Întru această sfîntă zi prăznuim Milostivirea, Minunile şi înţelepciunea Domnului şi Dumnezeului nostru: Prăznuim Milostivrea Lui către dreptcredincioşii părinţi ai Sfîntului Ioan Botezătorul, marele preot al Legii Vechi, Zaharia, şi soţia lui, Elisaveta, care toată viaţa lor au dorit să aibă fiu de la Dumnezeu şi s-au rugat Lui pentru aceasta cu lacrimi; prăznuim Minunile Lui, între care se numără aceea că a dat rod pîntecelui Elisavetei, care se afla la adîncile ei bătrîneţi; prăznuim înţelepciunea Lui, Carele bine a potrivit şi rînduit mîntuirea noastră.

Dumnezeu a avut planul Său măreţ cu Pruncul Ioan: anume, ca el să fie Prorocul şi Înaintemergătorul lui Hristos Domnul, Mîntuitorul lumii. Prin îngerii Lui, Dumnezeu a vestit naşterea lui Isaac vîrstnicei Sara, naşterea lui Samson femeii sterpe a lui Manoe, şi a lui Ioan Înaintemergătorul celor vîrstnici şi fără de rod părinţi Zaharia şi Elisabeta. Toţi aceştia au fost oameni cu care Dumnezeu a avut anume planuri măreţe foarte, iar naşterile lor au fost vestite de îngeri.

Cum să se poată naşte copii unor părinţi sterpi şi pe deasupra vîrstnici? Dacă cineva doreşte să înţeleagă acestea, atunci să nu se ducă şi să-i întrebe pe oameni, căci oamenii nimic nu vor şti să spună; să nu se ducă şi să întrebe ştiinţa naturală, căci nici aceasta nu îi va putea învăţa nimic: faptele despre care întreabă sînt mult mai sus şi dincolo de ştiinţa naturală. Ci mai curînd, să meargă şi să privească la Puterea lui Dumnezeu Carele a făcut toate din nimic cu Cuvîntul, şi Care nu a avut nevoie de părinţi, tineri sau vîrstnici, ca să îl facă pe întîiul om, Adam.

Ci, decît să fim curioşi în zadar, mai bine să ridicăm Slavă lui Dumnezeu Carele ne-a descoperit nouă păcătoşilor Puterea Lui cea mare, şi mare Milostivirea şi înţelepciunea Lui care străbat dincolo de orice lege naturală; întru care lege am rămîne legaţi ca într-o temniţă dacă nu ar fi aceste mari minuni ale lui Dumnezeu, minuni care ne ajută să nu cădem în deznădejde şi în uitarea de El.

În unele locuri ea este numită şi Rhais sau Raida. Ea a fost fecioară din cetatea Batan din Egipt, de aceea se crede că a fost de neam egiptean. Ea a ieşit odată la fîntînă, lîngă mare, ca să scoată apă, şi a văzut acolo o corabie încărcată cu oameni creştini: preoţi, diaconi, monahi, femei şi fecioare. Întrebînd, a aflat că toţi aceia urmau să fie chinuiţi şi omorîţi pentru Hristos de către prigonitorii creştinilor. Inima Iraidei s-a aprins atunci cu duhul, şi cu dorirea de a muri împreună cu aceia pentru Domnul Dumnezeu.

Lăsîndu-şi vasele la fîntînă, ea a urcat în corabie şi a mărturisit că şi ea este Creştină. Atunci îndată au legat-o împreună cu ceilalţi şi au dus-o la cetatea egipteană Antinopolis. După chinuri de multe feluri, Raida a fost întîia decapitată, iar ceilalţi au urmat după ea. Ea a luat mucenicia cu cinste şi s-a proslăvit la începutul veacului al patrulea.

Sfîntul Nicolae acesta a luat mucenicia tînăr fiind, la anul 1672, din necuratele mîini ale turcilor din Constantinopol. Tatăl lui venise la Constantinopol din Thessalia şi din pricină că avea o prăvălie cu multe feluri de mărfuri, fiul lui, Nicolae, s-a numit Pantopolitul.

Turcii au făcut asupra lui Nicolae presiuni mari ca să treacă la islam, dar el s-a ţinut tare ca stînca. De aceea turcii l-au decapitat pe Nicolae, care astfel s-a strămutat întru veşnica împărăţie a Cerurilor. Sfintele lui moaşte odihnesc în Mînăstirea Xiropotamu din Sfîntul Munte Athos.

Ioan acesta a fost musulman din părinţi musulmani. Văzînd în felurite locuri şi împrejurări puterea mai presus de înţelegere a Credinţei Creştine, el a voit să primească Sfîntul Botez.

Din această pricină a fost denunţat înaintea unui tribunal musulman. Torturat bestial de către turci la Aitolia, pentru mărturisirea lui creştină, el a fost decapitat la anul 1814. Înaintea execuţiei Ioan a strigat: "Pomeneşte-mă, Doamne, întru împărăţia Ta!"

Fecioara de virtute plină să scoată apă a ieşit,

Dar la maica ei nu s-a mai întors, ci a pornit la Domnul.

Raida de bună voie să moară pentru Hristos a primit.

El mai scump i-a fost ei decît o mamă.

Corabia de mucenici plină e gata de drum.

"Primiţi-mă şi pe mine!" a strigat muceniţa.

"Roabă lui Hristos sînt şi eu, El pentru mine e totul.

Voiesc pentru El să mor, jertfa mea Lui să-I fie cîntare.

Chinul meu fie-l lui cîntare de laudă,

Cîntarea de laudă a suferinţei pentru adevăr.

O, primiţi-mă şi pe mine, să mor pentru Domnul meu."

Raida pentru Hristos a murit,

Şi s-a învrednicit de fericita veşnicie.

Pentru rugăciunile ei, Doamne, miluieşte-ne pre noi.

Pentru rugăciunile Sfintei Muceniţa Raida, Doamne,

Primeşte şi a noastră jertfă de laudă!

Cel care dăruieşte săracilor, dăruieşte lui Dumnezeu. Acesta este înţelesul învăţăturii Sfintei Evanghelii, care a fost întărit de-a lungul veacurilor de trăirea sfinţilor. Venindu-şi în simţiri şi pocăindu-se, Petru cel Milostiv a început să-şi risipească averea săracilor ori de cîte ori avea prilej. Odată Petru a întîlnit un om ce de abia scăpase cu viaţă dintr-o corabie naufragiată.

El era gol. Omul i-a cerşit nişte haine. Petru şi-a scos haina de deasupra, care era foarte scumpă, şi l-a îmbrăcat pe naufragiat. La scurtă vreme după aceea, el şi-a văzut haina scoasă la vînzare în vitrina unei prăvălii. Petru s-a întristat văzînd că acela i-a vîndut haina, în loc să o folosească.

El a gîndit: "Nu sînt vrednic; Domnul nu primeşte milostenia mea." Dar Domnul i S-a arătat lui Petru în vis. El i S-a arătat sub chipul unui tînăr foarte frumos, ce strălucea mai mult decît soarele. El purta coroană cu cruce, şi era îmbrăcat cu mantia cea scumpă a lui Petru. "Petre, de ce eşti trist?" a întrebat Domnul. "Doamne, cum să nu fiu trist, cînd văd cele dăruite de mine scoase la vînzare?" Atunci Domnul l-a întrebat: "Au recunoşti tu straiul ce Îl port Eu acum?" Petru a zis: "Îl recunosc, Doamne. E straiul ce l-am dat acelui gol." Atunci Domnul i-a zis iar: "De aceea, să nu mai fii trist. Tu l-ai dat omului celui gol, dar Eu Însumi l-am primit, şi laud fapta ta."

Să luăm aminte la păcatele regelui loram şi la pedeapsa lui Dumnezeu asupra lui (II Paralipomena 21):

• La cum loram i-a ucis pe toţi fraţii lui, şi a ridicat iar idoli prin dumbrăvi şi pe dealuri;

• La cum duşmanii lui i-au prădat şi i-au robit pămîntul;

• La cum a fost lovit de o boală cumplită, de a murit în chinuri, ieşindu-i măruntaiele toate pe gură cu încetul, şi nimeni nu a plîns după el.

Fraţilor, adîncă şi de nepătruns este taina Firii Dumnezeieşti a lui Dumnezeu. Dar Dumnezeu nici nu a ascuns-o pe ea de la ochii noştri, nici nu ne-a descoperit-o pe deplin. El ne-a descoperit nouă numai cît putem noi duce, ca oameni slabi şi neputincioşi cu duhul ce sîntem, şi numai pre cît este de folos pentru mîntuirea noastră. Privitor la Duhul Sfînt Domnul, ni s-a descoperit că El de la Tatăl purcede, şi că ne este trimis de Fiul.

Nimeni să nu îndrăznească a iscodi mai mult! - Ca nu cumva să cadă în greşeală. Din moment ce El de la Tatăl purcede, înseamnă adeverit că El este Deofiinţă cu Tatăl; din moment ce El este trimis de Fiul spre a îi continua lucrarea mîntuirii în lume, adeverit este că El Deofiinţă este şi cu Fiul. Domnul zisese mai înainte despre Tatăl: Mărturiseşte despre Mine Tatăl (Ioan 8:18). Iar acum zice şi despre Duhul Sfînt: Duhul Adevărului... va mărturisi despre Mine.

Amîndouă aceste mărturii una şi aceeaşi mărturie sînt: de aceea vorbeşte Domnul Hristos o dată despre una şi altă dată despre cealaltă. Cel Care dă mărturie şi Cel despre Care se dă mărturie Deofiinţă sînt, căci Domnul nu îngăduie ca mărturia ce se va da despre El generaţiilor viitoare să fie mai mică decît cea dată despre El în trecut. Astfel, noi vorbim în termeni omeneşti cînd numim durate în timp; în realitate, Cei Trei dau veşnic mărturie în ceruri, după cuvîntul Evangheliei: Căci Trei sînt Care mărturisesc în cer: Tatăl, Cuvîntul şi Sfîntul Duh, şi Aceşti Trei Una sînt (I Ioan 5:7).

Există unii care spun că Duhul Sfînt purcede de la Tatăl şi de la Fiul. Dar cine şi cînd le-a descoperit lor aceasta? Noi ştim că Duhul Sfînt de la Tatăl purcede, căci aşa ne-a propovăduit nouă Domnul Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu.

Prin urmare, noi respingem aceste adăugiri la Credinţa noastră Ortodoxă, căci ele nu concordă cu cuvintele pe care Domnul Însuşi le-a rostit. În afară de aceasta, inimile noastre trebuie mai întîi să fie foarte curate dacă vrem să înţelegem curat cuvintele Domnului Celui Preacurat. De aceea, să ne curăţim mai întîi de toate felurile de patimi, mai curînd decît să iscodim cu obrăznicie şi cu inimi necurate adîncimile de nepătruns ale Fiinţei lui Dumnezeu; căci unii ca aceştia totdeauna cad în erezie şi îşi pierd sufletele pe veci.

O Stăpîne Doamne Dumnezeul nostru, Cela Ce eşti înfricoşat şi mărit, noi cu umilinţă Îţi mulţumim pentru că ne-ai trimis nouă pe Unul Născut Fiul Tău şi Mîntuitorul nostru Iisus Hristos.

Aşa, ai binevoit şi ne-ai descoperit nouă păcătoşilor că nu fii ai întunericului sîntem, ci mai degrabă fii ai luminii, carele Pururea Ţie ne închinăm şi pre Tine Te mărim în veci, Amin.