Pomenirea Sfinţilor Mucenici Achindin, Pegasius, Anempodistus, Aphthonius, Elpidephorus şi a celorlalţi împreună cu dînşii
Aceştia au fost cu toţii creştini persani şi au luat mucenicia la anul 355, pe cînd împărat al perşilor era Sapor. Primii trei au fost slujitori la curtea acestui împărat, iar creştini erau doar în taină. Acuzaţi fiind şi aduşi înaintea judecăţii împăratului, ei au fost întrebaţi de unde vin. Ei au răspuns: Patria noastră şi viaţa este Preasfînta Treime, una şi nedespărţită, Tatăl, Fiul şi Duhul Sfînt Domnul. Împăratul i-a supus torturilor celor mai bestiale, pe care Sfinţii le-au îndurat fără plînset, cîntînd psalmi cu buzele şi înălţînd rugăciune Domnului. În timpul întemniţării şi torturării lor la ei s-au coborît de multe ori Îngeri ai lui Dumnezeu, şi o dată însuşi Domnul şi Stăpînul Iisus Hristos, în chipul unui bărbat cu faţa luminoasă ca soarele.
Văzînd cum prin minunea aceasta plumbul topit nu poate face nici un rău mucenicilor, Aftonie, unul dintre torţionari, a crezut în Hristos şi a strigat cu glas mare: Mare este Dumnezeul Creştinilor! Pentru aceasta el a fost omorît pe loc, împreună cu mulţi alţii care şi ei au văzut minunea şi au crezut. Apoi împăratul a poruncit ca Achindin, Pegasius şi Anempodistus să fie cusuţi în piei de animale şi aruncaţi în mare. Dar Sfîntul Aftonie s-a arătat din cealaltă lume, fiind însoţit de trei Îngeri luminoşi, i-a apucat pe cei aruncaţi, i-a dus la ţărm uscat şi le-a dat drumul. Elpidifor a fost unul dintre nobilii de la curtea împăratului.
Dînd pe faţă că şi el este creştin şi înfierîndu-l pe împărat pentru uciderea şi măcelărirea nevinovaţilor, el a fost osîndit imediat la moarte de împărat, prin decapitare. Împreună cu nobilul Elpidifor au mai fost ucişi atunci şapte mii de creştini persani. Atunci acei trei mucenici dintîi, Achindin, Pegasius şi Anempodistus, au fost aruncaţi într-un cuptor de foc împreună cu douăzeci şi opt de soldaţi şi cu mama împăratului, care şi aceia crezuseră în Hristos. Astfel şi-au dat aceşti Sfinţi mucenici sufletele lor drepte în mîna lui Dumnezeu, strămutîndu-se la Fericitele Locaşuri.
Pomenirea Sfîntului Preacuvios Marcian din Cyr
El a fost din cetatea Cyrului, care se afla în Siria. El a fost vestit prin marea familie din care se trăgea precum şi prin neasemănata lui frumuseţe fizică. Dar el a lepădat toate pentru dragostea lui Hristos şi s-a retras în pustia din Halkis ca să trăiască ca un zăvorit. El a fost contemporanul marelui Patriarh Flavian al Antiohiei, şi al împăraţilor Constanţiu şi Valens. El lumină de candelă la coliba lui nu a avut nicicînd, ci lumină cerească îi lumina lui literele Sfintei Scripturi şi Psaltirii ce le avea cu dînsul.
El a fost mare făcător de minuni şi în timpul vieţii şi după fericita lui adormire. Mai înainte de moarte el a poruncit ucenicului lui, Eusebius, să îi ascundă trupul şi să îl îngroape într-un loc neştiut, pentru că se dusese vestea peste tot despre el şi mulţi doreau ca Sfîntul Marcian să fie îngropat în cetăţile lor. El s-a săvîrşit către Domnul cu pace la anul 387.
Pomenirea Sfîntului Sfinţit Mucenic Victorin, Episcopul Patavului
Mulţi zic că Sfîntul Victorin acesta a fost de neam sloven. Fericitul Ieronim îl laudă pentru marea lui învăţătură şi evlavie. El cunoştea însă greceşte mai bine decît latineşte. El a scris minunate tîlcuiri la cărţile Noului şi Vechiului Testament. El a luat mucenicia pentru mărturisirea Credinţei Creştine a lui Hristos la anul 303.
Cîntare de laudă la Sfinţii Mucenici Achindin, Pegasius, Anempodist, Aftonie şi Elpidifor
Achindin martirul şi Pegasie cu dînsul,
Viteazul Anempodist cu Aftonie lîngă el,
Iar cu ei toţi blîndul prinţ Elpidifor,
Ca nişte miei fără de glas pentru Hristos s-au jertfit.
Ei robi aleşi s-au arătat ai Treimii Preasfinte,
Şi-ntr-a lui Sapor faţă au mărturisit pe Hristos.
Lor praznic luminat le-a fost mucenicia,
Căci pre Hristos au iubit mai mult decît multe bogăţii.
Hristos le-a fost mai scump decît sceptre de rege,
Mai scump decît cinstea, decît însăşi viaţa lor.
Bogăţiile lumii ei le-au jertfit pentru Domnul,
Şi s-au jertfit şi pe ei pentru dragostea Lui.
Ei scuipaţi au fost, dar strălucit-au mai tare,
La pămînt au căzut dar s-au înălţat la cer.
Ei sîngele şi-au vărsat pentru Biserica luptătoare,
Şi-n cea Triumfătoare au zidit sufletul lor.
Ei neţărmurit iubesc creştina rasă,
Şi pentru ea se roagă lui Hristos înviat.
Ei se roagă Lui Biserica pe pămînt să păzească,
La Biruinţa finală să o ducă pe Ea.
Cugetare
Oare cum va putea cineva care calcă porunca iubirii de părinţi să se înalţe pînă la iubirea duşmanilor, care şi aceasta este poruncă? Dragostea şi cinstirea părinţilor - iată prima şi adevărata şcoală a iubirii. Fără această şcoală, nimeni nu poate înainta nicăieri.
Ţarul sîrbilor Dragutin s-a ridicat cu armată împotriva tatălui lui pentru că a voit să şadă samavolnic pe tronul patern. Dar s-a întîmplat că mai tîrziu el şi-a rupt cumplit piciorul, iar accidentul acesta i-a trezit remuşcări care nu l-au mai părăsit pînă la moarte. Din această pricină Dragutin s-a retras de la tron în favoarea fratelui lui, Milutin, şi a început să facă milostenii peste milostenii, să înalţe Biserici, şi să facă mulţime de alte fapte bune. În afară de aceasta, în ascuns şi neştiut de nimeni el ducea viaţă de asceză călugărească. Pe trupul gol el era încins cu o cingătoare împletită din trestii, iar pe sub hainele regale purta sac. El noaptea se ruga în taină, într-un mormînt săpat în ascuns.
Acest rege şi-a luat asupra lui aceste aspre penitenţe numai şi numai spre a fi iertat de Dumnezeu pentru păcatul de a se fi ridicat împotriva tatălui lui, iar Dumnezeu l-a iertat. Mulţi Sfinţi mucenici i-au primit cu cinste şi cu ospitalitate pe cei care ştiau că sînt trimişi să îi ucidă, iar în ascuns îşi pregăteau cum se cuvine pentru martiriu sufletele lor. Oare nu este aceasta dovadă zdrobitoare de iubire faţă de vrăjmaşi, şi încă vrăjmaşii de moarte? Pe cînd îi tortura bestial pe Sfinţii mucenici mai sus pomeniţi, regele persan Sapor a înnebunit şi a muţit, începînd să-şi calce în picioare hlamida şi să-şi sfîşie faţa cu unghiile, văzînd că nu mai poate vorbi.
Văzîndu-l pe torţionarul său într-un asemenea cumplit chin, Sfîntului Achindin i s-a făcut milă, a lăcrimat, şi s-a rugat Domnului pentru nenorocitul rege, zicînd: Întru Numele Domnului Dumnezeu Iisus Hristos, grăieşte! Atunci pe dată limba regelui s-a dezlegat şi el a grăit. Iată aici pildă de iubire faţă de duşmani!
Luare aminte
Să luăm aminte la minunata putere a cuvintelor Sfinţilor Apostoli (Fapte 16):
• La cum o anume slujnică avea duh pitonicesc (ghicitoresc) şi striga în urma lui Pavel şi a lui Sila;
• La cum Pavel s-a întors şi a zis duhului: în Numele lui Iisus Hristos îţi poruncesc să ieşi din ea
• La cum duhul în acel ceas a ieşit.
Predică despre voia lui Dumnezeu ca toţi creştinii să fie Sfinţi
Precum întru El ne-a şi ales, înainte de întemeierea lumii, ca să fim Sfinţi şi fără de prihană înaintea Lui (Efeseni 1:4).
Doar Sfînta Biserică Ortodoxă Creştină învaţă şi demonstrează că mai întîi a fost un plan de facere a lumii şi numai după aceea s-a creat lumea. Acel plan a fost de la început în înţelepciunea, Voinţa şi Puterea lui Dumnezeu. Iar noi creştinii, ca Biserică vie a lui Dumnezeu, sîntem parte din acest plan. Potrivit acestui plan, Dumnezeu ne-a ales pe noi mai înainte de întemeierea lumii spre a fi întru sfinţenie, dreptate şi iubire.
Dumnezeu ne-a ales pe noi de mai înainte şi ne-a înfiat Lui-Şi prin Acela Care este Stăpînul şi Domnul Iisus Hristos, Fiul Lui Unul Născut. În afară de Domnul Dumnezeu Iisus Hristos omul nu are nici un fel de altă legătură sau rudenie cu Dumnezeu, şi acesta este motivul pentru care s-a şi făcut prin Domnul Hristos înfierea noastră. El ne-a ales pe noi Biserică vie şi Sfîntă după buna socotinţă a voii Sale (Efeseni 1:5), aşa cum odinioară l-a ales pe poporul lui Israel dintre neamurile pămîntului. Să nu îndrăznească cineva a zice că această alegere desfiinţează libera voie a omului, pentru că iată: din această pricină nici cel născut creştin nu are vreun merit pentru că s-a născut creştin, precum nici cel născut păgîn nu este vinovat din pricina aceasta!
A interpreta astfel cuvintele Sfîntului Apostol Pavel este o eroare gravă. Căci iată, Dumnezeu însuşi l-a ales pe poporul lui Israel după buna socotinţă a voii Sale, şi unii dintre ei au pierit, iar alţii s-au mîntuit. La fel a ales El şi Sfîntă Biserica Lui, chemînd în Ea toate popoarele şi seminţiile pămîntului. Dar mîntuirea tuturor acestora nu depinde numai de chemarea lui Dumnezeu - adresată tuturor - ci ea depinde şi de voinţa şi efortul omului, de felul răspunsului pe care îl dă el în faţa acestei chemări.
O Stăpîne Atotveşnice Doamne, Cela Ce eşti Ziditorul nostru, Carele ne-ai ales pre noi spre mîntuire mai înainte chiar de a fi noi pe pămînt, miluieşte-ne şi ne mîntuieşte pre noi!
Căci numai Ţie se cuvine toată slava şi mulţumita în veci, Amin.