În vremea cînd Domnul nostru Hristos ieşise la predicarea Veştii celei Bune a Împărăţiei lui Dumnezeu şi vindeca toată boala şi toată neputinţa din popor, locuia în cetatea Edesei, la malul rîului Eufrat, un rege pe nume Abgar (Avgar), al cărui trup era acoperit cu totul de lepră.

De cum ajunsese pînă la Avgar vestea despre Hristos, că este Vindecător al tuturor bolilor şi durerilor oamenilor, el a trimis în Palestina un artist pictor, pe nume Anania, împreună cu o scrisoare adresată lui Hristos, în care Îl ruga cu plecăciune să vină la Edesa şi să îl vindece de cumplita boală a leprei.

Dar gîndindu-se că poate Domnul Hristos nu va putea veni totuşi la el, regele îl trimitea şi pe Anania pictorul care avea menirea să facă portretul Mîntuitorului şi să îl aducă la Edessa, căci el credea că şi numai privind la portretul Mîntuitorului se va vindeca de boală. Mîntuitorul i-a zis lui Anania că nu poate veni, deoarece s-a apropiat timpul Patimii Lui. Zicînd aceasta, El Şi-a spălat Faţa cu apă, apoi a cerut un ştergar în patru colţuri cu care S-a şters, şi Chipul Lui Cel Dumnezeiesc a rămas întipărit pe el. Domnul i-a dat pînza lui Anania, zicîndu-i că Avgar se va însănătoşi, dar nu desăvîrşit, ci îi va mai rămîne un rest de boală, de care va scăpa numai atunci cînd la Edesa va ajunge un trimis al Lui şi îl va învăţa pe el toate. Primind ştergarul cu Chipul Mîntuitorului, Avgar l-a sărutat şi s-a curăţat cu tot trupul de lepră, în afară de un mic loc care i-a mai rămas pe faţă.

Mai tîrziu la regele Avgar în Edesa a ajuns Sfîntul Apostol Thadeu care apredicat acolo Evanghelia, şi în taină l-a vindecat pe Avgar desăvîrşit şi l-a botezat.

Regele Avgar atunci a distrus toţi idolii şi toate capiştile idoleşti din porţile Edesei. El a pus Sfînta Mahramă pe o scîndură preţioasă de lemn, a înrămat-o într-o margine de aur pe care a împodobit-o cu mărgăritare, şi a aşezat-o sus, în poarta mare a cetăţii Edessa.

Direct pe materia porţii, sub icoană, regele Avgar a pus să se sape următoarele cuvinte: "O, Hristoase Dumnezeule, nimeni nu este ruşinat care crede în Tine!" Dar peste generaţii, unul din stră-strănepoţii lui Avgar s-a întors la necurata idolatrie, şi atunci Episcopul Edesei a venit noaptea şi a zidit cu totul Sfînta Mahramă în frontonul porţii cetăţii.

Au trecut mai multe veacuri şi, în timpul împăratului Iustinian, regele persan Hosroe a asediat Edessa, iar cetatea s-a aflat în strîmtorare mare. S-a întîmplat atunci că Episcopul cetăţii, Evlavie, a avut o vedenie cu Preasfînta Născătoare de Dumnezeu, care i-a descoperit taina Sfintei Mahrame zidite în poarta cetăţii. Episcopul a mers şi a descoperit-o, şi cu puterea ei cetatea Edesei a biruit puterea persană.

Sfîntul Diomid a fost medic, provenind dintr-o familie aristocratică din Tarsus. Vindecînd poporul, Sfîntul Diomid îi învăţa astfel Credinţa Creştină. Împăratul Diocleţian a poruncit decapitarea lui, care a avut loc la Niceea, în anul 298. Cei care i-au tăiat capul şi luîndu-l, l-au dus împăratului, au orbit, dar apoi ducîndu-l înapoi, punîndu-l lîngă trup şi rugîndu-se, şi-au recăpătat vederea.

Sfîntul loachim a dus viaţa tuturor nevoinţelor în a doua jumătate a veacului al unsprezecelea, la Muntele Osogovsk, într-o peşteră ce se afla în apropierea unui loc numit Sarandopor.

Mai tîrziu pe acest loc un alt ascet, Theodor de la Păşunea Oilor, căruia îi apăruse în vis Sfîntul loachim, a zidit o sfîntă biserică. De-a lungul veacurilor multe minuni s-au lucrat la moaştele Sfîntului loachim aflate în acest loc, şi se mai lucrează şi astăzi.

Sfîntul Stamatie a fost ţăran născut în satul Voios, din Thessalia. Cînd în partea locului a venit un agă ticălos care a început să strîngă birurile ţăranilor cu multă sălbăticie şi multe fărădelegi, ţăranul Stamatie, împreună cu alţi bărbaţi, au pornit-o către Constantinopol să se plîngă marelui vizir. Prin criticile tăioase pe care Sfîntul Stamatie le-a adus cu dreptate împotriva ticălosului agă, el i-a ofensat pe cei din anturajul vizirului, ceea ce a dus la arestarea lui.

Mai întîi ei au încercat să-l facă să treacă la islam cu ademeniri şi cu linguşiri, promiţîndu-i bogăţie, cinste şi onoruri. El însă le-a strigat în faţă: "Hristos este cinstea, bogăţia şi onoarea mea!" Turcii l-au torturat bestial, iar la urmă i-au tăiat capul înaintea porţilor Bisericii Sfintei Sofia. Aşa s-a încununat cu cununa veşnicei slave acest viteaz oştean al lui Hristos, la anul 1680.

O Doamne al blîndeţelor, Descoperitorule de taine,

De taine minunate ce pămîntenii nicicînd n-au văzut!

Tu cu adevărat vestit-ai poporului strîns la mare

Că neamurile toate dintr-ale pămîntului margini

Cu strămoşul Avraam la masă vor sta!

Tu cu adevărat vestit-ai că necredincioşii fii

Ai strămoşului Avraam, deşi iudei,

Departe de acea masă vor sta,

Surghiuniţi în întunericul cel mai dinafară

Din pricina inimilor lor împietrite!

Tu astă prorocească taină vestit-ai,

Şi ea s-a împlinit:

Iudeii a Ta faţă privit-au,

Şi pe ascuns moarte Ţi-au gătit.

Dar regele Avgar de departe

Cu trupul lepros, lepros şi cu sufletul,

Din leproasa credinţă păgînă urechi a avut

Să audă vestea cea despre Tine purtată

De al oamenilor cuvînt.

El urechi a avut să audă Cuvîntul Tău

Şi ale Tale minuni,

Urechi a avut să audă de Tine

Şi în Tine să creadă

Desăvîrşit.

Chipul feţei Tale preacurate văzînd

El L-a sărutat cu lacrimi de bucurie,

Şi desăvîrşit sănătos s-a făcut

Cu sufletul şi cu trupul.

Al regelui Avgar suflet la Ceruri a suit

Cu strămoşul Avraam să se veselească în veci.

Biserica Ortodoxă nu se compară cu nici o denominaţiune creştină, deoarece ea are toată bogăţia neştirbită a unei Sfinte Tradiţii neîntrerupte. Protestanţii nu vor să audă decît de Biblie. Biblia însă nu poate fi interpretată în afara Sfintei Tradiţii. Sfîntul Apostol Pavel însuşi porunceşte: Deci dar, fraţilor, staţi neclintiţi şi ţineţi predaniile pe care le-aţi învăţat, fie prin cuvînt, fie prin epistola noastră (II Tesaloniceni 2:15).

Nu încape nici o îndoială că realitatea icoanei comandate de regele Avgar se înscrie în Tradiţia Apostolică, chiar dacă în epistolele lor păstrate în Canonul Biblic Sfinţii Apostoli nu o menţionează. Sfîntul Apostol Thadeu, de exemplu, nu a lăsat nici o scriere. (Potrivit concepţiei protestante aceasta ar însemna că prin urmare el nici nu a predicat Sfînta Evanghelie credincioşilor.) Şi atunci, cum de mai este el socotit Apostol al lui Hristos?

Sfîntul Ioan Damaschin însă citează limpede Icoana regelui Avgar în apărarea sa pentru cinstirea sfintelor icoane. Cît de simplă, de adîncă şi de mişcătoare este scrisoarea adresată de regele Avgar Mîntuitorului Hristos! El mai întîi Îi spune că a auzit de minunile Lui, prin care vindecă toate neputinţele şi învie morţii. Apoi Îl roagă cu plecăciune să vină pînă la Edesa şi să îl vindece şi pe el. Apoi, încheie astfel: "Mai aud că iudeii Te urăsc şi umblă să Îţi facă rău şi să Te omoare. Ci află că eu aici am o cetate care, deşi mică, e frumoasă şi clădită într-un loc răsfăţat; şi plină este ea de toate bunătăţile, neducînd lipsă de nimic; deci vino aici şi trăieşte alături de mine, căci îndestulată este ea pentru noi amîndoi."

Iată ce inimă are faţă de Domnul unu rege păgîn, pe cînd regii Ierusalimului găteau moarte Stăpînului, Iubitorului de oameni.

Să luăm aminte la minunatul ajutor pe care l-a dat Dumnezeu lui Ionatan, fiul lui Saul (I Regi 13-14):

• La cum filistenii s-au ridicat împotriva iudeilor, şi era oştirea lor multă, ca nisipul de pe malul mării (I Regi 13:5);

• La cum Ionatan, împreună cu tînărul lui purtător de arme, i-a atacat pe filisteni, punîndu-şi nădejdea în Domnul, şi aşa a semănat moarte, panică şi derută în tabăra filistenilor, care la urmă au fost biruiţi;

• La cum şi noi, creştinii cei de astăzi, trebuie să cunoaştem adevărul cuvintelor rostite de lonathan: Pentru Domnul nu e greu să izbăvească şi prin puţini şi prin mulţi (I Regi 14:6).

O Mlădiţă va ieşi din tulpina lui lesei şi un Lăstar din rădăcinile lui va da (lsaia: 11:1).

Avînd asemenea prorocii limpezi despre Hristos Domnul, cum oare de nu au crezut iudeii că El este Mesia? Ei nu au putut să creadă, pentru că erau cuprinşi de o mîndrie satanică şi dementă, iar acea mîndrie dementă îi făcuse şi ucigaşi ai sfinţilor şi drepţilor din Israel. Căci cine este Mlădiţă ieşită din tulpina lui lesei dacă nu chiar Hristos Domnul? lesei a fost tatăl regelui David, iar Mesia era aşteptat să iasă din casa lui David. Domnul Hristos a ieşit deci din casa lui David şi din Betleem, cetatea lui David.

Mlădiţă ce va ieşi din tulpina lui lesei se referă deci la descendenţa după trup a Domnului nostru Iisus Hristos, prin Fecioara Maria, care era descendentă a spiţei lui lesei şi regelui David, iar Lăstarul ce dă din rădăcinile lui lesei semnifică descoperirea acelei dreptăţi a Lui care fusese călcată în picioare de mulţi dintre regii casei lui David. Căci dreptatea călcată în picioare este ca o cioată uscată de copac; şi uneori, din cioatele uscate, călcate în picioare şi dispreţuite, răsare cîte o mlădiţă de mirare. Domnul Iisus Hristos este o astfel de Mlădiţă, un astfel de Lăstar, care a lăstărit cu de la sine putere.

Prin Maica Lui, El este din casa lui David; prin dreptatea Lui, El este iarăşi din casa lui David, iar prin Naşterea Lui cea minunată şi fără de sămînţă, El este de la Duhul Sfînt. În veşnicie, El este de la Tatăl, născut fără mamă; iar în timp, El este fiul Maicii care a născut fără bărbat. În veşnicie, omenitatea Lui a rămas ascunsă sub Dumnezeirea Lui; iar în timp, Dumnezeirea Lui a rămas ascunsă sub Omenitatea Lui.

În zadar a privit Pilat la această Mlădiţă a tulpinii lui lesei şi a strigat Iată Omul! (Ioan 19:5). A fost ca şi cînd cineva ar depista un fir care face legătura electrică între mai multe fire şi ar striga: "Iată firul!" Acel om nu recunoaşte şi curentul electric care străbate firul, precum Pilat nu L-a recunoscut pe Dumnezeu în Omul pe Care L-a arătat.

O, Stăpîne Doamne Iisuse Hristoase, Cela Ce eşti Dumnezeu şi Om şi Iubitor de oameni, ajută-ne nouă să Te iubim în veci, pre Tine Dumnezeul nostru şi mîntuieşte sufletele noastre.

Căci numai Ţie se cuvine pururi toată slava, cinstea şi închinăciunea, Amin.