Acestea s-au născut undeva în partea asiatică a Bitiniei şi au fost surori din naştere. Crescute în duh profund creştinesc, ele au părăsit lumeasca cetate a făţărniciei şi minciunii şi s-au retras într-o pustie, însetînd după liniştea sufletească şi trupească întru care să se poată închina pe deplin Mirelui Hristos, întru rugăciune, sărăcie şi curăţie. Ele au păşit cu dragoste şi vitejie pe calea asprei vieţuiri, propăşind în post, rugăciune şi nevoinţe mari, pînă ce Domnul le-a împodobit pe ele cu marele dar al facerii de minuni. Poporul a început să vină la ele căutînd şi aflînd din belşug vindecarea neputinţelor lor, şi astfel fecioarele s-au făcut vestite fără ca ele să vrea. Un anume Fronton, guvernator de cetate, a auzit despre ele şi le-a adus la judecată.

Văzîndu-le cît de frumoase sînt, guvernatorul a rămas fără grai înaintea lor. Căci, deşi trupurile lor erau uscate de postul neîncetat, chipul feţelor lor radia de frumuseţe şi de har dumnezeiesc. El a început mai întîi prin linguşiri, lăudîndu-le frumuseţea şi zicîndu-le că le va trimite la curtea imperială, unde împăratul le va mărita cu bărbaţi nobili. Dar cînd a văzut că aceste flaterii ieftine nu au nici un efect asupra acestor tinere închinate lui Hristos, el a torturat-o pe Minodora, iar pe surorile ei le-a aruncat în temniţă.

După torturi bestiale, guvernatorul a urlat către Minodora, care era rănită şi plină de sînge: "Jertfeşte idolilor!" Muceniţa a zis: "Au nu vezi că mă jertfesc eu însămi toată Domnului şi Dumnezeului meu?" După ce torţionarii au omorît-o în torturi bestiale pe Sfînta Minodora, guvernatorul le-a scos la schingiuit pe celelalte două surori, pe care le-a pus să vadă trupul mort în torturi al surorii lor. Arătînd către cadavrul Minodorei, el le-a sfătuit să se lepede de Hristos. Dar Muceniţele surori ale Muceniţei celei ucise au rămas şi mai tari în credinţa lor, şi au urmat de aceea surorii lor, fiind ucise în torturi bestiale de acelaşi Fronton.

Atunci s-a pogorît fulger din cer care i-a omorît pe fiara Fronton şi pe torţionarii lui, şi pe toate slugile lui. Creştinii au luat după aceasta trupurile muceniţelor şi le-au îngropat cu cinste. Ele au luat mucenicia cam între anii 305 şi 311, în timpul domniei lui Maximian Galeriu, şi şi-au aflat odihna întru Cereasca împărăţie.

Slăvita Pulheria a fost fiica împăratului Arcadie şi a luat de la început votul fecioriei pe viaţă. Ca semn al acestui jurămînt, ea a pus de i s-a zidit în biserica catedrală un altar din aur şi pietre preţioase. Ea a fost împărăteasă a Imperiului, alături de fratele ei Teodosie cel Mic. Ea a apărat cu rîvnă de foc Biserica lui Hristos şi puritatea Ortodoxiei. Luptînd fără odihnă, ea a izbutit să convoace cel de al Treilea Sinod Ecumenic la Efes, care a dat anatemei erezia lui Nestorie.

Ea a ctitorit la Constantinopol Sfînta Biserică a Născătoarei de Dumnezeu din Vlaherne, vestită în lumea întreagă. După moartea fratelui ei Theodosie, ea s-a cununat cu binecredinciosul Marchian, moştenitorul tronului imperial, împreună cu care a vieţuit ca frate şi soră. Ea a aflat moaştele celor patruzeci de Mucenici din Sevastia Armeniei. Ea sa săvîrşit cu pace către Domnul în zece zile ale lunii septembrie din anul 453, în vîrstă fiind de cincizeci şi cinci de ani.

Aceşti Sfinţi Apostoli au fost din numărul celor 70 de apostoli mici. Apollon (Fapte 18:24-25) a fost Episcop al Smirnei mai înainte de Sfîntul Policarp. Sfîntul Lucius (Romani 16:21) a fost Episcop al Laodiceei. Sfîntul Clement a fost Episcop în Sardes.

O aristocrată din Constantinopol, dispreţuind toată deşertăciunea vieţii acesteia, s-a retras într-o singurătate împreună cu două slujnice ale ei. După unsprezece ani de nevoinţe pustniceşti, cele trei femei s-au săvârşit cu pace către Domnul.

Cele trei fecioare, din naştere surori,

Ale lui Hristos Muceniţe,

Pre El înaintea lui Fronton Îl proslăvesc.

Cu-a lor vitejie ele pe Fronton spăimîntă,

Iar Fronton cel la înţelepciune puţin

Gîndeşte, precum mulţi, că le va-ntoarce cu focul

Şi cu spînzurarea de la al lor Dumnezeu.

El crede precum mulţi că femeile sînt toate la fel,

Repede schimbătoare cu credinţa -

El crede că Muceniţele sînt şi ele

Ca celelalte femei.

Guvernatorul amarnic se înşeală,

Şi de cele trei fecioare este batjocorit, cu ruşine.

La Hristos parte bărbătească nu e, nici femeiască.

El putere le dă tuturor celor ce slujesc Lui.

El dăruieşte puterea minunată a credinţei şi nădejdii,

A suferinţei cumplite, purtate fără plîns.

Puterea aceasta a îngropat imperii,

A biruit de-a lungul miilor de ani.

Puterea aceasta pururi a rămas nestinsă,

Nimic n-a rezistat în faţa ei.

Minodora, Mitrodora şi cu Nimfodora,

Puterea cea lumească a ticălosului Fronton

O au zdrobit.

Ele viaţa şi-au dat şi L-au proslăvit pre Hristos,

Ele viaţa şi-au dat şi au rămas vii.

Fiecare pagină a istoriei milenare a Bisericii lui Hristos străluceşte de slava Mucenicilor Lui, care veşnicia au cucerit cu forţa sufletului şi cu răbdarea lor. Oricît de uluitoare ar fi însă aceste pilde de mucenicie sîngeroasă şi de bună voie, ele nu sînt mai sus decît mucenicia nesîngeroasă a călugăriei şi a pustniciei, căci asumarea deplină a voturilor monahale este o mucenicie neîncetată, pe viaţă.

Ne-a rămas de la Pavel, Episcopul Monemvasiei, strălucitul exemplu a trei femei pustnice. Pe cînd Pavel nu intrase încă în monahism, şi avea la curtea imperială slujba strîngerii de impozite, el a rămas odată vreme mai îndelungată la o mînăstire. Fiind acolo, a văzut corbi cum veneau în livadă, rupeau cu ciocurile ramuri de pomi cu fructe şi zburau cu ele în cioc într-o anumită direcţie. Pavel s-a mirat de aceasta, şi a mers, împreună cu monahii, pe urma zborului corbilor: ei au văzut că aceştia coborau în desişul unei păduri de nepătruns, lăsau ramurile la pămînt, şi zburau repede înapoi spre livezile mînăstirii.

Căutînd, Pavel împreună cu monahii au aflat într-o peşteră trei femei, care vieţuiau în pustnicie. Cea mai vîrstnică dintre ele a povestit monahilor viaţa ei: Ea era o mare aristocrată constantinopolitană care, rămînînd văduvă, a fost ameninţată cu contractarea unei căsătorii, în pofida voinţei ei. Ea însă luase hotărîrea de a nu se mai căsători niciodată după moartea soţului ei, şi de a-şi petrece tot restul zilelor în curăţie. De aceea ea şi-a împărţit toată averea săracilor şi s-a retras în mare taină în această pustie, luînd cu ea doar două slujnice.

Ele vieţuiau în acea peşteră deja de unsprezece ani, în post şi în rugăciune, nevăzînd pe nimeni, fiind numai cu Dumnezeu. Dumnezeu Hrănitorul trupurilor şi sufletelor le trimitea hrană de fructe, prin acei corbi. După aceea pustnica vîrstnică l-a rugat pe stareţul mînăstirii să le trimită Sfînta Împărtăşanie. La trei zile după ce s-au împărtăşit cu Sfintele şi Preacuratele lui Hristos taine, cele trei sfinte pustnice s-au săvîrşit cu pace către Dumnezeu.

Să luăm aminte la bogăţiile şi la slava lui Solomon (III Regi 5:5- 10):

La cum Solomon a zidit un Templu măreţ Domnului, iar apoi a zidit cetăţi şi flote de multe corăbii;

La cum regii din jur rămîneau uluiţi de bogăţiile fabuloase ale lui Solomon; la cum regele Hiram i se închina lui, iar regina din Saba a venit să-i vadă slava şi să se sfătuiască cu el;

La cum Solomon, cel mai bogat om al vremii lui fiind, era totuşi mai sărac îmbrăcat decît crinii cîmpului.

Eu am venit în Numele Tatălui Meu şi voi nu Mă primiţi; dacă va veni un altul în numele său, pe acela îl veţi primi (Ioan 5:43).

Dar cine este acest "altul" care va veni în numele său propriu, şi pe care păcătoşii îl vor prefera lui Hristos Domnul?

El este acela care crucea nu şi-o duce şi pe calea cea strîmtă nu umblă; e cel care iubitor de oameni nu este, ci este al oamenilor urîtor; este cel care nu urăşte păcatul şi nu luptă împotriva lui, ci iubeşte păcatul şi îl înalţă între oameni; el este cel care iubeşte necurăţia şi urăşte dreptatea; el este mercenar al morţii veşnice, iar nu oştean al nemuritoarei vieţi; el este linguşitor al celor fără Dumnezeu, iubitor de toată patima şi desfrîul: el este Anticrist. El va veni în numele lui propriu iar nu în numele lui Dumnezeu, şi toţi cei care nu L-au primit pe Hristos îl vor primi pe el. El le va fi acestora mult mai iubit, căci le va îmbrăţişa cu dragoste căile lor strîmbe şi desfrînate. El le va fi acestora mai iubit decît Hristos, căci alături de calea strîmtă a lui Hristos, el le va face o pîrtie largă şi lucioasă de gheaţă, pe care păcătoşii vor luneca la vale cu plăcere, negîndindu-se că sînt direcţionaţi spre iad.

Stăpînul Hristos a venit în numele mîntuirii omului în veşnicie, în numele vieţii veşnice, al adevărului veşnic şi al veşnicei dreptăţi. Anticrist va veni în numele lui propriu, adică în numele distrugerii veşnice, al morţii, minciunii, şi nedreptăţii. Cînd Antihrist vine printre ai săi, ai săi îl primesc cu bucurie. Adevărul este că toţi cei pentru care Hristos este greu îl vor primi cu plăcere pe Antihrist, căci el şi calea lui le va părea uşoară. Uşuraticii aceştia îşi vor da seama că au fost înşelaţi doar atunci cînd va fi prea tîrziu.

Ei atunci vor voi să se mîntuiască, dar nu vor mai putea. Cînd vor începe să lunece vertiginos spre întunericul nopţii, în fălcile şarpelui din iad, atunci pentru ei va fi prea tîrziu; pocăinţa lor nu va mai fi primită, şi mîntuire pentru ei nu va mai fi. Banchetul dement al lui Antihrist şi al uşuraticilor înghiţiţi de plasa lui nu durează mult, ci se stinge într-o clipeală de ochi. Casa necuratului dezmăţ se preface atunci în temniţa remuşcării şi împuţiciunii. Atunci este prea tîrziu.

O Stăpîne Doamne Iisuse Hristoase, Iubitorule de oameni, Cela Ce eşti singurul nostru Prieten adevărat, noi numai pe Tine Te ştim şi cu Tine vrem să fim în veci. Noi numai pe Tine Te primim, O, Mîntuitorule al nostru şi mîntuirea vieţilor noastre!

Ţie se cuvine toată slava şi mulţumire în veci, Amin.