Acest mare ascet şi sfînt al Bisericii Ortodoxe s-a născut lîngă Sofia, în Bulgaria, în oraşul Skrino, în timpul domniei Ţarului Boris. El s-a născut din părinţi săraci dar foarte credincioşi şi plini de toată cuviinţa. După moartea părinţilor lui, Ioan s-a tuns monah şi s-a retras în sihăstria unui munte, unde sălăşluindu-se într-o peşteră a dus o viaţă de mari nevoinţe.

Acolo el a îndurat atacurile cumplite ale dracilor, atît ale celor nevăzuţi, cît şi ale slugilor lor văzute: oameni străini şi ticăloşi, tîlhari, şi propriile lui rudenii. La urmă el s-a strămutat în Muntele Rila şi s-a sălăşluit în scorbura unui copac. El s-a hrănit numai cu ierburi şi cu păstăi de fasole care, prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu, au început să crească în apropiere de scorbura lui.

Iarăşi prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu, timp de mulţi ani Sfîntul Ioan de la Rila nu a văzut nici o faţă de om; aceasta pînă cînd a fost descoperit de nişte păstori care îşi căutau oile pierdute. Aşa s-a făcut Sfîntul cunoscut poporului, care a început să vină la el, căutînd ajutor în boală şi sfat în greutăţile şi nenorocirile vieţii. Chiar Ţarul Petru al bulgarilor a venit la scorbura lui Ioan, căutînd sfat de la el.

Mulţi rîvnitori pentru Sfînta Credinţă şi vieţuirea monahală au venit şi s-au sălăşluit în apropierea Sfîntului. În curînd acolo s-a înălţat o Sfînta Mînăstire, avînd o numeroasă obşte monahală. Sfîntul Ioan de la Rila s-a săvîrşit către Domnul cu pace la anul 946, în optsprezece zile ale lunii august, în vîrstă fiind de şaptezeci de ani. După moartea lui, el s-a arătat ucenicilor săi.

La început sfintele lui moaşte au fost mutate la Sofia, apoi în Ungaria, apoi la Tîrnovo, iar la sfîrşit înapoi la Mînăstirea Rila, unde odihnesc şi astăzi. De-a lungul veacurilor Sfînta Mînăstire din Muntele Rila a fost o făclie aprinsă norodului, un loc al puterilor de minuni făcătoare, şi o mîngîiere duhovnicească pentru creştinii bulgari, mai ales în cumplitele vremuri ale robiei turceşti.

Aceştia au fost fraţi după trup, după duh şi după vocaţie: Amîndoi au fost creştini rîvnitori, şi cu îndeletnicirea amîndoi măiestri tăietori în piatră. Ei au locuit în Iliria. Un principe păgîn i-a angajat să îi zidească un templu ce urma a fi închinat idolilor.

Dar s-a întîmplat că la vremea lucrului, a sărit o aşchie de piatră şi a orbit ochiul fiului popei idolesc, Merentius, care se uita curios la lucrarea celor doi pietrari. Văzîndu-şi fiul plin de sînge şi cu ochiul scos, preotul cel idolesc a început să strige cu mînie la cei doi pietrari, voind să-i bată. Dar cei doi fraţi i-au zis că de va crede în Domnul Hristos Iisus Dumnezeu în Care credeau şi ei, fiul lui se va vindeca. Păgînul a făgăduit.

Atunci Sfinţii Flor şi Lavru s-au rugat cu lacrimi de umilinţă către Dumnezeu, Domnul Cel Viu, şi au însemnat ochiul curs al copilului cu semnul Sfintei Cruci. Copilul s-a vindecat numaidecît, şi s-a făcut cu totul sănătos, aşa cum fusese şi mai înainte. Atunci Merentius şi fiul lui au primit din tot sufletul Sfîntul Botez. La scurt timp amîndoi aveau să ia cununa muceniciei prin foc, ca mărturisitori ai lui Hristos. După ce sfinţii fraţi Flor şi Lavru şi-au săvîrşit lucrarea templului, ei au ridicat deasupra lui o Cruce, au chemat toţi creştinii de faţă şi au făcut înaintea lui Dumnezeu rugăciuni de închinare a acestui templu Numelui Domnului Iisus Hristos, cu priveghere de toată noaptea şi cu cîntări.

Auzind acestea, cezarul Iliricului i-a aruncat pe toţi acei creştini în cuptoare de foc unde au ars de vii, iar pe Flor şi pe Lavru i-a aruncat într-un puţ adînc, pe care l-a umplut apoi cu necurăţie. Astfel au murit sufocaţi sfinţii. Sfintele lor moaşte s-au aflat de abia după mulţi ani, şi au fost mutate la Constantinopol. Sfinţii Mucenici Flor şi Lavru au băut paharul muceniciei în veacul al doilea după Hristos.

Sfîntul Emilian s-a născut în Armenia. Dorindu-şi mucenicia pentru Hristos, el a mers în Italia că să predice Sfîntă Evanghelia lui la Trevi, sub domnia răului împărat Diocleţian. Acolo el a fost uns episcop al cetăţii Trevi.

Ca urmare a celor multe minune lucrate de el prin puterea Duhului Sfînt, în timp ce era schingiuit pentru Domnul, cam la o mie de păgîni dintre cei care stăteau de faţă au crezut în Hristos Iisus şi L-au mărturisit atunci cu glas mare. Ei cu toţii au fost omorîţi pe loc prin sabie ca şi Sfîntul Emilian, împreună cu Sfîntul Ilarion, părintele lui duhovnicesc, şi împreună cu fraţii duhovniceşti Dionisie şi Hermippus.

Maica doi fii a născut, doi sfinţi;

Binecuvîntată este maica cea lui Dumnezeu plăcută!

Minunatul Flor, şi cu Lavru-al său frate,

Piatra cu dalta au tăiat,

Iar sufletele credincioşilor le-au şlefuit cu Crucea.

Ce este dalta în piatră, aceea este Crucea pentru suflet;

Ei înşişi de Cruce şlefuiţi, pentru Cruce au murit.

Preotul idolesc văzut-a nemaivăzută minune:

Ochiul cel scos înapoi sănătos s-a făcut!

Uluitoare minune! - aceasta de-ajuns i-a fost lui:

Pe fiul luîndu-şi alergat-a la Sfintul Botez -

La Botezul Crucii, întru care muceniceşte

Şi tatăl şi fiul sîngele şi-au dat.

Minunaţii fraţi mucenici, Flor şi cu Lavru,

Pietrari artişti, comandă au primit să ridice un templu.

Dar întru ale lor inimi ei lui Dumnezeu Adevărat

Se închinau, pre El slăvind.

Templul păgînesc fraţii l-au săvîrşit,

Dar deasupra cu Sfînta Cruce îl au însemnat -

Şi iată minune! — Biserică Creştină a ieşit.

Ei templul l-au împodobit cu cîntări de slavă

Dintru Creştineşti inimi, lui Hristos.

Ei cu lumină de făclii curate l-au împodobit,

Şi cu bună mireasmă de tămîie.

Cu adevărat, oamenii la înfăţişare sînt cu toţii la fel,

Dar acesta e mîndru, pe cînd acesta smerit.

Ei la trup sînt cu toţii la fel,

Dar nicidecum la fel la duh şi la cuget.

Întru unul se află Hristos şi vieţuire sfîntă,

Iar într-altul pustietate şi patimi drăceşti.

Ci fie-ne nouă ale noastre trupuri dăruite de Domnul,

Adevărate temple închinate Duhului Lui Celui Sfînt.

Fie-ne nouă biserici sfinţite

Ale noastre suflete şi trupuri,

Pentru ale lui Flor şi Lavru muceniceşti rugăciuni.

Nu arareori vedem, chiar şi în vremurile noastre, cum părinţii se fac răspunzători pentru pieirea sufletească a copiilor lor. Nu de puţine ori, atunci cînd un copil prezintă înclinaţii pentru o viaţă mai contemplativă şi doreşte să se afierosească cu totul lui Dumnezeu, intervin părinţii care îl împiedică de la aceasta, şi se fac astfel asasinii sufletului copilului lor. Uneori astfel de copii, spre pedeapsa părinţilor lor, se întorc în partea cealaltă şi se dedau unei vieţi pline de perversiuni. Un tînăr pe nume Luca, nepot de frate al Sfîntului Ioan de la Rila, a auzit despre unchiul lui şi a fost atras de dorinţa de a se închina şi el vieţii monahiceşti pe lîngă el, aşa încît s-a dus în Munte ca să îl cerceteze.

Sfîntul Ioan l-a primit pe nepotul lui Luca cu dragoste, şi a început să îl povăţuiască şi să îl înveţe pe calea sfinţeniei. Dar într-o zi la peştera Sfîntului a venit plin de mînie tatăl tînărului, care a început să se stropşească păgîneşte la Sfîntul, strigînd că vrea să îi distrugă copilul în acea pustie. El nu a auzit nicidecum sfaturile şi cuvintele blînde ale Sfîntului Ioan, fratele lui cel trupesc. Tatăl şi-a scos atunci fiul de acolo cu forţa.

Pe drum, s-a ivit un şarpe care l-a muşcat pe Luca mortal. Tatăl cel sălbatic a văzut în această moarte pedeapsa lui Dumnezeu, dar a fost prea tîrziu. El s-a întors în Munte la fratele lui cel sfînt, bocind şi osîndindu-se pe sine. Dar Sfîntul i-a poruncit doar să-şi îngroape copilul, apoi să se întoarcă de unde a venit.

Să luăm aminte la minunata alegere a Domnului, ca David să fie Rege în Israel:

• La cum Domnul l-a trimis pe Samuel în Betleem, la casa lui lesei, spre a-l unge Rege în Israel pe unul din fiii lui, după cum îi va arăta El;

• La cum Domnul i-a arătat lui Samuel să îl ungă rege pe David, păstorul de la oi, al optulea şi cel mai mic dintre fiii lui lesei;

• La cum Samuel l-a uns pe David, iar peste David S-a pogorît atunci Duhul lui Dumnezeu.

Atunci lupul va locui laolaltă cu mielul şi leopardul se va culca lingă căprioară (Isaia 11:6).

Aşa rostit-a adevărul Prorocul cel adevărat al Domnului. Şi a adăugat mai departe: ...şi viţelul şi puiul de leu vor mînca împreună şi un copil îi va paşte. Juninca se va duce la păscut împreună cu ursoaica şi puii lor vor sălăşlui la un loc, iar leul ca şi boul va mînca paie; Pruncul de ţîţă se va juca lângă culcuşul viperei şi în vizuina şarpelui otrăvitor copilul abia înţărcat îşi va întinde mîna (Isaia 11:6-8). Fraţilor, dar oare cînd vor fi toate acestea?

Trebuie să ştim că toate acestea deja au fost, şi sînt, de cînd Domnul nostru Iisus Hristos de Minuni Făcătorul S-a întrupat pe pămînt. Acestea toate sînt o faptă din Paradis, care s-a restaurat pe pămînt între oameni odată cu venirea Mîntuitorului în el. Prorocul grăieşte aici enigmatic, şi cu toate acestea limpede: enigmatic, pentru că el nu are în vedere animalele pe care le numeşte, ci oamenii; şi limpede, deoarece prorocia lui s-a împlinit întocmai întru Biserica lui Hristos.

Oamenii, care prin obiceiurile lor asemănatu-s-au lupilor, pisicilor sălbatice, leilor, urşilor, bivolilor, viperelor, sau dimpotrivă, mieilor şi căprioarelor, cu toţii stau înaintea Pruncului din Betleem, uniţi prin credinţă, îmblînziţi de har, luminaţi de nădejde, şi înălţaţi de iubire. Prorocul mai profeţeşte şi de ce vor avea loc toate acestea: Că tot pămîntul va fi plin de temerea de Dumnezeu, precum marea este umplută de ape! (Isaia 11:9).

Luaţi trupeşte, oamenii nu sînt decît ţărînă. Dar omul care crede în Hristos, şi care cu adevărat Îi urmează Lui, se face plin de cunoştină, precum marea este plină de apă. Mulţi oameni s-au făcut astfel. Astfel au fost mulţimile de sfinţi asceţi creştini din pustia Egiptului, de la Sfîntul Munte Athos, din Insula Cipru, din Armenia, din Rusia, şi din alte locuri ale pămîntului. Şi aceasta nu este totul.

Cunoştinţa de Dumnezeu s-a împrăştiat astăzi pe toată suprafaţa pămîntului. Sfînta Scriptură a ajuns la toate limbile pămîntului. Puţine sînt cotloanele de lume în care nu se citeşte Cuvîntul lui Dumnezeu, în care nu se cunoaşte Numele Domnului, şi în care nu se aduce Sfînta Lui Jertfă. Unii Îl neagă pe Hristos, alţii Îl îmbrăţişează; unii se leapădă de Sfînta şi Dreaptă Credinţă, alţii vin cu sete la Ea.

Astfel se continuă lupta întru Numele lui Hristos la scară planetară. Apele umflate şi repezi ale rîurilor se varsă în văi goale şi uscate; iar văile odinioară uscate se umplu de apă, făcîndu-se asemenea apelor celor adînci.

Lumea nu este pe deplin luminată cu lumina cunoştinţei, aşa cum am dori-o noi Creştinii, dar prorocia Prorocul Isaia s-a adeverit strălucit şi s-a împlinit cu desăvîrşire. O, minunată este vedenia lui Isaia, fiul lui Amos, prorocul cel nemincinos al lui Dumnezeu!

O Stăpîne Doamne de Minuni Făcătorule, îmblînzeşte întru noi firea noastră cea dobitocească, ca toţi împreună să rodim întru a Ta bogăţie şi dreptate, şi toţi să ne împărtăşim din slava Slavei Tale Celei neapropiate, şi viaţă veşnică dintru a Ta Viaţă să avem,

Căci Ţie se cuvine toată slava şi mulţumire în veci, Amin.