Această slăvită Sfîntă a fost de neam sîrb, şi s-a născut în Epivata, care se află între Selymbria şi Constantinopol. Părinţii Sfintei au fost oameni foarte bogaţi şi creştini evlavioşi. Ei au avut şi un fiu, Eftimie, care s-a tuns monah încă pe cînd trăiau părinţii lui, iar mai după aceea s-a făcut vestitul Episcop al cetăţii Madytos. Feciara Parascheva, sora lui, totdeauna a tînjit şi ea după viaţa ascetică întru numele lui Hristos.

După moartea părinţilor ei ea a părăsit casa părintească şi a mers mai întîi la Constantinopol, iar apoi la pustia Iordanului, unde s-a nevoit întru aspre petreceri călugăreşti pînă la vîrstă adîncă. Cine va putea descrie toate nevoinţele ei cu de-amănuntul, toate ispitirile din partea trupului, a lumii, şi mai cu seamă a diavolilor? În vîrstă adîncă fiind, un Înger al Domnului a venit la ea şi i-a zis: Părăseşte pustia aceasta şi mergi înapoi în patria ta, căci acolo va trebui să lepezi trupul acesta trecător, iar cu sufletul să te înfăţişezi înaintea Domnului! Sfînta Parascheva s-a supus, şi s-a întors în patria ei, Epivata.

Acolo ea a mai trăit timp de doi ani în post şi rugăciune neîncetată, iar apoi şi-a dat fericitul ei suflet, strămutîndu-se la locaşurile lui Dumnezeu. Sfînta Preacuvioasă Parascheva s-a săvîrşit în veacul al unsprezecelea. De-a lungul vremurilor, Sfintele ei moaşte s-au mutat mai întîi la Constantinopol, apoi la Tîrnovo, apoi iar la Constantinopol, apoi la Belgrad.

Ele acum odihnesc în România, în oraşul Iaşi. Fîntîna Preacuvioasei maicii noastre Parascheva de la Belgrad vindecă şi astăzi pe cei care se apropie cu credinţă în Dumnezeu şi cu dragoste faţă de plăcuta Lui, Sfînta Parascheva.

Sfîntul Nazarie s-a născut la Roma cea veche dintr-un tată iudeu şi o mamă creştină. Mama lui, Perpetua, a primit Sfîntul Botez chiar din mîinile Sfîntului Apostol Petru. Mărturisind credinţa mamei lui, Sfîntul Nazarie a împlinit cu credincioşie deplină toate poruncile Sfintei Biserici. Predicînd neînfricat Evanghelia, el a mers la Milano.

Acolo el i-a aflat în temniţă pe creştinii Ghervasie şi Protasie, şi le-a slujit lor cu multă dragoste. Aflînd aceasta, eparhul locului a poruncit biciuirea lui Nazarie şi izgonirea lui din cetatea Milano. Dar maica lui a venit la el în vedenie şi i-a zis să meargă în Galia, şi acolo să predice mai departe Evanghelia, ceea ce Sfîntul Nazarie a şi făcut. După un număr de ani, Sfîntul Nazarie a revenit la Milano, de această dată însoţit şi de un ucenic, tînărul Chelsie, pe care îl botezase în Galia.

El i-a aflat pe fraţii Ghervasie şi Protasie în continuare zăcînd în temniţă, în care a fost aruncat şi el, de către guvernatorul Anulinus. Mucenicii lui Hristos s-au bucurat aflîndu-se din nou împreună, prin purtarea de grijă a lui Hristos. Împăratul Nero a poruncit asasinarea lui Nazarie, iar guvernatorul, scoţîndu-i pe Nazarie şi pe Chelsie afară din temniţă, i-a decapitat. Curînd după aceea, Generalul Astazius, pornind într-o campanie împotriva moravilor şi trecînd prin Milano, i-a decapitat pe Sfinţii Ghervasie şi Protasie.

El auzise că aceşti doi fraţi nu voiau cu nici un chip să aducă jertfe idolilor şi, temîndu-se ca nu cumva din această pricină să nu aibă noroc în campania militară, a poruncit uciderea grabnică a celor doi creştini. Sfinţii Ghervasie şi Protasie erau gemeni, născuţi din fericiţii părinţi Vitalie şi Valeria, care de asemenea muriseră ca mucenici ai Credinţei în Hristos.

Sfintele moaşte ale Sfîntului Nazarie au fost mutate de către Sfîntul Ambrozie al Mediolanului (Milanului), dintr-o grădină din afara cetăţii, în Biserica Sfinţilor Apostoli. Sfintele moaşte ale Sfinţilor gemeni Ghervasie şi Protasie au fost descoperite tot de Sfintul Ambrozie, printr-o vedenie minunată.

Inimă curată voieşte Domnul,

Zice cuvîntul Sfintei Scripturi.

Iar tu, Fericită Parascheva, fecioară curată ai rămas,

Și inimă curată lui Dumnezeu ai adus,

O, Sfântă minunată,

Icoană vie vieţii noastre de urmat!

Domnul caută minte fără de pată,

Fără închipuire şi fără vicleşug,

Iar tu întocmai mintea-ţi curată lui Dumnezeu ai adus,

Minte fără pată, cu a Îngerilor întocmai,

O, Sfîntă minunată Parascheva,

Rugile noastre nu le lepăda!

Domnul suflet neîntinat iubeşte,

Neîntinat ca un altar ceresc;

Întocmai aşa fost-a si al tău suflet,

Ce acum luminează în ceruri.

O, Sfîntă preaminunată,

Preacuvioasă Parascheva, ajută-ne nouă!

Cu ale tale rugăciuni Sfinte ajută-ne nouă, întru ale vieţii noastre nenorociri.

Printre norii pămînteştilor primejdii, luminează-ne nouă, ca şi un curcubeu,

O feciorelnică Sfîntă preaminunată,

Preacuvioasă maică Parascheva!

Nenumăratele cazuri în care înşişi Sfinţii cei adormiţi au descoperit oamenilor locurile unde se află ascunse Sfintele lor moaşte justifică din belşug cinstirea acestora din urmă, fără a mai pune la socoteală nenumăratele minuni care se lucrează prin ele, ceea ce face să fie şi mai îndreptăţită cinstirea lor. Vreme de foarte multe zeci de ani nu s-a cunoscut care este mormîntul Sfintei Preacuvioase Parascheva. S-a întîmplat însă moartea unui marinar, al cărui trup s-a întîmplat să zacă neîngropat în apropiere de mormîntul Sfintei Preacuvioase Parascheva.

Trupul mortului a început să se descompună şi să scoată miros greu, insuportabil. De aceea un monah care locuia şi el aproape de acel loc a chemat în ajutor nişte ţărani ca să poată îngropa leşul. S-a întîmplat însă că l-au îngropat chiar în mormîntul Preacuvioasei Sfinte. În acea noapte, Sfînta s-a arătat lui Gheorghe, unul din ţăranii care ajutaseră la îngropare. Ea arăta ca o regină nespus de frumoasă, splendid împodobită, înconjurată de o gardă numeroasă în mare ţinută. Ea a zis: Gheorghie, vei dezgropa de îndată moaştele mele şi le vei aşeza în alt loc, căci nu mai pot îndura reaua duhoare a acelui cadavru.

Apoi ea i-a zis cine şi de unde este. În aceeaşi noapte, o ţărancă din acelaşi sat, pe nume Eufimia, a avut acelaşi vis cu al lui Gheorghie. În următoarea zi, ţăranii au început să sape şi au aflat întocmai Sfintele moaşte ale Preacuvioasei Maicii Parascheva. Ele erau minunat de înmiresmate, şi s-au arătat îndată făcătoare de minuni. Despre moaştele Sfinţilor Ghervasie şi Protasie, Sfîntul Ambrozie al Mediolanului povesteşte că s-au aflat într-un chip minunat, care este asemănător cu aflarea celor ale Preacuvioasei Parascheva.

Într-o noapte Sfîntul Ambrozie a avut o vedenie minunată în stare de veghe aflîndu-se el. Au intrat la el doi tineri extraordinar de frumoşi, însoţiţi de un bătrîn. Lui i se părea că bătrînul este Sfîntul Apostol Pavel. Tinerii au rămas tăcuţi, iar bătrînul i-a grăit lui Ambrozie, arătînd spre tineri şi zicîndu-i că ei sînt mucenicii lui Hristos, şi că moaştele lor zac ascunse chiar în locul în care chiar atunci Sfîntul Ambrozie se ruga lui Dumnezeu.

Bătrînul a mai zis că toată viaţa acestor tineri mucenici se află scrisă într-o carte pe care o va găsi în mormîntul lor, atunci cînd va săpa. În ziua următoare Sfîntul Ambrozie şi-a descoperit vedenia şi a început să sape în locul arătat, cu adevărat descoperind Sfintele moaşte ale ambelor tineri. El a aflat şi cartea, în care a citit că Sfintele lor nume sînt Ghervasie şi Protasie. Fiind Sfîntul Amrbozie de faţă, un anume om orb pe nume Severus s-a atins de Sfintele lor moaşte şi şi-a recăpătat pe loc vederea.

Să luăm aminte la minunatele vindecări lucrate de Sfinţii Apostoli (Fapte 5):

• La cum se lucrau multe semne şi minuni prin mîinile Sfinţilor Apostoli;

• La cum mulţi se vindecau şi numai stînd în umbra Sfîntului Apostol Petru.

Străjui-va Îngerul Domnului împrejurul celor ce se tem de El, şi-i va izbăvi pe ei (Psalmul 33:7).

Îngerul Domnului se luptă pentru cei care se tem de El. Acest adevăr s-a arătat limpede de multe ori de-a lungul vremurilor, prin fapte care s-au însemnat în istorii şi cronici. Dar de şi mai multe sute şi mii de ori s-au arătat faptele acestea, care nu sînt înregistrate de cronici.

Sfîntul Arhanghel Mihail a bătut război în apărarea lui Iosua, Fiul lui Nun. Un Sfînt Înger a bătut război puternic întru apărarea regelui lezechia, nimicind într-o singură noapte uriaşa armată a caldeilor. De cîte ori nu au venit Sfinţi Îngeri la mucenicii creştinii legaţi şi torturaţi prin beciurile temniţelor, mîngîindu-i, întărindu-i, şi umplîndu-le sufletele de bucurie? Căci mîngîierea dreptului vine de acolo că el ştie că Domnul este Atotvăzător şi că îi vede nenorocirea şi mizeria; că Dumnezeu este Atotputernic, şi putere are să-l scoată din nenorocire şi din neputinţă; că Dumnezeu este Atotmilostiv, şi îl va scăpa din mizeria şi nefericirea vieţii lui.

Dumnezeu trimite Înger luminos în ajutorul celui drept. Dreptul nu are nevoie să se revolte contra tiraniei cu arme de lut, căci însuşi Îngerul Domnului îi face lui dreptate, cu arme dumnezeieşti. Şi cînd însuşi Îngerul Domnului pune mîna pe armă, cine va cuteza să-i stea împotrivă? Ce imperiu va putea bate război împotriva lui? Să auzim ce zice Prorocul David în Psalmul de mai înaintea acestuia: Nu se mîntuieşte împăratul cu oştire multă, şi uriaşul nu se va izbăvi cu mulţimea tăriei lui. Mincinos este calul spre scăpare, şi cu mulţimea puterii lui nu te va izbăvi (Psalmul 32,16-17). Prin urmare, nimic nu le foloseşte celor samavolnici şi lumeşti cînd se unesc ei împreună. Toată alianţa şi tot sfatul lor se sparge ca un balon de spumă cînd se înarmează împotriva unora ca aceştia Îngerul Domnului.

David îşi aminteşte cum el, tînăr cioban neînvăţat fiind, l-a ucis pe uriaşul Goliath, cel înarmat pînă în dinţi, numai cu o lovitură de praştie. De multe ori a simţit regele David ajutorul Îngerului lui Dumnezeu. De aceea a şi putut şi poate el să îi mîngîie pe cei necăjiţi şi asupriţi cu cuvintele mîngîierii şi puterii, cele izvorîte din adevărul vieţii. Regele David ştie din adevărul vieţii lui că Îngerul Domnului străjuieşte împrejurul celor ce se tem de El şi îi izbăveşte pe cei care slujesc Lui.

O, fraţilor, să nu ne îndoim nici o clipă de aceste cuvinte, ci să cugetăm în fiecare zi la ele, la aceea că Îngerul Domnului ne lasă pradă tristeţii noastre atunci cînd şi noi ne scufundăm în păcat, şi aleargă în ajutorul nostru cu bucurie şi putere mare atunci cînd ne pocăim şi cerem cu lacrimi mila şi ajutorul lui Dumnezeu.

O Stăpîne Doamne Făcătorul nostru, Cela Ce eşti Stăpînul a miriade de Îngeri: iartă-ne, miluieşte-ne şi ne mîntuieşte pre noi cu ajutorul Sfinţilor Tăi Îngeri!

Căci Ţie se cuvinte toată slava şi mulţumire în veci, Amin.