Acest Sfînt Tadeu a fost unul dintre cei 70 de Apostoli mai mici, iar nu Sfîntul Apostol Tadeu dintre cei 12 Apostoli mari. Sfîntul Tadeu acesta l-a cunoscut mai întîi pe Sfîntul Botezător Ioan şi s-a botezat din mîna lui; apoi, L-a aflat pe Domnul şi I-a urmat Lui. Domnul Hristos l-a numărat printre cei 70 de Apostoli mai mici aleşi de El, pe care i-a trimis Însuşi la propovăduire, doi cîte doi, înaintea Feţei Lui (Luca 10:1).

După slăvită Lui înviere şi înălţare, Domnul L-a trimis pe Tadeu la Edessa, care era chiar locul de naştere al lui Tadeu, după făgăduinţa pe care i-o dăduse regelui Avgar cînd i-a trimis şi Sfînta Mahramă, adică al Lui Chip nefăcut de mîini omeneşti (vezi pomenirea la 16 august). Sărutînd atunci Sfînta Mahramă, Avgar s-a vindecat cu totul de lepra ce-i cuprinsese tot trupul, afară de un mic loc pe faţă. Cînd Sfîntul Tadeu apostolul a ajuns la curtea lui Avgar după făgăduinţa Domnului, el a avut din partea regelui o primire răsunătoare şi princiară.

Apostolul lui Hristos l-a învăţat pe Avgar deplin credinţa creştină şi i-a făcut Sfîntul Botez. Ieşind din apele Sfîntului Botez, regele Avgar a ieşit cu desăvîrşire curăţat, inclusiv fără mica pată de lepră care îi mai rămăsese pe faţă. Slăvindu-L pe Dumnezeu, Avgar a hotărît că tot poporul lui trebuie să primească învăţătura Sfintei şi Dumnezeieştii credinţe celei mîntuitoare, şi cu rîvnă şi evlavie să Îl slăvească pe Unul Adevăratul Dumnezeu. Pentru aceasta el i-a chemat de faţă pe cei dintîi şi cei mai nobili cetăţeni ai săi, spre a asculta cu toţii, împreună, învăţătura cea mîntuitoare despre Hristos din gura Apostolului Lui, Tadeu.

Ascultînd cuvintele Apostolului, şi văzîndu-l pe regele lor vindecat de cumplita lepră cu desăvîrşire, poporul cel ales al lui Avgar a lepădat idolatria şi toată necurata lor veche vieţuire, au îmbrăţişat Credinţa Creştină şi s-au botezat întru ea. Aşa s-a luminat atunci cu Hristos întreaga cetate a Edessei. Regele Avgar a adus atunci mult aur pe care l-a pus la picioarele Sfîntului apostol Tadeu, dar Tadeu i-a zis: "Din moment ce al nostru aur moştenit de la părinţi l-am lepădat pentru Hristos, cum dar ne vom împovăra cu aur străin?" Sfîntul Apostol Tadeu a predicat Sfînta Evanghelie a Domnului Iisus Hristos în toată Siria şi Fenicia. El s-a mutat către Domnul în cetatea Feniciei, Beirut.

Vasa a fost soţia unui bărbat idolatru pe nume Valerie, care era preot păgînesc. Pe cei trei copii pe care i-a avut cu acesta, Vasa i-a crescut în credinţa creştină moştenită de la părinţi. Dar soţul ei a urît-o din pricina credinţei ei şi a dat-o şi pe ea şi pe fiii lui pe mîna autorităţilor păgîne sub acuza de creştinism.

După torturi bestiale, fiii au fost decapitaţi (se crede că acestea au avut loc la Edessa din Macedonia). Vasa însăşi şi-a întărit fiii la mucenicie şi s-a bucurat cu duhul văzîndu-i încununaţi cu paharul muceniciei şi mîntuiţi; iar ea însăşi, cu o rîvnă încă şi mai mare, a mers din chin în chin.

Cînd torţionarii au aruncat-o pe Vasa în mare, îngerii Domnului au venit la ea şi au dus-o într-o insulă din Marea Marmara, unde a fost mai după aceea omorîtă prin decapitare sub domnia lui Maximian. Aşa a luat Sfînta Muceniţă Vasa îndoită cunună a muceniciei: ca muceniţă ea însăşi şi ca mamă de mucenici.

Sfîntul Avraam s-a născut după trup în cetatea Rusiei Smolensk, ca răspuns la rugăciunile aduse de părinţii lui către Dumnezeu. El a intrat de foarte tînăr în cinul monahal şi s-a dat apoi pe sine celor mai aspre vieţuiri, iubind şi rîvnind după viaţa Părinţilor pustnici celor din vechime. După o vreme el a întemeiat Mînăstirea cu hramul Sfintei Cruci de lîngă Smolensk.

El a îndurat multe ispite de la draci şi de la oamneni, cu blîndeţe, răbdare, şi mulţumind lui Dumnezeu. În timpul unei secete cumplite, Sfîntul Preacuvios Avraam a făcut să plouă, cu sfintele lui rugăciuni către Domnul. Vieţuind vreme de cincizeci de ani întru îngerescul chip, Sfîntul Preacuvios Avraam s-a săvîrşit cu pace către Domnul, cam pe la anul 1220.

Sfinţii şi Drepţii Părinţi ai Vechiului Testament Avraam, Isaac şi lacov se mai pomenesc şi la Duminica Sfinţilor Părinţi celor după Trup ai Mîntuitorului Hristos de dinaintea Praznicului Naşterii Domnului, ca Drepţi şi Bineplacuţi ai Lui.

Părintele Avraam neîncetat priveghează,

Noapte şi zi: candela lui este mereu aprinsă,

Rugăciunea lui către Domnul se îndreptează,

Ca tămîia înaintea Lui.

Pre aproapele lui Părintele Avraam

Precum pe sine însuşi îl iubeşte.

Al Avvei Avraam trup şi sîngele lui

Subţiate de metanii sînt, şi rugăciune.

Avva Avraam este blînd şi smerit

De cuvîntul Domnului el se cutremură:

Al lui trup de ţărînă, veacului supus,

Se preface în cuvînt al veşniciei.

Nelegiuiţii de nelegiuit nu se tem, ci-l iubesc,

Dar înaintea dreptului tremură plini de ură;

Păcătoşii batjocoresc pre Avva Avraam,

Iar invidioşii îi găsesc pricină.

Dar Avva Avraam cu răbdare poartă

Batjocura lor toată şi ticăloşia.

El înaintea Domnului se roagă pentru ei.

Avva Avraam inima îşi păzeşte,

Îngenunchează cu inima, plînge în ea cu amar.

Nu precum oamenii judecă Dumnezeu,

Căci oamenii judecă doar ca să facă rău.

Ci-a oamenilor mîntuire Dumnezeu voieşte,

Mîntuirea lor, a tuturor: A celui de nobilă viţă, ca şi a celui ce-i rob.

Avva Avraam întru Domnul trăieşte,

În El are nădejdea,

Pururi pre El slăvind.

Iertarea cu dragă inimă a insultelor, şi rugăciunea adusă pentru mîntuirea sufletelor celor ce fac rău, a fost dintotdeauna o caracteristică a sfinţilor creştini. Căci ei văd că insultele adresate lor de către oameni nu de la oameni vin, ci de la diavolii şi patimile care îi stăpînesc pe ei.

Sfîntul Avraam din Smolensk a fost clevetit de cei invidioşii cei stăpîniţi de diavol la cneaz şi la episcop; acestora li s-a zis despre Sfîntul că este vrăjitor, înşelător şi prefăcut. Aceşti invidioşi, slugi ale satanei, nu doreau nimic mai puţin decît să obţină uciderea Sfîntului, prin ardere de viu.

Cneazul şi episcopul i-au crezut pe slugoii satanei, şi l-au surghiunit pe Avva Avraam din Smolensk, oprindu-l desăvîrşit şi de la slujirea preoţească. În tot timpul cît a fost anchetat, Avva Avraam a avut pe buze, în cuget şi în inimă, rugăciunea Sfîntului întîi Mucenic şi Arhidiacon Ştefan: Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta! (Fapte 7:60).

De abia mai tîrziu s-a dovedit că toţi cei care îl acuzaseră pe Avva Avraam minţiseră diabolic. Constatînd acestea, cneazul, plin de mînie, a voit să-i pedepsească exemplar, iar episcopul a vrut să îi dea anatemei, dar Sfîntul Avraam l-a rugat în genunchi şi cu lacrimi pe episcop să nu le facă aceasta. Sfîntul Avraam nu a voit să se întoarcă la mînăstirea lui, nici să se apropie de slujirea Sfîntului Altar, pînă cînd Episcopul nu i-a iertat pe acei ticăloşi de la pedeapsa anatemei.

Să luăm aminte la David şi la Saul, la cel dintîi, care dobîndise Duhul lui Dumnezeu, şi la cel de al doilea, care Îl pierduse:

• Să luăm aminte la cum Saul se temea de David din pricina virtuţii lui, cu toate că David îi era plecat şi supus lui Saul în toate;

• La cum Saul l-a răsplătit pe David cu viclenie, trimiţîntu-l în războiul cu filistenii ca făcîndu-i o cinste, dar în fapt nădăjduind să fie omorît;

• La cum celui căzut de la Dumnezeu îi este totdeauna frică de cel credincios.

Pus-am în Sion o piatră, o piatră de încercare, piatra din capul unghiului, de mare preţ, bine pusă în temelie; cel care se va bizui pe ea, nu se va clătina! (Isaia28:16).

Fraţilor, Piatra aceasta minunată este Însuşi Domnul, Dumnezeul şi Mîntuitorul nostru Iisus Hristos. Dacă Prorocul ar fi vorbit aici de o simplă piatră, el nu ar fi îndemnat poporul să creadă în ea sau să se bizuie pe ea, căci aceasta ar fi însemnat îndemn la idolatrie. Şi Prorocul Daniil grăieşte de o piatră care s-a tăiat dintr-un munte, şi a sfarîmat în bucăţi idolul cel mare, şi s-a prefăcut într-un munte măreţ care a umplut întreg pămîntul (Daniel 2:34-35).

La Prorocul Daniel, prorocia cu piatra se adresează păgînilor, pe cînd la Isaia, evreilor. Stăpînul Hristos este piatra pe care o pune Domnul în Sion: mai întîi, ca temelie la întreaga zidire a lui Dumnezeu, căci Hristos este Cuvîntul lui Dumnezeu şi înţelepciunea Lui; iar al doilea, ca temelie la începutul pregătirii poporului în vederea întîlnirii cu Dumnezeu - care este Legea Vechiului Testament; iar al treilea ca temelie a împlinirii vederii aievea a lui Dumnezeu - care este Legea Noului Testament. Piatra cea din capul unghiului este piatra cea mai solidă şi mai tare a zidirii, căci ea întăreşte şi pecetluieşte legătura celorlalte pietre din zid, legînd între ei pereţii la unghiuri, legînd într-un tot indestructibil întregul corp al casei.

Supunîndu-ne poruncilor lui Hristos în noi înşine, observăm că El este Piatra Unghiulară a fiinţei noastre, Care leagă între ele diferitele noastre însuşiri şi daruri duhovniceşti într-un tot coerent, care conlucrează armonic înspre un acelaşi scop: înspre împlinirea Legii lui Dumnezeu şi dobîndirea împărăţiei Cerurilor.

Dacă facem efortul să observăm lucrarea Mîntuitorului Hristos de-a lungul istoriei omenirii, vedem că El este Piatra Unghiulară Care leagă la un loc Iudaismul şi păgînismul întru una şi singură Casă a lui Dumnezeu, care este Biserica lui Dumnezeu. Căci nimeni nu poate pune altă temelie, decît cea pusă, care este Iisus Hristos (I Corinteni 3:11), zice Apostolul Noului Testament, în acord cu Prorocul Vechiului Testament. Oricine a crezut în Această Piatră a Mîntuirii nu a rămas ruşinat. Nici va fi vreodată ruşinat oricine va crede întru Ea. Căci această piatră este Însuşi Piatra Hristos, piatră încercată, bine pusă în temelie, piatră nobilă şi de mar e preţ.

O Stăpîne Doamne Iisuse Hristoase, Cela Ce eşti Piatra Mîntuirii noastre, întăreşte întru noi acea piatră sfîntă a Credinţei celei întru Tine, Unul Domnul şi Mîntuitorul nostru!

Căci Ţie se cuvine toată slava şi mulţumire în veci, Amin.