Acest mare şi slăvit Sfînt a fost de neam egiptean, şi mare comandant al armatelor împăratului Constantin cel Mare. Ducele Artemie a fost unul dintre cei care au văzut Crucea pe cer, înconjurată de stele, atunci cînd i s-a arătat în plină zi lui Constantin, mai înainte de marea bătălie de la Podul Milvian. Atunci şi el a crezut în Hristos şi a primit Sfîntul Botez. Mai tîrziu, sub domnia fiului Marelui Constantin, Constanţiu, împăratul l-a trimis în Grecia ca să aducă la Constantinopol moaştele Sfîntului Andrei de la Patras, şi pe ale Sfîntului Luca din Teba.

Comandantul Artemie a împlinit toate aceste Sfinte însărcinări cu bucurie mare. După acestea el a primit titlul de augustalis şi de mare duce al Egiptului. El a rămas în această înaltă demnitate în tot timpul domniei lui Constanţiu, iar apoi o bucată de timp şi sub împăratul Iulian apostatul.

Cînd apostatul împărat a pornit la război contra perşilor, el a trecut prin Antiohia şi a poruncit ducelui Artemie să pornească şi el cu armatele lui şi să i se alăture în Antiohia. Artemie a făcut aceasta. Atunci împăratul a poruncit torturarea bestială a doi preoţi creştini, Evghenie şi Macarie.

Văzînd acestea, Ducele Artemie s-a tulburat cu duhul şi stînd înaintea împăratului, l-a întrebat aşa: De ce, împărate, de ce îi torturezi fără vină pe aceşti bărbaţi care şi-au închinat vieţile lor lui Dumnezeu, şi de ce îi sileşti să se lepede de Credinţa lor Ortodoxă? Şi el a grăit mai departe, prorocind: Iată aproape este moartea ta, în care vei pieri cu sunet. Dementul Iulian i-a surghiunit pe cei doi preoţi în Arabia, unde au murit amîndoi, la scurt timp după aceea. El apoi l-a devestit imediat pe ducele Artemie de demnităţile lui militare şi imperiale şi a poruncit biciuirea şi smulgerea membrelor lui. Astfel însîngerat şi mutilat, marele Artemie a fost aruncat în temniţă, unde a venit la el Domnul şi Mîntuitorul nostru Iisus Hristos Însuşi, Care l-a vindecat desăvîrşit şi l-a întărit.

Atunci apostatul a poruncit întinderea lui pe o piatră foarte mare, apoi a poruncit ca peste trupul lui să fie aşezat alt bloc de piatră, care să îl zdrobească cu totul pe marele mucenic. La urmă Ducele Artemie a fost decapitat. Acela era anul 362. Iulian a plecat apoi la acel război cu perşii, din care nu s-a mai întors, căci a pierit în el cu sunet, aşa cum i-a prorocit Sfîntul Artemie.

Acest Artemie s-a născut la anul 1532, fiind fiul ţăranilor ruşi Cosma şi Apollinaria, din satul Verkola, gubernia Dvina. Încă de pe cînd avea doar cinci ani, el se deosebea cu totul de ceilalţi copii prin marea lui credinţă în Dumnezeu, evlavie şi blîndeţe. Ajungînd la vîrsta de treisprezece ani, şi pe cînd copilul trecea împreună cu tatăl lui printr-o pădure deasă, el a murit. Neputînd să sape o groapă în acel loc, îndureratul tată a acoperit trupul fiului lui cu crengi şi cu frunze şi a plecat. Douăzeci şi opt de ani mai tîrziu, un om a văzut deasupra acelui loc din pădure o lumină nefirească.

Apropiindu-se de acea lumină, el a aflat trupul copilului Artemie întreg şi neputrezit. Mulţi bolnavi s-au vindecat de bolile lor grele doar atingîndu-se de Sfintele moaşte ale tînărului Artemie. Acestea odihnesc într-o Sfîntă mînăstire de lîngă Pinega, din provincia Arhanghelsk.

Acest Sfînt Gherasim era din cetatea Trikala din Peloponez, trăgîndu-se din vestita familie Notara. El s-a născut la anul 1509. El a vieţuit întru aspre nevoinţe la Muntele Athos, iar apoi în Palestina, unde a împlinit post desăvîrşit de patruzeci de zile. După aceea, el s-a sălăşluit în insula Chefalonia, unde a întemeiat o Sfîntă mînăstire.

El a adus ploaie cu rugăciunea, a vindecat bolnavi, şi a descoperit cele ce aveau să fie în viitor. El s-a odihnit cu pace în a cincisprezecea zi a lunii august, din anul 1579. Sfîntul Gherasim a fost făcător de minuni şi în timpul vieţii, şi după fericita lui adormire.

Acest Sfînt Ignatie era de neam bulgar, din ţinutul Eski-Zagora. Acesta este vestitul ţinut al Zagorei care a dat lumii şi Bisericii lui Hristos mulţi mari nevoitori şi Sfinţi mucenici. Sfîntul Ignatie s-a nevoit la Schitul Sfîntului Ioan Botezătorul din Sfîntul Munte Athos.

El s-a dat de bunăvoie la chinuri din partea turcilor pentru Numele lui Hristos, şi a fost spînzurat la Constantinopol în a opta zi a lunii octombrie, din anul 1814. Sfintele lui moaşte sînt de minuni făcătoare, iar Sfîntul lui cap s-a îngropat cu cinste la Mînăstirea Sfîntului Pantelimon din Sfîntul Munte Athos.

Sfîntul Artemie marele Duce

Credinţa faţă de împăratul nu şi-a ascuns.

Ci el a proclamat-o cu neînfricare

Şi înaintea împăratului pre Hristos a slăvit.

Apostatul împărat pre Domnul lepădase,

De aceea pre Duce la chinuri l-a dat.

Dar Sfîntul mintea la Dumnezeu şi-a ţintit,

Socotind ca nimica sîngeroasele chinuri.

Căci mai mare e chinul păcătosului care schingiuieşte

Decît e al dreptului pe nedrept schingiuit!

Pe marele Duce Iulian l-a ucis,

Dar Domnul pre el îl a preaslăvit.

El pe-al Său credincios comandant l-a înălţat la Ceruri,

În Raiul etern.

El putere i-a dat diavoli să scoată,

Har ca să vindece pe cei bolnavi şi trişti.

Toate acestea doar prin a lui Dumnezeu putere,

Fără cuvinte, şi fără nevoinţe lungi.

Oricine pre Domnul iubeşte şi în El crede,

Apărător mare are în Artemie Sfînt.

Domnul îndelung milostiv minunat călăuzeşte pe toţi cei care împlinesc Sfîntă voia Lui şi se încredinţează Purtării Lui de Grijă.

Aşa cum lumînărarul dă forma pe care o doreşte luminărilor din ceară curată, aşa şi Atotînţeleptul Dumnezeu face lumini nepieritoare în a Lui Împărăţie din toţi cei care cu dragoste se fac supuşi robii Lui. Sfîntul Ignatie Noul Mucenic s-a închinat pe sine cu totul lui Dumnezeu, încă de pe cînd era copil. El a dorit cu ardoare să se facă monah şi să fie mucenic al Credinţei. În timpul răscoalei lui Karagheorghe, armata turcească recruta bărbaţi din întreaga Bulgarie spre a lupta împotriva sîrbilor, şi astfel a ajuns şi la casa lui Gheorghie, tatăl lui Ignatie, spre a vedea dacă nu se află în ea vreun bărbat apt de serviciul militar. Văzîndu-l pe Gheorghie bărbat voinic şi puternic, au voit să îl ia în armată, dar Gheorghie a zis cu hotărîre: Eu împotriva fraţilor mei creştini la război nu pornesc.

Aceasta i-a înfuriat atît de tare pe sălbaticii turci, încît ei l-au omorît acolo pe loc. Foarte tînărul Ignatie atunci s-a ascuns într-o casă din vecini, apoi a scăpat în România, dar dorirea lui după viaţa monahală l-a îndemnat mai depare, la Sfîntul Munte Athos. Dar chiar şi aşa, el a dorit mai mult decît monahismul, el a dorit mucenicia. El s-a rugat cu lacrimi o noapte întreagă înaintea icoanei Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, rugînd-o să îi lumineze calea martiriului.

El a auzit atunci un zgomot şi privind înaintea lui, a văzut că aureola icoanei iese din jurul capului Fecioarei şi se aşează pe al lui. La scurt timp după aceea Sfîntul Ignatie a luat mucenicia din mîinile turcilor, şi s-a încununat cu cununa veşnicei slave, ca Nou Mucenic.

Să luăm aminte la minunata arătare a Domnului înaintea Sfîntului Apostol Anania, şi înaintea lui Saul (Fapte 9):

• La cum Domnul S-a arătat lui Anania şi l-a îndreptat către Saul, pe strada care se numeşte Dreaptă;

• La cum chiar în acea clipă, Saul l-a văzut în vedenie pe Anania cum îl vindecă de orbirea lui.

Dumnezeule, cu urechile noastre am auzit, căci părinţii noştri ne-au spus nouă (Psalmul 43:1).

Astfel grăieşte Sfîntul rege David în numele poporului lui, enumerînd multele şi marile minuni pe care le-a lucrat Dumnezeu în poporul lui Israel. Şi noi, fraţilor, am auzit de toate minunile acestea din Sfintele Scripturi, şi încă de şi mai numeroase minuni şi feluri de minuni decît cele pomenite de regele David, căci ele s-au petrecut după dînsul! Oare nu am auzit noi de lucrări şi de minuni încă şi mai mari ale lui Dumnezeu, lucrate de dragostea Lui întru poporul Său creştinesc, minuni mult mai mari decît cele pe care le-a trăit sau de care a auzit vreodată regele David?

Iată Însuşi Fiul lui Dumnezeu S-a întrupat din Preasfînta Fecioară Maria şi a trăit ca om printre noi, revărsînd asupra noastră înţelepciunea şi minunile Lui, nimicind moartea, punîndu-l pe diavol pe fugă şi dăruind putere următorilor Lui. David nu a auzit nicidecum de toate aceste lucruri, însă iată, noi am auzit, căci ele s-au descoperit nouă prin Sfinţii noştri Părinţi: Apostolii şi Evangheliştii, mucenicii şi drepţii, şi toate cetele Sfinţilor din vechime şi pînă în ziua de azi. Şi nu numai că ni le-au descoperit, dar Duhul Sfînt încă ni le descoperă în fiecare zi a vieţii noastre prin Sfînta Biserică şi prin Sfintele Taine şi minuni carele se lucrează zilnic întru Ea. Iată aici pricină de bucurie mare pentru fiecare creştin!

Iată însă şi pricină de frică şi de cutremur, căci mult ne este dat nouă, de aceea şi mult ni se va cere! Nouă creştinilor ni s-au dat bogăţii duhovniceşti incomparabil mai mari decît tuturor oamenilor care au trăit mai înainte de Hristos, mai multă înţelepciune şi mai multă cunoştinţă, mai multă slavă şi putere de la Dumnezeu, şi multe, mult mai multe pilde vii ale iubirii lui Dumnezeu faţă de oameni şi ale oamenilor Sfinţi faţă de Dumnezeu. Întrebaţi-vă, voi bogaţilor mai bogaţi decît cei mai bogaţi, ce aţi dat voi vreodată sau ce daţi acum lui Dumnezeu, pentru toate cele pe care vi le-a dăruit El vouă? Voi ar trebui să luptaţi din răsputeri ca să nu fiţi ruşinaţi cumplit în Ziua cea Cumplită a înfricoşatei Judecăţi.

Căci iată ca un vis se topeşte curînd viaţa voastră, şi toate zilele ei repede trec, şi auzise-va curînd trîmbiţa Îngerului care va chema toate popoarele şi toţi oamenii la înfricoşata Judecată a lui Dumnezeu. Străduiţi-vă preabogaţilor să nu fiţi daţi atunci de ruşine!

Căci nici unul dintre voi nu va putea zice atunci: Nu am ştiut de Judecata aceasta, sau: Nu am avut cu ce! Căci voi ştiţi de ea, căci cunoaşteţi mai mult şi vi s-a descoperit mai mult decît s-a descoperit vreodată regelui David şi preaînţeleptului Solomon! De aceea vouă vi se va cere mult mai mult decît li s-a cerut lor.

O Stăpîne Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, Cela Ce eşti Stapînul nostru minunat şi Domnul, Dumnezeul şi Mîntuitorul, aminteşte-ne nouă în fiecare zi şi în fiecare ceas de Jertfa Preascumpă a Trupului şi Sîngelui Tău carele L-ai dat pentru noi, ca să nu te uităm, Doamne, noi păcătoşii, spre a noastră veşnică pieire.

Căci Ţie se cuvine toată slava şi închinăciunea în veci, Amin.