Aceştia au fost mari făcători de minuni şi, după cum le spune şi numele, au vindecat oamenii fără ca să primească nici un fel de răsplată pentru aceasta. Ei s-au născut dintr-un tată păgîn şi o mamă creştină, undeva în Asia Mică. Ei au fost fraţi şi de sînge şi duhovniceşti. După moartea tatălui lor, maica lor, Teodotia, s-a închinat pe sine exclusiv fiilor ei cărora le-a dăruit cea mai aleasă educaţie creştinească, ea rămînînd pînă la moarte în desăvîrşită văduvie.

Cu ajutorul lui Dumnezeu, fiii ei au crescut şi s-au desăvîrşit cu vîrsta şi cu duhul, făcîndu-se rod ales, bucurie şi cinste vieţii maicii lor şi mai cu seamă făcîndu-se şi mari luminători ai lumii. Ei au învăţat arta medicală, dar pe oameni îi vindecau nu atît cu medicamentele, cît cu Numele Domnului şi Mîntuitorului Iisus Hristos. Pentru aceasta ei nici nu primeau niciodată nici un fel de plată de la pacienţii lor, ci mai vîrtos împlineau cu dragoste cuvîntul Domnului: În dar aţi luat, în dar să daţi (Matei 10:8). Ei păzeau cu atîta scumpătate această rînduială a lor, încît odată Sfîntul Cosma sa tulburat mult văzînd că fratele lui, Damian, a acceptat trei ouă de la femeia Palladia pe care o vindecase de o boală.

Pentru aceasta el a cerut ca după moartea lui să nu fie îngropat alături de fratele Damian. Dar Sfîntul Damian acceptase cele trei ouă nu pentru iubirea de plată, ci pentru că femeia aceea îl jurase să le accepte întru Numele Preasfmtei Treimi. Dar, după moartea celor doi fraţi Sfinţi şi Doctori Fără de Arginţi, care s-a întîmplat în satul Fereman, ei tot alături unul de celălalt au fost îngropaţi, la poruncă dumnezeiască descoperită prin vedenie.

Sfinţii fraţi şi Doctori Fără de Arginţi Cosma şi Damian au fost mari făcători de minuni şi în timpul vieţii lor şi după moarte. Un şarpe a intrat odată prin gura unui om care dormea, ajungîndu-i pînă în stomac. Dîndu-şi seama de aceasta, el ar fi murit în chinuri cumplite dacă nu ar fi invocat cu rugăciunea minţii, în ultima clipă, ajutorul Sfinţilor Cosma şi Damian, care l-au izbăvit pe loc şi de moarte şi de vătămare. Astfel a preaslăvit Dumnezeu veşnic facerile de minuni ale acelora care pururea L-au preaslăvit pe El pe pămînt prin credinţă, curăţie şi milostivire.

Acesta a fost fiul regelui got Leovigild, cel care aderase la erezia ariană. Cu toate acestea, în pofida dorinţei şi tuturor eforturilor tatălui lui de a îl convinge şi pe el să treacă la arianism, fiul Hermenegild a rămas neclintit în Ortodoxie. Pentru aceata ereticul tată şi-a aruncat fiul în temniţă şi, în dimineaţa Sfintelor Paşti, a trimis acolo un episcop eretic care sa îi dea eretică împărtăşanie.

Plăcutul lui Dumnezeu însă a refuzat să primească împărtăşania din mîinile ereticului episcop, iar acesta ieşind, i-a povestit fapta regelui. Regele, înfuriindu-se drăceşte la auzul acelor cuvinte a poruncit decapitarea pe loc a fiului, lucru care s-a şi întîmplat, la anul 586. Sărmanul rege mai apoi s-a pocăit pentru uciderea fiului lui şi a trecut însuşi la Ortodoxie, după ce mai întîi s-a lepădat de neucurata erezie a lui Arie.

Acest preacuvios Sfînt s-a născut în dioceza Castoriei din părinţii Martin şi Parascheva. Destoinic păstor de oi fiind, lacov a ajuns în curînd la o mare avere, spre invidia fratelui lui de sînge, care s-a dus şi l-a bîrfit înaintea turcilor, zicînd că fratele lui lacov a găsit în pămînt o mare avere. lacov atunci a lăsat toate şi s-a dus din casa părintească, mergînd la Constantinopol unde, muncind destoinic, iarăşi a ajuns la o mare avere. Acolo lacov a fost la un moment dat oaspetele unui bei. La acea masă turcii mîncau carne, pe cînd lacov postea.

Atunci beiul a zis: Mare este credinţa voastră creştină, lacove! Beiul atunci a povestit cum nevasta lui suferise ani mulţi de nebunie, şi nici un doctor nu o putuse ajuta cu nimic. Cineva atunci i-a zis să o ducă la Patriarhul Creştinilor, pentru că acela putea să îi ajute cu rugăciunea. De îndată ce Patriarhul a deschis cartea şi a început să citească rugăciunile cuvenite, Biserica s-a umplut de lumină cerească. Săvîrşind Patriarhul de citit rugăciunile, femeia s-a ridicat de sub al său patrafir sănătoasă complet. Auzindu-l pe acel turc cum lăuda Credinţa Creştină, lacov a ieşit şi şi-a împărţit pe dată la săraci toată marea lui avere, apoi a mers şi s-a tuns monah la Sfîntul Munte Athos, în Mînăstirea Ivirul.

El bine s-a nevoit întru toate cele călugăreşti, iar la urmă a luat moarte de mucenic pentru Credinţă din mîinile turcilor, la Jedrene, în prima zi a lunii noiembrie din anul 1520. Sfintele lui moaşte făcătoare de minuni, precum şi ale celor doi ucenici ai lui, lacov şi Dionisie, odihnesc în Mînăstirea Sfintei Anastasia din Galakistou, în apropiere de Tesalonic.

Biserica-i preaslăveşte pe Minunaţii Doctori,

Pe cei Fără de Arginţi, făcătorii de minuni.

Ei ca stele luminoase strălucesc,

Din a Domnului lumină,

Ei uriaşi ai duhului sînt, Sfinţii Cosma şi Damian.

Teodotia fost-a fericita lor maică,

Ea crescut-a Sfînt pe aceşti mari Sfinţi.

Slăviţii fraţi împlinit-au cu osîrdie Legea,

Şi preamilostivi fiind, lui Hristos au plăcut.

Ei au plăcut lui Hristos, Domnul Preamilostivul,

Doctorul Doctorilor, Intîiul Fără de Arginţi.

Ei de la Domnul darul medical primit-au

Şi astfel doctori destoinici s-au făcut.

Ei cu darul harului învăţat-au arta,

Şi de aceea pe oameni în dar sănătoşi i-au făcut.

Ale Domnului daruri lor din belşug trimise

Ei din belşug săracilor le împărţeau în dar.

Ei pe săraci vindecau şi la trup şi la suflet,

Şi aceasta pururi în Numele Domnului Sfînt.

Negura lungilor vremi n-a putut să ascundă

Sfîntul nume al Sfinţilor Fără de Arginţi.

Căci de-atunci pînă astăzi ei pururea lucrează

Minuni nesfirşite celor ce cred în ei.

Ei şi astăzi vindecă puternic neputincioşi şi bolnavi

Cu rugăciunile lor ce le înalţă-n cer.

Slavă veşnică acestor Sfinţi se cuvine,

Ce pentru noi se roagă la Tronul lui Dumnezeu!

Sfîntul Ilarion din Meglin a dat o mare bătălie contra bogumililor. A avut odată loc chiar şi o dispută pe teme de credinţă între bogumili şi Sfîntul Ilarion. Bogumilii învăţau că Dumnezeu a făcut lumea spirituală iar diavolul pe cea materială. Contra acestei afirmaţii prosteşti şi mincinoase Sfîntul Ilarion a adus următoarele cuvinte din Sfînta Scriptură: Că Împărat a tot pămîntul este Dumnezeu (Psalmul 46:7), şi Al Domnului este pămîntul şi plinirea lui, lumea şi toţi cei ce locuiesc în ea (Psalmul 23:1). Dar bogumilii ziceau că Vechiul Testament este de la draci.

Cărora Sfintul llarion, cu îndelungă răbdare, le răspundea: Dacă ar fi aşa, ar mai fi zis Domnul şi Mîntuitorul nostru în Noul Testament: Cercetaţi Scripturile... Şi acelea sînt care mărturisesc despre Mine (Ioan 5:39)? Ar mai fi întărit El că cea mai mare poruncă este aceea care i-a fost dată şi lui Moise, anume porunca dragostei faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele? Dar bogumilii nu se lăsau, ei ziceau că Trupul Domnului Hristos a fost adus din cer. Sfintul llarion răspundea: De ar fi fost aşa, atunci Domnul nu ar mai fi simţit nici foame, nici sete, nici oboseală, nici durerea cumplitelor chinuri, nici nu ar mai fi putut muri.

După care bogumilii au trecut la aceea că de fapt ei nu sînt de acord cu semnul Crucii cu care se însemnează Ortodocşii Creştini. La aceasta Sfîntul le-a zis: Şi ce veţi face voi atunci cînd Semnul Fiului Omului, însăşi Sfînta Lui Cruce, se va însemna pe cer înaintea ochilor întregului pămînt, şi cînd toate popoarele pămîntului care nu au crezut în Acest Semn şi L-au dispreţuit, ca şi pe Domnul, vor plînge amarnic şi zadarnic? Şi le-a mai zis Sfîntul bogumililor: Cum de ziceţi că tot răul vine din materie, care este toată rea, şi nu vedeţi că trebuie să cinstiţi acel Lemn prin care s-a sfinţit toată lumea materială?

Să luăm aminte la minunata putere a cuvintelor Apostolilor (Fapte 16):

• La cum Sfinţii Pavel şi Silas au grăit femeilor adunate la rîu, în afara zidurilor cetăţii Philippi (Filipi);

• La cum Dumnezeu a deschis inima femeii Lydia, iar ea şi cu toată casa ei a primit Sfîntul Botez.

... Sfinţilor care sînt în Efes (Efeseni 1:1).

Sfîntul Apostol Pavel îi numeşte pe creştinii din Efes Sfinţi. El nu îi numeşte Sfinţi doar pe unul sau pe doi, nici doar pe un grup dintre ei, ci el îi numeşte Sfinţi pe toţi. Oare nu este aceasta una dintre minunile cele mari şi uimitoare ale lui Dumnezeu?! Căci iată, se făcuseră Sfinţi nu oameni trăitori în pustii sau sălbăticie, ci oameni trăitori într-o mare cetate, şi încă una plină de miasmele tuturor desfrîurilor şi idolatriei! Mare minune este aceea ca bărbaţi căsătoriţi ce poartă grijă de familii şi copii, ce fac negoţ şi practică meserii, să fie Sfinţi! Căci cu adevărat îi îndreptăţea la această adevărată denumire a Apostolului marea lor fidelitate şi rîvnă faţă de Credinţa Creştină, marea sfinţenie şi curăţie a vieţii lor!

Dacă acum, în aceste vremuri de pe urmă în care ne este nouă dat să trăim Sfinţii au devenit printre creştinii ortodocşi botezaţi excepţii rare şi celor mai mulţi necunoscute, în acele vremuri dimpotrivă, oamenii care, botezaţi fiind, nu erau şi Sfinţi, constituiau excepţia. Sfinţii erau norma printre cei botezaţi. Prin urmare, nu trebuie să ne mirăm că Apostolul numeşte pe aceşti oameni botezaţi din Efes Sfinţi, ba chiar îi numeşte cu un nume şi mai înalt, acela de fii ai lui Dumnezeu (Galateni 4:6). Însuşi Hristos Domnul ne-a dat nouă dreptul să ne numim astfel, atunci cînd ne-a învăţat să ne adresăm lui Dumnezeu ca Tatălui nostru (Matei 6:9).

O, fraţilor, oare nu zicem noi în fiecare zi către Dumnezeu Sfinte Dumnezeule! Oare nu numim noi în fiecare zi Sfinţi pe Sfinţii Îngeri? Oare nu numim noi în fiecare zi pre Maica lui Dumnezeu Preasfîntă! Au nu tot astfel îi numim şi pe proroci, pe Apostoli, pe mucenici şi pe drepţi? Oare nu numim noi Sfinte şi cerurile şi Împărăţia lui Dumnezeu? Deci cine va putea să intre vreodată în Sfînta Împărăţie a Cerurilor dacă nu doar Sfinţii? Prin urmare, dacă voim să avem nădejde de mîntuire, trebuie neapărat să nădăjduim şi să ne nevoim întru a deveni Sfinţi, încă de aici, de pe pămînt.

O Stăpîne Doamne Dumnezeul nostru, Cela Ce întru cele de sus locuieşti şi întru Sfinţi Te odihneşti, Cela ce pre Sfinţi îi chemi la Tine şi le dăruieşti lor mîntuirea, ajută-ne şi nouă întru sfinţenie să ne petrecem viaţa noastră, cu cuvîntul, cu gîndul şi cu fapta, pentru slava Sfînt Numelui Tău şi pentru mîntuirea noastră!

Căci numai Ţie se cuvine toată slava şi mulţumita în veci, Amin.