începătoria şi stăpînia şi puterea şi domnia şi decît tot numele ce se numeşte, nu numai în veacul acesta, ci şi în cel viitor. Şi toate le-a supus sub picioarele Lui (Efeseni 1:21-22).

Iată înălţimile la care îl ridică Dumnezeu pe om! Căci nu despre firea dumnezeiască a Domnului se grăieşte mai sus, ci despre firea lui omenească. Cuvintele citate ale Apostolului nu se referă la Cuvîntul Co-Etern al Tatălui, ci ele grăiesc despre omul Iisus, pe Care Dumnezeu L-a ridicat din morţi şi L-a înălţat - nu doar mai presus decît lumea vizibilă şi pieritoare, ci chiar mai presus şi decît lumea invizibilă şi veşnică a puterilor cereşti; mai presus decît toate ierarhiile celor nouă cete îngereşti; mai presus decît orice fiinţă creată, cunoscută sau necunoscută; şi mai presus decît orice nume din lumea materială sau cea spirituală.

Fraţilor, vedem noi oare cum Atotslăvitul nostru Făcător a împlinit făgăduinţa pe care a dat-o strămoşului Adam atunci cînd l-a izgonit din Paradis, şi făgăduinţa pe care a formulat-o în cuvinte şi mai limpezi faţă de Avraam, şi pe care a repetat-o din ce în ce mai clar faţă de proroci şi de împăratul David? Vedem noi oare cum Domnul Savaot a pus început preaslăvirii rasei umane prin aceea că L-a preaslăvit pe Omul Iisus, pe Fiul lui Dumnezeu, în Care S-a întrupat Dumnezeu? Fiind Cel Dintîi în slavă, Dumnezeu pe El L-a preaslăvit mai întîi, iar apoi, în minunată şi ierarhică rînduială, pe toţi cei care se numără cu El, şi care prin harul Duhului Sfînt sînt numiţi şi scrişi în Cartea Vieţii spre slava cea veşnică. Pe bună dreptate o cîntă Biserica pe Maica Domnului astfel: Ceea ce eşti mai cinstită decît Heruvimii si mai slăvită, fără de asemănare, decît Serafimii.

Căci atunci cînd Fiul lui Dumnezeu este preaslăvit, atunci se preaslăveşte şi Preasfîntă Maica Lui, precum şi Sfinţii Apostoli, după cuvîntul Lui cel rostit către Tatăl: Părinte, voiesc ca, unde sînt Eu, să fie împreună cu Mine şi aceia pe care Mi i-ai dat (Ioan 17:24). Iată colosalele urmări ale pogorîrii lui Dumnezeu pe pămînt! Iată roadele negrăite ale Patimii Lui!

O Stăpîne Doamne Iisuse Hristoase Mîntuitorul nostru, Cela Ce eşti întocmai în dumnezeire cu Tatăl şi cu Duhul Sfînt! Ajută-ne nouă să ne desprindem din bezna duhorii păcatului şi nebuniei trupeşti a lumii acesteia pieritoare, mai înainte de al nostru sfîrşit!

Căci numai Ţie se cuvine toată închinarea şi slava în veci, Amin.