Două evenimente se prăznuiesc astăzi, care sînt strîns legate de Crucea lui Hristos: mai întîi, aflarea Cinstitei şi de viaţă făcătoarei Cruci pe dealul Golgotha, iar al doilea, întoarcerea lemnului Cinstitei Cruci din Persia la Ierusalim. Mergînd să cerceteze Locurile Sfinte, sfînta împărăteasă Elena a hotărît să afle acolo Cinstita Cruce a lui Hristos. Doar un iudeu foarte vîrstnic, Iuda, mai ştia unde se află îngropat lemnul Sfintei Cruci a Domnului. Constrîns de împărăteasă, el a dezvăluit că locul este sub capiştea lui Venus, ridcată de împăratul Hadrian pe Golgotha. Împărăteasa a poruncit ca acea capişte să fie rasă la pămînt şi să se facă acolo săpături. Aşa s-au aflat adînc îngropate în pămînt cele trei cruci.

Pe cînd împărăteasa gîndea cum să afle care dintre cele trei este a Mîntuitorului, s-a apropiat un convoi de îngropăciune. Patriarhul Macarie le-a zis să atingă crucile, una cîte una, de cel mort. Nimic nu s-a întîmplat la atingerea primei şi celei de a doua cruci. Dar cînd au atins-o de mort şi pe a treia, mortul a înviat. Aşa au cunoscut că aceea este Crucea Mîntuitorului cea de Viaţă dătătoare. Ei apoi au atins Sfînta Cruce a Domnului de o femeie foarte bolnavă, care s-a însănătoşit pe loc.

Patriarhul atunci a poruncit înălţarea Sfintei Cruci la un loc înalt, de unde să o poată vedea tot poporul - şi atunci tot poporul a strigat cu lacrimi: Doamne, miluieşte! Împărăteasa Elena a poruncit turnarea unei îmbrăcăminţi de argint întru care a ferecat Sfînta Cruce. După vreme, împăratul persan Hosroe a cucerit Ierusalimul, a robit popor mult, şi a luat şi Crucea Domnului în Persia.

Sfînta Cruce a rămas în Persia timp de paisprezece ani. În anul 628 împăratul imperiului grecesc Heraclie l-a învins pe Hosroe şi, cu multă solemnitate, a întors Sfînta Cruce la Ierusalim. Intrînd în Sfînta Cetate împăratul purta Sfînta Cruce pe umerii lui, dar a văzut că deodată nu mai poate să facă nici un pas, o putere oprindu-l. Sfîntul Patriarh Zaharia a văzut cum îngerul Domnului nu îl lasă pe împărat să păşească mai departe cu Sfînta Cruce în spate, pe aceeaşi cale pe care demult păşise şi Mîntuitorul, dar desculţ, scuipat şi defăimat.

Patriarhul i-a descoperit împăratului vedenia. Atunci împăratul şi-a scos straiul şi însemnele imperiale şi, desculţ şi în haine proaste, a purtat în spate Sfînta Cruce pînă la Golgotha, iar acolo a aşezat-o în Biserica Învierii Domnului, pentru bucuria şi mîngîierea întregii lumi creştineşti.

Ea a fost soţia împăratului Theodosie cel Mare. Cu gîndul şi cu fapta, ea a fost o adevărată creştină. Ea a fost ajutătoarea vestită a nevoiaşilor şi bolnavilor.

Cînd i s-a spus că faptele ei acestea nu sînt de nivelul ei imperial, ea a zis: "Se cuvine chemării imperiale să dăruieşti aur şi bani; iar dacă eu mă îngrijesc personal de săraci, nu fac decît să dăruiesc Aceluia Care m-a rînduit în chemarea imperială." Sfînta împărăteasă Plachila s-a săvîrşit către Domnul cam pe la anul 400.

Sfîntul Macarie acesta a fost ucenic al Patriarhului Nifon, pe cînd acesta se nevoia în liniştire la Mînăstirea Vatopedi, din Sfîntul Munte Athos. Sfîntul Macarie a dorit cu sete să ia cununa muceniciei pentru Hristos, şi a cerut binecuvîntarea Sfîntului Nifon pentru aceasta. Străvăzătorul Patriarh, văzînd că aceasta este voia lui Dumnezeu, l-a binecuvîntat pe Macarie în calea muceniciei lui. Sfîntul Macarie s-a dus la Tesalonic şi, într-o adunare de turci, a început să propovăduiască pe Hristos Unul Dumnezeu. Turcii l-au bătut şi l-au aruncat în temniţă.

Cînd l-au scos la judecată, el le-a strigat: "O, dacă aţi şti voi adevărul, şi dacă v-aţi boteza întru Numele Tatălui, şi al Fiului, şi al Sfîntului Duh!" Turcii l-au decapitat la anul 1527. Sfîntul Patriarh Nifon, în Sfîntul Munte aflîndu-se, a văzut în duh uciderea Sfîntului Mucenic Macarie la Tesalonic chiar în momentul în care ea s-a săvîrşit. El ia descoperit unui frate aceasta, şi i-a zis: "Să cunoşti, fiule, că acum fratele tău Macarie a luat moarte de mucenic şi este acum purtat spre ceruri, prăznuind şi bucurîndu-se în Domnul. Fie ca şi noi să ne învrednicim fericirii acesteia cu rugăciunile lui."

Ea mai înainte a dus o viaţă plină de desfrînări. Doi monahi care călătoreau spre Tars au rămas odată la hanul ei. Cînd Maria a vrut ca să îi întîmpine şi s-a apropiat de ei, monahii au certat-o şi au împins-o la o parte ca pe o necurată. Atunci Maria s-a tulburat, şi a văzut iadul vieţii ei, şi s-a pocăit cu amar.

Monahii au luat-o şi au dus-o la o mînăstire de femei, unde Maria s-a nevoit în cele mai aspre postiri şi nevoinţe pînă la adînci bătrîneţi. Pe ea a învrednicit-o Dumnezeu de darul facerii de minuni încă din timpul vieţii.

Mîntuieşte, Doamne, poporul Tău!

Binecuvintează moştenirea Ta!

Tu nouă cu Sfînta Ta Cruce Chipul Tău

Nouă ni-L străluceşti!

Tu pe noi, cu Sfînta Crucea Ta, pe calea vieţii noastre

Ne povăţuieşti!

Semn al Puterii Tale Sfînta Cruce este,

Mîntuire vieţii noastre este ea!

Mîntuieşte, Doamne, pre Ortodocşii Patriarhi,

Şi sinaxa Ortodocşilor Episcopi ai lumii mîntuieşte!

Putere lor le dăruieşte

Cinstitei Tale Cruci ca să urmeze!

Căci Semn al Puterii Tale Sfînta Cruce este,

Mîntuire vieţii noastre este ea!

Mîntuieşte, Doamne, pre ai poporului

Ortodocşi conducători!

De-a iadului moarte păzeşte-i pre ei cu Sfînta Crucea Ta!

Căci Semn al Puterii Tale Sfînta Cruce este,

Mîntuirea vieţii noastre este ea!

Mîntuieşte, Doamne, pre poporul Tău,

Carele la Tine cădem cu sîrguinţă, pururea!

Cu Crucea Ta păzeşte-ne pre noi

De toată nevoia şi necazul!

Căci Semn al Puterii Tale Sfînta Cruce este,

Mîntuirea vieţii noastre este ea!

Aşa cum lumînarea se aprinde de la o altă lumînare tot aşa fapta bună se naşte dintr-o altă faptă bună. Un patrician a voit odată să dăruiască o cruce de aur unei sfinte biserici. El a chemat un aurar tînăr şi foarte priceput, i-a dăruit aur din destul pe care i l-a cîntărit, şi i-a poruncit să alcătuiască Sfînta Cruce cum i se va părea lui mai frumos.

Aurarul, care era sărac, văzînd mulţimea aurului pe care o cheltuieşte acest om pentru mîntuirea sufletului lui, s-a ars şi el în inimă cu flacăra dumnezeiescului dor, şi a hotărît să pună în acea sfîntă cruce şi cei zece galbeni ai lui, singura lui avere. Cînd Sfîntă Cruce a fost gata, patricianul a cîntărit-o iar şi a văzut că este mai mult aur în ea decît cel pe care i-l cîntărise la început aurarului.

El a început atunci să îl certe pe aurar, gîndind că acesta a furat aur şi l-a înlocuit cu un alt aliaj, mai greu. Văzîndu-l pe nobil atît de supărat, tînărul aurar i-a mărturisit fapta lui, zicîndu-i: "Am pus în aurul Domniei Tale şi cei zece galbeni ai mei, singura mea avere, precum şi văduva aceea de demult, ca să am şi eu parte de mîntuire, împreună cu Domnia Ta." Cuvintele acestea l-au atins pe aristocrat la inimă. El a zis atunci către aurar: "De azi înainte tu eşti fiul meu, iar toate ale mele sînt moştenirea ta."

Să luăm aminte la fărădelegea lui Ieroboam, şi la grabnica pedeapsă a lui Dumnezeu (III Regi 12:13):

• La cum Ieroboam a turnat doi viţei de aur şi a poruncit poporului să se închine la ei ca la Dumnezeu;

• La cum prorocul a grăit mînia lui Dumnezeu către Ieroboam, şi a sfărîmat minunat altarul ce se afla înaintea idolilor;

• La cum Ieroboam a ridicat nelegiuita lui mînă asupra prorocului, care îndată i s-a uscat; şi numai cu rugăciunile prorocului s-a făcut sănătoasă iar.

Chiar dacă Eu mărturisesc despre Mine Însumi, mărturia Mea este adevărată (Ioan 8:14).

Adevărată este mărturia luminii, atunci cînd mărturiseşte despre existenţa soarelui, şi nici o minciună nu se află în ea. La fel mărturiseşte şi Domnul Hristos, şi adevărată este mărturia Lui, despre tot ceea ce mărturiseşte.

El S-a pogorît între oameni ca un martor ceresc, spre a adeveri că există Dumnezeul Treimic, că există lumea îngerească şi a sufletelor omeneşti, că există dragostea lui Dumnezeu pentru oameni, Minunata lui Purtare de grijă pentru oameni, puterea dreptăţii asupra nedreptăţii, puterea adevărului asupra minciunii, binecuvîntata nemurire a drepţilor şi veşnicul chin al nelegiuiţilor, învierea morţilor, înfricoşata Judecată, şi multe alte taine pe care oamenii învăluţi de grosimea păcatului le-au presimţit vag de-a lungul istoriei, dar niciodată nu le-au cunoscut şi nici nu au crezut cu putere în ele. Dar mărturia cea mai mare a dat-o despre Sine, cînd a zis că El este Fiul lui Dumnezeu Cel Viu, asemenea Tatălui după fiinţă, putere şi iubire, şi de acelaşi rang cu Tatăl şi cu Duhul Sfînt. Căci Martorul trebuia să dea mărturie mai întîi despre Sine, spre a putea fi crezut cînd dădea mărturie şi despre celelalte taine. Din punctul de vedere al adevărului pur şi neschimbat, orice mărturie a lui Hristos este adevărată; nu aşa este ea însă şi din punctul de vedere al necuraţilor iudei.

Pentru Dumnezeu, pentru îngerii lui Dumnezeu, pentru oamenii drepţi, pentru veşnicie şi pentru toate veacurile, mărturia Lui este adevărată, şi de aceea a şi zis: Mărturia Mea este adevărată. Dar pentru minţile întunecate ale celor învechiţi în rele, această mărturie nu este adevărată. De aceea le-a şi zis Domnul iudeilor: Dacă mărturisesc Eu despre Mine Însumi, mărturia Mea nu este adevărată (Ioan 5:31). Cu alte cuvinte: "Pentru iudei nu este adevărată, dar ea în sine şi de la sine adevărată este."

O, Stăpîne Doamne Iisuse Hristoase, Fiule Iubit al lui Dumnezeu Cel Viu şi Unul Mîntuitor al sufletelor noastre, izbăveşte-ne pre noi de slăbiciunea minţii noastre celei înnegurate de păcat, şi de răutatea patimilor ce ne colcăie în inimă! Luminează-ne pre noi cu lumina Cuvintelor Tale făcătoare de viaţă şi adevărate veşnic,

Căci noi numai Ţie ne închinăm şi pre Tine Te slăvim în veci, Amin.