Miheia a fost din tribul lui Iuda şi din satul Moreşet, din care pricină s-a numit "Moreşitul". El a fost contemporanul prorocilor Isaia, Amos şi Osea, şi al regilor iudei lotham, Ahaz şi Ezechia. Miheia a certat aspru poporul pentru viciile lor, şi pe prorocii cei mincinoşi care proroceau despre vin şi despre băutură (Miheia 2:11). El a prezis distrugerea Samariei.

El de asemenea a prezis distrugerea Ierusalimului, care avea să vină din pricina mai marilor poporului care luau mită, a preoţilor care învăţau poporul pe bani şi a prorocilor lui care proroceau pentru plată. Deci din pricina voastră, Sionul va fi arat cu plugul ca o ţarină şi Ierusalimul va fi prefăcut într-un morman de ruine şi muntele templului va ajunge o înălţime acoperită cu pădure! (Miheia 3:12). Dar dintre toate profeţiile acestui profet cea mai importantă este aceea despre Betleem ca loc al naşterii lui Mesia, a cărui obîrşie este dintru început, din zilele veşniciei (Miheia 5:1).

Nu se cunoaşte cu precizie dacă acest proroc a fost ucis de către iudei sau dacă a avut parte de o moarte cu pace (cf. Ieremia 26: 18-19). Se cunoaşte însă că a fost înmormîntat în satul lui, Moreşet. În timpul domniei împăratului Teodosie cel Mare, Episcopul Zevin al Eleftheroposului a avut o vedenie mistică în urma căreia s-au descoperit moaştele Prorocului Miheia, împreună cu cele ale Prorocului Avacum.

Sfîntul Marcellus a fost din insula Cipru, născut din părinţi foarte bogaţi şi slăviţi. El însuşi a primit în Cipru, patria lui, cea mai înaltă educaţie, avînd o minte foarte ascuţită şi fiind eminent dotat pentru studiu. Sfîntul Marcellus a fost bărbat căsătorit şi a avut copii.

După ce a murit soţia lui, Sfîntul Marcellus s-a retras în Siria, îmbrătişînd viaţa monahală, şi lăsîndu-i pe copiii săi în Purtarea de Grijă a lui Dumnezeu. El s-a făcut vestit pentru milostivirea, blîndeţea, şi marea lui învăţătură duhovnicească. Locuitorii cetăţii Apamia l-au ales pentru aceasta să le fie lor episcop. Episcopul Marcellus s-a nevoit cu rîvnă întru întoarcerea la Hristos a pagânilor ce se aflau în acea cetate. S-a întîmplat atunci arderea unei capişti păgîneşti, iar păgînii l-au acuzat pe Episcopul Marcellus, zicînd că el a pus acel foc. Ei l-au ars de viu cam pe la anul 389. În Viaţa Sfîntului Marcellus întîlnim o discuţie foarte instructivă despre sfinţirea apei, şi despre folosirea apei sfinţite.

Miheia, Prorocul lui Dumnezeu, de rîvna Duhului ars-a,

A ticăloşilor pieire vestind

Și propovăduind poporului mîntuirea:

Ascultaţi, voi căpetenii ale casei lui lacov:

Pleava scăpare nu are cînd focul o cuprinde!

Voi binele îl urîţi şi iubiţi ticăloşia,

Voi casa lui Dumnezeu o furaţi şi o mîncaţi pe ea.

Voi Legea prorocilor celor vechi lepădat-aţi,

Pre Domnul nu-L mai ascultaţi, ci ascultaţi vrăjitorii!

Dar cu adevărat veţi pieri, şi vă va înghiţi urgia;

Veţi striga către ceruri, dar zadarnic şi prea tîrziu.

Samaria Asiriei arie de treierat se va face,

Iar Ierusalimul staul de vite idolatrilor caldei!

Dar tu, Betleeme, micuţă Efrata,

Deşi eşti cel mai mic, Eu te iubesc cel mai mult.

Din tine se va naşte Mîntuitorul

După care suspină neamurile,

Şi neamul Lui se pogoară din Rai;

El va veni plin de rîvnă, plin de iubire pentru poporul Lui

Turma Lui o va paşte cu toiag puternic.

El mare va fi pînă la marginile pămîntului.

Pămîntul şi cerurile milostivirea Lui o vor vesti;

Atunci pacea va domni, căci El Însuşi va fi pacea.

El Însuşi întru El pe neamul omenesc îl va proslăvi.

Să ne temem de blestemul părintesc, căci cumplit lucru este blestemul părinţilor. Să preţuim şi să căutăm binecuvîntarea părinţilor, căci ea ne va ajuta de-a lungul întregii vieţi. Înţeleptul Sirah grăieşte astfel: Binecuvîntarea tatălui întăreşte casele fiilor, iar blestemul mamei le dărîmă pînă în temelie (înţelepciunea lui Isus Sirah 3:9).

Blestemul lui Noe cu care a blestemat seminţia lui Ham i-a urmărit de-a lungul veacurilor pe nenorociţii hamiţi, pe cînd fiii lui lacov au fost binecuvîntaţi în toată viaţa lor, prin harul binecuvîntării tatălui lor. Tînăr fiind, Sfîntul Serghie a cerut binecuvîntarea părinţilor lui ca să se facă monah. Părinţii lui însă erau foarte vîrstnici şi l-au rugat pe fiul lor să aştepte pînă cînd vor muri ei, şi apoi să se tundă monah. Serghie s-a supus părinţilor lui, şi a avut parte de binecuvîntare în toată viaţa lui, pînă la moarte. Episcopul Ermoghen povesteşte cum un bărbat se purta rău cu femeia lui.

Cînd mama bărbatului şi-a mustrat fiul pentru urîta lui purtare cu soţia lui, acesta a lovit-o pe propria lui mamă cu multă sălbăticie. Atunci nenorocita mamă a strigat: "Doamne, blestemat să fie fiul meu, şi în veac să nu aibă parte nici de binecuvîntarea mea, nici de a Ta!" Întru aceeaşi zi fiul a căpătat un tremur cumplit în tot trupul, nefiind în stare nici măcar să-şi ducă la gură lingura de mîncare. În cele din urmă el şi-a mărturisit păcatul la preot, i-a părut rău de el, şi a luat Sfînta Împărtăşanie, ceea ce i-a mai uşurat întrucîtva starea. La scurt timp după aceea a murit.

Să luăm aminte la minunatul ajutor dat de Dumnezeu lui Saul, în războiul lui cu amoniţii (I Regi 11):

• La cum puternicul Nahaş, căpetenia amoniţilor, a ameninţat că va scoate ochiul drept tuturor celor din Israel;

• La cum poporul lui Israel a plîns înaintea Domnului;

• La cum Dumnezeu i-a ajutat pe Saul şi pe Samuel să-i biruiască cu desăvîrşire pe amoniţi, căci Duhul lui Dumenezeu S-a pogorît peste ei.

Poporul care locuia întru întuneric va vedea lumină mare şi voi cei ce locuiaţi în latura umbrei morţii lumină va străluci peste voi (Isaia 9:1).

Cuvintele acestea prevestesc că Mesia Cel Purtător de lumină va veni acolo unde întunericul este cel mai mare. Pămîntul Zabulon şi pămîntul Neftali erau considerate a fi ţinuturile cele mai întunecoase. Acolo păgînii şi iudeii trăiau amestecaţi; acolo jugul robiei celei trupeşti şi sufleteşti era cel mai greu; acolo întunericul păgînătăţii şi orbirea sufletească a fariseilor apăsa poporul ca o umbră a morţii. Lumina cerească a strălucit mai întîi în Betleem, cînd s-a născut acolo Hristos Domnul.

Acea lumină a fost văzută de departe de cei Trei Crai de la Răsărit, iar de aproape a fost văzută de păstorii cei simpli din jurul Betleemului. Lumina însă a fost izgonită din Betleem de sabia plină de sînge a lui Irod, şi de aceea Ea S-a dus şi S-a ascuns în Egipt. Apoi, Lumina a strălucit din plin în pămîntul întunericului şi al umbrei morţii, adică în Zabulon şi în Neftali. Căci pe malurile lacului care se afla în acele ţinuturi locuiau pescari pe care Domnul i-a ales ca să Îi fie Ucenici Lui.

Tot în acel ţinut se află şi Muntele Fericirilor, de pe ale cărui coaste Domnul a rostit către popor prima Lui mare predică (Predica de pe Munte). Tot acolo se află Cana Galileii, unde Domnul a înfăptuit prima Lui minune, aceea a prefacerii apei în vin. Acolo a început El lucrarea Lui de mîntuire a lumii prin cuvintele şi faptele Lui puternice cum nu se mai văzuseră nicicînd. Oamenii au văzut această Lumină şi au căzut în uimire. Mulţi s-au smintit întru El, şi mulţi L-au batjocorit. Dar nu aceşti oameni dintru întuneric şi din umbra morţii au fost cei care L-au ucis.

Căci în ţinutul iudeilor se afla un ţinut încă şi mai întunecat decît pămîntul Zabulonului şi Neftalimului, al cărui popor s-a ridicat împotriva Făcătorului lor şi L-au ucis. Acel loc a fost acelaşi din care cu treizeci şi trei de ani mai înainte se înălţase sabia ucigaşă a lui Irod, care a alungat Lumina şi a silit-O să Se ascundă în Egipt. Acel loc a fost Ierusalimul. Dintre toate întunericurile, întunericul Ierusalimului a fost cel mai negru, şi aceasta în chip ironic, căci Ierusalim mai înseamnă şi "lumină".

O Stăpîne Doamne Iisuse Hristoase, Cela Ce eşti lumina noastră, a celor care venim în lume, îmbrăţişează-ne pre noi întru Lumina Ta în această viaţă trecătoare şi primeşte-ne pre noi, la ieşirea din ea, întru Lumina slavei Tale Celei nemuritoare,

Căci noi Ţie ne închinăm şi pre Tine Te slăvim în veci, Amin.