După ce a fost ucis Papa Ştefan (vezi pomenirea la 2 august), în locul său a fost ridicat în scaun Sixt, care din naştere era atenian. Mai înainte Sixt fusese filosof, dar mai după aceea el s-a convertit la creştinism. Timpul istoric de care ne este vorba acum a fost unul în care papii Romei erau omorîţi unul după altul, ca nişte oi de junghiere: a fi numit Papă al Romei însemna să mergi din capul locului la moarte. Împăratul Decius luase hotărîrea să extermine creştinismul.

Papa Sixt a fost repede adus la judecată, împreună cu doi dintre diaconii săi: Felicissimus şi Agapitus. Pe cînd cei trei erau înşfăcaţi şi îmbrînciţi către temniţă, Arhidiaconul Lavrentie a zis către Sfîntul Papă Sixt: "Unde mergi, Părinte, fără fiul tău? Unde grăbeşti, Preasfinţite, fără al tău arhidiacon?" Sfîntul Sixt l-a mîngîiat pe fiul său duhovnicesc şi al său arhidiacon Lavrentie, prorocindu-i că va suferi chinuri mai mari decît el pentru dragostea lui Hristos, care vor fi în scurtă vreme. Cu adevărat, imediat după uciderea Sfîntului Sixt, Papă al Romei, şi a celor doi diaconi ce au fost cu el, torţionarii l-au prins şi pe Arhidiaconul Lavrentie. Acesta, cu mai înainte ştiinţă şi cu multă înţelepciune, deja îşi pusese în rînduială cele ale lui şi în mare şi bună rînduială lucrurile şi mersul Bisericii. El adăpostise toate odoarele şi tezaurul bisericii la casa văduvului Cyriacus.

Pe acesta, chiar în acea vreme, Sfîntul Lavrentie l-a tămăduit de o cumplită şi chinuitoare durere de cap numai cu atingerea mîinii, şi a redat vederea unui orb pe nume Crescention. După ce a fost aruncat în temniţă, Lavrentie l-a vindecat tot de orbire pe Lucillus, care zăcea în acea temniţă de mulţi ani, şi apoi l-a botezat.

Fiind martor la minune şi la botez, temnicerul Hippolytus a dorit şi el botezul şi l-a primit. Acesta s-a numărat şi el în rînd cu mucenicii, fiind omorît pentru credinţa în Hristos (vezi ziua de 13 august). Cum Lavrentie nu numai că nu se lepăda de credinţa lui, dar îl mai îndemna şi pe împăratul Decius să se lepede el de idolii lui, faţa lui a fost bătută cu pietre, iar trupul lui biciuit cu scorpioane (lanţuri avînd zale cu ghimpi, iar mînerul curbat precum coada unui scorpion).

Văzînd aceste torturi bestiale, Romanus, soldat roman, s-a declarat cu glas mare atunci Creştin şi el, şi a fost omorît pe loc. La urmă torţionarii l-au întins pe Sfîntul gol pe un gridiron (grătar mare) şi au pus dedesubt foc. Fript în foc fiind, Sfîntul Lavrentie i-a mulţumit lui Dumnezeu şi a batjocorit păgînismul torţionarilor şi al bestialului lor împărat, Decius. După ce Sfîntul Lavrentie şi-a dat în mîinile lui Dumnezeu sufletul lui curat şi nobil, trupul lui a fost luat de către Hippolytus (Ipolit) temnicerul şi dus în ascuns, la adăpostul nopţii, la casa văduvului Cyriacus, iar mai apoi la o peşteră tainică, unde Hippolytus (Ipolit) l-a îngropat cu cinste. Sfîntul Lavrentie, împreună cu ceilalţi Sfinţi pomeniţi, au luat mucenicia la anul 258.

Sfîntul Iron a fost filosof creştin. El este pomenit de către Sfîntul Grigorie Teologul în cărţile sale. El a murit cu pace şi s-a strămutat întru Cereasca împărăţie a lui Hristos.

Nelegiuitul rege pre Mucenic îl întreabă:

Patria ta care-i? Dar rangul?

La acestea Lavrentie fără frică răspunde:

Nobila Spanie pămîntul meu natal este,

Iar învăţătura am primit-o la Roma.

A fi rob credincios al Unui Dumnezeu,

Acesta este înaltul meu rang.

Eşti tu şi trezorier al Bisericii tale?

Cu adevărat sînt, împărate.

Atunci bogăţia Bisericii în mîinile noastre să o dai,

Iar tu liber vei fi.

Împărate! A lui Hristos bogăţie în ceruri este,

De vei crede în El, o vei moşteni şi tu!

Lavrentie, leapădă-te de Hristos!

Ba nu, împărate, ci tu de idolii tăi!

Împăratul mugind ca un taur slugile-şi strigă

Şi-asupra Mucenicului le asmute să-l sfîşie ca nişte cîini.

Slugile pre Mucenicul apucă şi pe grătar de fier îl întind.

Răcoare mi-este mie focul acesta,

Pe voi însă, sărmanilor, focul gheenei vă va mînca.

Lavrentie, leapădă-te, leapădă-te de Hristos!

Au nu îţi e jale aşa tînăr să mori?

Hristos Domnul meu tînăr a murit pentru mine,

Răstignit pe Cruce de nelegiuiţi.

Cuvinemi-se mie să mor pentru El,

Şi pentru El eu mor fericit.

Mucenicul ars de foc este pe o parte a trupului lui,

Dar el torţionarilor cu toate acestea grăieşte:

Trupul meu copt e doar pe jumătate, faceţi bine aşadar şi mai bine mă coaceţi,

Căci cum altfel mă veţi putea mînca?

Deci mă întoarceţi şi pe partea cealaltă.

Astfel grăit-a măreţul mucenic

Şi spre-ale cerurilor binemiresmate locaşuri

Sufletul lui s-a răpit.

Cum vom putea oare învinge împotrivirile duşmanilor noştri?

Nicicum altfel decît prin renunţare, blîndeţe şi rugăciune. Adică renunţarea la toate, cu excepţia credinţei şi curăţiei vieţii, blîndeţea în toate şi rugăciunea de toată vremea. Sfîntul Amrozie zice: "Aceasta este arma drepţilor: că prin aceea că se retrag, ei biruiesc, tot aşa cum biruiesc arcaşii experimentaţi care ucid vînat mai mare şi mai puternic decît ei, chiar dacă, făcînd aceasta, ei de fapt se ascund." Un frate a fost insultat de un prieten al său, dar cu toate acestea el a fost cel care s-a dus să-şi ceară iertare şi să se împace cu el. Dar prietenul nu a voit nici măcar să îi deschidă uşa ci, strigînd la el dinăuntru, l-a alungat de lîngă chilia lui.

Fratele atunci s-a dus şi a dezvăluit duhovnicului său acestea, iar duhovnicul i-a zis: "Cu adevărat tu te-ai dus să-ţi ceri iertare de la el, pe cînd de fapt el era vinovatul; dar mergînd tu pe drum, în inima ta îl osîndeai cu gîndul şi îţi dădeai dreptate ţie. Chiar dacă el este cel care a păcătuit împotriva ta, eu te sfătuiesc să îţi dai seama că de fapt tu i-ai greşit lui. Te sfătuiesc să îţi zici că de fapt tu i-ai greşit lui, iar el este nevinovat. Gîndind aşa, mai mergi la el o dată." Aşa a şi făcut fratele. Şi ce credeţi că s-a întîmplat? Nu bine s-a apropiat fratele de uşa chiliei prietenului său, că prietenul i-a deschis-o larg, a alergat la el, l-a îmbrăţişat, şi a făcut pace cu el.

Să luăm aminte la urgiile care s-au abătut asupra filistenilor pentru că şi-au întins mîinile lor necurate şi au apucat Chivotul Legii (I Regi 5:6):

• La cum poporul a fost lovit şi pedepsit cu bube usturătoare, şi cum înlăuntrul ţării se înmulţeau şoarecii, în orice loc în care ei aşezau Chivotul Legii;

• La cum filistenii, loviţi de spaimă, s-au dus şi au întors Chivotul în pămîntul lui Israel;

• La cum lucrurile sfinte ale lui Dumnezeu îi pedepsesc pe aceia care se ating de ele cu mîinile lor întinate şi idolatre, sau cu inimile stricate de duhoarea cea grea şi necurată a patimilor.

Poporul meu este asuprit de nişte copii şi femeile domnesc peste el (Isaia 3:12).

Preaînţelepte şi preafrumoase sînt toate cele care sînt ale Domnului. Căci toate cele create de Dumnezeu călătoresc puternice şi cuminţi pe calea hotărîtă lor de Dumnezeu. Aşa se mişcă stelele, aşa vieţuiesc şi se mişcă animalele, aşa acţionează şi elementele naturii, toate după ordinea rînduită lor de Dumnezeu. Doar omul, cununa şi împăratul întregii creaţii, şi cea mai inteligentă fiinţă din ea, doar el părăseşte rînduiala hotărîtă lui de Dumnezeu, căzînd adesea, din această pricină, în cumplită ignoranţă şi prostie, şi inventîndu-şi lui cărări greşite după cugetarea sa. De aceea vin la putere copii care conduc societatea după înţelegeri infantile, iar nu bătrîni înţelepţi; aşa se face că ajung la putere femei cu înţelegeri înguste, iar nu bărbaţi educaţi în artele guvernării. Căci atunci cînd la putere domnesc tinerii, cu domnia lor se instaurează şi opresiunea. Şi atunci cînd la putere se află femei, cu siguranţă se instaurează dezordinea. Cînd aceste anomalii sînt îngăduite de Dumnezeu - căci ele apar întotdeauna ca urmare a păcatului sau a faptului că le îngăduie Dumnezeu - poporul se află sub binemeritată pedeapsă pentru păcat, tot aşa cum s-ar afla sub stăpînirea unui duşman care l-a cucerit în urma unui război sîngeros. Căci orice opresiune survine în urma unui război, şi orice dezordine este pedeapsă pentru păcat.

Aşa cum din păcate opresiunea şi dezordinea domnesc deseori peste naţiuni, aşa domnesc ele şi peste sufletul omului. Gîndurile copiilor sînt infantile şi lipsite de credinţă; iar teoretizările femeilor sînt trupeşti şi senzuale. Acolo unde domneşte infantilismul şi necredinţa, sufletul omului este oprimat şi tîrît din păcat în păcat încă şi mai mare, aşa precum copilul răzbunător; iar acolo unde teoretizarea trupească stăpîneşte gîndul cel duhovnicesc, adică bărbătesc - care este de la Dumnezeu - acolo sufletul stă sub teroare ca şi bărbatul cel stăpînit de o femeie rea. Cînd prorocul rosteşte cuvîntul "femei (care domnesc peste popor)", el are în vedere o realitate duhovnicească, iar nu neapărat persoanele de sex feminin: căci şi bărbaţii pot manifesta şi demonstra slăbiciuni femeieşti.

Ca obrăznicia copiilor şi capriciile femeilor să nu ajungă stăpînii bărbatului (sufletului) sau ai unei naţiuni, este necesar ca acel suflet-bărbat sau naţiune-popor să adere din toată puterea la legea trasată lor de Dumnezeu.

O Stăpîne Multîndurate Doamne, Făcătorule al nostru şi Dătătorule de Lege, luminează-ne şi ne întăreşte pre noi. Luminează-ne pre noi cu harul Duhului Tău celui Sfînt, ca să cunoaştem pururea Legea Ta. Întăreşte-ne pre noi cu puterea Duhului Tău celui Sfînt, ca să ne ţinem pururea, din toată virtutea noastră, de Legea Ta.

Căci Ţie se cuvine toată slava şi mulţumire în veci, Amin.