Din vremurile cele mai vechi Biserica a cinstit-o pe Preasfînta Născătoare de Dumnezeu ca Patroană şi Apărătoare a poporului creştinesc de pretutindeni care, prin rugăciunile ei mijlocitoare cheamă mila Fiului ei asupra noastră, a păcătoşilor. Ajutorul Preasfintei Maicii Domnului s-a arătat limpede şi mereu de-a lungul timpului, atît către persoane, cît şi către comunităţi de oameni şi popoare, pe timp de pace şi pe timp de război, în pustiile sihastrilor şi în mijlocul cetăţilor şi vuietului lumii. Evenimentul pe care îl prăznuieşte astăzi Biserica Ortodoxă de pretutindeni confirmă limpede că Maica Domnului este pururea apărătoarea poporului creştinesc.

Spre ziua de întîi octombrie a anului 1152, în timpul domniei împăratului Leon cel înţelept, se făcea în Sfînta Biserică Vlaherne din Constantinopol priveghere de toată noaptea. Biserica era plină de popor. Sfîntul Andrei cel Nebun pentru Hristos stătea într-un ungher mai în spate, împreună cu ucenicul său, Epifanie. La ora patru dimineaţa, Preasfînta Născătoare de Dumnezeu s-a arătat înaintea poporului, stînd în văzduh, ţinîndu-şi omoforul întins ca un acoperămînt deasupra capetelor credincioşilor. Ea era îmbrăcată în purpură încrustată cu aur şi strălucea cu lumină negrăită, în jurul ei se aflau apostolii, sfinţii, mucenicii şi fecioarele. Sfîntul Andrei cel Nebun pentru Hristos a zis către ucenicul său iubit, Epifanie: O vezi, frate, pe Împărăteasa şi Doamna tuturor cum se roagă pentru întreaga lume? Iar Epifanie a zis: O văd, Părinte, şi mă minunez!

Acesta este evenimentul pe care îl prăznuieşte Biserica astăzi, eveniment ce a a instituit Sărbătoarea Cinstitului Acoperămînt al Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, spre a ne ţine în minte pururea că prin a noastră smerită nevoinţă şi rugăciune, putem primi şi noi, în greutăţile vieţii noastre, neîncetatul ajutor al Doamnei şi Stăpînei noastre de Dumnezeu Născătoarea, cea care ne acoperă pe noi cu Cinstitul ei Acoperămînt.

Sfîntul Anania a fost unul dintre cei șaptezeci de Apostoli mai mici. El a fost Episcopul cetăţii Damascului. După Sfînta descoperire şi Sfîntul îndemn al Domnului Hristos, el este acela care l-a botezat pe prigonitorul creştinilor, Saul, întru Pavel (Fapte 9:10-17). Datorită marii lui rîvne pentru sfinţenia Sfintei Credinţe, Sfîntul Apostol Anania a fost omorît cu pietre în cetatea Elefteropolis. Sfintele lui moaşte au fost aduse la Damasc, iar mai apoi, la Constantinopol.

Sfîntul Roman Melodul s-a născut în cetatea siriană Emesa. El a fost mai întîi paracliser la Beirut, iar mai după aceea a slujit în catedrala mitropolitană de la Constantinopol, în timpul Patriarhului Eftimie (490-504). El nu era un om educat, şi nici nu cunoştea arta cîntării bisericeşti, şi din aceasta pricină era dispreţuit şi defăimat de sfinţitul cler, care erau cu toţii oameni foarte educaţi şi învăţaţi. Sfîntul Roman pentru aceasta a plîns odată foarte mult, cu faţa la pămînt, înaintea Maicii lui Dumnezeu.

Atunci ea s-a arătat lui, şi i-a dat un mic sul de hîrtie, poruncindu-i să-l înghită. A doua zi era Slăvitul Praznic al Naşterii Domnului. Sfîntul Roman a urcat la locul cuvenit cantorului, la amvon, şi a cîntat cu glas îngeresc cîntarea "Astăzi Fecioara". Toţi au rămas fără grai auzind dumnezeiasca cîntare a lui. Astfel s-a văzut harul de mare poet al Sfîntului Roman, primit de la însăşi Împărăteasa Cerurilor. Sfîntul Roman a alcătuit peste o mie de condace. El s-a săvîrşit către Domnul ca Diacon al Bisericii celei Mari, Aghia Sofia, din Constantinopol. El s-a alăturat corurilor îngereşti la anul 510.

El a fost de neam slav, din cetatea Dracha (Dyrrachium). El de foarte tînăr a fost luat la şcoala de muzică de la Constantinopol, unde s-a făcut cel mai iubit cîntăreţ al curţii imperiale. Dar temîndu-se de linguşirile şi laudele oamenilor, Ioan a fugit la Sfîntul Munte Athos şi s-a ascuns la Marea Lavră, ca păstor umil de oi. El a dus viaţă de mari şi neobişnuite nevoinţe. Maica lui Dumnezeu i s-a arătat lui în două rînduri. El s-a săvîrşit către Domnul în veacul al doisprezecelea.

El a fost monah în Marea Lavră din Sfîntul Munte Athos în veacul al paisprezecelea.

În Sfînta Slujbă fericitul Roman la amvon urcă și cu glas îngeresc

Începe sfîntă cîntare să cînte:

Fecioara astăzi pe Cel Mai Presus de Fiinţă naşte

Şi pămîntul peştera Celui Neapropiat aduce.

Îngerii cu păstorii doxologesc

Şi magii cu steaua călătoresc.

Că pentru noi S-a născut Prunc Tînăr,

Dumnezeu Cel mai înainte de veci

Auzind cîntarea Sfîntă,

Inima poporului de bucurie se umple,

Iar feţele lor strălucesc de uimire.

Slavă Maicii Preasfinte a lui Dumnezeu!

Slavă Doamnei şi Împărătesei lumii, Cea care ascultă şi grabnic plineşte

Rugăciunea cu lacrimi a celor credincioşi!

Preasfînta Născătoare de Dumnezeu adesea s-a arătat credincioşilor celor aflaţi în nevoie: uneori ca să îi întărească mai departe pe calea asprelor nevoinţe, alteori ca să îi vindece de boală, sau să le descopere anumite taine de neapărată trebuinţă sufletelor lor. În Marea Lavră din Sfîntul Munte Athos au avut loc două astfel de minunate arătări, asemănătoare între ele. În timpul unui Sfînt şi Mare Post, la vremea cîntării Acatistului celui Mare, Sfîntul Ioan Kukuzel şedea în Biserică, obosit, înaintea icoanei Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Cum şedea, a adormit. Chiar atunci Cea Sfîntă şi Preacurată s-a arătat lui şi i-a zis: Bucură-te, o, Ioane! Cîntă şi nu înceta a cînta, căci iată pentru aceasta eu cu tine voi fi pururea! Zicînd aceasta, ea a pus un ban de aur in mîna Sfîntului Ioan. Cînd s-a trezit din aţipire, iată banul de aur era în palma lui. După aceea, nenumărate minuni s-au lucrat la acea Sfîntă icoană a Maicii Domnului, precum şi de la banul de aur de ea dăruit Sfîntului Ioan Kukuzel.

A doua arătare s-a făcut înaintea Sfîntului Grigorie monahul care, ca şi Sfîntul Ioan Cucuzel, era cantor bisericesc. Patriarhul Kallistos hotărîse ca la Sfînta Liturghie a Sfîntului Vasile cel Mare, să se cînte în cinstea Maicii Domnului: De tine se bucură... în loc de obişnuita cîntare: Cuvine-se cu adevărat... Dar succesorul său, Patriarhul Filotei, a anulat hotărîrea înaintaşului lui şi a poruncit să se cînte: Cuvine-se cu adevărat, ca la toate Sfintele Liturghii de peste an, ca fiind o cîntare mai scurtă. Cu toate acestea, la vecernia Botezului Domnului, de faţă fiind Patriarhul Grigorie al Alexandriei, Sfîntul Grigorie a cîntat după vechea rînduială: De tine se bucură. Îndată după aceasta, Cea Sfîntă şi Preacurată i s-a arătat lui şi, precum odinioară Sfîntului Ioan Cucuzel, i-a dăruit şi lui un galben de aur, şi i-a zis: Recunoscătoare îţi sînt pentru cîntarea ce aduci cinstirii mele. De la această slăvită minune s-a instituit ca totdeauna la Liturghia Sfîntului Vasile cel Mare să se cînte în cinstea Maicii Domnului cîntarea: De tine se bucură.

Să luăm aminte la regele Ahaz şi la pedepsele lui Dumnezeu asupra lui (II Paraiipomena 28):

• La cum, în toată viaţa lui, Ahaz a făcut numai cele rele înaintea lui Dumnezeu;

• La cum el a ridicat idoli la toate răspîntiile din Ierusalim şi prin tot ţinutul, şi s-a închinat înaintea lor;

• La cum a fost biruit în toate numeroasele războaie pe care le-a purtat; la cum s-a pustiit ţara lui din pricina aceasta; la cum o sută de mii de oameni buni de luptă ai lui au fost ucişi; şi cum tot atîţia la număr au fost luaţi în robie.

Fericit bărbatul, care n-a umblat în sfatul necredincioşilor şi în calea păcătoşilor nu a stat şi pe scaunul hulitorilor n-a şezut (Psalmul 1:1).

Fraţilor, fericit este acela a cărui inimă nu s-a învîrtoşat atît de tare de păcat încît, auzind aceste cuvinte grăite de Însuşi Domnul prin prorocul, să nu le şi pună în practica vieţii lui din fiecare zi. Necredincioşii sînt aceia care în tot chipul gîndesc împotriva lui Dumnezeu şi împotriva voii Lui. Păcătoşii sînt aceia care merg pururea în căile poftelor lor, iar gîndurile lor sînt împotriva voii lui Dumnezeu şi a Legii Lui. Iar hulitorii sînt aceia care se ucid pe ei înşişi şi pe alţii cu faptele lor rele. Pericolul este acesta: mai întîi vine sfatul necredinciosului (fie de la oameni răi, fie de la gînduri rele); apoi vine lucrarea păcatului cu fapta; iar la urmă păcătosul nepocăit se face sminteală şi pildă rea pentru cei din jurul lui. Prin urmare, fericit bărbatul care nu se pleacă nici la sfatul necredincioşilor, nici gîndurilor necredincioase, ci îi ajunge lui spre mîntuire cuvîntul Legii lui Dumnezeu.

Fericit bărbatul care nu a făcut niciodată nici măcar un pas pe calea păcătoşilor, iar dacă i s-a întîmplat să-l facă, s-a pocăit pentru aceasta cu amar, şi s-a întors repede la calea vieţii care este Calea Domnului. Fericit bărbatul care nu a şezut împreună cu hulitorul sufletelor nevinovate, care prin hulirile lui vătăma astfel de suflete. Căci scris este despre aceşti smintitori: Iar cine va sminti pe unul dintr-aceştia mici care cred în Mine, mai bine i-ar fi lui să i se atîrne de gît o piatră de moară şi să fie afundat în adîncul mării (Matei 18:6).

O, fraţilor, fericiţi voi toţi, bărbaţi şi femei, care cu grijă pururea vă feriţi de aceste trei rele: de sfaturi şi gînduri necredincioase, de fapte păcătoase şi de smintirea altora. Aceste trei rele sînt ca nişte şerpi veninoşi care din mici pui de şarpe se fac în cumpliţi balauri.

O Stăpîne Doamne Făcătorului nostru, Cela Ce eşti Binecuvîntat şi slăvit, ajută-ne nouă prin mare puterea şi bunătatea Ta să ne mîntuim de şarpele cel rău pe care Tu, Doamne Iisuse Hristoase l-ai călcat cu arma Cinstitei şi Nebiruitei Tale Cruci. Ajută-ne nouă urechi să avem doar pentru Sfînt Cuvîntul tău, ca să putem numai întru Calea Ta să umblăm, şi să strălucim cu nevoinţa asemănării celei întru Tine.

Căci numai Ţie se cuvine toată slava şi mulţumire în veci, Amin.