Eufrosina a fost fiica lui Pafnutie, bărbat slăvit şi bogat din Alexandria. Părinţii ei, multă vreme fără nici un copil, s-au rugat lui Dumnezeu cu lacrimi să le dăruiască prunc, şi o primiră de la Domnul pe ea, Euforsina. Binecredincioşii şi cucernicii ei părinţi şi-au crescut fiica în cea mai aleasă educaţie creştină. Nevoind să se căsătorească, Eufrosina a plecat în taină din casa părintească, şi-a luat haine bărbăteşti şi a intrat într-o mînăstire de monahi zicînd despre sine că este eunuc al împăratului Teodosie şi că se numeşte Smaragd. Egumenul a primit-o, şi a rînduit-o în ascultarea Părintelui Agapit. Cu postul, cu nevoinţele şi cu rugăciunea părutul Smaragd a întrecut repede pe toţi fraţii din mînăstire.

Cînd Smaragd a împlinit în acea mînăstire cu totul treizeci şi opt de ani de aspre nevoinţe monahiceşti, tatăl Pafnutie a venit să cerceteze mănăstirea, iar egumenul l-a îndreptat pentru sfat şi pentru rugăciune la îmbunătăţitul călugăr Smaragd. Smaragd l-a recunoscut îndată pe Pafnutie, dar Pafnutie nu l-a mai recunoscui pe Smaragd. Cînd tatăl şi-a mărturisit durerea pentru fiica pierdută, Smaragd l-a mîngîiat şi i-a zis să nu deznădăjduiască, că va apuca să-şi viadă fiica iar, în această viaţă. Apoi l-a îndemnat să revină peste trei zile. Cînd Pafnutie a venit iar, Smaragd zăcea pe patul ei de moarte.

Atunci cel care murea i-a zis lui Pafnutie: "Eu sînt Eufrosina, fiica ta, tată." Multă vreme, tatăl a rămas fără grai. După ce Eufrosina şi-a dat cea mai de pe urmă suflare, tatăl ei a plîns mult. După ce au dus-o la cinstita îngropăciune, tatăl Pafnutie a luat asupra sa voturile monahale şi s-a sălăşluit în acea mînăstire, în chilia fiicei lui. După zece ani de nevoinţe, Pafnutie a intrat şi el în odihna Domnului lui şi al nostru, al tuturor.

Sfîntul Serghie din Radonej a fost un mare nevoitor şi luminător al Bisericii Ruse. El s-a născut în anul 1313, la Rostov, din binecredincioşi părinţi, Chiril şi Maria. După moartea părinţilor lui, Vartolomeu - căci aşa s-a numit Sfîntul la naştere - s-a făcut monah şi a întemeiat Mînăstirea Sfintei Treimi în codrii Radonejului. El a fost un rob smerit şi blînd al lui Dumnezeu, care nu a cunoscut în viaţă decît nevoinţele şi rugăciunea.

Din pricina curăţiei inimii lui pe el l-a învrednicit Dumnezeu de darul facerii de minuni, căci a înviat şi un mort întru numele lui Hristos. Preasfînta Născătoare de Dumnezeu s-a arătat lui de multe ori. Cneji şi vlădici au venit la el pentru sfat. El l-a binecuvîntat pe cneazul Dimitri Donskoy, şi i-a prorocit biruinţă în bătălia de eliberare a Rusiei de tătari.

El vedea în inimile oamenilor, precum vedea şi evenimentele ce aveau să fie. Mînăstirea lui a fost plină de monahi, încă din timpul vieţii lui şi, veac după veac, a fost unul dintre cele mai importante centre de viaţă duhovnicească şi loc făcător de minuni. Sfîntul Serghie s-a săvîrşit către Domnul la anul 1392. După fericita lui adormire, el s-a arătat de multe ori celor mai diverşi oameni.

Numele ei la naştere a fost Theodula. Ea a fost fiica lui Mihail Vsevolodovici, şi logodnica lui Mina, Cneazul Suzdalului. Ea nu a voit deloc să se mărite, şi s-a rugat lui Dumnezeu să o păzească întru feciorie pînă la moarte. Pe cînd o duceau la Suzdal pentru cununie, logodnicul ei, Mina, a murit subit.

Sfînta Eufrosina atunci nu s-a mai întors la casa părinţilor ei, ci a intrat într-o mînăstire din Suzdal, unde s-a nevoit călugăreşte pînă la moartea ei. Dumnezeu a învrednicit-o de darul facerii de minuni. Ea s-a săvîrşit cu pace către Domnul la anul 1250.

Pildă de rugăciune şi blîndeţe Sfîntul Serghie este,

Încă din fragede tinereţi.

El de mic iubit-a pre Domnul şi frumuseţea Lui.

El întru sine insuflat-a chip senin inimii

Şi bunătate.

El codrul prefăcutu-l-a în loc sfînt lui Dumnezeu.

El lepădat-a a lumii deşertăciune toată.

El nu s-a mîniat nicicînd,

Ci cu totul liniştit a fost şi blînd către tot omul.

Doar cu vicleanul fost-a el crud.

Cu potrivnicul lui Dumnezeu, cu tatăl minciunii,

Care suflete de oameni cată să apuce,

Serghie cumplit a luptat, cu măiestrie,

Neobosit, pînă ce biruinţa a fost a lui.

Aşa săvîrşitu-s-a Avva, dar pururi a rămas

Ca un stîlp de foc poporului rus,

Ca un rugător al lui înaintea lui Dumnezeu,

Cerînd pentru ei toate binecuvântările,

Şi pogorînd a Domnului binecuvîntare

De la cer la poporul de jos.

Sfinte Părinte Serghie,

Roagă-te pururea pentru noi, credincioşii!

Pentru pacea Bisericii şi al tău popor,

Şi pentru slava Domnului Hristos,

Roagă-te pentru noi pururea!

Un sfînt nu străluceşte niciodată la exterior. Toată bogăţia lui se află înlăuntru, în sufletul şi inima lui. A venit odată un mujic la mînăstirea Sfîntului Serghie, de la mare depărtare. Cînd a cerut monahilor să îl vadă pe egumenul lor, ei i-au zis că acesta se află la grădină. Mujicul a mers la grădină, dar acolo nu a văzut decît un bătrîn îmbrăcat în haine peticite care lucra la un strat.

Mujicul s-a întors la mînăstire foarte nemulţumit, zicîndu-şi că monahii şi-au bătut joc de el. Astfel, ca să îşi facă mai limpede dorirea, mujicul a cerut monahilor să-l vadă anume pe Părintele Serghei, vestitul egumen al mînăstirii. Tocmai atunci Sfîntul Serghie intra pe poarta mînăstirii. El i-a dat bun venit ţăranului, apoi l-a chemat şi i-a slujit la masă. El i-a citit inima şi a văzut proasta părere pe care şi-o făcuse ţăranul despre hainele lui. Pentru aceasta l-a mîngîiat şi i-a făgăduit că îl va vedea pe Serghie cel căutat îndată.

Tot atunci la mînăstire a sosit şi un cneaz, înconjurat de o suită formată din boieri distinşi, care s-au plecat îndată pînă la pămînt înaintea bătrînului celui peticit care tocmai îl slujise la masă pe el, mujicul. Cneazul şi boierii au cerut smerit binecuvîntarea bătrînului. Monahii atunci l-au scos pe mujic afară din încăpere, ca să facă loc distinşilor oaspeţi. Astfel, mujicul a privit de la depărtare pe acela care fusese atît de aproape de el tot timpul.

El s-a prihănit pe sine pentru prostia lui şi i-a fost foarte ruşine. După ce cneazul şi suita lui au plecat, el a venit repede şi a căzut la picioarele sfîntului şi l-a rugat să-l ierte pentru mojicia lui. Dar marele sfînt l-a îmbrăţişat şi i-a zis: "Nu fi trist, fiule, căci tu singur ai văzut cu adevărat ce sînt: un ţăran îmbrăcat în haine proaste, adică un nimic. Pe cînd toţi ceilalţi s-au înşelat, gîndind că sînt vreun lucru mare."

Să luăm aminte la dreptatea, apoi la nedreptatea regelui loaş, şi la răsplata şi pedeapsa lui Dumnezeu pentru fiecare din ele (II Paralipomena 24):

• La cum mai întîi loaş a ascultat de marele preot lehoiada, şi a făcut ceea ce a fost bine înaintea lui Dumnezeu;

• La cum Dumnezeu l-a binecuvîntat pe loaş pentru aceasta, cu o domnie lungă şi fără războaie;

• La cum mai apoi loaş s-a schimbat la inimă, şi l-a ucis pe fiul marelui preot şi dreptului lehoiada (adică pe Zaharia prorocul), şi a mai făcut şi alte fărădelegi;

• La cum o mică armată siriană l-a înfrînt pe loaş şi a jefuit şi prădat toată ţara; şi la cum loaş, zăcînd la pat de boală grea, a fost omorît în aşternut de slugile lui.

Toate cîte are Tatăl ale Mele sînt (Ioan 16:15).

Acestea sînt printre ultimele cuvinte de învăţătură pe care le-a rostit Hristos Domnul către ucenicii Săi, mai înainte de Patima Lui.

Ele sînt şi cele mai pline de miez, căci ele descoperă dumnezeirea lui Hristos Mîntuitorul lumii şi, luate împreună cu cuvintele din al Meu va lua şi vă va vesti (Ioan 16:14), ele descoperă Deofiinţimea Duhului Sfînt cu Tatăl şi cu Fiul. Ceea ce Duhul va primi de la Mine, zice Domnul, nu poate fi diferit sau contrar celor ale Tatălui, căci Toate cîte are Tatăl ale Mele sînt. Dar de ce nu a zis Domnul "Tot ce este al Meu va lua... ", ci a zis "Din al Meu va lua şi vă va vesti?"

El a zis astfel deoarece Duhul Sfînt nu va descoperi oamenilor toate, ci doar parte din tot, doar atît pre cît le este cu putinţă oamenilor să înţeleagă, şi doar atît pre cît le este lor de folos spre mîntuire. Căci doar parte a harului îi este dată oamenilor pe pămînt, iar cealaltă parte le este dată în Cer. Partea cea cerească o descrie Apostolul: Cele ce ochiul nu a văzut şi urechea n-a auzit şi la inima omului nu s-au suit, pe acesea le-a gătit Dumnezeu celor ce-L iubesc pe El (l Corinteni 2:9). Toate acestea şi infinit mai mult decît acestea, sînt cele toate pe care le are Tatăl, şi care sînt ale Fiului, şi ale Duhului Sfînt. Căci cele care sînt ale Lui cuprind nu doar lumea aceasta, ci şi cealaltă lume, şi sînt mult mai scumpe şi mai înalte decît ambele lumi.

A Lui este veşnicia, a Lui nemurirea, a Lui desăvîrşita putere, a Lui desăvîrşita înţelepciune, a lui desăvîrşita iubire, a Lui desăvîrşita bunătate, a Lui toată milostivirea şi dreptatea şi adevărul. Care alt bine l-am mai putea gîndi şi exprima? A Lui este toată desăvîrşirea şi orice desăvîrşire, care merge dincolo de orice putinţă de gîndire sau exprimare a minţii omeneşti. Tatăl le are pe acestea, şi Fiul le are pe acestea, şi Duhul Sfînt le are pe acestea. Toate cîte are Tatăl ale Mele sînt. Prin aceste cuvinte, Cel nemăsurat de bogat, Unul Născut Fiu al Atotţiitorului, Iisus Hristos, a descoperit ucenicilor Lui a Lui nemărginită şi de negîndit bogăţie în noaptea întunecată în care avea să stea desculţ înaintea iudeilor, care aveau să-l biciuiască şi să scuipe asupra Lui.

O Stăpîne Doamne, Preasfîntă şi Atotbogată Treime, miluieşte-ne pre noi păcătoşii şi ne mîntuieşte,

Căci noi pre Tine Te slăvim şi Ţie ne închinăm în veci, Amin.